FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Reacţiile românilor la piesa celor de la Taxi îţi arată de ce oamenii l-au omorât pe Dumnezeu

Trăim într-o societate în care ne lăudăm că suntem liberi, dar facem pe dracu-n patru să îngrădim libertăţile celorlalţi.
11.4.16

Celebrul aforism al lui Nietzsche a ajuns pe zidurile din toată lumea. Fotografie de Señor Codo, via Flickr

„Dumnezeu a murit", scrie pe un zid, iar dedesubt e semnat: Nietszche. A doua zi, pe acelaşi zid, apare scris „Nietzsche a murit", semnat: Dumnezeu. A circulat pe net, acum nişte ani, chiar şi o poză. Când eram prin liceu, era una dintre glumele favorite ale celor ajunşi printr-a douăşpea, care încă nu pricepeau cum stă treaba cu filozofia.

În acelaşi timp, e o interpretare greşită, căci Nietzsche zice altceva, anume că oamenii l-au omorât pe Dumnezeu. E o temă recurentă mai ales la cursurile de estetică de pe la facultăţile de profil şi de pe la Arte şi unul dintre exemplele mele preferate, iar explicaţia pe scurt, ca să nu te plictisesc, e cam aşa: filozoful neamţ zice că, într-o societate tot mai evoluată, omul pune mai mult accent pe propria bunăstare, pe „dezvoltarea personală", pe confort, şi mai puţin pe curăţenia sufletească.

Publicitate

Scopul individului în societatea modernă nu mai este mântuirea, ci plăcerea, Dumnezeu nu mai este important. În acest sens, omul modern i-a întors spatele lui Dumnezeu, l-a omorât. Dumnezeu, aşa cum oamenii îl ştiau până atunci, a murit.

Citește și: Întrebarea zilei: Tu cum stai cu afurisirea ortodoxă?

E drept şi că mulţi studenţi pornesc de la conceptul ăsta şi ajung nişte marxişti, anticapitalişti şi porniţi împotriva consumerismului, dar asta-i altă poveste, care denotă o ipocrizie neconştientizată sau, în orice caz, neasumată.

CE ESTE DUMNEZEU

Am făcut introducerea asta pentru că e importantă în contextul reacţiilor la piesa celor de la Taxi, aia cu smerenia. Conceptul de smerenie, în sine, este uitat şi, la fel ca Dumnezeu, e dat în spate, e contrazis fix de comportamentul celor care critică. În fond, toată lumea pare să ştie ce e Dumnezeu şi, mai nou, ce vrea Dumnezeu. În sensul ăsta, trebuie să mai fac o paranteză încercând să nu te plictisesc cu nişte concepte filozofice.

Pe la 1780, înainte de Nietzsche, un alt neamţ, cunoscut mai mult pentru nume şi mai puţin pentru prenume, Kant, scrie un tratat filozofic despre cunoaştere. Încă nu e cazul să caşti, ai un pic de răbdare, că are sens. O să încerc să explic foarte simplist - şi îmi asum superficialitatea, dar ăsta nu-i un articol despre filozofie - ce zice neamţul.

Kant spune că există trei stadii ale cunoaşterii: simţurile, intelectul şi raţiunea. Intelectul este cel care pune în ordine informaţiile venite via simţuri (o cană şi un pahar intră în categoria „recipiente pentru băut", pantalonii şi cămaşa intră în categoria „haine" etc.) şi e suficient ca un om să trăiască. Pe româneşte, şi un câine are intelect, pentru că ştie să facă distincţia între un măr şi-o halcă de carne, între gâini şi oameni. Raţiunea însă e capacitatea de a lucra cu idei, iar cele trei idei pure, la Kant, sunt sufletul, lumea şi Dumnezeu.

Citește și: Cum îți salvează Biserica Ortodoxă Română spiritul luându-ți banii

Dumnezeu este, înainte de orice, o idee la care ne raportăm. Fiecare se raportează aşa cum ştie mai bine. Unii, ca mine, sunt necredincioşi, alţii cred în Dumnezeul biblic etc. Din cauză că nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu, nu ştim ce este şi nici cum este, dar îl putem descrie într-o oarecare măsură. Nu putem spune cum este, însă putem spune cum nu este.

Ştiu, sună dubios, dar ca să înţelegi mai bine, putem lua alt concept, cel al infinitului: nu putem spune ce e infinitul, că nu l-am văzut, dar putem spune ce nu este. Din punctul ăsta de vedere, la fel ca infinitul, Dumnezeu există. Dacă am spune că nu există, ne-am contrazice singuri, că vorbim despre el şi n-am putea vorbi despre ceva ce nu există, pe care nu-l putem concepe.

Publicitate

Ştiu, deja începe să te doară mintea. Or, într-o societate în care există ideea de Dumnezeu, nu pot exista atei. Există doar credincioşi şi necredincioşi. Despre atei am putea discuta doar într-o societate în care nu există conceptul de divinitate, ceea ce, zic eu, ar fi imposibil. Cel puțin, câtă vreme, pe scara evoluţiei, individul trebuie să justifice, cumva, ce se întâmplă în jurul lui şi cum a apărut ca specie şi, invariabil, ajunge la ideea că există o fiinţă superioară, un creator. Buuun.

CARE-I LEGĂTURA DINTRE KANT ŞI TAXI

Reacţiile pe care le-a stârnit piesa celor de la Taxi ne arată că majoritatea comentatorilor au rămas la nivelul câinelui, că nu pot opera cu idei, şi că Dumnezeul unuia e mai deştept şi mai al dracului decât Dumnezeul altuia. Şi n-am zis degeaba de Nietzsche la început. A apus şi perioada modernităţii, acum vorbim, deja, de postmodernitate.

În postmodernitate, Dumnezeu nu e complet mort, însă nici nu mai trăieşte ca scop suprem al individului. Dumnezeu ţine de interiorul fiecăruia şi mai puţin de societate, unde rămâne doar un simbol, căci evoluţia nu mai ţine de El. Nu mai evoluăm întru mântuire, ci evoluăm întru o mai bună convieţuire în societate, sau cel puţin ăsta ar trebui să fie scopul.

Dumnezeu devine un simbol mai mult personal şi mai puţin colectiv (sau, în fine, colectiv ca simbol, căci fiecare e oaie sau miel, - în funcţie de ce termen preferi -, însă în particular, şi nu în turmă).

Publicitate

Având în vedere, aşadar, că noi nici măcar nu ştim cum e Dumnezeu, a spune că ştii ce vrea Dumnezeu e o tâmpenie. Singurul care ştie ce vrea Dumnezeu e Dumnezeu însuşi. Prin urmare, discuţia nu mai despre ce vrea El, ci despre ce vrem noi şi cred că e clar pentru toată lumea că nimeni, în ziua de azi, nu vrea să accepte că există altcineva care ştie mai bine.

În sensul ăsta, fiecare dintre comentatori e mai deştept şi mai cu moţ decât însuşi Dumnezeu. Şi ajungem, iată, la smerenie. Toţi suntem mai smeriţi decât Smeritul şi ştim mai bine ce e Smerenia. Adică suntem nişte ipocriţi.

NU DESPRE CATEDRALĂ TREBUIE SĂ VORBIM

Ani de zile, am crezut şi eu, ca mulţi alţii, că nu avem nevoie de Catedrala Mântuirii Neamului. Însă am ajuns să cred că e nevoie de ea. Că numele e stupid, asta e partea a doua, eu încă mă întreb ce hram o să poarte. Bucureştiul însă este, probabil, singura capitală europeană care n-are o catedrală a religiei majoritare. Avem chiar o catedrală catolică, Sf. Iosif, în Bucureşti.

Existenţa catedralei este o formă de exprimare a libertăţii, a libertăţii de a crede în ce vrei tu, inclusiv în Marele Monstru de Spaghetti. Fiecare individ ar trebui să fie liber să creadă în ce vrea el şi să fie liber să ridice o catedrală divinităţii proprii. De aia, poate ar trebui, înainte de a fi ipocriţi, să înţelegem şi de ce e nevoie de o moschee în Bucureşti. Trăim într-o societate în care ne batem cu cărămida în piept că suntem liberi, dar facem pe dracu-n patru să îngrădim libertăţile celorlalţi.

Discuţia despre Catedrala Mântuirii Neamului n-ar trebui să fie despre nevoia de a o avea. Argumentaţia n-ar trebui să aibă legătură cu existenţa catedralei, ci cu finanţarea ei. Da, ne putem certa pe faptul că-i urâtă. Da, ne putem certa că se face şi din banii noştri prin finanţările de la stat. Da, ne putem certa pe corupţia instituţională din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Da, ne putem certa pe profiturile pe care le face BOR, pe opulenţa pe care o afişează, pe orice. Dar nu pe existenţa catedralei, căci am intra pe teritoriul îngrădirii libertăţilor.

Ne putem certa pe lemn şi pe spaţiile mici, putem să criticăm o metaforă proastă, şi putem spune că piesa celor de la Taxi este nu doar neinspirată, ba chiar o blasfemie. Fiecare poate să spună ce vrea. Ba eu o să plusez şi-o să spun că argumentarea celor de la Taxi e cel puţin stupidă, căci nu critică fondul problemei, finanţarea catedralei, corupţia bisericească, ci critică tocmai libertatea de a crede.

La fel ca ăia care îi critică pe necredincioşi, Taxi şi compania îi critică pe cei credincioşi.

IPOCRIZIA O FI UN PĂCAT?

Vrem sau nu, suntem nişte ipocriţi. Dumnezeul nostru e mai bun decât Dumnezeul altora, credinţa noastră e mai bună decât credinţa celorlalţi, libertatea noastră e mai bună decât libertatea lor. E stupid. Şi e şi mai stupid că noi, ca societate, picăm în nişte extremisme, că refuzăm altora libertăţile de care ne bucurăm noi înşine pe motiv că apărăm… libertăţile.

Da, există şi oameni tâmpiţi, bătuţi în cap, uşor manipulabili, care n-au depăşit stadiul de câine. Dar ăia ar trebui să fie minoritatea, nu majoritatea. Cearta pe religii, în ziua de astăzi, în postmodernitatea asta care pare că se-ntoarce împotriva noastră, parcă împingându-ne înapoi în Evul Mediu, ar trebui să fie, cel mult, apanajul proştilor. Scopul nostru ar trebui să fie evoluţia societăţii în ansamblul ei, nu cearta ipocrită pe „Dumnezeul mă-tii" pe care nici măcar cei care se autointitulează credincioşi nu-l mai respectă.

Şi ipocriţi sunt de ambele părţi. Ipocriţi sunt şi cei care spun că-s credincioşi, dar te-njură creştineşte în loc să îl lase pe cel fără de păcat să arunce primul piatra. Ipocriţi sunt şi necredincioşii, care critică credinţa în loc să critice fondul problemei. Şi ipocriţi sunt şi clericii care profită de lipsa de discernământ a ipocriţilor credincioşi pentru a-şi realiza scopurile.

Fără doar şi poate, ăsta este rezultatul lipsei de educaţie, este consecinţa unui sistem educaţional care te pune să înveţi pe de rost în loc să te pună să discerni binele de rău. Nu e nicio diferenţă între fundamentalistul creştin de azi şi fundamentalistul creştin de acum o mie de ani, doar armele sunt diferite.

E ironic că, deşi nimeni nu ştie ce sau cine este Dumnezeu, fiecare ştie mai bine ce vrea Dumnezeu. Credinciosul ştie mai bine ce vrea Dumnezeu, necredinciosul ştie mai bine ce vrea Dumnezeu. Fiecare, credincios sau necredincios, îl confiscă pe Dumnezeu. Dar oare Dumnezeu mai ştie ce vrea el însuşi? Sau e la fel de confuz ca toată societatea asta fără nici un Dumnezeu?

Ş-apoi, n-avea dreptate Nietzsche când zicea că oamenii l-au omorât pe Dumnezeu?

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre BOR:
Cum şi-a cumpărat Ponta cu banii noştri locul în Rai
Dumnezeu nu vrea prezervative
Un preot ortodox român vrea să-ţi transforme copiii în războinici