psihologie

De ce persoanele care spun că le place să fie singure nu vor asta mereu

Adevărul s-ar putea să fie mult mai complicat.
Foto via iamse7evn/Unsplash 

De ce unii oameni fac tot ce le stă în putință ca să petreacă timp singuri, în timp ce alții găsesc singurătatea dureroasă și au mereu nevoie de companie? Cel mai evident răspuns ar fi că are legătură cu diferențele dintre aspectele sociale ale personalității. Mai exact, extroverții găsesc singurătatea dureroasă, în timp ce introverții se vor bucura de propria companie mai mult decât a altcuiva. O lucrare nouă, publicată în ediție preliminară la PsyArXiv (încă nerevizuit), cu trei studii jurnal la care au luat parte sute de studenți voluntari, sugerează că adevărul este mai complicat.

Publicitate

De fapt, nu au putut dovedi că introverților le place singurătatea mai mult decât extroverților. Mai degrabă, cea mai importantă trăsătură legată de plăcerea propriei companii era asociată cu o „autonomie dispozițională” puternică. Este un concept derivat din teoria de autodeterminare, iar cercetătorii, conduși de Thuy-vy T. Nguyen de la University of Rochester, au spus că oamenii cu această trăsătură predominantă au aliniate comportamentul, valorile și interesele, sunt „rezistenți la presiunea altora” și „sunt interesați să învețe mai multe despre propriile experiențe și emoții”. Celor cu mai multă autonomie le place singurătatea mai mult decât altora și o caută pentru propriul ei scop.



În unul dintre studii, participanții au fost rugați să petreacă 15 minute pe zi în singurătate (în șapte zile diferite) și apoi să completeze un chestionar detaliat despre cum li s-a părut experiența. Introverților nu le-a plăcut singurătatea mai mult decât extroverților (deși tendința a fost să aibă mai puține gânduri negative), și nu le-a satisfăcut nici nevoile psihologice de bază, cum ar autonomia și competența. În contrast, cei cu scoruri mai ridicate în autonomie dispozițională (măsurată prin argumente ca „Deciziile pe care le iau reprezintă cele mai importante valori și emoții ale mele” și „Sunt foarte curios când reacționez cu frică și anxietate”) s-au bucurat de singurătate mai mult decât ceilalți, au avut mai puține gânduri negative și li s-au împlinit mai multe nevoi psihologice de bază.

Publicitate

Descoperirile despre plăcerea singurătății se aliniază cu alte două studii de jurnal despre motivațiile oamenilor de a petrece timp singuri. Pentru introverți descoperirile au fost amestecate: Un studiu, dar nu celălalt, a descoperit că introverții aveau mai multe șanse să se angreneze în „solitudine reactivă” (adică să fie singuri ca să fugă de interacțiunea cu ceilalți). Între timp, o autonomie dispozițională mai ridicată a fost corelată cu mai multă „solitudine constructivă”, ceea ce înseamnă căutarea solitudinii pentru ea însăși. Introversia nu a fost corelată cu căutarea de solitudine constructivă în niciunul dintre studii.

Cu precauție totuși, având în vedere că această cercetare nu a fost revizuită oficial, și ținând cont că mai multe investigații ar putea oferi o perspectivă diferită, rezultatele curente sugerează că trebuie să ne recadrăm presupunerile despre introverți și extroverți și cum experimentează ei singurătatea. Dacă un introvert nu simte că a ales să fie singur, ci a apelat la solitudine din motive relativ negative – cum ar fi ca o formă de fugă – atunci ar fi greșit să crezi că doar fiindcă este introvert se va bucura de situație. O persoană care se simte bine singură este liberă și în control asupra propriei vieți și îi face plăcere să reflecteze asupra propriilor experiențe interioare – iar printre introverți și extroverți vor indivizi care se încadrează sau nu în definiția asta.

Publicitate

Cercetătorii au analizat și relevanța „stilurilor de atașament” ale participanților – modalități de raportare la alții care se pare că sunt construite pe baza tratamentului primit de la îngrijitorii din copilărie. Au mai descoperit că oamenii cu un stil de atașament evitant (cei cu tendințe de a-i privi pe ceilalți cu neîncredere) au căutat mai multă solitudine constructivă. Adică voiau să fie singuri și au valorificat acel timp mai mult decât cel petrecut cu alții, dar atunci când au rămas cu ei înșiși, nu prea s-au bucurat și au avut mai multe gânduri negative.

Per total, Thuy-vy Nguyen și colegii ei au spus că au pus într-o nouă perspectivă modalitatea prin care oamenii experimentează solitudinea și mai ales cum se simte să fii singur. „S-ar putea să aibă legătură cu funcția de autoreglare a experiențelor și comportamentelor, mai degrabă decât cu introversia și evitarea celorlalți.”

Ca să-l citez pe Jean-Paul Sartre („Dacă te simți stingher când ești singur, atunci ești într-o companie neplăcută”), cercetătorii au adăugat că „…în măsura în care indivizii sunt constrânși de vinovăție, anxietate sau comportament evitant mai degrabă decât de o abordare de autoreflecție și interes, vor găsi solitudinea ca fiind o experiență neplăcută și nu se vor bucura prea mult de timpul petrecut în singurătate.”

Acest articol a apărut inițial pe British Psychological Society Research Digest. Citește articolul original .

Articolul a apărut inițial pe VICE US.