musulmane la plaja
Fotografie de Ana Topoleanu

FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Am întrebat femei musulmane din România de ce fac plajă îmbrăcate

„Bărbatul meu nu merge în chiloți la plajă. Ar fi şi culmea, el să fie în chiloți, iar eu în rochie şi hijab."

„Duceţi-vă mai în spate, mai în colţ. Nu e frumos, sunteţi aproape dezbrăcate", ne şopteşte mie şi colegei mele fotograf un bărbat scund şi încruntat, în timp ce ne împinge ușor din drumul şi văzul zecilor de bărbaţi musulmani care ies de la rugăciune din moscheea de pe Şoseaua Colentina. Asta deşi stăm oarecum la o parte şi ambele noastre fuste trec de genunchi. Avem, însă, părul dezvelit şi mâneci scurte.

Publicitate

Am venit aici, în ziua asta de vineri, ca să stăm de vorbă cu membre ale Asociaţiei Surori Musulmane, care se roagă un etaj mai sus, despre episodul petrecut pe-o plajă din Nisa, unde o musulmană a fost obligată să-şi dea jos burkini.

Ne lăsăm încălţările în rafturile de la intrare şi urcăm. Le povestim episodul şi râd. Ne spun că unii bărbaţi musulmani se iau prea în serios. Apoi povestim despre costume de baie atipice, despre cât de greu este să înoţi îmbrăcată, despre motivele pentru care nu le place la plajă în România şi ce le obligă să poarte veşminte până la glezne, oriunde s-ar afla.

Gabriela Pendelete, 32 de ani

preşedinte Asociaţia Surorile Musulmane

Fotografii de Ana Topoleanu

Abia ce m-am întors de la mare. Înainte să plec, a apărut în ziarul Cancan o poză cu o femeie musulmană în hijab, iar lângă ea se vedea un bărbat în slip. Înainte, eu făceam baie chiar şi în astfel de rochie (n.r. din cap până în picioare, doar faţa e dezvelită) şi batic. Nu pe cea mai aglomerată plajă din Mamaia, ci pe unele unde-s mai puțini oameni. Anul ăsta, nu am făcut baie tocmai pentru că mi-a fost teamă că cineva o să-mi facă vreo poză şi-o să ajung ţinta înjurăturilor pe internet. Dar, în rest, merg la plajă, chiar dacă nu mă dezbrac. Îmi plac aerul de mare, vântul sau jocurile cu copiii pe plajă. Lumea se uită, se miră, dar nu în mod deranjant. Şi eu m-aş uita, până la urmă. Dacă văd pe cineva că se dă cu nămol la Techirghiol, mă uit. Că e ceva diferit.

Publicitate

Să mor dacă mă dezbrăcam acolo pe plajă (n.r. ca femeia de pe plaja din Nisa). Dacă vine un poliţist şi-ți zice că tu ai droguri băgate în zona intimă, te dezbraci? Nu te dezbraci în mijlocul străzii, nu? Nu știu de ce a acceptat femeia aia. Probabil presiunea, şocul şi faptul că se întâmpla la Nisa. Eu aș fi cerut să mă dezbrac la secţie, dacă aşa cere legea. Chiar mi-a părut rău că oamenii din jur nu au avut nicio reacţie.

M-am convertit la islam cu trei ani înainte de căsătorie. Până atunci, mergeam rar la mare. Din cauza siluetei (râde). Portul veşmântului este o obligaţie cerută de religia noastră, pe care noi o respectăm. Când este o obligaţie, vorbim de ceva mai mult decât de un simbol religios facultativ. Religia ne cere să apărem aşa în faţa oricărui bărbat, în afară de soţ. Iar bărbaţii au obligaţia să aibă partea de la buric la genunchi acoperită. Bărbatul meu nu merge în chiloți la plajă. Ar fi şi culmea, el să fie în chiloți, iar eu în rochie şi hijab. Religia îl obligă să plece privirea, indiferent că femeia din faţa lui este îmbrăcată, dezbrăcată sau dansează goală. Asta e între el şi Dumnezeu. Aşa e și la mine. Nu că mă obligă soţul, primarul sau mai ştiu eu cine.

Să nu îți imaginezi că ne impun soţii aceste haine. Sunt cupluri, în România, în care soțul nu doreşte ca soția să poarte batic, tocmai pentru a nu o expune. Şi printre femeile musulmane sunt păreri diverse în privinţa îmbrăcăminţii sau a orientării politice. Avem voci puternice în comunitate.

Publicitate

Înainte, când nu mă acopeream, îmi luam pipăieli foarte multe prin tramvai. Acum, nu mai îndrăzneşte nimeni să pună mâna sau să te îngrămădească ca pe o sardină. Golanii şi muncitorii nu-ţi mai propun o noapte intensă de amor. Cel mult te înjură că eşti teroristă, dar mă gândesc că e mai bine să mă faci teroristă decât să mă chemi la tine în dormitor (râde).

Marilena Elmahrouk, 38

jurist

Nu este o obligaţie să ne purtăm aşa (n.r. veşminte din cap până în picioare), dar este obligaţie să purtăm acoperit. Fiecare poartă ce culoare vrea, ce model vrea. Vedeţi, eu sunt cu totul şi cu totul altfel astăzi (n.r. poartă o fustă lungă de blugi, o cămaşă în carouri cu mânecă lungă şi batic). Port şi aşa, şi aşa, depinde. Circul mult, lucrez, sunt într-o agitaţie continuă şi mă simt mai confortabil aşa. Pentru mine, important este să nu atrag atenţia. Dar oricum atragi atenţia, așa că e bine să nu exagerezi.

Eu nu merg la mare, pentru că nu iubesc marea. Dacă aş merge, m-aş îmbrăca aşa cum mă vedeți. Aş alege mai mult varianta asta decât burkini. O rochie de plajă, ceva de plajă. Dar soţul meu nu are nicio treabă, nu are niciun punct de vedere, decizia este a mea şi doar atât. Asta e clar. Oricum, majoritatea eram deja musulmane când ne-am căsătorit. Multe persoane pun problema greşit, fac o confuzie. Spun „a, te-ai căsătorit cu un arab, d-aia ţi-ai pus baticul în cap". E clar că asta e ceva greşit. Eu am trecut la islam în 2007-2009. Am văzut multe emisiuni făcute de Surori Musulmane, am citit, am vizitat Liga Islamică, am participat la cursuri. Şi, uşor, uşor, am ajuns să iau decizia asta. La început, părinţii au fost un pic reticenţi. E normal, e ceva nou. Dar acum n-au nicio problemă.

Publicitate

Iulia Gurgu, 43

proiectant instalaţii

Priviri neplăcute am primit mereu. Acum vreo cinci ani, am fost agresată verbal în autobuz. Ziceau lucruri de genul „să le dăm foc". Altădată, tot în autobuz, când le-am arătat abonamentul, mi-au cerut și cartea de identitate. Celorlalți nu le-au cerut-o, doar mie. Între timp, m-am obişnuit şi nu mi se mai pare ciudat să se uite urât.

La mare, în România, nu am fost. Am fost în Egipt şi acolo e ceva obişnuit să intri în mare îmbrăcată. Oamenii, de fapt, nu cunosc ce înseamnă asta, ei nu ştiu de ce purtăm noi aceste haine. Ei zic „eşti măritată, arabul sau turcul te pune să te acoperi". Dar eu, de exemplu, am fost măritată, însă de opt ani sunt singură. Nu mă pune nimeni să mă îmbrac aşa, e doar alegerea mea.

Am avut ceva probleme când mi-am căutat slujbă. Dacă eşti acoperită aşa, nu prea te cheamă la interviuri. Mi-am pierdut serviciul pentru că sunt aşa. Le era teamă că vin cu bomba (râde).

Am trecut la islam acum nouă ani, pentru că așa am simțit. Cunoscusem pe cineva, am plecat în Egipt, dar după un an a murit şi m-am întors în ţară. Am fost la Câmpulung recent şi mi-a plăcut la nebunie. Nu s-a luat nimeni de mine. La treceri, cum mă vedeau şoferii, toţi opreau! Iar o vânzătoare era să cadă ca să mă vadă mai bine (râde).

Olga Ahmadkouja, 21

casnică

Mă îmbrac în funcţie de locurile în care merg. Înainte să vin la moschee, am fost la spital, în vizită la soacra mea. D-asta sunt îmbrăcată în blugi. E spital, atragi atenţia prea mult.

Publicitate

În decembrie 2011 m-am căsătorit şi am trecut la islam. Am fost la mare şi o să mai merg, n-am nicio problemă. Mă îmbrac la fel. Bine, nu pot să intru în apă în geacă, dar pot s-o fac cu o cămaşă mai lungă şi pantaloni lungi, mai lejeri. Nu e greu să înoți îmbrăcată așa.

În general, cei care au copii se feresc să meargă la plajă, ca să nu vadă cei mici topless și nudism. La vârsta lor de 12-13 ani, crede-mă, nu ar trebui să vadă aşa ceva.

Am văzut ştirea despre femeia care a fost obligată să se dezbrace de burkini. M-am gândit că aparenţele înşeală. Adică, nu trebuie să judeci omul după modul cum e îmbrăcat. Dar e vorba de lipsă de informaţie sau informaţii greşite. De exemplu, anul trecut, am avut o problemă la vamă şi a trebuit să-mi facă o poză. Mi-au spus să-mi scot baticul. Nu am vrut. Şi mi-au zis: „Păi tu ce treabă ai cu asta, că tu eşti moldoveancă". De asta spun că e lipsa de informaţie.

Există şi oameni care se uită urât, spun cuvinte urâte, dar se întâmplă uneori ca unii barbaţi să-ţi facă loc, să lase capul în jos.

Aş vrea să mai adaug că un musulman adevărat nu ar fi în stare să facă rău niciunei gâze. Un musulman nu îşi lasă vecinul flămând. Un musulman nu lasă pe nimeni la nevoie. Mereu sare în ajutor. Un musulman nu ar fi în stare să facă rău nimănui. Adică, dacă eu am batic, înseamnă că sunt terorist? Că am bombă? Că am pistol? Poate ăla de lângă tine, care e doar în pantaloni scurți, te omoară mai repede decât mine.

Publicitate

Mihaela Ghannam, 42

casnică

Noi ne-am obişnuit, toată lumea îşi dă cu părerea despre noi. Dar să nu credeţi că toate suntem îmbrobodite şi nu mai ştiu cum. Eu, de exemplu, sunt căsătorită de 23 de ani şi port hijab de mai puţin de un an. Am fost plecată la Mecca, în pelerinaj, iar când m-am întors, am rămas cu hijab. Şi fata mea mai mare, de 22 de ani, poartă. Cea de 19, nu. Fiecare cum alege.

Nu prea am fost la mare. Dacă plaja ar fi pustie, am putea să facem baie în costume de baie normale. În fața altor bărbați decât ai noștri trebuie să fim acoperite. Decât să vadă copiii mei fel şi fel de chestii pe plajă, mai bine nu mergem la mare, ci în altă parte, la munte. Cum, ce să vadă? Tipe dezbrăcate, fără sutien, nudişti. Mai sunt și unii care fac alte treburi pe plajă. Odată, am găsit-o pe fata mea, când era mai mică, că făcuse o gaură şi se uita la nudişti.

Eu vă spun semnificaţia baticului pentru mine. Aşa mă simt mult mai bine. Mă simt deosebită. Înainte, când nu purtam batic, nu se uita nimeni la mine pe stradă. Ei, acuma se uită toată lumea la mine (râde). Nu ştiu, chestia asta mă face să fiu mai bună. Eram mai arţăgoasă înainte, acum mai las de la mine.

Nu ne este uşor cu familiile, cu părinţii. Mama și tata sunt ortodocşi. Când m-au văzut cu batic, au zis „Hopaa!" Şi când au văzut-o şi pe fata mea, au zis „Vai, Sara, îţi acoperi, tataie, perişorul ăla frumos al tău". Nici nu mai voiau să iasă cu mine în parc. Dar au început să se obişnuiască.

Publicitate

Suntem oameni normali, ca dumneavoastră şi ca toţi ceilalţi. Nu mai ieşi din casă dacă te uiţi în gura tuturor. Ce să faci, nu mai duci gunoiul, că zice unu' „uite terorista"?

Claudia Drosu, 32

casnică

Eu mă simt foarte bine îmbrăcată aşa. Dar lumea mai nebună se ia de mine. Săptămâna trecută, a sărit unu' să mă bată pe stradă. Iar acum doi-trei ani mi-a zis unu' să-mi dau astea jos că am pistol. „Domne, n-am". I-am zis că-s româncă. „Hai la Poliţie!" A venit Poliţia și s-a dovedit că omul era un tâlhar.

Citește și: De fiecare dată când înjuri musulmanii, ajuți Statul Islamic

Am trecut la islam în 2006. Am fost plecată la verişoara mea, în Siria, şi m-am ataşat de islam. Îmi plăceau rugăciunile și cum se auzea chemarea la rugăciune. Când am venit în România, am trecut la religia musulmană. M-am făcut singură. Bine, am avut probleme cu părinţii, m-au dat afară din casă, doi ani n-au vorbit cu mine. Ziceau: „De ce ţi-ai închis frumuseţea, de ce nu mai mănânci porc? Ai păr frumos, ai corp frumos, ai ochi frumoşi." „Lasă că sunt frumoasă şi aşa", le ziceam. Dar acum, de când am copii, ne înţelegem.

Nu merg la mare, că nu ştiu să înot. Pe copii îi duce soțul la bazin, pe aici, prin Bucureşti. Eu de ce să mă duc? Am fost în Siria, am stat acolo un an şi ceva. În blugi şi în bluză făceam baie. Nu e așa greu să intri în apă îmbrăcată, e normal.

Publicitate

A. E., 34

medic rezident la Spitalul Grigore Alexandrescu

Nu e plăcut să auzi ştiri ca cea despre femeia căreia i s-a cerut să se dezbrace de burkini. M-am gândit că mi s-ar fi putut întâmpla şi mie. Cred că oamenii se tem din cauza ideilor preconcepute transmise de mass-media. Sunt informaţii rău-voite, care învrăjbesc împotriva musulmanilor. Media ia pasaje şi le interpretează într-un anumit fel. De multe ori, degeaba încerci să explici. Eu încerc să le explic celor care mă cunosc, dar ceilalţi rămân la aceeaşi părere.

Citește și: De ce s-au trezit românii peste noapte că urăsc musulmanii

Islamul sau baticul nu îndeamnă la terorism, nu îndeamnă la nimic rău. Nu cred că femeia din Nisa s-a dus la plajă să caute altceva decât să se bucure de mare, cu aceeaşi intenţie cu care s-au dus şi ceilalţi. Eu sunt tătăroaică, din Constanţa, acum locuiesc în Bucureşti şi îmi lipseşte cel mai mult marea. E o modalitate de relaxare pentru mine, nu e numai să intru în apă. Când eram mică, intram cu totul, ca orice copil. De când am ales să mă acopăr, intru cu hainele, dar doar până la genunchi, nu mai mult.

Alia Ali, 43

casnică

Eu sunt de origine din Yemen, m-am stabilit în România acum 24 de ani. Soţul a trăit aici, munceşte aici. Nu am avut probleme majore legate de îmbrăcămintea mea. Lumea nu ştie ce înseamnă islam, mulți nu au fost în ţări musulmane. Oamenii se tem de ceea ce nu cunosc. Şi invers. Când vine cineva în ţara mea, din Germania sau din România, lumea mă întreabă: „Aşa se îmbracă lumea acolo?" Dacă nu cunoşti, întrebi, te miri.

Dar trebuie să avem înţelegere. La noi, în Yemen, străinii au locuri speciale unde pot face baie cum vor ei. Nu le zicem „aici, la noi, n-aveţi voie".

Citește mai multe despre musulmanii din România:
Cine sunt BĂRBAȚII ADEVĂRAȚI care protejează România de musulmani
Am vorbit cu musulmane care poartă hijab în România, ca să aflu de ce sunt agresate pe stradă
Românii nu știu nimic despre musulmanii din țara lor și nici despre nevoia lor de o moschee