mancare

Două românce pasionate de gătit mi-au explicat de ce sunt atât de puţine femei-chef

Textul ăsta atinge o problematică importantă a lumii actuale, dar doar dacă treci cu viață peste pozele cu mâncare.

de Gabriel Sandu
19 Septembrie 2016, 8:31am

Dacă au trecut mai mult de trei secunde de la deschiderea acestui gif, până să simți POFTA, nu ești om. Fotografii de Flaviu Terza

Trăim vremuri în care competițiile de gătit precum Master Chef, Hell's Kitchen sau Chefi la cuțite sunt foarte populare. Chestia asta dă un boost de atenție meseriei de chef în sine, naște curiozități în rândul publicului, dar și dezbateri mai puțin mainstream, cum ar fi reprezentarea de gen la conducerea bucătăriilor.

În societatea occidentală de astăzi se dezbate destul de mult ideea egalității de șanse și remunerație pentru femei. Dacă ar fi să transfer problema asta în zona gătitului (și, uite, chiar o fac) ajungi la următoarea întrebare: de ce numărul de femei care ajung chefi este relativ mic ?

Pentru că răspunsurile peste care am dat erau mai degrabă vagi, mi s-a părut o ocazie bună să mă duc la un brunch de mâncare sud-americană, unde au gătit, la foc continuu, două femei.

Iată-mă, cum mănânc cu poftă și vinovăție

Cătălina Bucur și Alina Sin sunt două bloggerițe pasionate de cuisine, care au reinterpretat mâncarea sud-americană pentru câțiva dintre participanți, În viața de toată zilele, ele nu lucrează ca bucătari profesioniști, dar afacerile lor oferă diferite servicii, de la producție de filmulețe și foto pentru mâncare, la texte pentru meniuri și evenimente.

Citește și: Românii au înțeles secretul vieții la cel mai mare festival de mâncare stradală din București

Brunch-ul de care-ți zic a fost oferit în cadrul Pelicula - Latin American Film & Experience, deci nu a fost nevoie să-mi calculez prea mult resursele financiare și am degustat cam din toate preparatele. Orice ar spune partea sexistă a internetului despre femeile bucătar, mâncarea sud-americană a fost extrem de prietenoasă cu papilele mele gustative.

Cu burta plină și cu sentimente divergente despre treaba asta cu mâncatul pe gratis la evenimente, m-am așezat la umbră și am așteptat ca Alina și Cătălina să pună la cuptor felul doi și să putem discuta puțin.

Am fost curios să aflu ce-nseamnă pentru ele să fii bucătar adevărat, cum au adaptat un meniu sud-american pentru gustul românilor, dar și ce cred despre numărul mic de femei chef.

Cătălina Bucur (în stânga) și Alina Sin

VICE: Hai să-ncepem așa: care a fost ideea din spatele mâncarii de la acest eveniment?
Alina: Ideea este că organizatorii de la Pelicula Film Festival ne-au invitat să ne imaginăm noi cam cum ar fi mâncarea sud-americană și s-o reinterpretăm puțin. Noi nu suntem bucătari profesioniști, suntem amatoare. Și atunci ne-am inspirat din preparatele tradiționale din America de Sud și le-am personalizat un picuț, așa cum știm noi.
Cătălina: Ne-am gândit la niște mâncăruri care să nu fie neapărat foarte grele, să fie ușoare și de mâncat la un brunch. Nu am vrut să facem chestii complicate, nu știu, vită argentiniană, de exemplu, care durează și foarte mult ca preparare.

Înțeleg că sunteți bucătărese amatoare. Cu ce vă ocupați în viața de zi cu zi?
Alina: Eu lucrez în PR.
Cătălina: Eu am lucrat zece ani în televiziune ca jurnalist, iar de două luni de zile sunt freelancer și câștig din blog-ul meu culinar.

Ai un blog culinar?
Alina: Amândouă avem un blog culinar. Eu de mulți ani fac PR pentru emisiuni culinare și atunci se explică. Zi de zi stau printre bucătari și lucrez cu oameni pe care-i vedem la televizor. Am lucrat la Master Chef, Hells Kitchen și acum sunt PR-ul emisiunii Chefi la cuțite.

Bun, dar toată expertiza asta în domeniu nu vă aduce mai aproape de a fi bucătarese adevărate?
Alina: În niciun caz. În primul rând trebuie să muncești în bucătărie și să stai, uneori, și 20 de ore acolo. Să poți să coordonezi o echipă, să știi că ai restaurantul plin cu 50 de oameni și nu rămâne nimeni nemâncat. Eu respect foarte mult meseria de bucătar și știu ce-nseamnă. Nu mă pot compara cu bucătarii adevărați.
Cătălina: Pe mine mă mai întreabă lumea: „Hei, poți să-mi faci 15 torturi până la petrecerea mea de sâmbătă?" sau „Poți să gătești tu pentru toată lumea de la evenimentul meu, dacă tot îți place să gătești acasă?". Ideea e că de la a găti niște chestii acasă, de plăcere, pentru prieteni, până la avea responsabilitatea unei bucătării profesioniste e drum lung. De asta nici eu și nici Alina nu ne putem numi bucătari profesioniști.
Alina: Da, ideea e că am văzut ce-nseamnă să fii bucătar adevărat și e foarte greu. Gătitul e un pretext pentru a aduce oamenii împreună și vreau să o mențin ca o activitate în zona de plăcere. Mă relaxează.

E primul eveniment la care gătiți?
Alina: Am mai avut un eveniment, la o lansare de carte a unei prietene care m-a rugat să o ajut să pregătesc niște gustări. În rest gătesc pentru prieteni, dacă e ziua cuiva în familie, pentru colegii de la birou.
Cătălina: Eu am mai făcut un eveniment în luna ianuarie: am pregătit toate dulciurile pentru o seară de fundraising care s-a numit „Din inimă pentru Sonia". Am gătit pentru vreo 75 de persoane.

Și cum a fost să gătești prima oară pentru 75 de persoane?
Cătălina: Destul de hardcore. Pe atunci lucram încă în televiziune și a trebuit să-mi iau concediu. Vreo două zile am copt în continuu. Între timp m-am axat doar pe blogul meu, care funcționează ca un atelier de creație culinară. Îmi place foarte mult să fac fotografii și filmulețe. Îmbin ce am făcut înainte cu actuala pasiune. Creez tot ce înseamnă content creativ pe parte culinară pentru clienții mei: foto, video, text pentru meniuri și pentru ce mai e nevoie.

Mâncarea pe care am mâncat-o noi aici e din America Latină. De unde, mai exact?
Alina: Din Cuba, Chile, Mexic, Argentina. Este mâncare reinterpretată.

Ce înseamnă mâncare reinterpretată?
Alina: Adică înseamnă că pornești de la o rețetă originală, dar pe care o adaptezi. De exemplu faci un Chilli con carne, dar tu știi că românii s-ar putea să nu mănânce foarte iute. Sau cu ciocolată amestecat și atunci îl adaptezi.
Cătălina: Da, rețeta de bază de chilli con carne conține un strop ciocolată neagră. Eu cred că dacă, de exemplu, nu am fi reinterpretat chilli-ul, ar fi fost atât de picant, încât unii oameni ar fi plecat de aici și ar fi zis: „Băi, ce au făcut fetele astea aici? N-am putut să mă ating de mâncare".

Ce alte mâncăruri de azi ați mai adaptat pentru români?
Alina: De exemplu, quiche-urile astea sunt din Spania, deci din Europa, și atunci am decis să le umplem cu elemente din bucătăria sud-americană, cum ar fi fasolea roșie, coriandru, porumb.
Cătălina: Da, tot pentru azi am pregătit și vreo trei tipuri de guacamole.

Care a fost elementul culinar de risc pe care vi l-ați asumat? Adică pe care nu știați sigur dacă o să-l aprecieze lumea la brunch?
Alina: Coriandru.
Cătălina: Coriandru, clar. E tricky coriandrul. Știi că și genetic are câteva elemente pe care anumiți oameni nu pot să le suporte, iar alții le iubesc. Dar în America Latina este foarte folosit, în orice preparat.
Alina: Da, e ca pătrunjelul la noi. Am riscat și l-am pus în tot ce am gătit astăzi.

O ultimă întrebare. Există toată această dezbatere legată de numărul mic de femei chef. De ce credeți că sunt mai mulți chefi bărbați, decât femei?
Alina: Sunt mai puţine femei care conduc bucătării în primul rând pentru că sunt mai puţine femei care fac meseria asta. Bucătăria e o meserie pe care o fac cu precădere bărbaţii. Asta nu înseamnă că femeile ar fi mai puţin talentate. Talentul în bucătărie nu ţine de faptul că eşti bărbat sau femeie.

Doar că bucătăria este o meserie extrem de dură şi foarte grea din punct de vedere fizic. Ce se întâmplă într-o bucătărie de restaurant e foarte diferit de cum ne imaginăm noi că se petrec lucrurile. Greul acolo se duce, dincolo de partea glam pe care o vedem în farfuria frumos aranjată pe masă. Bucătăria este extrem de solicitantă fizic, sunt multe operaţiuni care necesită forţă şi o capacitate crescută de rezistenţă.

Citește și: Am mâncat în cantinele studenţeşti din București și nu am făcut indigestie

Cătălina: Întrebarea ta este foarte bună și am văzut că, de multe ori, generează răspunsurile acelea extrem de feministe. Că nu e adevărat, că avem și femei chef care sunt foarte bune, că putem face fix ce fac și ei, girl power și tot așa. Dar, statistic vorbind, pe hârtie și în bucătării, avem mai mulți bărbați chef decât femei chef. În România, de exemplu, aș putea să număr pe degetele de la două mâini femeile de care am auzit să conducă bucătării. E o chestiune de biologie, zic eu. Pe de o parte, munca în bucătării presupune un efort fizic uriaș. Turele sunt lungi și grele, orele nu sunt ca la corporație, stai tot timpul în picioare, în căldură, te agiți, alergi, cari, ridici. Este extrem de obositor.

Nu e așa de gorgeously effortless ca în No reservations și nici nu-ți stă părul șic, ca lui Charlotte Le Bon în The Hundred Foot Journey.

E greu. Pe de altă parte, ca femeie, prioritățile, rezistența și disponibilitatea la ture lungi, care se prelungesc de multe ori până târziu în noapte, se schimbă în momentul în care faci copii. N-ar fi corect să generalizez, dar cred că este foarte dificil să ai copii mici și în același timp să conduci o bucătărie. Nu știu câte femei se înhamă la așa ceva, poate doar cu mult ajutor din partea familiei.

Eu una am lucrat într-o bucătărie de restaurant, pe când eram în facultate, am făcut și practică în laboratorul unui hotel din București, în timpul unui curs de cofetar patiser. A fost hardcore.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre mâncare:
M-am îndopat cu mâncare tradiţională românească de Crăciun și am simțit gloria grăsimii
De ce costă atât de mult porțiile mici de mâncare din restaurantele de lux
Întrebarea zilei: Care sunt cele mai ciudate combinaţii de mâncăruri ale studenților români?