Cum va arăta viața după ce roboții ne fură toate locurile de muncă

Vin roboții. De fapt, în multe dintre colțurile lumii, sunt deja aici! Există semne că îl vor înlocui pe farmacistul tău, precum și pe neurochirurg. În vreo zece ani sau așa ceva, roboții ar putea să-i ia locul avocatului tău. Deja îți pot face cafeaua simandicoasă, îți pot pregăti cina, îți pot rezerva hotelul și îți pot conduce mașina – toate astea fără să facă nazuri sau să se plângă, așa cum o fac oamenii. Depinde de cum te uiți la situație, e fie un semn că avem roboții la degetul mic, fie că suntem toți futuți.

Problema cu așa-zisa „preluare a puterii de către roboți" nu e legată de ce vor face roboții cu joburile noastre, ci mai degrabă e ce vom face noi fără aceste joburi. De când există societățile capitaliste, munca a fost motorul care a ținut vie cultura maselor. Munca nu e doar ceea ce facem, ci ceea ce suntem.

Dacă îi întrebi pe Nick Srnicek sau Alex Williams, ei spun că lucrurile nu trebuie să fie așa. Pentru ei, invazia roboților este singura și cea mai bună șansă de a schimba modul în care ne raportăm la muncă. Srnicek și Williams sunt co-autori ai unei noi cărți, Inventând viitorul: Postcapitalism și o lume fără muncă, în care prezintă viziunea lor despre o societate fără muncă. Ideea lor este următoarea: roboții îi vor înlocui pe cei care prestează munci necalificate sau de rang jos, pentru a-i elibera pe oameni și a le oferi posibilitatea de a face mai multe lucruri semnificative, precum a-i îngriji pe cei care au nevoie. Cu toții am lucra mai puține ore și am abandona obsesia de a a avea un loc de muncă. Pe scurt, e Marxismul combinat cu robotica. Am vorbit cu Srnicek și Williams despre această lume îndrăzneață și i-am întrebat cât e de plauzibilă o lume în care munca nu există, într-un viitor nu foarte îndepărtat.

VICE: Ce vrei să spui printr-un viitor high-tech în care nu există munca?
Alex Williams: Ideea prezentată în carte este de a lupta pentru o altfel de politică de stânga, față de cea cu care suntem obișnuiți în America și UK, unde în mod tradițional, rolul Partidului Democratic, respectiv al Partidului Muncitoresc, în UK, este acela de a-i ajuta pe săraci oferindu-le locuri de muncă. Din mai multe motive, pe care le prezentăm în carte, vedem că această formă de ajutor nu mai este posibilă și probabil nu mai este nici dorită. Toate astea se datorează, în parte, creșterii impactului pe care procesului de automatizare îl are – acest nou proces de automatizare de care, un număr mare de economiști, tehnicieni și sociologi se interesează.

Corect – ideea că „roboții ne fură locurile de muncă".
Williams: Da. Noi ne gândim că, ei bine, și dacă faptul că roboții fură aceste locuri de muncă ar fi un lucru bun? De ce ar avea nevoie pentru a deveni un lucru bun?

Nick Srnicek: Suntem înconjurați de toată această tehnologie uimitoare. Pare că trăim într-o lume care se află într-o schimbare continuă și că noi oportunități se ivesc la tot pasul. Dar în același timp, viețile noastre cotidiene sunt strivite de datorii și muncă și toate relațiile sociale predefinite. Pare că am putea face mult mai multe lucruri dacă am utiliza tehnologia existentă. Argumentul nostru este legat de capitalism. Nu este atât de diferit de ceea ce Marx spunea acum 150 de ani, doar că este despre o formă de capitalism în care se centralizează resursele de ordin tehnic și uman.

Care este legătura dintre roboți, celelalte forme de tehnologie și capitalism?
Williams: Acesta este unul dintre punctele cheie ale cărții. Imaginea standard a capitalismului contemporan este una foarte high tech, foarte creativă; vorbim despre un spațiu în care anteprenorii pot să folosească afacerile precum un instrument pentru a înfăptui schimbarea social. Este o perspectivă atrăgătoare – acel gen de perspectivă care există despre Silicon Valley, de exemplu. Ceea ce noi spunem este că, da, (noile tehnologii) produc schimbări sociale în diverse moduri, dar de fapt, impactul lor este limitat. Dacă am fi capabili să instaurăm un fel de politică care să pună capăt relațiilor sociale învechite, atunci am obține o societate futuristă.

Cum ar arăta această societate futuristă?
Srnicek: În prezent există toate aceste tehnologii imergente care pun în pericol existența unor locuri de muncă. Robotica avansată și noile abilități dezvoltate de către mașinării transformă în automatizate, locuri de muncă despre care, acum un deceniu se spunea că nu vor deveni niciodată astfel. Unul dintre exemplele clasice e cel al mașinile automate. Acum zece ani, puteai găsi numeroși oameni care spuneau: Acest lucru nu este posibil. E prea complicat, condusul unei mașini depinde de prea multe variabile. Dar, în mod evident, nu e așa. În prezent avem mașini cu cutie automată. Acest tip de tehnologie sugerează faptul că un întreg arsenal de joburi ar putea fi eliminat – de fapt, unele dintre cele mai rele joburi din societate ar putea fi desființate. Ideea ar fi să luăm toate tehnologiile existente și să le utilizăm în așa fel încât să putem reduce norma de muncă și să construim acele mecanisme sociale care să le permită oamenilor să trăiască liberi, nu doar să tragă în plug.

Atunci ideea este să scăpăm doar de „joburile nasoale", pe care oamenii nu le vor?
Williams: Ideea este să automatizăm „joburile nasoale" și să îi mutăm pe muncitori în ceea ce numim „lanțul valoros". Așa, toți ar presta servicii de calitate, joburi calificate, care necesită mai multă pregătire. Aceasta e povestea frumoasă pe care numeroși experți vor să o contureze – dar există și o altă variantă a poveștii, care prezintă ceea ce se întâmplă cu adevărat. Există o problemă atunci când credem că aceste joburi calificate vor fi disponibile. În primul rând, din cauza numărului mare de joburi care vor deveni automatizate în următorele decenii. Există deja câteva studii cu privire la asta. Unul dintre ele lua în calcul economia Americii și spunea că 45% dintre joburile actuale ar putea deveni automatizate. Mai era unul in UK. Ce zicea?

Srnicek: Cred că 54%, în Europa.
Williams: Așa. Deci, hai să ne gândim la corporații. În trecut, planul tău de afaceri îți aducea un profit de miliarde de dolari, dar pentru asta trebuia să angajezi un număr mare de oameni în fabrici. Azi, poți avea o companie ca Instagram, a cărei valoare e estimată la 35 miliarde de dolari și care are în jur de 20 de angajați. E clar că marile companii nu mai au nevoie de un număr mare de angajați.

Daca luăm în considerare acești doi factori vom vedea că e foarte probabil să nu mai apară un nou grup de slujbe care cer multă pregatire și care să poată fi înlocuite (cele care vor deveni automatizate). Așadar aici apare o problemă de ordin politic. A primit deja multă atenție din partea presei de afaceri – publicații precum The Economist și The Financial Times – dar și mulți oameni au început să identifice asta drept o gravă problemă economică a viitorului. Una dintre soluțiile prezentate în carte, pentru această potențială problemă, este ideea venitului minim pe economie.

Cum funcționează acest venit minim pe economie?
Srnicek: Pentru început, trebuie să facem distincția dintre ideea liberală de venit minim pe economie și percepția de stânga despre același tip de venit. Milton Friedman, în anii 1960, vorbea despre un venit minim, în care o anumită sumă de bani era dată fiecărui individ, fără discuții. Fiecare cetățean al unei țări, ar primi o sumă X de dolari. În esență, pentru Friedman, prin această idee, fiecare ar fi primit o sumă de bani și astfel ar fi fost șters întregul sistem public de ajutor social și privatizat. Totul s-ar fi transformat într-o piață.

Versiunea de stânga e un pic diferită. Vorbim în continuare de ideea de a le da oamenilor o anumită sumă de bani, dar aici se pune întrebarea dacă această sumă este una care le poate garanta un trai decent. Nu poate fi nici ceva care să funcționeze ca o primă oferită de către companii, dar nici nu poate înlocui sistemul public de ajutor social. Nu poți elimina lucruri precum sistemul național de sănătate, asistența socială pentru copiii instituționalizați sau sistemul de pensii, în UK. Al treilea aspect este acela că întregul sistem trebuie să fie universal. Fără să existe vreo condiție de îndeplinit – nu contează dacă ai cazierul pătat, dacă ai consumat droguri săptămâna trecută, dacă ești sau nu un imigrant recent venit în țară. Toată lumea primește acești bani, fără discuții.

În prezent, există multe discuții cu privire la această idee, dar de cele mai multe ori, ele tind să fie de partea conservatoare. Implementată astfel, ideea ar putea face ca sistemul să devină mai rău decât e acum. De aceea, e important să auzim argumentele și opiniile de stânga, despre ceea ce ar trebui să însemne un venit de bază.

Unde intră venitul mediu în acest sistem post-work?
Srnicek: Cele patru cerințe cheie pe care le prezentăm în carte sunt: Prima, automatizare totală. Dacă ne uităm, de exemplu, la piața de muncă chineză, mare parte din ea ar putea fi automatizată, dar mâna de lucru e ieftină, de aceea ei preferă să îi exploateze pe muncitori, decât să investească în mașinării. Cererea pentru automatizare totală ar prevedea ca, ei bine, să scăpăm de acest gen de locuri de muncă, în care oamenii sunt exploatați în niște condiții deplorabile și, în schimb, niște mașinării să presteze acest tip de servicii.

În al doilea rând, există cererea ca numărul orelor de muncă să se reducă. Oficial, sunt 40 de ore de muncă într-o săptămână, dar dacă te uiți la orarul unui angajat full-time în US, acesta lucrează aproape 47, iar unul în UK, aproape 42. Ideea ar fi să reducem numărul de ore până la 35, 30 de ore de muncă săptămânal și, treptat, să se reducă și mai mult. Acest lucru este util pentru reducerea ratei șomajului, pentru că se ia media de necesar de lucru care deja există și se tot divide.

Cea de-a treia cerință este existența venitului minim pe economie, iar cea de-a patra cerință pentru un viitor post-work este aceea de a elimina etica la locul de muncă. Oamenii sunt constrânși să creadă că cel mai important lucru din viața lor este jobul. Noi le spunem oamenilor că este posibil să primească bani pe degeaba, fără să muncească pentru ei, și oamenii se simt jigniți! Asta se întâmplă din cauza eticii profesioanle – pentru a primi bani, trebuie să suferim într-un fel sau altul. Asta vedem peste tot. Eu sunt profesor și de multe ori oamenii spun, „Pe tine te pot plăti mai puțin, fiindcă ție îți place ceea ce faci", ca și cum ar trebui să suferi pentru a merita să primești bani. Să punem punct eticii profesionale este o schimbare culturală crucială. Trebuie să milităm pentru dreptul de a fi leneși.

Ultima dintre cerințe e un pic extravagantă, având în vedere cât de mult din identitatea noastră stă în jobul pe care îl avem. Cum putem trece peste asta?Srnicek: Păi, merită să le amintim oamenilor cât de rahat sunt majoritatea locurilor de muncă. Dacă ne uităm la statistici despre oamenii cărora le place jobul lor, vedem că doar aproximativ 13% dintre oamenii de pe tot globul spun, „Da, jobul meu mă captivează". Majoritatea oamenilor își urăsc locul de muncă. Cred că o societate post-workpoate fi construită pornind de la acest sentiment. Cu toții am putea lucra mai puțin și astfel, am suferi mai puțin. Nu ar fi minunat?

Williams: Acestea fiind spuse, există o dilemă ciudată în care majoritatea oamenilor, chiar dacă își urăsc joburile, simt că ele sunt parte din ei. Atunci când cunoști pe cineva, mai întâi îl întrebi cum îl cheamă, iar apoi cu ce se ocupă. Este o chestie înrădăcinată în identitatea noastră, vrem, nu vrem. Această idee despre demnitatea locului de muncă – că un loc de muncă te înnobilează – este vehiculată de politicienii conservatori, mai ales în UK. Ne este spus că a avea un loc de muncă te face o persoană mai sănătoasă, chiar dacă nu există dovezi medicale care să sprijine această idee.

Se întrevede o lume în care vor exista mai puține locuri de muncă. Se creează astfel o oportunitatea ca viziunea oamenilor despre muncă să se schimbe, mai ales că majorității oamenilor nu le place jobul lor. Dar trebuie să ne mobilizăm și în altă direcție, să putem spune: dacă nu ești ceea ce faci, atunci cine ești? Asta este o întrebare dificilă și este nevoie de timp, pentru ca oamenii să găsească și alte valori în viața lor, care să nu aibă legătură cu jobul.

Este amețitor să ne gândim cât de mult timp liber am avea cu toții dacă nu am petrece mai mult de 40 de ore pe săptămână la birou.
Williams: Da, dacă conduci o societate capitalistă, ideea de muncă are o funcție de disciplinare. A avea un loc de muncă – să trebuiască să te trezești dimineața, să mergi la lucru, să lucrezi și apoi să te întorci acasă – generează un consum psihic. De asemenea, se consumă multe resurse cognitive, abilitatea ta de a gândi. Acesta este unul dintre cele mai elaborate mecanisme de control ale societății. Simplul fapt de a trebui să te trezești zilnic pentru a merge la lucru, doar pentru a supraviețui, din punct de vedere politic, te face mai puțin dispus să îți asumi riscuri.

În modelul pe care îl propuneți, orele de muncă s-ar reduce treptat până la zero? Am ajunge să pierdem timpul cu toții și să facem doar ceea ce vrem toată ziua sau vorbim doar de un orar de muncă foarte scurt?
Srnicek: Cred că există anumite limitări în ceea ce privește munca ce poate fi automatizată. Există limitări economice. În exemplul pe care îl menționam mai devreme, China, faptul că încă există o mână de lucru atât de ieftină încât pentru capitaliști este mai convenabil să exploateze această mână de lucru decât să investească în automatizare, este o limitare economică, dar una de care am vrea să scăpăm. Mai există și limitări tehnice. Chiar și cu cele mai moderne tehnologii și toate lucrurile uimitoare pe care roboții le pot face, încă există lucruri pe care nu le pot face bine. Vorbim de activități creative sau de îngrijire. Aici intervin limitările de ordin tehnic. Există și un al treilea set de limitări, în mare parte limitările morale și etice ale unor joburi pe care am vrea să le automatizăm. Cred că majoritatea dintre noi nu ne-am dori ca un robot să ne crească copilul. Poate că unii își doresc asta, însă majoritatea am vrea ca de acest lucru să se ocupe ființe umane.

Deci acest gen de locuri de muncă ar continua să existe?
Da, și ar fi locuri de muncă recunoscute de către societate – în prezent, de cele mai multe ori asistența la domiciliueste prost plătită, necalificată, nici măcar nu este recunoscută drept „loc de muncă" în ochii societății, dar odată cu reducerea celorlaltor domenii de lucru, acest lucru ar putea să se schimbe. Am începe să redistribuim acest gen de muncă în societate, certificând-o printr-un venit de bază, astfel încât părinții ar fi plătiți pentru a sta acasă și a se ocupa de copiii lui. Aceste joburi ar exista în continuare și ar trebui să vedem cum să fie distribuite pentru a evita reinstituirea unei societăți patriarhale.

Există deja societăți care au implementat soluții tehnologice, precum asta?
Srnicek: Atât țările nordice, cât și țările din Africa de Sud au introdus un venit de bază universal. Rezultatele de până acum sunt destul de încurajatoare. Ca măsură anti-sărăcie, în Africa de Sud, a funcționat de minune. În ceea ce privește țările nordice, multe dintre acestea abia au început să testeze această măsură, așadar este încă neclar modul în care va influența țările bogate. Există și țări care au adoptat déjà săptămâna cu mai puține ore de muncă – Scandinavia și Franța, iar majoritatea dintre aceste țări în care se lucrează mai puțin, tind să fie mai productive. Mai sunt și câteva sisteme interesante în care oamenii sunt instruiți pentru a intra treptat într-un program de lucru normal – de exemplu, când ești tânăr, începi cu 30 de ore de muncă pe săptămână, apoi treci la 35, iar apoi la 40. Aceleași sisteme îi pregătesc pe oameni și pentru a ieși de pe piața muncii, la bătrânețe; începe descrescător, de la 40 de ore pe săptămână se scad treptat, până la ieșirea din sistem. Cred că asta e o formă interesantă de a reduce orele de muncă.

Cum stau lucrurile în ceea ce privește automatizarea sau preluarea muncilor casnice de către roboți?
Srnicek: Cred că Japonia este cel mai bun exemplu în acest sens. În Japonia au așa-numita „fabrică cu luminile stinse". Este vorba despre o fabrică în care nu lucrează niciun om, astfel încât luminile sunt stinse și încălzirea oprită, iar mașinăriile se ocupă de tot. Tot în Japonia există o criză demografică, sunt atât de multe persoane vârstnice, încât nu sunt suficienți tineri care să le îngrijească, așadar au început să construiască roboți care să aibă grijă de vârstnici. În Japonia există mulți roboți cu caracteristici umane și roboți casnici, creați în așa fel încât să poată interacționa cu oamenii la un nivel personal. Vorbim despre o tehnologie fantastică, dar sunt și câteva raționamente politice implicate. Japonezii au inventat acești roboți pentru că nu vor ca imigranții să vină la ei în țară și să ia aceste joburile. Deci există un anumit grad de xenofobie care conduce la crearea roboților și, astfel, la automatizarea muncilor casnice și de îngrijire la domiciliu.

Cât din această idee vrei să rămână la stadiul de teorie și cât ar fi pus în practică?
Williams: De aceea cartea se numește Inventarea viitorului. Trebuie să ne gândim cu adevărat cum va arăta lumea într-un deceniu sau două și în funcție de asta să construim idei politice și noi forme de organziare socială, pentru a fi cu un pas înaintea acestei mode, să putem face față problemelor care vor exista. Economiștii de dreapta au început să se gândească deja la cum va arăta lumea atunci când mașinile fără șoferi vor fi omniprezente. Este important ca și stânga să anticipeze asta și să ofere o soluție politică care să militeze pentru o lume mai bună, obiectiv vorbind, și care să fie în favoarea intereselor majorității.

Srnicek: Cred că asta este o incursiune în perspectiva Marxistă: Capitalismul nu este făcut pentru a satisface nevoile oamenilor. Este făcut în primul rând pentru profit, iar nevoile oamenilor vin în plan secund. Deci un viitor post-work nu se poate crea singur; are nevoie de o mișcare politică puternică în spate. În caz contrar, este probabil ca viitorul să fie mai degrabă unul rău.

Traducere: Andrada Lăutaru

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre locuri de muncă:
Greșelile pe care le fac românii când vor să se angajeze
De ce o să fie oribil primul tău job de birou din România
Cum să intri în industria muzicală din România, după ce ai ieșit din facultate