Publicitate
Film

Am vorbit cu refugiata siriană care l-a inspirat pe Spielberg să facă un film despre ea

Va fi un fel de Titanic al zilelor noastre.

de Delia Marinescu
20 Septembrie 2018, 1:43pm

Fotografie de Andrei Pungovschi

„Sunt unul dintre supraviețuitorii unui naufragiu pe Marea Mediterană, în care au murit sute de refugiați” , spune cu o voce puternică, o tânără care poartă hijab. Cuvintele ei se rostogolesc într-o sală cu sute de tineri din toată lumea care au venit la Forumul European din Alpbach, din Alpii Austrieci.

Incredibila supraviețuire a sirienei Doaa Al Zamel, care a rezistat patru nopți și patru zile în apa rece a Mediteranei stă la baza următorului film produs de Steven Spielberg. E practic, Titanicul zilelor noastre.

Peste 1000 de oameni au murit anul acesta în Marea Mediterană, în încercarea de a ajunge în Europa, potrivit ultimelor date ale UNHCR (Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite). Numărul lor este în creştere: unu din şapte oameni a murit înecat în Mediterană în luna iunie, comparativ cu unul din 19 în prima jumătate a acestui an și unu din 38 în prima jumătate a anului 2017.

Doaa Al Zamel avea 17 ani când a plecat în Egipt împreună cu familia ei. Trecuse un an de la izbucnirea războiului în Siria. Acolo, Doaa s-a îndrăgostit de sirianul Baseem, în vârstă de 28 de ani, alături de care s-a hotărât să plece în Europa, din cauza măsurilor stricte care se anunțau împotriva refugiaților sirieni în Egipt.

Într-o noapte de septembrie 2014, Doaa și logodnicul ei s-au urcat într-o barcă, alături de alți aproximativ 500 de refugiați, după ce plătiseră 2500 de dolari de persoană. Dacă fiecare pasager a plătit aceeași sumă, contrabandiștii au câștigat la acel transport peste 1 milion de dolari.

După trei zile pe mare, Doaa a văzut o barcă albastră care se apropia în viteză de a lor, din care se auzeau mai mulți bărbați care strigau spre ei, în araba egipteană. „Câinilor, opriți barca! Unde credeți că mergeți? Ar fi trebuit să muriți în țara voastră!” , le-au spus aceștia și au început să arunce cu scânduri de lemn spre ei. „Ce naiba faceți?”, au strigat înapoi contrabandiștii de pe barca în care era și Doaa.

„Îi trimit pe câinii ăștia murdari pe fundul mării”, a răspuns unul dintre ei.

„Peștii o să vă mănânce carnea!", strigau atacatorii, în timp ce oamenii cădeau pe rând în apă. Doaa se uita îngrozită cum marea din jurul ei se colorase în roșu. Oamenii fuseseră prinși în elicele bărcii și dezmembrați de lamele sale.

Logodnicul lui Doaa a reușit să găsească un colac albastru, parțial umflat, și să i-l dea lui Dooa. Câteva ore mai târziu, mai erau în viață cel mult 100 din cei 500 de pasageri. Cu toții pluteau pe apă, în veste de salvare. Pe măsură ce se înnopta, mulți dintre supraviețuitorii inițiali au murit de frig sau de disperare. Unii dintre cei care și-au pierdut familiile au cedat. Și-au scos vestele de salvare de pe ei și s-au lăsat să se scufunde în mare.

La un moment dat, Bassem i-a spus lui Doaa, cu voce tare, astfel încât toți cei care erau în viață să audă:

„Te iubesc mai mult decât am iubit vreodată pe cineva, îmi pare rău că te-am dezamăgit. Era responsabilitatea mea să am grijă de tine și am eșuat. Iartă-mă înainte să mor”. „Nu e nimic de iertat”, i-a spus Doaa.

„Vom fi împreună și după moarte”, i-a spus Doaa.



Apoi au observat un bărbat în vârstă care se îndrepta spre ei, cu un bebeluș pe umăr. „Sunt epuizat. Poți să o ții pe Malak pentru o vreme?”, a întrebat-o bărbatul pe Dooa. Omul i-a spus că era bunicul fetiței și că din cei 27 de membri ai familiei care fuseseră în barcă, doar ei au mai rămas în viaţă. După ce a luat în brațe copilul, Dooa l-a văzut pe bunic cum şi-a dat jos vesta şi s-a scufundat în mare.

La scurt timp, Doaa a văzut că fața iubitul ei se învinețește.

„Te rog, nu mă lăsa aici singură în mijlocul mării! Mai rabdă puțin și vom fi împreună în Europa”. „Allah, dă-i lui Doaa duhul meu ca să trăiască”, a spus el, apoi s-a dus în jos, în apă.

Cu ochii în lacrimi, Dooa a încercat să bage mâna după el să îl scoată la suprafaţă, însă s-a oprit ca să nu o scape pe fetița pe care o ţinea în braţe. Dooa a vrut să își scoată colacul și să se piardă în mare alături de el, însă a simțit brațele copilului de nouă luni în jurul gâtului ei și și-a dat seama că era responsabilă pentru viața bebeluşului.

Câteva ore mai târziu, de ea s-a apropiat o femeie care ținea în brațe o fetiță de aproape doi ani, pe nume Masa. „Te rog, salvează-ne fetița. Eu nu o să trăiesc”.

Fără să stea pe gânduri, Doaa a luat-o și pe ea în brațe, sperând să le țină colacul pe toate trei. Când cele mici începeau să plângă, Doaa le cânta cântece de leagăn și inventa jocuri cu degetele, ca să le facă să râdă.

Imagine dintr-o operațiune de salvare a SOS Mediterranee. Fotografie de Laurin Schimd

După patru zile și patru nopți, fără să bea sau să mănânce ceva, cu două fetițe în brațe, Dooa a văzut o navă apropiindu-se. Când bărbații din barca salvatoare au vrut să o apuce de brațe ca să o urce pe vas, Doaa a opus rezistență și a făcut semn spre copii din brațele ei, care abia se vedeau de colac. Șocați de ce văd, bărbații le-au salvat pe toate trei, însă bebelușul de nouă luni a murit pe vas, până să ajungă la ţărm. Doaa și Masa- fetița de doi ani, au ajuns în Europa, unde trăiesc și astăzi.

VICE: Doaa, îți spui povestea la diferite conferințe, există o carte despre tine, în curând va fi și un film. Ce speri ca oamenii să învețe din experiența ta?
Doaa: Mi-aș dori ca oamenii să înțeleagă că războiul din Siria nu face diferența între cei mici și cei mari, între copii și bătrâni. Ne-a afectat pe toți, în egală măsură. Și nu e doar povestea mea, sunt multe alte fete care au fost în situația mea și de care nu a auzit nimeni.

Am citit într-un articol că în momentul în care barca s-a scufundat, oamenii cu psihicul mai puternic îi încurajau pe cei care voiau să renunțe. Ce își ziceau oamenii unii altora?
În acel moment, oamenii se încurajau unii pe alții spunându-și să mai aștepte puțin, pentru că cineva va veni să ne ia. În Coran există niște fraze pe care le rostești când simți că ești pe moarte, care îți dau speranță, și se încurajau unii pe alții să le spună împreună.

Dar, în același timp, în jurul nostru era doar apă, așa că unii oameni au început efectiv să fie disperaţi. Ei au încercat să aștepte și să aibă răbdare, dar nimeni nu a venit în timp util, și până la urmă, pentru cei mai mulți dintre ei, totul a fost în van.

Noi intrăm în depresie când trecem printr-un moment greu sau când pierdem pe cineva drag. Tu ai văzut sute de oameni murind în fața ta, inclusiv pe iubitul tău. Cum ai reușit să treci peste trauma asta?
Dumnezeu îmi dă putere. Eu cred că El a vrut să trec prin experiența asta, pentru că a știut că pot să supraviețuiesc. Convingerea asta m-a făcut să am încredere că o să rezist atunci când eram în apă și să mă gândesc că nu am primit mai mult decât aș putea duce.

Care a fost feedbackul care te-a impresionat cel mai mult pe care l-ai primit de la cineva care ți-a auzit povestea?
Toate feedback-urile pe care le-am primit m-au impresionat într-un fel sau altul. Dar cel care m-a marcat cel mai tare a venit de la un om în vârstă care era în audiență când am primit un premiu în Viena. După ce am ținut discursul, a venit la mine și mi-a spus că a citit de multe ori Coranul, dar niciodată nu a văzut pe cineva care să reprezinte atât de bine o frază din Coran. Nu îmi mai amintesc fraza, dar lucrul ăsta m-a atins foarte tare.

Am citit în presă că sunt oameni care deja se întorc în Siria. Te gândești și tu să se întorci acolo, pe viitor?
Nu i-am mai văzut pe unii dintre frații mei de aproape opt ani. Locuim în părți diferite ale lumii și nu am avut ocazia să ne reîntâlnim cu toții până acum. Mi-ar plăcea să ne revedem într-o zi, în Siria. Dar acolo situația este încă foarte gravă, în special în Daraa, orașul de unde sunt eu, așa că nu mă văd acolo în viitorul apropiat.

Unde crezi că eșuează Europa când vine vorba de refugiații sirieni?
Deși sunt multe țări europene care îi ajută mult pe refugiații sirieni, mi se pare că tot nu suntem tratați la fel ca cetățenii țărilor respective, mai ales când vine vorba de recunoașterea diplomelor sau a calificărilor noastre. Cred că unii europenii uită că până la urmă, noi nu am vrut să venim aici, ci am fost nevoiți să o facem.

Cum ai descrie Siria înainte de război, cuiva care nu a fost niciodată acolo?
Raiul pe pământ.