Patru filme care distrug prejudecățile românești despre sex

Masturbarea nu va fi niciodată atât de intimidantă.

|
mart. 14 2016, 2:30pm

Captură din filmul Love-ism: things that matter

Să începem ex-abrupto cu șoc și groază: regizori care se masturbează pe marile ecrane din București. Copii care-și iau limba-n gură cu părinții. Gașcă de tineri transgender care-ți povestesc despre „câte sexe au" și despre cum e să o faci cu ei. O prostituată desființată online de clienți prin review-urile pe care le primește după futaiuri.

Astăzi începe BIEFF (Bucharest International Experimental Film Festival). Am văzut patru filme care urmează să fie proiectate, filme care au sexul și relațiile interzise în prim-plan și pot să spun că sunt mult mai culturalizat. Pentru că mă simt super de treabă în perioada asta, o să-ți împărtășesc și ție din tâlcurile pe care le-am deprins din aceste filme aproape vizionare în materie de sex.

BIEFF testează anul ăsta limitele experimentalului din tine. Eu, de exemplu, credeam că le-am văzut pe toate, până mi-am dat seama că cinefilul liberal din mine conviețuiște bine-merci c-o bunicuță conservatoare care bodogăne întruna. Cum ce bodogăne? Chestii simpatice, ca orice bătrânică, de genul: „Nici sexul nu mai e ce-a fost cândva".

Citește și: Ce ți se poate întâmpla rău de la prea mult sex

Pentru că și eu și tu am fost privați de orele de educație sexuală pe care ar fi fost de bun augur să le primim în gimnaziu, nu ne-au rămas decât bătrânul Google și filmele ca să aflăm care mai e treaba cu sexualitatea reprimată.

O să-ți povestesc puțin despre filmele astea patru, fără să-ți dau spoiler, că poate mergi și tu la cinema, ca tot omul experimental.

Toți ne masturbăm la filme porno, dar suntem încă pudibonzi când se vorbește despre asta

Please relax now

Vei spune că masturbarea e o chestiune intimă care ține de auto-stimularea unui orgasm. Evident, e un moment al tău și al imaginației tale, completat, poate, de niște video-uri de pe Youporn.

Dar ce se întâmplă când mergi la un film experimental unde personajul principal, filmat în prim-plan, încearcă să te seducă la modul cel mai libidinos, în timp ce, deși nu vezi, pare că și-o freacă?

E cazul scurtmetrajului Please relax now, regizat și jucat de Vika Kirchenbauer. Vika este o tipă transgender, care privește direct în obiectiv și-ți vorbește lasciv, invitându-te să iei parte la o experiență intimă cu ea, în timp ce ea se masturbează.

Vocea gravă a Vikăi a fost un turnoff complet pentru mine. La un moment dat în cadru se face întuneric și rămâi doar cu vocea ei, care-ți ghidează presupusa masturbare. Ești alimentat cu tot felul de imagini mai mult sau mai puțin sexy, cum ar fi: „Acum ții în palme fundul meu mic".

Mărturisesc că cele 12 minute cât are acest scurtmetraj au părut cel puțin două ore. Filmul s-a terminat și am considerat un avantaj profund faptul că l-am văzut acasă și nu săptămâna asta, la cinema.

Citește și: Tehnici ciudate de masturbare care ți-ar putea schimba viața

Însă pentru că și eu mă auto-suspectam că am reacționat atât de visceral pentru că-mi simțeam intimitatea invadată, am decis să mai vizionez o dată filmul și să mă debarasez de gânduri parazitare.

De dragul șocului antropologic mi-ar plăcea să revăd filmul a treia oară, chiar la cinema, ca să văd cum reacționează românul când regizoarea se masturbează în fața lui de pe ecran.

Ce învățură foarte adâncă am tras: Am învățat că masturbarea e încă motiv de shaming social și înțelegi extrem de bine asta în timpul meditației sexuale ghidate de Vika.

Datul review-urilor în online rămâne arma preferată de răzbunare a frustraților

Rate me

Scurtmetrajul Rate me, regizat Fyzal Boulifa, este așa cum spune și autorul în primele secunde ale filmului „un portret în 12 review-uri" al lui Coco, o puștoaică minoră care ajunge să se prostitueze.

Filmul a câștigat premiul Illy în 2015 la Cannes și a fost și preferatul meu din seria pe care am văzut-o. Povestea tipei ăsteia se compune pas cu pas, din review-urile lăsate în online de diverși triști, clienți de-ai ei. Coco este o adolescentă c-o copilărie dubioasă, care a ajuns să facă sex pe bani, aparent ca să-și mai crească self-esteem-ul. N-o auzi vorbind pe durata filmului, dar, cu toate astea, cele 12 perspective ale celor care-i fac „critica" după ce și-o trage cu ei îi dau un aer boem fascinant.

Citește și: Nu e mare lucru să fii escortă masculină, știu de la colegul meu de cameră

Supraponderali, bătrâni, foste colege de liceu invidioase sau mama adoptivă, toți cei care lasă review-uri par că își fac propriul portret încercând s-o descrie pe Coco cât mai plastic. Ce e amuzant e că toți cei care o simpatizează par că sunt mai nebuni decât ceilalți. Urmărind felul în care scriu despre ea, ajungi să crezi că-i dau un review bun lui Coco doar pentru că îi pune pe ei într-o lumină mai virilă.

În final Coco eșuează, lansând un videoclip pe internet în care face sex simultan cu patru băieți fit, care au chiar pătrățele.

Tema centrală a filmului și perspectiva care mi s-a părut fascinantă, de altfel, sunt războiul celor care se întrec în comentarii online. Din felul în care sunt corelate întâmplările propriu-zise cu „review-ul" virtual ulterior, înțelegi cât de mult timp pierdem pretinzând că-i ajutăm pe alții să facă alegeri corecte, când, de fapt, ne masturbăm ego-ul rănit în modul cel mai jalnic.

Ce învățură foarte adâncă am tras: Păreriștii de pe internet, care înjură fără scrupule despre orice-i doare, ajung de multe ori să stârnească în cititor efectul opus scontat de ei. Adică, cu cât hateresc mai mult, cu atât mai simpatic îți devine obiectul urii lor.

Senzualitatea între oamenii de toate vârstele, rasele și sexele este ceva cu care te poți obișnui destul de repede

Love-ism: things that matter

Băbuța conservatoare din mine a avut probleme serioase și cu filmul făcut de coregraful Mol Shani, în colaborare cu artistul vizual Paul Sixta, care se cheamă Love-ism: things that matter. Bunici, copii, părinți, toată lumea își oferă tandrețe într-un dans contemporan senzual și se sărută în fața camerei de filmat, care pare un martor inocent.

După ce reușești să depășești paradigma că, da, toată lumea poate să iubească pe toată lumea și asta poate fi suportabil, filmul devine chiar frumos. Coregrafia în care corpuri de anatomii complet diferite se ating într-un schimb de tandrețe e chiar sensibilă.

La început m-am opus rațional acestei propuneri, din simplul motiv că nu mă hotărâsem cât de ok mi se pare să mă uit la un tată care-și sărută pe gura fetița de șase ani, dar apoi mi-am amintit că-s oameni care-și sărută-n bot și câinii și asta nu aduce niciun ultragiu nimănui.

Oricum, performerii din film sunt atât de onești, că asta te face să nu mai judeci filmul ca pe o narațiune clasică, ci să-l iei ca pe o experiență și atât. Iar twistul ăsta al raporturilor de genul tată-fiu, iubit-iubită, bunic-bunică, bunic-nepot, care se transformă într-o apropiere senzuală, mi se pare chiar delicios.

Așa că îi recomand acest mediumetraj agistului, sexistului, rasistului și homofobului din tine.

Ce învățură foarte adâncă am tras: Adevărata utopie a scenariului e starea de emoție dintre copil și părintele care îl iubește, pe care odată cu maturizarea îl blocăm. Filmul ăsta îți spune că, măcar teoretic, poți să ai emoția asta toată viața.

Denunțarea transfobiei trebuie să continue

You are boring

E clar că 2015 a fost un an grozav pentru filmele și serialele cu personaje principale trans, precum Tangerine sau Transparent.

Odată cu expunerea media a poveștilor persoanelor trans, reach-ul Google pentru definițiile termenilor de transgender sau transsexual a crescut considerabil, ceea ce nu poate fi decât îmbucurător.

Dar înainte să ne îmbătăm cu apa rece a toleranței, trebuie spus că tot anul trecut, pe continentul european, au fost ucise un număr îngrijorător de persoane trans și un raport atrage atenția că știm oficial doar de foarte puține din aceste cazuri. Adică de doar 11.

Dacă în Anglia există proiecte guvernamentale de sprijinire a persoanelor trans încă din 2011, în România ne putem declara mulțumiți chiar și cu o selecție de filme trans-friendly la un festival experimental din București.

Un pas în direcția asta îl face și filmul You are boring, regizat tot de Vika Kirchenbauer, despre care am mai vorbit la începutul articolului.

Regizoarea Vika Kirchenbauer propune o experiență mai mult vizuală și discursivă de data asta. Pe ecranul din fața ta se află un grup de prieteni a căror identitate de gen este ambiguă. Actorii se joacă în jurul incertitudinii ăsteia sexuale, adresându-se direct camerei prin diverse monologuri.

You are boring expune vulnerabilitățile fizice ale unor oameni care sunt într-o postură socială oricum vulnerabilă. Tinerii denunță felul în care sunt tratați în viața de zi cu zi, cu reticență, dar te asigură că, dacă vrei „să-i cunoști mai bine", vei avea parte de o experiență „de neuitat".

Sunt pasaje în care interpreții se lovesc cu palma peste părțile intime și asta e doar una din metaforele umilinței publice. Nu-ți divulg mai mult, ca să nu-ți stric surpriza. Crede-mă, va fi o surpriză ce se întâmplă.

Citește și: Transformările prin care trece o persoană trans seară de seară

În vremurile noatre a devenit relativ ieftin să faci un film care să arate binișor, iar experimentul ăsta confirmă faptul că există un val de a face filme cât mai simple, care se axează pe mesaj.

De altfel, Vika Kirchenbauer spune, într-un monolog din film, că a venit momentul să vorbim în cinema și despre poveștile de budoar rușinoase pe care nu avem curaj să le confruntăm. Ea crede că odată ce vor începe să fie adresate constant, romanțele astea marginalizate vor fi acceptate.

Ce învățură foarte adâncă am tras: A venit momentul să spunem poveștile despre sex pe care până acum le țineam ascunse. Infinită e doar capacitatea noastră de a ne obișnui cu orice.

În concluzie, selecția de anul ăsta de la BIEFF este de salutat și nu pot decât să sper că v-am contrariat babele conservatoare din voi cu niște eliberare sexuală de cinema. Eu unul, mi-am pensionat pe caz de boală cucoana bodogănitoare. R.I.P, bre.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre sex:
Viciile Ceaușeștilor: de la șeptică la pișat pe stridii și sex
Poveștile românilor despre sex în spațiul public
Jobul meu e să aranjez partidele de sex în trei

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE