FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Am întrebat taximetriștii din Timișoara dacă-s speriați c-a venit Uber și nici n-au clipit

În Timișoara, taximetriștii sunt convinși că uberiștii n-au nicio șansă să le fure clienții.

Taximetriștii din Timișoară n-au nicio teamă în fața șoferilor de Uber. Fotografie via Pixabay

Acum două săptămâni, Uber și-a anunțat venirea în Timișoara. Prietenii mei mai hipstări sau corporatiști au aplaudat momentul și newsfeedul mi-a fost inundat jumătate de zi cu treaba asta.

În afara faptului că-s ceva gigant tech, nu mă impresionează foarte tare modelul lor de afaceri sau binele pe care-l fac (sau nu) lumii. Mi se pare interesant însă rolul pe care-l joacă în automatizarea completă a autovehiculelor și ce înseamnă asta pentru viitorul omenirii.

Publicitate

Pe de altă parte, din Paris până-n Sao Paulo sau de la șoferii canadieni la cei italieni, protestatarii vor de toate, de la moartea Uber-ului la o încadrare legislativă clară a sa.

Discuția se reduce la următorul aspect: face Uber taxi sau ride-sharing? Am vrut să aflu direct de la șoferii de profesie cum văd ei treaba. În Cluj, colegii lor s-au organizat și s-a lăsat cu amenzi pentru Uber de o sută de mii de lei. Că vor sau nu să recunoască asta, taximetriștii au pornit un război împotriva șoferilor de Uber. Am vorbit cu taximetriștii din Timișoara să văd dacă le e teamă că Uber va aduce apocalipsa taximetriei.

Citește și: M-am angajat șofer la Uber, în București, ca să înțeleg de ce vor dispărea taximetriștii

Dorica, de 19 ani în domeniu

VICE: Ați auzit de Uber?
Dorica: Da, de la clienții care vin din București.

Și ce v-au spus ei?
Păi părerile sunt împărțite, dar ați văzut și pe la TV scandaluri cu taximetriști care înjură, sunt haotici, au mașini murdare. Deci nu mai există peste tot calitate și-atunci omul încearcă, pe banii lui, să-și caute condiții cât mai normale.

Ce-o să aducă asta în Timișoara?
Nu știu dacă or să aibă suficiente mașini, cu ce preț, în ce condiții… Dar am văzut și la firma mea: clienții revin pentru că primesc tot timpul mașini. Degeaba sunt alții cu 20 de bani mai ieftini, căci oamenii se satură să stea la telefon degeaba.

Și mai e și discuția despre aglomerație: nu știu cum vor putea merge, că noi ne descurcăm foarte greu. Traficul e suprasaturat, avem prea multă staționare și nu prea e benefică. Noi ne facem banii din circulat, nu din stat. Ați văzut ce-i la orele de vârf: cinci sute de metri în 15 minute.

Publicitate

Și-atunci, când tragi linie la sfârșitul zilei, concluzionezi că: „Dom'le, astăzi, cam greu…".

Credeți că ar fi mai bun un serviciu de taxi pe biciclete care să meargă pe piste?
Nu, n-o să-i văd pe clienți pe bicicletă niciodată. Am avut, într-o zi, o cursă de trei lei 50. Omul ăla a preferat să nu meargă pe bicicletă sau pe jos. Ar fi foarte bine, dar clar nu.

Citește și: Am mers cu Taxify, un Uber mai ieftin, care vrea să înlocuiască taximetriștii din București

Taximetrist din '99

VICE: Cum a evoluat taximetria timișoreană în ăștia 17 ani?
Taximetrist din '99: S-au băgat aplicații, s-au făcut stații, mașinile-s mai curate, s-au făcut niște reguli în firme, e mai bine.

Numai un pic, să dau mai în spate…

Uber ce credeți c-o să aducă?
Nimic bun, pentru că ei fac evaziune fiscală. Sper să ia măsuri împotriva lor, că noi aducem venit la bugetul local și ei nu aduc nimic. Nu se știe cine face, cine vine, pe ce bază, ce autorizație… Și-atunci cei care lucrează corect sunt furați.

O să aibă acces la piața de transport persoane?
Nu știu, că-s lansați numai de câteva zile și depinde și de consiliile locale și de taximetriști.

Numai un pic, să mai dăm iar…

Dacă vor avea succes în Timișoara, credeți că șoferii vor trece la ei?
Nu vor trece la ei, că nu știu ce prețuri au, pe ce se bazează. Momentan, nu știu nimica… Eu nu știu să citesc pe internet, am fost la băieți azi la cafea, dar deocamdată nu s-a calculat nimic.

Publicitate

Mai ai niște factori care se decid: întreținerea și curățenia mașinii, de exemplu. Noi suntem o categorie care duce și cerșetori, și directori. Și-atunci după ce îl iei pe unu', că poate e bolnav, e șchiop, tre' să-l duci la spital… Dup-aia o iei și-o duci pe-o doamnă la teatru. Ori, dacă doamna aia se pune cu-o rochie, ce face, se duce pătată? Trebuie să fie mașina întreținută, aerisită și asta creează costuri!

Și-așa, dacă-și pierde un om telefonul, unde sună, la Uber, în Canada?

Octavian face taxi de 22 de ani

VICE: Ce-ai auzit de Uber? Ai auzit de ce s-a întâmplat în Cluj?
Octavian: În mare, am auzit de ei. Și că-s în proces cu ei acolo, că n-au autorizații, nu știu pe ce bază lucrează. Am auzit că-s în proces și-n Brașov…

Ți-e frică c-o să fie concurență din partea lor?
N-au nicio șansă. Nu se plătește cash… Păi ce, să merg să fac curse pe facturi, și șoferul să-mi dea cât vor ei, sau cum?

Dacă ar acapara piața de-aici, crezi că veți protesta?
Da, da… Pe ce licență lucrează? Cum fac ei taxi? Ei vor să lucreze cu mașinile noastre… Deci efectiv nu pot să înțeleg treaba asta.

În SUA, au băgat mașini autonome. Crezi că-i pusă meseria în pericol?
Aia-i SUA. Până ajunge asta la noi, noi vom muri.

Adi, taximetrist de vreo 15 ani

VICE: Ce știi despre Uber?
Adi: Că-i o aplicație, e în București de vreun an, practică un tarif mai mic și se cam feresc de autorități, pentru că sunt ilegali, într-un fel…

Publicitate

În ce fel?
În felul că nu-s autorizați. Dacă-i oprește Poliția, clienții se dau drept prieteni… Nu emit niciun bon fiscal, se poate face plata și online. Cam asta știu despre ei.

Și diferența e că voi ați trecut printr-un examen de licențiere, nu?
Da, pe care o și plătim, nu? Avem atestat de taxi. Mașina-i autorizată. Avem verificare tehnică, din șase-n șase luni… Clienții, cu siguranță, se vor plictisi de ei. Va fi așa, un boom, mai ales în orele de vârf, unde noi nu mai facem față, după care se vor liniști. Vor apărea tot felul de probleme, mai ales în relația cu clienții.

Citește și: Cum câștigă Uber de pe urma șoferilor săi chiar și când aceștia nu fac bani

Dacă n-ar mai exista firmele de taxi, ai face Uber?
Păi și de mâine pot să iau mașina personală și pot să fac Uber, dacă vreau. Și iacă, fac Uber.

Dar eu mă gândesc: la relația cu clienții. Am prieteni în Germania care folosesc de multe ori Uber-ul și-ți zice și ce mașină vine, poți să mergi și cu un A8… Și-ți și calculează automat prețul, în funcție și de aglomerație. Și-n loc de 20 de euro la taxi, plătești, poate, 12.

Ziceai de factorul uman. Care-i diferența dintre șoferii de taxi și cei de Uber?
N-am vorbit cu clienți de Uber. Dacă aș fi vorbit, poate aveam o părere.

Dar atunci, la ce te referi? Dacă ești taximetrist ai o altă relație socială?
M-aș pune în pielea clientului de Uber. Aș fi puțin reticent că n-aș avea control. N-aș prea ști cine e șoferul? De unde pot să-l iau? Pe mine, în secunda doi, afli și cum mă cheamă și unde locuiesc și ce am indicativ am, licența de pe mașină etc.

Publicitate

Mai zicea și un coleg că nu știe unde ar suna dacă și-ar pierde un telefon sau portofel…
Vezi? Și la asta e problemă. La noi sună la dispecerat că și-a uitat bagajul în mașină. „Ă, nu l-am văzut". Imediat i-l duci înapoi. Dar la Uber, ce faci? Că și-a închis aplicația și ciao-calu'!

Nasol.

Ciprian transportă oameni de șase ani

VICE: Uber îți zice ceva?
Ciprian: Da, am auzit de ieri-alaltăieri că vin. Dar nu știu cât e de adevărat. E adevărat?

Că vin? Da, cel puțin așa s-au lăudat pe site-ul lor, că deja au avut primul client.
Da, și io-am văzut pe Facebook. În Cluj cică nu-s de-acord, nu le place. La Brașov, nu știu, cică și la Brașov ar fi. La București îi?

Acolo cred că a fost prima oară…
Prima oară. Na, și-acuma, la noi, n-ar fi rău. Rău n-ar fi, că cine are mașină poa' să facă. Și eu am mașina personală, și pot să fac, dacă vreau.

Ai face?
Da, aș face.

De ce? Ce aduce nou pe piața de transport din oraș?
Nou? Nu știu precis. Trebuie să ai cont în bancă, să poți direct să-ncepi să lúcri. Că să stai, așa, n-are rost…

Ce povești ai auzit din celelate alte orașe de la noi?
Păi primăria am înțeles că n-o fost de acord. Sau taximetriștii. Nu le-o plăcut ideea, pentru că le-o luat clienții. Clienții-s mai mulțumiți, că cică-s mai ieftini. Mult mai ieftini. Unu 50 acolo și mi se pare că aici vor 1,75 pe kilometru.

În America, în Pittsburgh, au lansat un serviciu de taxi fără șofer. Crezi că asta ar putea aduce sfârșitul taximetriei în lume?
Prea au evoluat, haha. Nu cred. Nu cred. Poate, mai târziu, mai încolo, dar acuma nu cred.

Publicitate

Citește și: Cum sparg hackerii conturile utilizatorilor de Uber

Alexandru, de zece ani pe taxi

VICE: Cu ce vine Uber nou?
Alexandru: Complică puțin legislația.

În ce fel?
În felul că nu pot să fie impozitați, nu au un control exact al veniturilor pe care le încasează. Pe mine direct nu mă afectează, mai mult pe ANAF îi afectează.

Nu au chitanțier în mașină, așa-i?
Păi nu au chitanțier, n-au nimic. Comenzile se fac online și doar se dă o întâlnire cu respectivul. Faci o comandă pe internet, de pe aplicație, se întâlnesc și îl duce. Atât.

Nu ai auzit de proteste la colegii tăi…
Nu, n-am auzit. Doar din presă, de la TV. S-au scandalizat un pic, s-au îmbrâncit…

S-o lăsa și la noi cu violență?
Nu are ce violență să fie. Nu suntem noi cei care să rezolve problema. Cei de la finanțe pot foarte ușor să îi identifice, se înscriu, își dau întâlnire și poa' să-i ceară acte justificative. Deci ar fi foarte simplu să oprească fenomenul ăsta, dacă chiar vor și sunt interesați.

Și crezi că au interesul ăsta?
Păi un hoț nu poate să fure, decât dacă-l lasă poliția. Dacă intră în cârdășie cu ei sau dacă sunt și ei acționari în fenomenul ăsta, da. Dar dacă nu, e simplu. Pe noi ne poate opri oricine: poliție, gardieni publici, finanțe și să ne ceară actele

Cum se vor descurca cu traficul nostru nasol? Ți-e frică să nu-l îngreuneze?
Nu, păi sunt tot aceleași mașini.

Care-i una dintre fricile tale, atunci?
N-am niciun stres din partea lor. Singura mea dorință e să găsească o portiță și să intre și ei în legalitate și n-am nicio problemă cu ei.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre Uber:
Uber știe prea multe despre tine
Câți bani cheltuie lumea pe Uber
Un șofer de Uber și-a fotografiat pasagerii beți din Los Angeles