Chestii

Cum faci ca autobuzele și tramvaiele din București să nu mai fie niște conserve de transpirație

Gabi Firea a promis transport în comun gratuit în București, dar de asta se bucură doar pensionarii.
28.4.17

(Fotografie de Mircea Topoleanu) 

Transportul cu RATB-ul este o rușine. Și va rămâne la fel de execrabil și pe viitor. Merg în fiecare zi cu autobuzul și troleibuzul la orele de vârf, atunci când sunt îndesate cu călători furioși că alegerea asta (pentru unii) îi obligă să se transforme în monștri transpirați care-și urăsc concetățenii.

Până la destinație, îți blestemi zilele, orașul, pe Firea, pe Oprescu și te gândești cu jind la Pache Protopopescu. Așa începe și se termină o zi de muncă în București pentru ăia care n-au mașină (bine, nici cu traficul nu mi-e rușine) sau nu merg cu metroul. Am citit că gândirea negativă te poate ucide mai repede decât cancerul. Cred că transportul în comun, de suprafață, are multe șanse să concureze la cel mai mare cancer al Capitalei.

Publicitate

Tocmai d-asta, m-am uitat la alții în tramvaie, și-am încercat să aflu care ar fi o soluție ca astfel de condiții absolut mizerabile să se mai schimbe puțin, cât să respiri măcar. Știu că ai văzut poze cu tramvaie din care se revarsă cetățeni (de obicei în șlapi) sau cu metrouri în care trupuri de asiatici au puterea de a se contracta inexplicabil, dar București nu e nici Bombay, nici Tokyo.

RATB-ul ori e gratis, ori e pe bani?

Fotografie de Nicu Buculei via Flickr

Mai ții minte când Firea promitea că transportul public cu RTAB va fi gratuit? Nu s-a întâmplat asta, dar, chiar te așteptai? Cele mai ieftine și mai proaste servicii de transport public sunt cele din București. Până și serviciul de plată prin SMS al călătoriei a fost suspendat pentru că nu mai funcționa corect.

Sigur, și eu vreau să am transport gratuit, dar prefer să plătesc 1,3 lei pe călătorie, decât să trăiesc zilnic într-o anarhie RATB, deci nu mă acuza de discriminare socială, ca să nu te acuz nici eu de fantasmagorii.

Ditamai orașul practică un preț derizoriu și un tip de subvenții care nu ajută cu nimic nici RATB-ul și nici pe bucureșteni. Ba, mai mult, plătește pentru ele și TVA. În Oradea, prețul unei călătorii este de 3 lei, în Craiova, în Brașov, în Iași, în Ploiești, în Galați și în Timișoara costă 2 lei, iar în Constanța este 1,5 lei. Bine, creșterea prețului nu înseamnă, automat, că șefii regiei nu își vor mai cumpăra stilouri de zece mii de euro.

Citește și: Cum și de ce merg doar pe blat cu RATB-ul

Dar, cu prețul ăsta, nici nu mă miră că RATB este în pierdere. Mașinile sunt murdare, put, sunt neîntreținute, iar piesele de schimb sunt luate de la alte vehicule trase pe dreapta și legate cu liță. Din peste 1 100 de autobuze, aproape 400 sunt neutilizate, iar pentru restul certificatul de garanție a expirat.

Faptul că RATB nu se poate autofinanța înseamnă că nu poate să își înnoiască parcul auto, depinde de subvenții de la Primărie, nu poate face investiții, iar serviciile sunt de o calitate deplorabilă. Nu tot ceea ce este ieftin este și bun, dar e o situație perfectă de manipulare pentru ceva voturi la alegeri.

RATB habar n-are câți pensionari circulă cu transportul public

Fotografie de Joe Mabel via Flickr

În București, spre deosebire de alte orașe mari din țară, există o categorie socială care de 20 de ani are gratuitate. Știu că o să-mi sară-n cap stângiștii, dar eu nu fac decât să cer niște organizare. În niciun alt oraș din țara asta nu se întâmplă ca la București.

Toți primarii, de la Victor Ciorbea la Gebriela Firea, au încurajat și menținut o mega-gratuitate pentru pensionari, subvenționându-le integral prețul călătoriei cu RATB-ul. Nu din mărinimie, ci pentru voturi.

Publicitate

Știm cu toții că: a fi bătrân în România este sinonim cu a fi condamnat la moarte. Cum bunicii noștri au o pensie de rahat și nu pot să îți permită ca cei din Occident să se dea la bătrânețe pe iaht, faptul că transportul public este gratis este un lucru bun, pentru că îi ține conectați cu viața orașului. Dar, ce te faci când această gratuitate este gestionată execrabil, în dezinteresul cetățeanului?!

Citește și: Cum să nu fii un ghiolban pe RATB în București

În București, 51% din salariați, adică peste 400 000 de oameni, au venituri până în 1 500 de lei. Tot în Capitală, numărul bătrânilor care au pensia până în 1 500 de lei este egal cu cel al salariaților, dar aceștia beneficiază de gratuitate. Ambele categorii au un salariu derizoriu. De ce unii beneficiază de subvenții și alții nu?

În București, spre deosebire de toate orașele enumerate, bătrânii au subvenționat integral călătoria cu transportul public. În plus, se legitimează doar cu buletinul și talonul de pensie. Din cauza asta, nimeni din RATB nu știe, cu adevărat, câți pensionari le folosesc serviciile. În celelalte orașe din țară, pensionarii trebuie să își ridice de la tonetele de bilete un abonament, fie că este pe bază de cartela magnetică sau pe suport cartonat. La București, nu este așa.

De-aia când ANAF a efectuat o serie de controale la RATB pentru perioada 2007 – 2013 nimeni de la Regie nu a fost în stare să spună câți pensionari merg cu transportul public. Și gândește-te că, în București, locuiesc aproape 500 000 de bătrâni.

Cum se acordă subvențiile pentru pensionari în alte orașe din țară

Undeva, pe la sfârșitul Bucureștiului. Fotografie de Eli Driu

La București, indiferent dacă ai o pensie de 1 000 de lei sau de 4 000 de lei, poți circula gratis cu RATB pe toate liniile. Ăsta da egalitarism. Cam așa mai e doar la Iași și la Oradea, cu mențiunea că pensionarii trebuie să făcă rost de o legitimație de transport în baza unor acte doveditoare. Dar, în alte orașe din țară, au fost primari ceva mai cumpătați în acordarea gratuităților.

În Galați, subvenția se acordă în funcție de niște praguri de venit, care variază între 50% și 98% din prețul unui abonament și numai pentru o singură linie.

Publicitate

În Craiova, transportul public este gratis pentru pensionarii care au peste 70 de ani și pentru cei care au o pensie mai mică de 1 000 de lei. Restul plătește 50%.

În Constanța, este gratis numai pentru pensionarii care au peste 70 de ani și pentru cei care au maxim 1 250 de lei pensia.

În Brașov, primesc ajutor doar pensionarii care au o pensie de maxim 1 000 de lei și beneficiază doar de 15 călătorii gratuite într-o lună.

De ce nu s-ar elimina gratuitățile la orele de vârf?

Pensionarii nu sunt de vină, sistemul e. Fotografie de Gabriel via Flickr

La orele dimineții, este haos în București. Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele sunt ticsite de oameni, care încotro. În multe cazuri, își găsesc de treabă și pensionarii, care ar putea să-și mai amâne din comisioane pe mai târziu. Însă, dacă Primăria îți acordă ditamai gratuitatea, de ce n-ai profita de ea? Și eu aș face la fel, de fapt.

În urmă cu ceva ani, un consilier local din Iași a făcut o propunere indecentă pentru politicieni, dar binevenită pentru transportul în comun. Pentru a majora veniturile regiei de transport în comun, Marius Dangă a propus în Consiliul Local ca pensionarii să nu mai beneficieze de gratuitate în anumite intervale orare din zi, pentru a-i încuraja pe plătitori să folosească transportul public, iar Regia să încaseze mai mulți bani. Atât Iași, cât și București se confruntă cu același tipar de probleme.

Omul mi-a explicat care a fost raționamentul.

„Voiam ca autobuzele să fie pline de ieșeni care plătesc. Sigur, și pensionarii au drumuri de făcut, dar pot să facă asta și în alte momente din zi. Oamenii dacă ar avea loc în autobuz, poate și-ar lăsa mașinile acasă. În plus, subvenția ar fi scăzut. Am mai propus varianta să le acordăm un număr limitat de călătorii gratuite, dar, astăzi, pentru fiecare pensionar, Primăria plătește o subvenție de 60 de lei. Subiectul ar fi trebuit tratat în afara politicii."

Desigur, primarul Chirica, interimar la acea vreme, a refuzat propunerea, pentru că se pregătea să candideze la alegerile locale din 2016 și nu voia să-și pună pensionarii în cap. Numai că, la fel ca la București, regia merge pe pierdere și e aproape falimentară.

Așa că, în ritmul ăsta, într-o zi, când o să ne grăbim tare, cu toții, o să așteptăm degeaba în stație, că nu o să mai vină nimic. Poate doar niște taximetriști care scuipă coji de semințe pe geam.

Ce se întâmplă pe la alții care par să fie mai deștepți decât noi

Fotografie via pexels.com.

În Occidentul mare și rău, piața transportului public este liberalizată. Adică, pe lângă serviciul oferit de stat, mai sunt și câțiva operatori privați și ai de unde alege.

În Dublin, călătoriile pensionarilor sunt subvenționate numai pentru călătoriile lungi. Pentru drumurile scurte, pensionarii sunt puși să plătească o sumă minimă, pentru a nu ocupa scaunul cuiva care are de mers o distanță mai lungă. Autoritățile din Irlanda iau în calcul să elimine gratuitatea acordată bătrânilor, din cauza schimbărilor demografice și a îmbătrânirii populației. Practic, sistemul nu mai este sustenabil fără alocarea unei sume de bani suplimentare de la buget.

Publicitate

În Londra, călătoriile pensionarilor cu transportul public sunt subvenționate doar pentru anumite linii, care sunt marcate cu un semn distinctiv.

În Barcelona, pensionarii trebuie să plătească, lunar, 10,9 euro pentru călătorii nelimitate atât la suprafață, cât și cu metroul.

În Roma, numai bătrânii care au peste 70 de ani beneficiază de gratuitate, dar trebuie să procure de la anumite ghișee un abonament special. Cei care au până în 65 de ani, în funcție de venit, plătesc între 120 de euro și 150 de euro anual. În Torino, pensionarii plătesc 15 euro pe lună sau 130 de euro pentru călătorii nelimitate, iar în Milano, abonamentul anual valorează 170 de euro.

În schimb, în Paris, bătrânii pot beneficia de taloanele Amethyst sau Emerald în baza cărora pot călători gratis, oricând.

Citește și alte materiale despre transportul în comun din București:
[Ce spun bucureștenii despre ideea lui Firea de-a face gratuit transportul în comun**

](https://www.vice.com/ro/article/ratb-gratuit-in-bucuresti)[Toate deciziile cretine din cauza cărora Bucureștiul are cel mai aglomerat trafic din Europa**

](https://www.vice.com/ro/article/de-ce-bucurestiul-are-cel-mai-aglomerat-trafic-din-europa)Clipul RATB cu mesaje agramate îți arată de ce transportul în comun e execrabil în România****