Am fost o zi în Băile Herculane ca să îți arăt cum a murit stațiunea

Merg de mic la Băile Herculane. Atât de mic încât nici nu mai țin minte. În pozele incolore de mai jos, n-aveam nici măcar un an. Ce țin minte, deși foarte vag, e când bunica m-a dus a doua oară în stațiune (poze mijloc). Mă trezeam uneori noaptea dintr-un vis ciudat cu miros bășinos și oameni care făceau baie într-un râu cu apă caldă. Uneori, mă întrebam sincer dacă chiar am trăit experiența sau creierul meu inventează în somn tripuri nasoale.

Răspunsul a venit săptămâna asta. Pentru prima dată după mai mult de 20 de ani, am fost în vizită, nu doar în trecere. Am petrecut o zi în stațiunea asta, odată frumoasă, actualmente devalizată și pustiită de orice urmă de bun simț. Am mers și cu un fotograf care să-ți arate cum s-a năruit locul ăsta ca visurile României după Revoluție.

În primul rând, când ajungi în Herculane dinspre Caransebeș, dai de o stațiune îmbrățișată de munți împăduriți. Da, măcar păduri mai sunt aici. În vale, vezi siluetele cărămizii ale unor hoteluri muncitorești, moderniste și impunătoare. Pe măsură ce te apropii, realizezi că partea nouă de stațiune, aia construită de comuniști, e doar un bâlci ieftin.

Am luat însă localitatea invers, de la zenit spre sud. Trecem pe lângă tipa care fotografia un panou pe care era un îndemn la ocrotirea vânatului și am urcat către Grota Haiducilor. Nu e nimeni să ne ia tariful de vizitare de cinci lei / persoană / lună. Ce bine, oricum nu stăteam atât. Coborâm, iar fotograful remarcă faptul că măcar drumu-i nou. Păi, da, că doar de-acolo se mai poate fura aici, îi replic.

Ajungem în Piața Hercules. Se bagă în seamă cu noi un bătrân care căra-n mână o plasă. „Aici erau cazarmele romane", zice. Îl întreb dacă crede că-s atât de vechi, deși pe clădire scrie clar că-s construite de austrieci. Îmi răspunde afirmativ, cu o siguranță de om simplu. „O fi trecut și Hercule pe-aici!", afirm la fel de sigur, și ne vedem de drum. Aici o fi plin sezon vreodată? Aici e tot timpul anti-sezon.

Luăm mașina și ne mutăm în zona activă a localității. Complexul comercial Vamoș două semne exclamare e blană. Are de toate, lucru certificat de semnele de-afară, scorojite de la prea mult soare. Cutia cu „Idei proiecte" a Primăriei Băilor Herculane e mai goală ca sufletul lui Ilie Năstase. Terasa VASY XXXL cu autoservire e azi închisă, așa că oprim la Terasa Cezar fără semne de exclamare, din motive de mici și bere.

Niște pensionari își trag flegma grohăind, la masa de lângă noi. Fotograful remarcă afișul cu „Comanda minimă 3 mici". Comandasem doar doi. Merg să reglez cu ospătara. „Deciîîî, doar doi mici i-am spus la bucătar". E-n regulă, atât și pofteam. O întreb dacă e vreodată plin sezon. „Iulie și august", îmi zice. Două luni pe an e totuși OK, pentru așa o ruină. În birtul Cezar cântă hituri consacrate, precum „Inima mea bate" și „Plâng nopțile". E și o clădire cu pică pe lângă, care cam stă să pice.

Ieșim și remarcăm că stațiunea e împânzită de anunțuri cu excursii. Serbia, Prislop. Se pare că Băile Herculane e locul în care vii, ca să ai unde să pleci. Cineva a pus și anunț cu „Pierdut iPhone auriu". Da, succes în a-l găsi. Închis e și Geta Ștrand cu relax & pleasure, așa că o luăm înapoi spre partea neexplorată și cea mai părăginită, cu Băile Neptun și Cazinoul.

Cam asta s-a ales de Hotel Hercule, locul unde am fost ultima dată turist acum ceva decenii.

Ne plimbăm pe străzile care îți mai aruncă în cale câte un turist sau localnic. Fântânile cu apă caldă, renovate mai recent, stau neimpresionat în picioare. Canalizarea însă e varză. Lichidul mineral fierbinte se scurge degeaba în Cerna, deoarece administrația locală nu a fost în stare să reabiliteze ce au lăsat comuniștii.

Ajungem la Băile Imperiale Austriece (Baile Neptun). Găsim o intrare laterală, așa că ne încumetăm înăuntru. Scârba se amplifică și nu e de la mirosul de fecale sau pișat, ci de la indolența pe care o avem, ca popor, față de tot ce am moștenit frumos. Mi-e silă.

Cazinoul este singura clădire istorică reabilitată. Futil, însă, căci nu total. Coridoarele sale or fi proaspăt pictate, dar turnurile laterale stau să cadă. Parcul din fața așezământului are fântâni colorate, exact pe placul primarului Timișoarei, un fin cunoscător al esteticului. De îndată ce ieși din parc dai de un pod închis care ar fi dus la băile despre care ți-am vorbit adineauri.

Niciodată nu uiți experiențele bune în viață. La fel e și cu cele care îți provoacă un sentiment puternic, dar în sens invers. La revedere, Herculane! Sper măcar să avem decența să te lăsăm să mori în pace.

Vezi alte fotografii din Băile Herculane mai jos.