Călin Ion, cântărețul dintre blocuri. Fotografii de Mircea Topoleanu

Mai sunt câteva minute și se face ora zece dimineața. Urmează să petrec o zi întreagă cu Călin Ion, un băiat de 30 de ani crescut în orfelinate, fără un adăpost stabil în momentul de față, dar care reușește să-și câștige existența pe străzi, cu o stație după el, într-un spectacol improvizat de karaoke.

Folosește un microfon cablat într-o boxă enormă și are un micro-playlist din două melodii românești nostalgice, care te fac să-ți amintești de iubirile de altădată.

Prima care s-a întâlnit cu el a fost o colegă de redacție. Cânta în fața blocului ei melodia „Povestea noastră" de la Direcția 5 și a binedispus-o pentru întreaga zi. Colega asta i-a cerut numărul de telefon și am decis să ne întâlnim.

Melodiile lui Călin se aud de la etajul doi ca și cum ai ține urechea pe boxă

Am vrut să aflu cum se desfășoară o zi normală din viața unui tip care se întreține dintr-o activitate recreațională, precum karaoke, și cum ajunge un continuu turneu cu trenul prin țară să fie o alternativă convenabilă la dormitul pe străzi.

Povestea lui Călin nu se diferențiază cu mult de a altor copii crescuți în orfelinatele românești nouăzeciste. Centrele de plasament din zona Moldovei, între care a tot fost mutat, sunt parte a unui trecut din care pare că rămâne doar umilința.

Călin a fost abandonat în orfelinate imediat după naștere. Și-a cunoscut mama la 25 de ani. Aceasta locuiește într-un adăpost improvizat din cartierul Dallas, Iași. Situația mamei lui este extrem de dificilă și Călin o mai ajută din când în când cu o parte din banii pe care-i câștigă din cântat.

Băiatul are pe brațe două cicatrici mari, rămase în urma tentativelor de sinucidere din adolescență.

Imediat după ce a plecat din ultimul centru de plasament în care a stat, a ajuns să doarmă în gara din Iași.

De acolo l-au racolat membrii unei familii, care au ajuns să-l abuzeze și să-l folosească la treburi casnice. A încercat să fugă, dar l-au prins și l-au bătut zdravăn.

Este genul despre care lumea ar spune că „nu are stare", nici la propriu, nici la figurat. În puținele momente când nu cântă, are grijă de boxa lui sau își butonează telefonul. Când performează fuge, ca un greiere, spre oamenii care-i oferă bani.

Pentru că nu are o casă a lui, Călin călătorește cu trenul prin toată țara. Preferă drumurile lungi, cu trenul de noapte, pentru că în felul ăsta economisește banii de cazare.

Îl întreb cum s-a apucat de cântat și-mi povestește. În 2006, a participat la Festivalul Copiilor defavorizați, unde a câștigat Marele Premiul. De la asta i s-a tras curajul de a cânta, dar și una din cele mai mari greșeli din viața sa, pe care nu și-o poate ierta nici acum, după zece ani.

Ochii i se umplu de lacrimi. Îl întreb de ce crede că domnul Oprea s-a supărat atât de tare de simpla lui plimbare prin Bacău. Îmi răspunde:

Adevărul e că și mie mi-a dat emoții Călin în dimineața când ne-am întâlnit. Să-ți povestesc.

Pentru că nu cunoaște Bucureștiul, i-am propus să ne vedem în fața hostelului la care era cazat.

La ora 9:40, când mă pregăteam să ies din casă, am înțepenit pe loc, în holul de la intrare. De afară se auzea un șlagăr al formației Direcția 5, asezonat cu niște probe de microfon și dedicații pentru vecinii mei:

Am venit la geam și l-am recunoscut. În fața blocului meu cânta Călin, cu care trebuia să mă-ntâlnesc în capătul celălalt al Bucureștiului, peste doar câteva minute. Pentru câteva secunde mi s-a blocat creierul și m-am întrebat care erau șansele să nimerească fix la mine-n cartier, în contextul în care hostelul lui era la câțiva kilometri distanță.

Dintr-o dată îl văd c-o ia fugă, cu boxa într-o mână și microfonul în cealaltă, pe o străduță care ieșea din raza mea vizuală.

Atunci am știu că am de-a face cu un punk înnăscut, genul de om cu care ori ții pasul, ori te lasă mult în urma lui.

Am coborât rapid scările și am fugit după el, ca la sprintul de 200 de metri. Am reușit să ne întâlnim pe o străduță din apropiere.

O zi de muncă din viața lui Călin arată cam așa: se trezește la opt dimineața, pentru ca la nouă să fie gata, cu toată aparatura, pentru prima cântare.

După patru ore de karaoke, face o pauză pentru a-și încarca bateria de la boxă. De regulă, merge în cafenele de cartier, unde oamenii îl lasă să le folosească priza pentru o oră sau două. În timpul ăsta bea un ceai, ca să-și dreagă vocea, apoi o ia de la capăt.

Călin alternează cele două melodii în funcție de starea pe care o are și de cerințele oamenilor care-i dau bani. De exemplu, acum. Suntem în fața agenției Antidrog de pe strada Ion Brezonianu, de lângă Cișmigiu, și Călin trece la „Dacă pleci"-ul lui Cătălin Crișan.

Paznicul instituției aplaudă și ține ritmul din picior. De la ferestre suntem filmați și se aruncă cu hârtii de un leu. Călin fuge și le ridică de pe jos, fără să-și piardă suflul sau să uite unde se află-n melodie.

Niște fete de la etajul doi dansează la geam. Un coleg de-al lor, de la un etaj mai sus, scoate capul pe geam și cântă pentru o secundă alături de Călin.

Un lucrător REBU lasă tomberoanul în care aduna gunoi, scoate telefonul și-ncepe să-l filmeze pe Călin. Strigă la el:

Un bătrânel se apropie de noi. Își ține mâna la gură de uimire:

Călin se odihnnește acum. E între seturi. Stăm pe o bancă în Cișmigiu și îmi povestește:

Nu a mai găsit pe internet filmarea.

Îl întreb ce visează, ce și-ar dori să facă în viitor.

După care, a urmat ceva ciudat.

L-am rugat să-mi dea o listă de melodii pe care și-ar dori să le învețe. Îmi doream să fac rost de numerele de telefon ale compozitorilor și să le cer negativele melodiilor pe care le voia.

Călin mi-a dat o listă cu zece piese de la Ovidiu Comornic. L-am și sunat pe compozitor, de la care am aflat că se cunosc.

Ulterior, Călin mi-a spus c-a cântat până în zori de ziua lui Ovidiu Comornic, în fața casei acestuia din București. Cunoscutul cântăreț a fost impresionat de situația lui Călin și l-a ajutat cu câteva milioane, să meargă înapoi la Iași, de unde e mama lui și să-și caute un job acolo.

În schimb, Cătălin a făcut asta:

Ni se face foame, așa că ne urcăm într-un taxi și mergem să mâncăm la Mc-ul de la Obor. E bine și pentru Călin: trebuie să-și facă revizia la stație la un magazin de scule muzicale din zonă.

În McDonalds mâncăm în liniște, vigilenți ca boxa, cablată la una dintre prizele din perete, să fie în siguranță.

Călin merge afară să fumeze o țigară și rămân să am grijă de stația lui.

Plecăm din Mc și Călin cântă puțin pe bulevard. O femeie aruncă cinci lei care se împotmolesc în balconul unor vecini. Într-un final, aduce o mătură cu care reușește să-i scoată de acolo.

Începe ploaia. Călin mă privește cu boxa-ntr-o mână și microfonul în alta, speriat de picăturile care se întețesc. Îmi spune:

Și despărțiți am fost.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre karaoke:
A apărut microfonul special pentru singuraticii pasionați de karaoke
În lumea asta sunt patru tipuri de bețivi, iar tu ești unul dintre ei
Întrebarea zilei: Care e cel mai nașpa bal la care ai fost?