Chestii

Ce ar trebui să știi despre tatuaje, înainte să-ți faci unul

Tatuajele au ajuns atât de populare, încât acum poți găsi un ghid oficial făcut de pediatrii.

de Ashley Lyles; translated by Diana Pintilie
23 Septembrie 2017, 9:15am

Tatuajele au fost mereu percepute ca un semn pentru un comportament riscant. Însă, pe măsură ce atitudinile față de oamenii cu tatuaje și piercing-uri au început să se schimbe, comunitatea medicală a luat notițe. Academia Americană de Pediatrie a lansat recent un raport cu scopul de a educa doctorii, tinerii adulți și familiile lor despre potențialele daune a astfel de modificări corporale, precum și factorii care ar trebui luați în considerare pentru a luat o decizie informată. Mai pe scurt, doctorii știu că adolescenții o să-și facă tatuaje cu sau fără consimțământul părinților, așa că preferă să schimbe abordarea.

Un studiu din 1997 a descoperit că 55% din liceeni erau interesați de tatuaje și mulți dintre ei chiar și-au făcut: conform Studiului Longitudinal Național al Sănătății la Adolescenți, 14% dintre adolescenți sunt tatuați

Au mai existat și alte rapoarte medicale despre siguranța tatuajelor și a piercing-urilor, dar niciunul nu a însumat o colecție cu toate dovezile, precumăsta. Cora Breuner, un pediatru din Seattle și co-autoarea raportului, a început să exploreze modificările corporale la tinerii adulți după ce fiica ei adolescentină și-a exprimat interesul pentru un piercing în buric. „Eu, în calitate de mamă și pediatru, nu am avut cunoștințele necesare să o sfătuiesc", spune Breuner.

Breuner a contactat colegii de pediatrie în speranța să acopere lacunele, iar recomandările exprimate pe scurt aici sunt de folos pentru orice vârstă. „Noi trebuie să formăm un ghid care să ajute pediatrii, medicii, adolescenții, tinerii adulții și familiile lor", spune Breuner. „Practic, să ajutăm toți oamenii care se gândesc să-și facă un tatuaj sau un piercing, să ia o decizie informată care le permite o procedură în siguranță și sterilă, fără complicații și care să-i satisfacă."

Cei care au tatuaje au fost deseori judecați ca fiind persoane cu stiluri de viață neconvenționale sau instabile. Un raport din 2012 a făcut o legătură între modificările corporale și suicid, consum de droguri, potențiale boli sau infecții, tulburări alimentare și alte comportamente dăunătoare. Breuner spune că asumarea acestor griji ar trebui să fie acompaniată de înțelegerea pe deplin a complicațiilor, de la ceva simplu precum o iritație, până la infecții, cicatrici și boli precum HIV sau hepatită, contractate de la un mediu nesteril." Ghidul practic reamintește oamenilor că artiștii trebuie să folosească mănuși de unică folosință, un ac nou scos dintr-un ambalaj sigilat, cerneală proaspăt turnată într-un recipient curat. Iar oamenii care-și fac tatuaje sau piercing-uri ar trebuie să fie la curent cu imunizările.


Vezi și documentarul ăsta:


Breuner încurajează oamenii care se gândesc să-și facă un tatuaj, să aleagă cu atenție locul și design-ul, pentru că, evident, e permanent. „Îndepărtarea unui tatuaj este un efort scump și de durată", spune ea. „Costă sute de dolari să faci terapie cu laser pentru a-l șterge și probabil că o să rămâi cu urme. Iar alte tehnici, precum dermabraziune, sunt foarte dureroase și lasă cicatrici." Breuner recomandă opțiuni mai puțin permanente, cum ar fi henna. Înainte să te înhami la un tatuaj permanent, poți încerca și tatuajele temporare, de la companii precum Tattly.

Deși atitudinile față de tatuaje și piercing-uri se schimbă, pentru unii oameni încă sunt descurajatoare. Într-un sondaj din 2014, 76% din persoane considerau tatuajele și piercing-urile că afectează șansele de angajare. Un sondaj din 2012 a descoperit că 37% din angajați au menționat că piercing-urile afectează șansele de promovare. În același raport, 31% din angajați au simțit la fel față de tatuajele vizibile.

Breuner este conștientă de aceste prejudecăți și explică că există mai mulți factor care afectează percepția tatuajelor și piercing-urilor la locul de muncă. În primul rând, există o componentă geografică: „Anumite părți ale țării sunt mai tolerante față de angajații cu tatuaje sau piercing-uri". Ea continuă să explice că odată cu pensionarea generației anterioare, iar șefii devin mai tineri, „o să existe mai multă toleranță la locul de muncă față de tatuajele și piercing-urile vizibile". Un sondaj făcut de Harris Poll în 2015 a descoperit că 47% din mileniali au cel puțin un tatuaj, în comparație cu doar 13% din generația anterioară (aproape trei din zece americani sunt tatuați).

În concluzie, Breuner spune: „Eu sper că raportul ăsta să fi ajutat oamenii care au deja tatuaje sau piercing-uri să nu mai fie priviți ca și cum e ceva în neregulă cu ei."

Citește mai multe despre tatuaje:
Tatuajele astea au toată copilăria și adolescența ta în ele

Tatuajul ăsta îți poate urmări inima și creierul

Tipii ăștia acoperă gratuit tatuajele rasiste

Tatuajele astea minimaliste te fac să ceri unul și pentru tine

Tagged:
Piercing
tatuaje
ghid
prejudecati
Pediatrie
sfaturi medicale