modele

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Fotografii din intimitatea fotomodelelor internaționale

La scurt timp după ce am devenit interesată de fotografia de fashion, am realizat că sunt mai mult interesată de oamenii care poartă hainele decât de haine în sine.

La scurt timp după ce am devenit interesată de fotografia de fashion, am realizat că sunt mai mult interesată de oamenii care poartă hainele decât de haine în sine. Așa că am început să fac fotografii cu oameni care nu purtau niciun fel de haine.

În 2008, am fotografiat un pictorial pentru edițiile franceze ale revistei Playboy. A fost prima mea întâlnire cu o fată pe nume Raquel Nave. Raquel era atât de neobișnuită – atât de liberă și dezinhibată. Diferită de orice model cu care lucrasem până atunci. Imediat ce Raquel a început să se dezbrace, m-am simțit incredibil de eliberat de modă. Am devenit prieteni buni și m-a invitat la ea acasă. Tot ce exista în casa ei – fiecare carte poștală de pe perete, fiecare obiect de artă – îi reflecta personalitatea. Așa mi-a venit ideea să fotografiez modele în apartamentele lor.

Publicitate
trucuri-murdare-si-droguri-recreationale-cum-e-sa-traiesti-printre-modele-219-body-image-1437047783-size_1000

Corey și colegii lui de apartament modele din Greenpoint, Brooklyn

Până acum am fotografiat peste șaptzeci de modele în casele lor. Fiecare ședință foto a fost o aventură în sine. Îmi place când merg spre casa cuiva fără să știu ce mă așteaptă acolo. Aproape toți s-au deschis și mi-au spus povestea lor. Poate datorită intimității care se creează când ești în dormitorul cuiva sau cine știe, poate datorită chimiei dintre mine și niște persoane incredibil de frumoase și sexi. Oricare ar fi cazul, mă simt extrem de privilegiată că am avut ocazia să le ascult visele, temerile și aspirațiile.

RAQUEL

trucuri-murdare-si-droguri-recreationale-cum-e-sa-traiesti-printre-modele-219-body-image-1437047819-size_1000

Raquel și fiica ei în Bushwick, Brooklyn.

Când aveam 17 ani, un fotograf m-a abordat la Starbucks. A fost ciudat să mă mut într-un apartament cu alte modele –multe fete care locuiau una peste alta. Eram opt fete într-un apartament cu două camere.

Am văzut de toate: obiceiuri culinare ciudate, anorexie, conversații nesfârșite pe Skype cu iubiții de acasă și brazilience răutăcioase care nu te lasă să le folosești hârtia igienică. Unele puneau decolorant în sticlele de șampon ale colegelor, ca să le saboteze castingurile.

CHARLIE

trucuri-murdare-si-droguri-recreationale-cum-e-sa-traiesti-printre-modele-219-body-image-1437047846

Charlie în curtea din spate a părinților, în Brooklyn

Cea mai tare chestie când ești model e că iei tone de bani pentru tâmpenii – asta și faptul că întâlnești multe gagici sexi. Dar nu mă văd ca pe o versiune adolescentină a lui Derek Zoolander, care locuiește într-un dormitor cu niște băieți frumoși și vanitoși.

Majoritatea modelelor se hrănesc cu atenție, ceea ce înseamnă că uneori intră în competiție. Am fost sabotat odată. În noaptea dinainte de o întâlnire cu o potențială agenție nouă, colegul meu apartament mi-a pus ardei iute pe pernă. M-am trezit cu fața umflată ca dracu' și n-am semnat contractul.

Publicitate

Am grijă la greutate, dar fac asta din pasiune pentru box, nu pentru modeling. Mă amuză obsesia modelelor de a rămâne slabe. Într-adevăr, e nasol. Dacă ești gras, nu obții contracte. Unele modele iau cocaină ca să-și păstreze greutatea. Și eu iau droguri din când în când, dar o fac pentru că-mi place să mă distrez.

GIEDRE

trucuri-murdare-si-droguri-recreationale-cum-e-sa-traiesti-printre-modele-219-body-image-1437047867-size_1000

Giedre în apartamentul ei de pe Wall Street, Manhattan.

Am fost selectată de o agenție mică din orașul meu natal, Raseiniai, din Lituania. Am plecat de acasă când eram foarte tânără și asta m-a obligat să învăț să mă descurc rapid. Am împărțit un apartament cu mai multe modele și a fost super tare. Mi-am făcut deodată o grămadă de prietene, și super frumoase pe deasupra.

Industria modei e foarte competitivă, dar așa e orice industrie. Clienții hotărăsc ce fată sau ce look e potrivit pentru brandul lor în sezonul respectiv. Dacă nu ești selectată, nu e ceva personal – așa sunt afacerile. Când ești model, o mare parte din viața ta înseamnă să aștepți: aștepți zboruri, taxiuri, aștepți la castinguri, aștepți să fii machiată și aranjată. Trebuie să înveți cum să te distrezi și să ai răbdare.

RAIN

trucuri-murdare-si-droguri-recreationale-cum-e-sa-traiesti-printre-modele-219-body-image-1437047901-size_1000

Rain în Williamsburg, Brooklyn

Am pierdut un pariu în timpul unui meci de fotbal și a trebuit să merg la un casting. Am fost selectată din greșeală, credeau că sunt tip. Nimeni altcineva nu mai arată ca min, așa că nu prea am concurență.

Dacă joc rolul de femeie, mi se cere să am mărimea 2 sau 4, ca să încap în haine. Dacă sunt angajată în rol de tip, mi se cere mărimea 4 sau 6. E o provocare să fluctuez cu greutatea, dar o fac prudent, cu ajutorul unui nutriționist privat. Îmi iubesc corpul și mă piș pe oricine îmi cere să mănânc nesănătos ca să obțin o anumită imagine. Există Photoshop. Mă vrei să nu mă vrei așa cum sunt, e decizia ta.

Publicitate

MARCELLE

trucuri-murdare-si-droguri-recreationale-cum-e-sa-traiesti-printre-modele-219-body-image-1437047927-size_1000

Marcelle în apartamentul ei din Bushwick, Brooklyn

M-am mutat din North Dakota la New York pentru studii. În adolescență nu știam că există modeling pentru fetele cu mărimi mai mari (plus-size). Mereu încercam să slăbesc.

Prima oară m-a abordat cineva în magazinul Sephora. Nu eram pregătită pentru așa ceva. Aveam 19 ani și nici nu-mi trecea prin cap căpot face modeling, pentru că încă nu-mi iubeam corpul. Majoritatea oamenilor nu prea înțeleg industria plus-size. Pe mine mă bucură mult gândul că o pot ajuta pe o adolescentă din Ohio să-și iubească trupul.

Sunt șocată cât de ușor mi-a fost să-mi construiesc o carieră pe felul meu de a fi. Dacă jobul mi-ar cere să-mi schimb corpul drastic, n-aș face-o. Am alte calități și sunt deșteaptă.

PRISCILLA

trucuri-murdare-si-droguri-recreationale-cum-e-sa-traiesti-printre-modele-219-body-image-1437047956-size_1000

Priscilla în casa unui prieten din Paris

Fotografia asta a fost făcută acum niște ani buni. Aș fi vrut să facem ședința foto acasă la mine, dar nu aveam casa mea pe atunci. Eram model doar de câteva luni și încă locuiam cu părinții. Nu primeam nici joburi multe, pentru că atunci piața pentru fete de culoare era foarte limitată în Paris. Așa că am rugat un prieten să mi-o împrumute pe a lui.

Fotografia asta nu-mi reflectă personalitatea – e mai mult un personaj influențat de revistele pe care le citeam și de lucrurile pe care le vedeam în perioada respectivă. Înainte mă îmbrac să le fac pe plac bărbaților. Acum mă îmbrac să-mi placă mie.

Arăt ciudat în fotografia asta. Acum mi-am vopsit părul și sprâncenele albe și nu mai pot lucra cu agențiile cu stilul ăsta. Dar mi se potrivește – în sfârșit m-am găsit pe mine însămi și nu mai arăt ca altcineva. În mod ironic, am primit mai multe oferte de job de când nu mai sunt reprezentată de o agenție.

Publicitate

LEANDER

trucuri-murdare-si-droguri-recreationale-cum-e-sa-traiesti-printre-modele-219-body-image-1437048029-size_1000

Făceam spectacole de breakdance pe stradă în Alexanderplatz din Berlin, când m-a abordat cineva de la o agenție. Cea mai nasoală chestie la modeling sunt castingurile pentru săptămâna modei. Cunosc model care așteaptă la coadă patru ore ca să câștige o sută de euro.

Din fericire, modelingul e doar o mică parte din viața mea. Am fondat casa de discuri Dezi-Belle. Studiez afaceri și politică și sunt încă activ pe scena de breakdance.

NICOLA

trucuri-murdare-si-droguri-recreationale-cum-e-sa-traiesti-printre-modele-219-body-image-1437048052-size_1000

Nicola în Upper West Side, Manhattan

Când am intrat în lumea modelingului, la vârsta de 13 ani, primeam joburi care implicau o placă de surf sau de skate. Am crescut în New York City, așa că aveam deja prieteni acolo când am intrat în lumea modei. Mă duceam la ședința foto și apoi îmi vedeam de ziua mea ca de obicei. Așa am scăpat de negativitatea la care sunt supuse modelele care vin la New York.

Eu trăiesc în fiecare zi pentru muzică până când apare un job de modeling. Trupa mea se cheamă Caverns. Cred că e esențial pentru un model să aibă o pasiune în afara modei dacă vrea să aibă un ego sănătos. Dacă faci ceva ce îți place la nebunie, nu mai ești atât de vulnerabil la critici dure. Mi-am dezvoltat și un personaj dubios, așa că am o nișă în industrie.

EVAN

trucuri-murdare-si-droguri-recreationale-cum-e-sa-traiesti-printre-modele-219-body-image-1437048084-size_1000

Evan în Bushwick, Brooklyn

Am început să fac modeling când aveam 16 ani. Am crescut într-un orășel de pe coasta statului Maine și nu știam nimic despre lumea modei. Iubitul mamei din perioada aceea mi-a făcut nișt fotografii și în câteva săptămâni deja semnam cu NEXT Miami. Apoi am plecat la New York și am semnat cu Re: Quest.

Publicitate

Nu poți da lovitura ca model fără un dram de noroc, un program bine făcut și multă seriozitate. Per total, e o experiență destul de incredibilă pentru un tânăr adult.

COREY

trucuri-murdare-si-droguri-recreationale-cum-e-sa-traiesti-printre-modele-219-body-image-1437048106-size_1000

Corey în Greenpoint, Brooklyn

M-am distrat grozav când am locuit în apartamentul pentru modele al agenției Ford – n-am avut timp să mă plictisesc nicio clipă. Eram atâția băieți din toate colțurile lumii și toți aveam un scop comun. Chiar dacă nu ne cunoșteam foarte bine unii pe alții, n-au existat niciodată certuri serioase între noi.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre modeling:
Tânăra care s-a întors la modeling, după ce și-a pierdut falca din cauza cancerului
De ce nu trebuie să vă cuplaţi niciodată cu un fotomodel masculin
O tânără a dat în judecată o companie de tampoane, după ce și-a pierdut piciorul din cauza lor