Am vorbit cu străini stabiliți aici despre ce i-a șocat în România

Acum câțiva ani, în timpul unei vizite în Amman, Iordania, într-o seară târziu, m-am rătăcit. M-am dus la primul polițist pe care l-am văzut, care stătea rezemat de motocicletă, și i-am cerut ajutorul. Se uita la mine fix, cu mâinile împreunate la piept, fără să schițeze vreun gest. Doar clipea rar. „Me, journalist, lost!", i-am strigat, în timp ce dădeam din mâini deja ușor panicată. El mi-a întors spatele, s-a urcat pe motocicletă și a plecat.

Am rămas cu ochii în praful lăsat de roțile motocicletei. Doar că trei minute mai târziu, i-am văzut motocicleta în zare, urmată îndeaproape de un taxi. Polițistul mi-a zis doar ceva de genul „For you". Taximetristul mi-a cerut adresa și a condus absolut terifiat tot drumul. La destinație, în ciuda insistențelor mele, a refuzat banii pentru cursă. Tot în Amman, în aceeași delegație, am gustat o măslină dintr-un bol aflat pe o masă din restaurantul hotelului și mi s-a părut îngrozitoare la gust. Asta pentru că era doar pentru decor, aveam să aflu ulterior. Se pare că în Amman e ceva obișnuit să se folosească boluri cu măsline în scopuri decorative.

Întâmplările astea au avut loc în timpul unei vizite de-o o săptămână, așa că n-am avut șansa să aflu cu adevărat ciudățenii din țările respective. Dar am fost întotdeauna convinsă că străinii care se mută la noi în țară și apucă să ne cunoască mai bine, sunt șocați de obiceiuri, locuri și oameni din România. Se pare că am avut dreptate, după cum vei afla chiar de la unii dintre ei, mai jos.

„Românii dau bacșiș peste tot. În taxi, la coafor, la cosmetician. În Polonia, și cred că în multe alte țări, bacșișurile se lasă numai la restaurant. A fost foarte ciudat pentru mine la început să văd cum oamenii dădeau bacșiș după ce se tundeau. La mine în țară ai o listă de prețuri și plătești cât scrie acolo. Ar fi puțin ciudat să le las bacșiș frizerilor din Polonia, dar cred că nu s-ar plânge dacă aș face-o.

Românii mănâncă aproape orice cu pâine. Am văzut oameni cum mâncau supe, feluri cu carne și multe altele cu pâine. Și în Polonia avem mâncăruri care se servesc cu pâine, chiar dacă nu la fel de mult ca aici. Dar cel mai ciudat a fost să văd cum în România mănâncă până și piureul de cartofi cu pâine.

O altă ciudățenie este «curentul» specific românesc. Nimeni nu ar deschide un geam în tramvai, chiar dacă sunt 35 de grade afară. La fel și la birou – nu dau drumul la aerul condiționat și nici nu deschid geamul. Toată lumea se teme de curent, care se pare că poate dăuna grav sănătății, în țara asta. Asta e chestia care mă enervează cel mai tare. Când temperatura din birou depășește 25-26 de grade, chiar e imposibil să muncești.

Românii nu se invită unii pe alții la ei acasă, preferă să iasă în oraș. În Polonia, tinerii se adună întâi acasă să bea ceva și apoi merg în oraș sau în club. Când îmi invit prietenii români la mine acasă, reacționează ca și cum n-au mai fost la un prieten să bea ceva de când erau adolescenți."

„Primul lucru pe care l-am observat aici a fost religiozitatea. Oamenii se închină de câte ori trec pe lângă o biserică. Chiar și oameni care nu au o mină religioasă. Prima dată când am văzut asta a fost în autobuz, când o femeie care stătea pe scaun în fața mea a început să se închine. Nu știam ce se întâmplă, m-am gândit că poate port eu vreo pentagramă pe tricou și nu știu.

Când am vizitat-o pe bunica iubitei mele într-un sat din România, am intrat pe străduță și am văzut cuiburi de barză pe fiecare stâlp. Mi s-a părut incredibil. În Germania, venirea unei berze este subiect pentru ziarele locale. Am văzut măgari, oi, tot felul de animale pe aceeași pajiște. Asta e ceva ce nu poți vedea în Germania. Cât timp am fost în curtea bunicii, m-am simțit super stupid. Mi-am dat seama că nu aveam niciun fel de tehnici de supraviețuire, nu atinsesem niciodată o capră și nu luasem niciodată ouăle de sub o găină. La țară, în România, vegetația este mult mai variată și mai sălbatică. În Germania, unde e un lan de porumb, păi e doar porumb! Nu sunt maci, ciulini sau orice alt fel de buruieni. Doar porumb.

Să împarți cu alții și să împrumuți bani și altele e ceva foarte obișnuit în România. În Germania, nu împrumuți bani de la un prieten nici dacă rămâi fără. De fapt, în Germania, nu rămâi fără bani, pentru că îți planifici în așa fel încât să nu se întâmple asta. În plus, în Germania oamenii pur și simplu au mai mulți bani.

Am mai observat că în România femeile folosesc tot felul de chestii ciudate, ca mălai sau cafea, ca să-și curețe fața sau mușețel sau ulei de măsline să se demachieze. Știu mai multe despre cum să se folosească de lucruri pe care nu trebuie să dea mulți bani. Aici văd în băi foarte multe ustensile de bucătărie folosite în scopuri cosmetice."

„Voi în România nu aveți mâncarea voastră tradițională, spre deosebire de noi, în India. Totul e o amestecătură. Sarmale din Turcia, ciorba e în multe alte țări. Nici mujdeiul de usturoi nu e românesc, e peste tot.

Nu am înțeles niciodată de ce sunt oamenii în România așa stresați. Explodați din orice. În autobuz, pe stradă, dacă doar ating pe unul, imediat se supără, face caz. În India, oamenii sunt calmi. Și se mulțumesc cu puțin. În puținul pe care îl au găsesc bucurie. Aici, toată lumea e numai după bani, bani, bani."

„Ce mă șochează în România sunt toate oile de aici. Îmi place să văd turme de oi și capre când merg la țară. E un detaliu încântător pe care nu îl vezi niciodată în America. Și nu numai oi, vezi și vaci, și cai pe la sate și prin munți. Mi se înmoaie inima când văd o căruță de bușteni sau fân trasă de un cal. Pe de altă parte, de când m-am mutat la București, orașul a scăpat de 90 % dintre câinii vagabonzi, ceea ce foarte bine, dar pe strada unde lucrez eu este un adăpost administrat de primărie, unde se știe că animalele sunt masacrate. În unele zile plutește în aer un miros înțepător de la incinerarea câinilor."

„Când am mers prima dată la piață în România, nu înțelegeam ce este cu alea două-trei fire de pătrunjel dintr-o legătură. La noi, în Iran, pătrunjelul, toată verdeața, se vând cu brațul! Când mama mea merge la piață în Teheran, cumpără pătrunjel la kilogram! Se întoarce acasă cu zece kilograme de verdeață.

Când m-am dat jos din avion, în 2004, am observat imediat că fetele sunt așa, simple. Fără machiaj. În Iran, cum nu se vede nimic de batic, măcar ne machiem bine.

În Iran, noi avem peste tot în casă covor persan. În România nu aveți, fratele meu s-a dus în Iran și a adus aici covor persan și a pus în casă.

Românii nu știu prea multe despre arabi și musulmani. Să scrii undeva mare că noi, iranienii, nu suntem arabi. Nu toți musulmanii sunt arabi."

„Primul lucru pe care l-am observat când am ajuns în România, acum 20 de ani, a fost că femeile poartă pantaloni. La noi, în orașul Agri, din partea kurdă a Turciei, femeile cu pantaloni erau numite curve. Asta atunci, când am plecat, că acum și acolo mai poartă femeile pantaloni. Libertatea femeii este cea mai mare diferență între voi și noi. La noi, femeia nu era lăsată să muncească, trebuia să stea acasă și să facă copii, cât mai mulți. Dacă o femeie fuma, putea chiar să fie împușcată la mine în oraș. Eu nu fumam când am ajuns aici, m-am apucat în România. În Agri stăteam la casă, aici stau la bloc. Și e ca la pușcărie, ușă lângă ușă.

M-am mirat că aruncați cu bani la înmormântare. Treceam o dată pe stradă când era alai de înmormântare și lumea arunca cu bani. I-am luat, că erau așa, pe jos, și mi-am luat un pachet de țigări cu ei."

„Când am venit eu în România, în 1991, ca student la Petrochimie, lumea nu prea văzuse negri. Când mă întâlneam cu câte o babă pe stradă, se uita la mine și se închina. Atunci începeam și eu să mă închin repede, spre ea. Și, în primii ani, orice polițist care mă întâlnea mă oprea și îmi cerea actele. Asta mă supăra enorm. Când îi întrebam, spuneau că e meseria lor să fie curioși.

Țara asta mi s-a părut foarte ciudată la început, pentru că toți aveau aceeași mașină! Nu înțelegeam, era ciudat, noi în Congo aveam toate tipurile.

În primii ani, când mergeam la părinții soției mele românce în vizită, mereu îmi puneau în față un fel de zeamă. Noi nu avem așa ceva în Congo. Ciorbă, ciorbă, dar mâncare când mâncăm? Așa îi întrebam mereu.

Viața aici, la bloc, e foarte ciudată. Eu stăteam la curte în Congo, aveam spațiu. Prima dată când mi-a bătut vecinul în țeavă nu știam ce se întâmplă. Dar apoi m-am obișnuit."

„M-a șocat răceala oamenilor, lipsa zâmbetului și tonul răstit al oamenilor. Când nu înțelegi o limbă și doar auzi tonul răstit și vezi fețele serioase, te simți intimidat. În Mexic, toată lumea zâmbește când îți vorbește și limba este foarte dulce. Deci prima mea impresie în România a fost că toată lumea se ceartă. Din punct de vedere cultural, România mi se pare o societate foarte tradițională, cu foarte multe subiecte tabu, despre care nimeni nu prea vorbește.

De unde vin eu, vorbim deschis și liber despre orice, fie că e vorba de homosexuali, droguri, pornografie, divorț, cluburi de swingeri, dezalcoolizare. În România, am mâncat pentru prima dată direct de la sursă, nu de la supermarket. De exemplu, mierea cumpărată direct de la apicultori e atât de bună, gustul e atât de diferit. La fel și ouăle și roșiile."

„Ceea ce îmi trezește mereu curiozitatea este regionalizarea extrem de pronunțată și profund împământenită în psihologia românească. La aproape o sută de ani de la Unire, încă se vorbește despre cum sunt ardelenii, comparați cu oltenii și cei din Muntenia sau Moldova, făcându-se referire la regiune, desigur, și nu la țara vecină. Mă suprind dialectele, regionalismele și obiceiurile în ceea ce privește muzica, ținutele sau mâncărurile unei zone din aceeași țară."