Știri

Înmormântarea lui Vadim m-a făcut să înțeleg măreția Tribunului

Chestia asta a fost cea mai mișto înmormântare la care am fost vreodată.

de Mihai Mincan
17 Septembrie 2015, 1:40pm

E straniu. Sunt la o înmormântare și, totuși, oamenii ăștia din jur nu par să jelească. Sunt cu sutele, peste o mie chiar, habar n-am. Stau transpirați, curge sudoarea pe ei, se îmbibă în cămășile lor ieftine și pe turul pantalonilor din stofă subțire. Cară garoafe și poze cu Tribunul.

Unii au apelat chiar la cunoscuți care au un calculator și au alăturat trei fotografii în serie, pe latul unei coli A4: Vadim, Păunescu, Eminescu. Apoi, au dat fuga la un magazin de specialitate și le-au plastifiat. Pentru ca, acum, să se izbească de cei aflați mai în față, cu un singur scop. Un singur vis: să-și ridice creația în aer, să o vadă toată lumea.

Fotografii de Andrei Radu

Sunt la Cimitirul Ghencea Civil. Afară e cald, cald ca-n iulie. Se aud păsărelele și mașinile care trec pe bulevardul de lângă. E o vreme superbă care „i-ar fi plăcut și lui Vadim‟, după cum bine spune o doamnă de lângă. Mă rog, îți dai seama ce frumos a fost afară, dacă i-ar fi plăcut chiar și lui Vadim.

Masa de oameni prezentă la înmormântarea lui Vadim Tudor este formată din două mulțimi. Prima stă înșirată de-a lungul aleii principale, mai la umbră. Aici sunt curioșii, oamenii care l-au admirat în tăcere sau cei care au aflat despre funeralii de la televizor și au ieșit din case, poate-poate ajung și ei la televizor.

În față, în dreptul capelei sunt susținătorii hardcore. Pierduți printre membrii unui cor, chemat să cânte la înmormântare, Garda de Onoare și o orchestră care așteaptă momentul în care li se va face semn să înceapă Marșul Funebru. Stau unii-n alții, își freacă transpirația de a celui de lângă, își mută centrul de echilibru, de pe un picior, pe celălalt, să nu amorțească.

Mă uit în jur. Am fost la multe înmormântări, în majoritatea trimis de diverse ziare. Dar aici e cel mai frumos. Pacea plutește deasupra noastră, a tuturor, aproape că o simți. Închid ochii și îmi spun în gând: „Doamne, așa de frumos aș vrea să fie și la mine, când o fi să nu mai fiu‟. Pentru că:

Oamenii vorbesc tot ce le trece prin minte, indiferent cât de cretin poate să pară

Toți cei prezenți știau exact întregul dosar medical al lui Vadim. Să știi de ce a murit e una, dar să interpretezi rezultatele și să poți face deducții generale din asta, ei bine, aici intervin profesioniștii. Unul dintre cei cu care am vorbit era doctor și asta îi dă dreptul să vorbească, uneori. Mi-a spus că și el are aceeași problemă: era diabetic și cu probleme cardiace. Doar că glicemia lui era mai bună ca a Tribunului.

Mi-a explicat ce l-a omorât de fapt, pe Vadim. Nervii. N-am reținut exact deducția medicală, dar era ceva cu calcifierea venelor. Mă rog, ideea e că, dacă Vadim n-ar fi pus chiar totul la suflet, ar fi trăit și astăzi.

Tot aici, în cimitir, am prins și una dintre cele mai frumoase deturnări verbale pe care mi-a fost dat să le aud. O doamnă îi explica soțului ce de căcat e Realitatea, că nu transmite în direct funeraliile. Tocmai când a ajuns la partea despre ce i-ar face lui Rareș Bogdan, preotul a anunțat, prin microfon, că Dumnezeu să-l ierte pe decedat. Ce a ieșit din gura doamnei a fost asta: „Și lu' mafiotu' ăla gras i-aș ru... Dumnezeu să-l ierte‟.

O femeie în vârstă se certa cu nora, la telefon. Trebuia să facă ciorbă pentru nepot și ea era la cimitir. Un cocalar se cocoțase pe un post de control și le făcea semne agenților de pază, indicându-le fermoarul propriilor pantaloni. Era într-o pereche de blugi negri. Stretch.

Însă nimic nu a fost peste ce se vorbea chiar de la microfonul amplasat lângă sicriul lui Vadim. Pe aici, s-au perindat apropiații lui Vadim, să-i aducă un ultim omagiu. Citez câteva chestii, așa, sec. Nici nu mai contează cine le-a zis. „Suntem mulți ca cucuruzii‟, „Mulți se băteau să-l cunune pe Vadim și, totuși, m-a ales pe mine‟, „Așa mulți și proști câți suntem, suntem România Mare!‟ sau „Ce apropiat a fost Vadim de oameni. Și de animale‟. Am încheiat citatele.

Înmormântarea lui Vadim a fost cea mai tare paradă de costume la care am luat parte vreodată

Costumele personajelor care au jucat în înmormântarea lui Vadim ar trebui să arunce în desuet orice fel de procesiune din lume. Chiar și Carnavalul de la Rio. Oamenii ăștia ar fi trebuit filmați și imaginile cu ei proiectate în buclă, la infinit, pe toate posturile de televiziune din lume. A fost un spectacol al inventivității și al nonconformismului.

La înmormântarea Tribunului am văzut un bărbat în frac, cu joben în cap și ochelari d-ăia de John Lennon, mici și rotunzi. Un altul, la costum mulat, cu ochelari de soare tip Ray-Ban, agitând un steag național. Miron Cozma era într-o superbă vestă vișinie, de nuntaș comunal. Am văzut și domnișoare atrăgătoare, îmbrăcate cu mult gust.

Citește și Sătenii din Tana Toraja duc ritualurile de înmormântare la extrem

Însă personajul zilei a fost Marian Nistor. Știu, habar n-ai cine e. Pe vremuri, maică-ta și taică-tu dansau pe muzica lui. Avea o formație, Savoy, dar nu calitatea artistică l-a propulsat, ci asta:

Fotografie via Facebook

Bentița aia de pe cap e trade-markul lui. O poartă peste tot, o asortează la hainele din ziua respectivă. Uite, la asta mă refer:

Fotografie via Facebook

Verde cu verde.

Ei bine, Marian Nistor i-a adus cel mai înduioșător omagiu lui Corneliu Vadim Tudor. În cinstea Tribunului, a adus la cimitir bentița sa specială de înmormântări. De culoare neagră.

Atunci când le dai oamenilor ce vor, ei te vor răsplăti înzecit

Când cortegiul funerar s-a pus în mișcare, dinspre capelă, spre locul de înmormântare, proporțiile iubirii celor prezenți pentru Tribun au devenit limpezi ca lumina zilei. Erau bărbați în toată firea, cărați pe umerii altor bărbați în toată firea, ca să poată filma de sus, cu telefoanele. Da, exact, cum mai vezi pe la concerte, fete cățărate pe prietenii lor.

Unii lăcrimau, alții râdeau. O domnișoară superbă, blondă cu ochi albaștri, deschidea Garda de Onoare, mergând cu ochii în pământ, în timp ce căra o poză cu Tribunul zâmbind. Poți să crezi sau nu, dar ăsta a fost un moment încărcat de erotism.

Lumea aplauda. Se aruncau petale de flori peste coșciug. Ba chiar, la un moment dat, se auzea că vor da drumul unor porumbei albi. Din păcate, n-am reușit să văd niciunul.

Atunci m-am dat seama cât de iubit a fost Vadim. Și o undă de gelozie mi-a străbătut inima. Câți dintre noi avem șansa să părăsim astfel lumea asta? Câți dintre noi vom rămâne în inimile și în sufletele oamenilor? Despre câți dintre noi se va spune, la un microfon, „Fără el, lumea nu va mai fi niciodată la fel?‟. Câți dintre noi vom putea aduna sute sau chiar mii de oameni lângă sicriu, camere de filmat și zeci de ziariști?

Citește și Cum să-ți înscenezi propria moarte

Știu, prietenii îți vor zice: „Stai, mă, liniștit. Încă ești tânăr, mai ai timp să faci chestii remarcabile, ca Tribunul‟. Mi-e teamă că te mint în față. Te simți în stare să te iei la luptă, concomitent, cu țiganii, ungurii, musulmanii și să și desconspiri mafia iudeo-masonică? Să urăști cu patos pe toată lumea, să ai curajul de a amenința femei cu bătaia printr-o parcare din București, noaptea? Să arunci cu atâta căcat în lume, încât să-ți găsești milioane de admiratori care să creadă că săpunul ar trebui interzis?

Crezi că vei reuși, vreodată, în viața ta, să scrii o propoziție absolut perfectă, precum: „Ţiganca aia plină de negi e atât de proastă încât se scobeşte în nas, dă pe pereţi şi ţipă că sunt microfoanele SRI‟?

Sau vreo dezvăluire ca asta: „Contabilul nebun, cu capul ca un cartof bărbierit, mânca într-o zi un hamburger. Copilaşul său a poftit la chifteaua cu pricina şi, ca o maimuţică nevinovată care întinde lăbuţa după banană, a înhăţat halimosu lui ta-su. Atât i-a trebuit descreieratului. Pur şi simplu l-a umplut de sânge pe băiat‟? Crezi că poți?

Mi-e teamă că nu.

Citește mai multe despre Vadim Tudor:
Zece semne că Băsescu se transformă în Vadim Tudor

Sunt partidele extremiste o soluție?

Legionarismul sur și noua societate