Dincolo de discuțiile despre toleranță, gay și creștini habotnici, povestea cu definiția căsătoriei este mai ales una despre lupta pentru privilegii și despre abuzuri ale statului inspirate sau moștenite din comunism. Iar privilegiile asociate familiei sunt mereu subiect de tensiuni și scandaluri în societate – vezi recentul caz al enormei indemnizații de creștere a copilului.

Dacă stai să te gândești un pic, niciuna dintre cele două părți aflate în conflict nu spune adevărul întreg și nici nu se arată, în practică, coerentă cu principiile pe care le clamează public.

E ipocrit, din partea credincioșilor hardcore – ăia care pot să considere păcat nu doar homosexualitatea, ci și cititul ziarului, dacă așa le spune cartea sfântă, tradiția sau revelația – să încerce să impună morala religioasă prin lege. Mai ales când vezi politicieni corupți, pictați prin biserici sau pomeniți ca „vrednici" în slujbe, ori înalte fețe bisericești, dând cu subsemnatul la DNA.

Oamenii ăștia vor fi credibili când vor strânge semnături contra corupției, când clericii își vor îndemna enoriașii să nu mai voteze hoți, mincinoși și criminali, că și-ăștia-s tot păcătoși, după Cele Zece Porunci.

Și de cealaltă parte, a progresiștilor, e un ocean de ipocrizie. Adulterul a fost dezincriminat abia în 2006, la zece ani după dezincriminarea penală a homosexualității (cinci ani după abrogarea articolului 200). Ai auzit de vreun protest public atunci, mai ales că procedura, ce prevedea prinderea în flagrant a „păcătoșilor", era extrem de înjositoare?

Până atunci, și unii și ceilalți se luptă pentru niște privilegii, ignorându-i complet pe cei care nu vor familie (sau nu-și găsesc partenerul dorit), și ale căror drepturi sunt diminuate prin legile ce instituie privilegii pentru căsătorie.

E greu de crezut că, dintr-o dată, trei milioane de oameni au devenit preocupați de ce fac alți români în așternuturi, mai ales că un sfert dintre români –majoritar creștini – „calcă strâmb", iar adulterul e tot păcat, nu? Inițiativa CpF a fost ajutată mult de emoția publică stârnită de cazul Bodnariu – abuz sau incompetență a unor funcționari norvegieni, din moment ce au returnat copiii familiei, chiar dacă părinții au recunoscut că-și mai „trosneau" odraslele.

Niște politicieni cu o foarte proastă imagine în diaspora românească, după bătaia de joc de la prezidențiale, s-au urcat pe acest val de nemulțumire populară pentru a-și reface imaginea, ajutați de niște clerici cărora le pute modernitatea și democrația liberală.

Astfel, o porcărie – a unei țări care (în ciuda PR-ului costisitor, pe banii cu care-și plătește accesul la piața UE) a separat biserica de stat abia în 2012, a fost condamnată de CEDO pentru ore de religie obligatorii, și a ratificat Convenția de la Haga privind drepturile copilului la 20 de ani de la adoptare – s-a transformat într-un război al creștinilor cu homosexualii care vor să le ia copiii.

Și toți cei ce susțin impunerea moralei prin forța statului s-au aliniat în spatele CpF.

Altă ipocrizie: în loc să pună în discuție legile de protecție a copilului și adopție, Coaliția pentru Familie „atacă la rădăcină" și se răzbună pe homosexuali. Cei trei milioane nu vor numai ca statul să considere familie doar cuplul monogam heterosexual – noul Cod Civil spune deja, la art. 271, despre căsătorie, că se încheie între un bărbat și o femeie – ci vrea și interzicerea uniunilor civile: „Statutul căsătoriei să fie întărit prin nerecunoașterea formelor alternative de conviețuire, precum concubinajul („uniunile civile")", scrie la punctul 4 din misiunea organizației.

Dacă și-ar fi asumat să vorbească deschis despre copii, nu despre familie și preferințe sexuale, lucrurile erau simple. Omul e mamifer, pentru a face copii sunt necesari și suficienți un mascul și o femelă (bărbat și femeie). Dar o astfel de definiție nu se trece în Constituție, cum nu se trece legea gravitației, ci se învață prin experiență sau la orele de biologie. Nici măcar noile tehnologii de reproducere nu pun mari problem din acest punct de vedere: donatorul de spermă renunță, ca orice donator, la drepturile sale; mamele surogat își închiriază uterul cum ai închiria o garsonieră, iar locul vechilor doici (femei ce alăptau copiii altor femei ce n-aveau lapte) este luat de fabricile de lapte praf.

Cu asta se termină temeiul „natural" pentru a vorbi de cuplul femeie+bărbat (familia nucleară) ca „obligatoriu". Dar probleme precum proprietatea, cetățenia, libera circulație depind de legi, nu de „natură". Conceperea „artificială", adopția, relațiile dintre părinți și instituțiile puterii pot și trebuie să fie reglementate, dar schimbarea unei definiții constituționale nu ajută deloc.

Privilegiile familiei nu sunt o nebunie a unor „creștinopați", ci viziunea statului, prin legile care fac ca aproape toate aspectele vieții economice și sociale să depindă de căsătorie. În comunism se spunea că „familia este celula de bază a societății".

Și, se pare, nu s-au schimbat prea multe, câtă vreme drepturile individului necăsătorit sunt mai mici decât ale familiștilor.

Nici Noul Cod Civil nu a adus îmbunătățiri de substanță pentru cuplurile ce nu se oficializează la starea civilă, deși realitățile sociale arată că ăsta e un fenomen tot mai răspândit.

Ce contează asta? Păi, uite, de exemplu, dacă un cuplu necăsătorit are un copil, tatăl – deși își recunoaște și asumă copilul – nu-l poate înscrie la starea civilă, ci trebuie să fie prezentă și mama. Dar fără certificat de naștere, copilul nu poate fi scos din maternitate, așa că iei lăuza și-o duci la primărie.

Creștinii consideră concubinajul păcat; dar pentru ceilalți astfel de reglementări chiar nu sunt aberante? Dacă ajungi la spital inconștient, cea mai apropiată rudă poate să ia decizii în locul tău. Dacă ruda cea mai apropiată nu înțelege sau nu-i pasă, te poți trezi din comă cu o amputare evitabilă sau poți să nu te mai trezești deloc. N-ai prefera să lași astfel de decizii pe mâna unui amic mai tânăr și mai școlit, nu pe a părinților de 80 de ani?

Și situațiile în care relațiile de rudenie sunt mai importante decât voința individului sunt nenumărate, ai zice că ăia care au făcut legile au luat de bun că în familii (în sensul larg, nu doar soț-soție-copii) totul e numai iubire, altruism și concordie. E cam greu de crezut, totuși, că se poate întemeia un sistem legal pe o asemenea naivitate, dovedită de statisticile privind divorțurile, violența conjugală, procesele pentru moșteniri.

Sau de Biblie – o carte plină de istorii cu familii disfuncționale, cu un fratricid de la primele pagini (Cain îl ucide pe Abel, apoi e ucis de un nepot) și cu o relație cel puțin tensionată între Iisus și frații săi.

Ce cred eu e că discuția se poartă cu argumente irelevante în raport cu problemele, multe generate de ipocrizia statelor semnatare ale acordurilor privind drepturile omului. Libertatea de circulație e garantată doar pe hârtie, în realitate depinde de vize sau legi speciale, cum e cea cu reîntregirea familiei (vezi cazul Coman-Hamilton, cuplul româno-american ce-a ajuns la Curtea Constituțională pentru că i se interzice să se stabilească legal în România).

Iar chestii de tipul celor că există alcoolism, violență și abuzuri, abandon sau neglijare a copiilor în familiile hetero nu sunt deloc argumente în favoarea mariajelor gay, câtă vreme nimic nu ne dă certitudinea că un cuplu homosexual nu va avea aceleași probleme.

Ai auzit de la vreun partid propuneri concrete pentru rezolvarea acestor probleme, indiferent de cei care vor beneficia de asta? Nu, în loc de o regândire a societății în acord cu realitățile, legile noastre se ocupă de acordarea de despăgubiri logodnicului înșelat sau rentă viageră soțului trădat. Iar grija pentru familie și demografie ascunde, ca orice vorbe mari despre „viitor", doar încă o manevră prin care statul să-ți scoată mai mulți bani din buzunare, pe care să-i „redistribuie", nu înainte de-a fi „vămuiți", ori de politicieni (vezi cazul Bombonica Dragnea), ori de ONG-uri care se pricep la orice.

Oricum, câtă vreme politicienii vor apela doar la emoții, de orice natură, nu merită să-i iei în seamă.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre cum e să fii gay în România:
Cum e să fii gay într-un liceu din România
Da, mamă, sunt gay
Parada gay din București a fost foarte cuminte ca să nu supere homofobii