Oamenii ăștia trăiesc fără griji într-o locație izolată cum și tu visezi s-o faci

O parte din Anglia de Est, undeva la noada Marii Britanie, totul încă pare sălbatic. Mlaștinile s-au transformat în dune sălbatice și plaje întinse, cu vânt atât de puternic încât riști să pierzi ceva. O comunitate de prieteni și familii se strâng să-și petreacă vara pe lângă o plajă de genul. Ei ajung cu dubițe și caravane pictate de mână și aranjează o sufragerie de exterior în câmpia deschisp, formând o așezare temporară, care se întinde până la mare.

„Poți să te duci oriunde și să faci orice, fără grija altora", spune fotografa Lucy Ridgard, care a asistat reuniunea de vara asta. Ea vorbește despre o femeie în vârstă care făcea exerciții pe dune, cu un hula-hoop, un bărbat care se plimba cu pasărea lui pe umăr și o femeie cunoscută drept Șeriful, care binecuvânta câmpurile cu salvie ca să îndepărteze „spiritele rele."

Tabăra arată ca un festival de muzică, fără scene și infrastructură, explică Ridgard. Este amenajată pe trei câmpii cu diferite nivele de intensitate. Pe prima e o petrecere continuă de drum and bass, pe a doua e o petrecere mai de familie și a treia e zona chill. Ridgard spune că spiritul e anarhist („de genul Christiania se duce la pădure").

Fețele oamenilor din abatoare

Cu excepția momentului când niște toalete ecologice au luat foc și a venit poliția dintr-un orășel apropiat, adunarea mereu a fost una pașnică. „E o comunitate strânsă. Toată lumea are grijă unii de ceilalți." Copii aleargă și se joacă ca-n anii '70, alături de câini și găini libere de la fermele din vecinătate.

„E un rave, dar originile au legătură cu spiritualitatea și conexiunea cu Pământul", spune Ridgard. „Răsăriturile sunt superbe și cerul e atât de senin noaptea încât anul ăsta am văzut o ploaie de meteoriți." O gașcă de foci locuiesc pe plajă, iar una dintre ele câteodată înoată alături de oameni.

Ridgard locuiește acum în Londra, dar ea a crescut în Suffolk, unde multe dintre familiile prietenilor ei locuiau în comunități formate în anii '80. „Noi mergeam la petreceri comunale", își aduce ea aminte. „Multe din lucrările mele sunt legate de copilărie și locurile în care am crescut."

Ea a auzit de tabăra de pe coastă de la prieteni. „Cu toții se cunosc între ei la un anumit nivel. Cu siguranță sunt oameni care ar fi fost hipioți în anii '60 și '70."

Tabăra s-a format în urmă cu vreo 25 de ani, cu ajutorul unei femei, pe nume Dee, iar după moartea ei, doi frați gemeni s-au ocupat de tot (în numele unui fermier care deține pământul). Deoarece adunarea e semi-ilegală, se desfășoară cât se poate, până când consiliul local depune și procesează hârțogăraia necesară pentru a-i alunga, adică în jur de șase săptămâni.

Dar o grijă mai mare decât cea a autorităților e că locația ar putea deveni prea populară sau că pământul ar trece în proprietatea altcuiva.

Oamenii au fost de acord ca Ridgard să-i fotografieze, cu condiția să nu divulge numele locației. Doar după ce ea a jurat să păstreze secretul, oamenii s-au deschis, spune ea. „În timp ce mă plimbam și făceam fotografii, am reușit să-i cunosc pe toți, iar oamenii mi-au spus poveștile lor." O femeie pe care a fotografiat-o, Jess, a fost model pentru i-D la începutul anilor '90.

De atunci, ea a călătorit cu circul. Ridgard a cunoscut un activist pe nume Will, care convertise o cușcă de cai într-un spațiu locuibil și a venit cu el tocmai din Spania, unde locuiește în restul timpului. Era o femeie care făcea naveta de la jobul ei ca asistentă, în fiecare zi.

„Sunt atâția oameni de-ai casei", spune Ridgard care a vizitat tabăra de mai multe ori. „O femeie cu care am vorbit, spunea că ea începe să planifice următoarea vacanță de vară imediat după ce pleacă de aici."

Într-o zi, ea s-a întâlnit cu un bărbat care stătea într-un câmp, care i-a spus că „toată tabăra se tripează". El a adăugat că „oamenii și-au conceput copii în câmpiile astea, chiar și câinii s-au născut aici." Ridgard admite că ambele declarații erau plauzibile: câmpia probabil că e infuzată de mirosul de marijuana, râde ea, iar adunarea e o experiență care transcende generațiile.

Ridgard speră să se întoarcă în tabără vara viitoare, să facă mai multe fotografii și să adune povești. La un moment dat, proiectul ar putea rezulta într-un album, speră ea, sau o expoziție, atât timp cât nu divulgă locația. „Te rog, nu spune unde e", au repetat oamenii de nenumărate ori.

Lucyridgard.com