Am 21 de ani și-i înțeleg perfect pe tinerii din România care refuză să muncească

Deja m-am plictisit de patronii și de analiștii lui Pește Prăjit care se declară oripilați că tinerii preferă să stea acasă decât să accepte slujbe de doi lei.

|
oct. 12 2017, 10:58am

Autorul

Am 21 de ani, sunt student și am lucrat la negru de la 14 ani, iar cu carte de muncă de la 19. M-am născut într-o familie lower class, fără prea mari pretenții de ascensiune în viață, iar când mâncam o ciocolată Laura, în ziua de salariu a părinților, săream de bucurie.

Suspiciunea că România e o țară de căcat, fără perspective de viitor, te încearcă încă din adolescență, dar conștientizezi mai bine asta abia când pășești pe piața muncii, mai ales ca un tânăr milenial ce tocmai a absolvit liceul sau facultatea.

O dată la câteva luni, atât televiziunile, cât și publicațiile online au grijă să le gâdile egoul persoanelor de vârsta maică-tii prin tot felul de materiale care mai de care mai jurnalistice, în care ideea de bază este să evidențieze cum tineretul nu vrea să mai muncească, spre deosebire de vremurile când România era grânarul Europei și miezul din dodoașcă.

Impostura televiziunilor de a face genul ăsta de materiale, din unghiul ăsta de abordare, e evidentă. Asta pentru că publicul lor îmbătrânit fizic și mental care se uită la știrile de la ora cinci asta vrea să audă: tineretul care e mai prost față de vremurile trecute. Materiale făcute pe genunchi, fără motive și argumente concrete sau soluții, ci doar statistici și diverși specialiști de la vreo firmă de HR care-ți spun că „tineretul trebuie să înțeleagă că…".

Citeşte şi: Am fost la un curs despre fake news predat de un șef de la România TV la Facultatea de Jurnalism

Mă tăvălesc pe jos de râs când văd materialele astea jurnalistice. Dar, sincer, în ultimul timp parcă nu mă mai amuză deloc, ba dimpotrivă, mă scot din sărite. Îmi reamintesc, din nou, de ce România n-o să progreseze prea curând. Dar s-o luam pe rând, pentru a înțelege în primul rând gândirea unui milenial, felul la care angajatorii ar fi util să se adapteze, iar cel mai important motivele evidente pentru care „tinerii sunt șomeri".

Fotografie via Pixabay

În primul rând, piața muncii și salariile din România sunt de rahat

Când maică-ta avea 20 de ani era-n comunism și, dacă avea noroc, și ceva minte, mergea și făcea o facultate la oraș. Era lucru mare. Rudele ei dădeau bairam cu țuică și vin făcut în ogradă și fumau Kent luat de la frații noștri de peste graniță. Fără să-i aduc vreo odă perioadei comuniste, că nici măcar n-am prins-o, ori aprecieri pentru idei stângiste, adevărul e că după terminarea facultății șansa să lucrezi în domeniul pe care l-ai studiat era mult mai ridicată.

În România lui 2018 se întâmplă la fel. Părinții sar în sus că odrasla lor a intrat ultima la Spiru Haret. Doar că șansa să te angajezi pe domeniul pe care l-ai studiat s-a redus considerabil. Așa se face că, după ce-ai terminat ASE-ul sau Dreptul, ajungi să vinzi abonamente la Orange, ori să răspunzi la apeluri dintr-un call center cu clienți nervoși că li s-au mărit subit facturile la abonament tot la aceeași companie. Iar asta se întâmplă la vreo 80% din absolvenții de facultate.

În UE, România se bate la ultimul loc pentru salariul minim cu Bulgaria. De la începutul anului, minimum pe economie s-a făcut 1 450 de lei. Din vorbe, da. Dar, de exemplu, dacă te angajezi la o fabrică de textile din nordul Moldovei, poți să zici mersi dacă pleci acasă lunar cu 1 000 de lei şi ceva bonuri de masă.

Asta, în niște condiții de muncă aproape inumane. În timp ce-n Franța și Germania, pentru aceeași muncă, primești cel puțin 1 000 de euro. Și ne mirăm din ce motiv emigrează românii. Nouă pe oră, potrivit ultimelor date statistice.

Suntem pe locul doi în lume în ceea ce privește creșterea numărului de oameni care au părăsit țara între 2000 și 2015, după Siria. Numai că acolo e un război civil nimicitor, la noi doar niște politicieni incompetenți.

Citeşte şi: Cum funcționează propaganda Antena 3 și de ce pun părinții tăi botul la ea

Da, știu, o bună parte din cei trecuţi de prima tinereţe deja vor să-mi dea cu ceva în cap.
Când aveai tu 20 de ani era la fel de nasol și uite ce bine ai ajuns acum. Doar că, vezi tu, te-ai adaptat forțat, fiind educat de părinți să nu faci prea multe „nazuri", însă generațiile se schimbă, mentalitățile odată cu ele. Dai dovadă doar de prostie și ipocrizie să nu dorești celor care abia intră acum în piața muncii să aibă parte de-un tratament pe care tu nu l-ai avut.

Per total, vorbim de bani sau despre ce vorbim?! Că știm deja, salariul de debut e mizerabil, iar dacă nu sunt bani, atunci nu există nici încredere. Și asta duce la ratare. Mai adaugă și faptul că unui tânăr de 20 de ani îi stă de regulă capul mai mult la sex și la distracție.

Fotografie via Pixabay

Apoi, modul în care universitățile îi pregătesc pe studenți pentru piața muncii e demn de SF

De exemplu, eu-s student la facultatea de Comunicare și Relații Publice, la SNSPA. Adică PR și advertising. Adică, potențial şomer. În fiecare an, ies vreo 200-250 de absolvenți doar de aici. În schimb, joburile sunt reduse spre inexistente. Iar, cele care mai sunt necesită experiență. În facultate, practica înseamnă fie să-ți găsești tu o agenție care să te țină câteva zile acolo ca să bifezi și asta pe listă, ori mergi la facultate și te joci toată ziua Counter Strike pe calculatoarele de la Informatică.

Pe lângă asta, o mulțime de materii studiate te pregătesc de multe, dar numai pentru piața muncii din domeniu nu. Predate de profesori egocentrici, nepăsători și inadaptați vremurilor actuale și care nu înțeleg că materia lor e oricum depășită.

Mai deprimante sunt internshipurile. Cele plătite

Să luam cazul unui provincial venit de la Bughea de jos în București, la facultate. Părinții lui abia își permit să-l țină la cămin, deci din start are un dezavantaj față de studentul născut și crescut în Capitală.

El este pasionat de publicitate, domeniul pentru care se pregătește la facultate, numai că deocamdată face foamea, așa că-l bate gândul să se angajeze într-un call-center. Știe că astfel își va compromite șansele să facă un internship, neplătit, la diverse agenții sau companii. Evident, fără nicio garanție că va fi angajat după expirarea perioadei de probă. Foamea din stomac bate însă interesul pe termen lung, așa că alege prima variantă.

Citeşte şi: Am întrebat români din Franța ce trebuie să știi dacă vrei să te muți acolo

Nu am făcut nicio statistică în sensul ăsta, dar sunt convins că în domeniile astea ajung să lucreze în special studenți cu părinți care-și permit să-i țină în chirie pe perioada verii sau care au propriile apartamente în București.

Evident, sunt și excepții, eu-s una din ele, doar că asta nu înseamnă că nu văd unde duce discrepanța asta imensă dintre veniturile studenților.

Desființarea școlilor profesionale și mentalitatea că o facultate te face om mare

S-a instaurat în colectivul societății românești teoria conform căreia o facultate te face om mare. Că ești un om bazat, cu carte. Da, acum 30-40 de ani, cu siguranță. Doar că situația actuală e diferită.

Meseriile calificate de zugrav sau instalator sunt privite ca ceva înjositor. De parcă lumea ar avea nevoie de atâția absolvenți de PR și de intelectuali din emisiunile de scandal de la tv.

Iar lucrul ăsta s-a accentuat odată cu desființarea școlilor profesionale, în anul 2009, de către ministrul Educației de atunci, magnifica doamnă Ecaterina Andronescu.

Rata șomajului din România la tinerii de până în 24 de ani e de 23%. La polul opus se află Germania cu 6%, o țară pentru care școlile profesionale reprezintă o prioritate.

Se vorbește de ani buni de lipsa personalului calificat. Ceea ce-i real. Oamenii ăștia au plecat să muncească pe bani mult mai mulți în țările vestice. O parte bună din ei chiar în Germania. O țară care-i în top la rata scăzută de absolvenți de studii superioare, dar c-o mentalitate sănătoasă și cea mai puternică economie din Europa. N-ar strica să copiem exemplul care deja are succes, nu să facem pe originalii încercând să creăm altceva.

Fotografie via Pixabay

Să nu uităm de mentalitatea managerilor

„Ne place să denigrăm industria confecțiilor textile folosind acest termen de sclavagism modern, însă să nu uitam că femeile care lucrează în această industrie sunt ferite de intemperii, lucrând la temperaturi potrivite, fie că este vară, fie că este iarnă, stau pe un scaun, practic, nu sunt condiții improprii de muncă".

Declarația asta-i aparține unui manager care oferă minimul pe economie și a fost dată fix acum două zile. În raționamentul ăsta, ar trebui chiar să-i pupăm mâna unui patron care oferă angajatului un scaun pe perioada de lucru.

Ok, e vina tinerilor că nu mai vor să accepte mentalitatea comunisto-democratică de după 90 a managerilor români, nu? Oameni care se plâng ceva de genul: „Băi, nene, tinerii nu vor să mai lucreze. Păi, eu, pe vremea mea, munceam și 24 de ore, uneori și noaptea. Adică, uită-te și tu, eu îi dau atâția bani și el nu vrea, băi, frate. Ba dimpotrivă, mai pune și condiții. Ce-o mai vrea, să nu-mi stea măcar o oră după program?"

Da, cam asta-i mentalitatea de manager român.

Acum hai să fim sinceri cu noi. Nimeni n-ar vrea să muncească de bunăvoie. Oamenii și-ar dori, dacă ar putea, să stea toată ziua ca leprele și să facă orice altceva decât să lucreze. Asta însă nu se poate. Ceea ce nu înțeleg o mulțime de manageri din România, cu mentalitate de parveniți și nehaliți, e faptul că angajații trebuie să se simtă motivați să lucreze. Nu-i mai povesti unui tânăr în ce condiţii de căcat ai lucrat tu, că nu-i pasă, el se aşteaptă să le primească p-alea decente. Pentru că suntem în 2018 şi trăim în România, nu în Cambodgia?!

Citeşte şi: De ce sunt managerii de social media niște tâmpiți?

Problema care-i mai macină pe manageri e că observă că tinerii nu mai acceptă să fie exploatați pe salarii derizorii și condiții nefavorabile pe muncă, așa cum au fost părinții noștri. Ceea ce-i foarte în regulă. Între timp, supermarketurile și fast-food-urile din România devin din ce în ce mai disperate după tineri și investesc bani grei în campanii publicitare prin care să-i atragă să lucreze pe bani puțini.

Fotografie via Pixabay

Părinții crescuți în perioada comunistă care-și menajează copiii de muncă își dau singuri la gioale

Maică-ta a devenit soție, după care a făcut un plod. Prin iluzia unui nou început în democrație, după 90, ai tăi și-au promis că nu vor permite ca odrasla lor să mai îndure chinul și străduința prin care ei au trecut. Ceea ce nu-i neapărat rău. Doar că-i nociv, în același timp. Asta se întâmplă în cazul celor nu duc lipsă de bani sau duc un trai greu în prezent.

În partea cealaltă, cei care au lucrat în partea de jos, la fabrici, de exemplu, au fost obișnuiți cu spaimă, așa că-și învață copiii să „aibă grijă unde se duc, să îşi vadă de treaba lor, să stea cât mai mult la jobul ăla".

Citeşte şi: Ce am învățat despre viață de la oamenii care au plâns la mormântul lui Ceaușescu

Dacă-n alte țări, copiii sunt învățați să lucreze de mici şi că munca de jos nu-i o rușine, românii merg pe premisa: „Am muncit eu destul. Lasă că ei au timp. Mai întâi să-și termine studiile". Studiile însemnând și masteratul.

Așa că ajungi, grație părinților care te-au alintat prea mult, să ai 25 de ani și să zici că n-ai unde să te angajezi sau că dai doar de salarii mizerabile. Ceea ce și asta e la fel de trist. Mai există și situații precum cea a fiicei ministrului Agriculturii, Petre Daea, care a avut „părinți care te ajută să găsești rostul în viață", chiar în ministerul condus de tac-tu. Așa cum se întâmplă cu o grămada de genul ăsta, fiindcă d-aia își permit părinții să-i țină pe tot parcursul cursurilor fără job. E totul cu schepsis.

Cine-i mai vinovat? Un tânăr de 20 de ani care nu lucrează sau părinții lui care l-au învățat că e timp destul de asta? Tinerii, normal, la fel cum Soroș a distrus România.

Fotografie via Pixabay

Cireaşa de pe tort: mediul rural și oportunitățile nelimitate de viitor

Conform ultimului recensământ, populaţia României din mediul rural reprezintă 45% din total, spre deosebire de Franţa unde este de 21% sau de Germania unde e 24%.

Acum, ştiu că Subcarpaţi e o trupă c-un sound mişto cu versuri care spun ce extraordinară e viaţa la ţară şi îndrumă tineretul hipsteresc să se deschidă experienţei de a-şi construi o căsuţă din paie şi un coteţ cu câteva găini. E chiar frumoasă viaţa la ţară, serios. Doar dacă te duci o dată sau de două ori pe lună, ca să te rupi de haosul oraşului. O spune unul care-i crescut acolo. Dar ar fi util ca băieţii ăştia să se mai intereseze cam care mai e viaţa satului românesc în prezent şi cum se trăieşte acolo.

Din start, mediul rural pleacă c-un handicap major. De la drumuri neasfaltate, grădiniţe şi şcoli cu pereţi mucegăiţi şi crăpaţi, ori lipsă de căldură sau apă, până la wc-ul din fundul curţii. Echivalentul lipsei de educaţie şi a joburilor. De acolo, până la asistarea socială sau şomaj e un pas atât de mic. Mai ales că procentul tinerilor şomeri români provin în mare parte din mediul rural.

Citeşte şi: Ce se va întâmpla când vor crește milenialii?

Fără discuţie că unui licean îi stă capul să înveţe programare, pe calculatoarele inexistente din laboratorul performant de informatică, nicidecum că are de tăiat lemne pentru acasă sau trebuie să meargă la cules de porumb. Nu-i aşa?! Contextul ăsta nu este menţionat în materialele jurnalistice făcute de marile televiziuni.

De curând, o persoană care deţine un mic solar într-un sat de la marginea Bucureştiului mi se plângea că găseşte extrem de greu zilieri care să culeagă legumele. Cum că oamenii sunt nişte leneşi şi România e o ţară de căcat.

Citeşte şi: Am cules vie cu bunicii și-am înțeles de ce românii muncesc la fel de mult pe cât se îmbată

În primul rând, munca din agricultură e o activitate grea care necesită efort fizic intens şi e prost plătită. Şi vorbim de 10-12 ore pe zi. Pe lângă asta, munca la negru nu-ţi oferă nicio contribuţie la pensie sau asigurare de sănătate. Aşa că banii puţini oferiţi de angajator combinaţi cu munca multă nu prea rentează pentru niciun om de la ţară. În cazul ăsta, oamenii preferă să rămână şomeri sau asistaţi social, asta în timp ce-și cresc în propria gospodărie animale și legume pentru autoconsum.

Evident, banii câştigaţi se risipesc rapid în prima cârciumă de pe lângă casă, la fel ca în pub-urile din Bucureşti, dar asta-i altă poveste.

Scurtă concluzie

Problema nu-i, de fapt, că-s şomeri în România şi asistaţi social, ci că nu caută nimeni să rezolve cauzele. E mai ușor să arăţi cu degetul și să dai vina pe mentalitatea unui nene de 40-50 de ani care toată viaţa lui a crescut cu wc-ul în curte, dar asta nu ajută pe nimeni.

Dacă eşti tânăr, sugestia mea e să n-aştepţi anul în care România se va îmbunătăţi, că vei fi deja cărunt când se va întâmpla asta. Chit că eşti nemulţumit de aspectele menţionate până acum. În ritmul ăsta, putem forţa piaţa muncii şi managerii să se adapteze. Cel puţin aşa-mi place să visez. Dacă nu, e perfect de înţeles că alegi să pleci într-o ţară vestică în care deja se întâmplă asta.

Dacă eşti manager, e la fel de simplu. Doar că, personal, nu cred că vei înţelege mare lucru din ce se întâmplă şi o vei ţine tot pe a ta. De reţinut că metodele prin care tu te-ai obişnuit nu mai funcţionează cu tinerii din ziua de azi, când visul lor e să călătorească în lume cu banii strânşi.

I-aș îndemna chiar pe toți tinerii din ziua de azi să nu se mai lase exploataţi pe salarii de mizerie şi să-şi ceară drepturile. Aşa cum generaţia ratată a părinţilor lor nu prea a făcut-o. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Poți să-l urmărești pe Mădălin Istrate pe pagina lui de fb, adică aici. Sau, dacă ești human multitasking, și pe Instagram.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE