Cum e să fii alcoolic anorexic

„Alcorexia" e practica de a mânca mai puțin ca să poți bea mai mult, fie cu scopul să slăbești, fie cu gândul să te îmbeți rangă. Conform unor informații prezentate anul trecut la o conferință, e o practică incredibil de răspândită, care afectează optzeci de procente dintre tinerii consumatori de alcool.

Dar e greu de stabilit dacă e vorba de o tulburare alimentară sau de abuz de alcool. „Unii oameni sunt de acord cu prima variantă, alții cu a doua", a zis Dipali Rinker, profesoară de psihologie la universitatea din Houston. În luna iunie, Rinker a prezentat niște cercetări despre acest fenomen la a 39-a conferință anuală a cercetărilor despre alcoolism din New Orleans, și a descoperit că se manifestă la ambele categorii de oameni.

E un fenomen răspândit și printre alcoolici, și printre anorexici", a zis Rinker. În cercetările ei, a examinat obiceiurile a 1184 de studenți consumatori de alcool cu vârste între 18 și 26 de ani și a descoperit că 81 de procente dintre ei au zis că au manifestat un comportament alcorexic pe o perioadă de trei luni. Rinker a fost surprinsă să afle că alcorexia îi afectează pe bărbați și pe femei în egală măsură, cel puțin conform studiului ei.

Indiferent de motivație, asta e o veste proastă – atât pe plan fizic, cât și social. „Dacă nu iei calorii din mâncare și iei, în schimb, calorii din alcool, primești multe calorii goale", a zis ea. Te deshidratezi, pierzi vitamine. Bei într-un mod mult mai riscant."

Am vorbit, în condiții de anonimitate, cu trei băutori de alcool din categoria grea, care au avut toți probleme cu alcorexia la un moment dat în viața lor. A fost groaznic pentru toți trei.

„Am crezut că eu am inventat termenul „alcorexie" și mă mândream cu asta, mi se părea genial." – N, 28 de ani

Am descoperit că, dacă aveam stomacul gol, nu era nevoie să beau atât de mult ca să mă îmbăt. Am crezut că eu am inventat termenul „alcorexie" și mă mândream cu asta, mi se părea genial. Eram în anul întâi de facultate și mi se părea amuzant. Mă îmbătam mereu mai tare decât prietenii mei și făceam tot felul de tâmpenii.

Eram dintr-un orășel de provincie și eram obișnuit să muncesc și să merg la școală. Dar în primul an de facultate, n-am avut job și nici mașină, așa că stăteam toată ziua prin campus. Nu știam să fac economii. Imediat ce am primit împrumutul de la stat pentru facultate, am cheltuit banii într-un club de striptease. Anul următor am fost diagnosticat cu sindromul intestinului iritabil, pe bază de stres. Trebuia să fug de la ore pentru că aveam diaree. M-am luptat cu asta până la 26 sau 27 de ani. Cred că alcoolul mi-a distrus intestinele.

În cămin erau multe fete care nu mâncau nimic în afară de câte o conservă de porumb ca să-și calmeze foamea. Cel puțin una dintre ele avea probleme cu alcoolul și cu sănătatea mintală. Eu cred că am și acum probleme alimentare. Nu mă pot controla când vine vorba de mâncare. Am ajuns să mă îngraș în loc să slăbesc.

„Am făcut din asta o știință." – J, 29 de ani

În domeniul muzicii punk, toată lumea bea bere și se înfometează. E o chestie subconștientă. Evident că îți distrugi corpul. Toți o fac. E normal să-ți începi ziua cu un Bloody Mary. E normal să fii alcoolic.

Nimeni nu mi-a zis de alcorexie. M-am prins singură. Am făcut o știință din asta. Trebuie să mănânci ceva gras înainte ca să poți bea cât mai mult. Eu mâncam cheeseburgeri.

Mâncam cât să nu cad din picioare. La un moment dat mi s-a făcut super rău și m-au internat în spital patru zile.

Și culmea, găteam foarte bine. La fel și colega mea de cameră. Dar nu simțeam nevoia să mănânc. Îmi luam toată energia vieții din alcool.

„Îmi plăcea să nu mănânc ca să mă îmbăt mai repede, mi se părea un bonus al vieții." – L, 25 de ani

Prima mea dependență a avut de-a face cu mâncarea. Mâncam fie toată mâncarea, fie nimic, asta era filosofia mea de viață.

Când aveam șase ani, mergeam la o școală catolică dubioasă. Ne dădeau sandvișuri cu unt de arahide și legume. Am vrut să mai iau unul și călugărița nu m-a lăsat, mi-a zis că o să mă îngraș. Atunci am aflat că e jenant și nociv să mănânci și am învățat să îmi ignor foamea.

Am ajuns expertă în tulburări alimentare, îmi plăcea sentimentul de foame. Foamea a devenit noua mea dependență. Și-mi plăcea că mă îmbătam mai repede cu stomacul gol. Era cireașa de pe tort.

De obicei, veneam acasă după job și mă gândeam: să gătesc cina sau să beau două sticle de vin? De cele mai multe ori alegeam vinul și mă simțeam rebelă. Mi-o trăgeam cu un vecin și apoi comandam pizza. Și mă trezeam mai grasă ca niciodată și îmi uram viața.