Publicitate
mancare

Top 7 jucători enervanţi din Hearthstone

Cu siguranţă te-ai lovit cel puţin o dată de aceşti indivizi care par porniţi să te scoată din zen cu orice scop.

de Sonia Bloțiu
23 Septembrie 2015, 10:44am

Fotografie via BagoGames

Hearthstone a atins recent pragul de 30 de milioane de jucători, adică aproximativ cât o Românie şi jumătate, fapt la care nici marele Blizzard nu se aştepta la început. Mi se pare un joc extraordinar pentru că nu-ţi mănâncă mult timp şi nu eşti nevoit să pompezi bani în el pentru a evolua. Bine, teoretic ai posibilităţi multe de a cheltui în direcţia asta, dar nu-ţi garantează nimeni că o să primeşti exact ceea ce vrei. Pe lângă astea, Hearthstone are ceva ce multe jocuri nu au: posibilitatea de te juca pe budă, de când este disponibil şi pe telefoane. Dar, cu toate că acest univers al cărţilor a fost bine gândit şi pus la punct, uneori dai peste nişte adversari care reuşesc să-ţi dea întreg sistemul peste cap în aşa hal, încât îţi pierzi toată buna dispoziţie cu care ai început. Ştii şi tu care sunt cazurile, cu siguranţă te-ai lovit cel puţin o dată de aceşti indivizi care par porniţi să te scoată din zen cu orice scop.

Jucătorul care se mişcă execrabil de încet, cu pură intenţie

Fotografie de Mircea Topoleanu, via

Cum se poartă el: Când tehnologia o să-ţi ofere posibilitatea de a strânge pe cineva de gât prin internet, garantat genul ăsta de jucători vor fi primii vizați. Stilul lor de a juca este, de fapt, o strategie. Și o fac intenţionat cu scopul de a te face să ieşi singur din joc, de nervi. De obicei o ard alt-tab toată tura şi revin în joc abia când începe sfoara aia să se scurgă, adică fix când crezi că ăla nu-i la calculator şi poţi termina questul rapid.

Mai sunt ăia care contemplează la fiecare carte în parte, stau şi îşi plimbă mouse-ul peste deck, dar nu joacă nimic până în ultima secundă când aruncă sec ceva pe masă. Şi nici măcar nu e vorba de deck-uri de-alea dubioase în care trebuie să calculezi absolut orice mişcare, pentru că procedează aşa idiot încă de la prima tură, atunci când nu au coin şi au o mana. Cât de greu poate fi, în condiţiile în care până şi jocul îţi marchează cu verde cărţile care le poţi juca?

Este enervant, îţi mănâncă timpul şi îţi fute cheful în ultimul hal, încât îţi vine să-ţi bagi picioarele în el de joc. Şi o ard în stilul ăsta tot meciul, de ajungi să pierzi vremea mai bine de jumătate de oră cu câte un asemenea cretin, în loc de zece minute, cât ar fi fost normal. Ah, şi cei mai cretini sunt ăia care îşi fac toate mutările de la bun început şi apoi îşi lasă toată tura să treacă, fără să apese „end turn" și fac abuz de „I WILL BE YOUR DEATH" şi alte emote-uri enervante.

Cum să te porți tu: Cu toate că nu prea ai mare lucru de făcut ca să grăbeşti meciul, poţi totuşi să răspunzi cu aceeaşi monedă, adică să-ţi dai drumul la un film în background şi să revii în joc pe ultima sută de metri. Practic, tot meciul depinde de ăla care se plictiseşte primul, iar tu eşti în avantaj, că ai altă activitate pe lângă. Sau îl poţi include pe Nozdormu în deck, carte a cărui scop este de a câştiga avantaj în faţa acestor jucători.

Jucătorul care vrea să-ţi explice de ce nu ştie să piardă

Cum se poartă el: Nu este nicio noutate că unii oameni nu ştiu să piardă, dar există jucători care ţin neaparat să-ţi demonstreze asta în privat. Sigur ai avut şi tu parte de câte un turbat care să-ţi dea „add" după ce a încasat-o bine de la tine. Şi apoi, te trezeşti cu un cârnat de text în care individul îţi explică cum, de fapt, tu eşti un jucător prost, care nu trebuia să câştige şi că ai mâncat căcat. Mă rog, unii insistă să joace încă un meci, ca să demonstreze cât de pro sunt şi dacă-i cafteşti şi a doua oară, te şterg din listă sub o ploaie de înjurături. Printre ăştia, mai există şi ruşii. Nu sunt, însă, foarte sigură dacă mă înjură sau vor să fim prieteni, pentru că nu înţeleg alfabetul chirilic. Dar, ocazional, mă mai trezesc cu câte un text de genul şi încerc să-mi îmaginez că primesc laude şi aprecieri.

Cum să te porți tu: Cel mai simplu este să-i ignori, evident, însă, dacă eşti creativ, poţi să faci pe prostul. Dai din umeri şi te faci că nu înţelegi ce vrea de la tine, îl pui să-ţi explice strategii, mutări, să-ţi deseneze unde ai greşit şi apoi îl iei la dueluri. Recomandat doar daca eşti într-adevăr bun şi îl poţi umili până îşi şterge jocul.

Jucătorul veşnic nemulţumit, care latră pe forumuri

Cum se poartă el: Ei bine, pe ăştia îi întâlneşti în orice joc. Sunt ăia care petrec mai mult timp plângându-se de joc, decât jucându-l efectiv. O ard supăraţi pe forumuri şi urlă că vor schimbări, respectiv cărţi noi, questuri noi, chestii noi, să modifice hunter-ul, să-l scoată permanent pe „Dr. Boom" din joc şi alte aberaţii de genul. Blizzard se implică surprinzător de mult în acest joc şi introduce chestii noi constant, dar haterul rămâne hater până la capăt. De exemplu, când s-a anunţat The Grand Tournament, lumea plângea pe forumuri că de ce nu s-a dat o dată fixă de lansare. Când s-a anunţat oficial şi data lansării, tăntălăii urlau că de ce nu s-a dat şi o oră exactă. Acum, lumea se plânge că noile cărţi sunt de căcat, evident.

Citește și Mică enciclopedie de hateri proști

Cum să te porți tu: Proştii sunt mai fericiţi decât înţeleptul, deci nu prea ai cum să te porţi cu ăştia. Dar dacă tot vrei să închizi gura unor necunoscuţi pentru puncte de internet, fă-ţi un plan de argumente şi sari pe ei. Ai de unde alege: Câţi bani ai băgat în joc ca să meriţi să fi băgat în seamă? Ce rank ai atins luna trecută? Ah, deci vrei schimbări pentru că te bate jocul şi vrei un alt nivel de dificultate? etc.

Jucătorul care nu se grăbeşte să te omoare

Cum se poartă el: De obicei nu-mi dau „concede", chiar dacă mai am doar o flegmă de viaţă, pentru că întotdeauna există posibilitatea ca adversarul să se deconecteze sau să fie idiot încât să nu vadă că mă poate omorî. Însă, ocazional, mai dau peste ăla care, deşi are jumătate din masă plină de chestii, nu se grăbeşte să termine meciul. Preferă să mai pună încă o sută de căcăţei inutili pe jos, să-şi pună toate secretele pe el, să mai tragă o carte etc. E un fel de a spune „hai să-ţi arăt în câte feluri te-aş putea omorî", deşi un „hero-power" este suficient. Odată am prins un egoist de genul, care a rămas fără net (probabil) fix după ce a scos tot ce era de scos, fără să mai apuce să atace. Am râs cu poftă, recunosc.

Cum să te porți tu: Renunţă la meci, simplu. Dacă nu eşti optimist ca mine şi speri la o minune în care ăla să fie ratat, îţi dai „concede" şi nu îi laşi satisfacţia de a te atinge după ce a muncit atât să scoată tot ce avea mai bun pe masă.

Fotografie de BagoGames, via Flickr

Jucătorul care-şi dă Alt F4 când ştie că pierde

Cum se poartă el: Astă-i un alt fel de a recunoaşte că nu ştii să pierzi. Se întâmplă fix în ultima tură, când mai are un punct de viaţă, dar în loc să apese butonul ăla de „end turn" sau „concede", preferă să închidă jocul în semn de protest. Este enervant, pentru că trebuie să stai până se scurge întreaga tură şi îţi vine rândul, dar mai trebuie să ţii şi cont de faptul că, uneori, serverele Blizzard au probleme şi anunţă posibile deconectări. Chestia asta nu se întâmplă instant, ci pur şi simplu vezi că adversarul nu joacă nimic şi abia când îţi vine rândul şi realizezi că nu poţi folosi cărţi, ştii că, de fapt, tu ai fost ăla deconectat. Am fost de multe ori aproape de punctul de a pierde un meci pentru că eram sigură că ăla nu mai este în joc. Bineînţeles, am trimis şi un ticket, iar o fătucă mi-a recomandat să resetez jocul când „am impresia că aş putea să fi fost deconectată". Mulţumesc pentru asistenţă, Blizzard.

Cum să te porți tu: Dacă te simţi mai bine descărcându-te pe cineva, la fel ca cel de la punctul doi, adaugă-l în listă şi bagă-i mortu-n casă. Altceva nu ai de făcut, decât să urmezi recomandările celor de la Blizzard, adică să-ţi resetezi jocul. Sau să ai răbdare şi să speri că încă eşti conectat în joc.

Jucătorul care are mereu noroc la RNG, deşi îl bate jocul

Cum se poartă el: Nimic nu este mai enervant decât un adversar care habar n-are cum să joace, dar a mâncat destul căcat încât RNG-ul să ţină cu el. Unii ar spune că întregul joc este, de fapt, 10% skill şi 90% bulan, deşi mie mi se pare relativ echilibrat din punctul ăsta de vedere. Dar, întradevăr, câteodată nimereşti câte unul din-ăsta, care face numai tâmpenii, uită să-şi folosească „hero-power" sau uită să atace cu un minion, ca mai apoi să scoată din „unstable portal" o legendară care să-i întoarcă întregul meci în favoarea sa. Şi asta, în timp ce tu ai noroc doar la „Wisp" şi „Angry Chicken".

Cum să te porți tu: Dacă te simţi foarte ghinionist, fă nişte mătănii sau roagă o ghicitoare să-ţi purifice device-ul de pe care te joci. Sau fă ca mine, pipă o ţigară, spală-te pe faţă cu apă rece şi treci înapoi în joc.

Jucătorul care-ţi stă în coastă ca spectator şi îţi dictează mutările

Cum se poartă el: Eu obişnuiesc să accept oameni în lista de prieteni, pentru că mai există şi questul ăla care-ţi dă un pachet de cărţi dacă te uiţi la un prieten cum câştigă şi îmi place să am de unde alege. Dar am reuşit să mă pricopsesc cu câţiva plictisiţi care îmi stau pe cap vreo 10 meciuri, timp în care aruncă cu sugestii înainte, ca eu să apuc să percutez ce se întâmplă. De obicei îi scot în momentul în care încep să se agite, pentru că nu am procedat conform sugestiilor date, însă tot mi se pare un mod ciudat de a pierde vremea în Hearthstone, în loc să-l joci efectiv sau, măcar, să te uiţi pe Twich la alţii mai pro.

Cum să te porți tu: Ai butonaşul ăla în formă de bocanc pe care-l poţi apăsa ca să scapi de spectatori. Adică îi dai un spiţ în cur şi ai linişte. Însă, dacă eşti suficient de plictisit, stai şi tu călare pe el şi dă-i sugestii. Dar ai grijă să-i recomanzi numai tâmpenii, poate ai noroc şi îl faci să piardă.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre jocuri:
Lumea eSporturilor – partea 1
Lumea tragică şi obsesivă a dependenţilor de jocuri video
Cele mai bune jocuri din 2015, de până acum


Tagged:
Schemers
adversarial
Strategie
μάνα
Vice Blog
jocuri
Hearthstone
gameři
playeri
cum sa joc Hearthstone
tipuri de jucatori
cum sa castigi la Hearthstone