Publicitate
Chestii

Niște femei mi-au povestit cum e când nașterea îți provoacă psihoză și halucinații

„Eram isterică și halucinam; mi se părea că și-a schimbat pătura culoarea sau că plutesc în colțul camerei. Credeam că singura scăpare din lumea asta în care sunt închisă e moartea."

de Rebecca Schiller
08 Noiembrie 2016, 9:00pm

Fotografie de Cara Slifka via Stocksy

Una dintr-o mie de proaspete mame suferă de o boală psihică rară, numită psihoză postpartum. Pentru femeile afectate de sindrom, nașterea marchează începutul unei adânciri terifiante într-o boală psihică.

Am auzit pentru prima oară de psihoza postpartum (PP) când o cunoștință de-ale mele a ajuns de la a-și drăgăli încântată nou-născutul la secția de psihiatrie în decursul a doar câteva zile. Deși nu mai avusese probleme de sănătate psihică până atunci, după naștere a cuprins-o o manie sinistră. Abia mai era în stare să-și recunoască prietenii apropiați și familia, avea halucinații și era stăpânită de gânduri care-o-ndemnau să-și facă rău ei înșiși și bebelușului. Și-a petrecut primele luni de maternitate la psihiatrie.

Ca boală, psihoza postpartum e rară – afectează una-două mame din o mie în Statele Unite și Marea Britanie la scurt timp după naștere – dar efectele ei pot fi devastatoare. Simptomele se instalează rapid și pot să includă manie, depresie, halucinații și vedenii. Deși e tratabilă, boala e greu de anticipat, deoarece cauzele nu sunt clare și circa jumătate dintre paciente nu au antecedente psihiatrice, spune Dr. Rebecca Moore, psihiatru consultant perinatal. Cu toate astea, femeile care au suferit în trecut de psihoză maniaco-depresivă au 25% șanse să dezvolte boala după naștere.

Citește și De ce e tabu să vorbim despre o sarcină pierdută?

Eve Canavan, 36 de ani, din Londra nu mai auzise niciodată cuvintele „psihoză postpartum" înainte de prima ei sarcină, în 2010. Deși nu mai suferise niciodată de probleme psihice, a început să se simtă ciudat imediat după ce s-a născut bebe Joe, prin cezariană. „La o oră după ce l-am născut pe Joe, mi-am dat seama că ceva-i în neregulă", explică Canavan. „Mama mi-a zis că păream «prăjită». Nu puteam să mă uit la Joe și am simțit brusc că trebuie să plec din secție. M-am trezit căutând ferestre, pentru că mă simțeam prinsă și sufocată. Senzația s-a ntensificat, până când, pe drumul înapoi spre casă, mi s-a încețoșat privirea și-am început să aud prost. Mă simțeam ca și cum aș fi avut o experiență extracorporală. Vorbea lumea cu mine, dar nu-nțelegeam ce spun."

Deși declanșarea e întotdeauna rapidă după naștere, cele care suferă de PP resimt o gamă largă de simptome, ceea ce face boala și mai greu de diagnosticat în stadiile inițiale. Simptomele lui Canavan au ajuns la anxietate și halucinații la doar trei zile după ce născuse.

„Eram isterică și halucinam", explică ea, „mi se părea că și-a schimbat pătura culoarea sau că plutesc în colțul camerei. Stăteam cu orele să mă holbez la hainele de mămică, printre care mulți colanți, și-apoi mă chinuiam să mi-i pun, pentru că nu mai știam să mă îmbrac. Începusem să cred că singura scăpare din lumea asta în care sunt închisă e moartea." Rudele lui Canavan, îngrijorate de schimbarea ei de comportament, au început s-o ducă zilnic la medicul de familie, care, însă, i-a pus simptomele pe seama privării de somn.

Fotografie de Luke Mattson via Stocksy

După ce asistenta familiei (o asistentă familială care-i vizitează pe proaspeții părinți din Marea Britanie, în săptămânile de după naștere) a recunoscut că n-a mai văzut niciodată pe nimeni căruia să-i fie atât de rău, rudele lui Canavan au dus-o în celălalt capăt al țării, la Nottingham, să ceară o a doua opinie. Pe măsură ce situația i se înrăutățea și ideația suicidală continua, soțul ei a implorat să fie evaluată la secția Mama și Copilul, un centru medical de stat care oferă spriin pentru sănătatea psihică a proaspetelor mame. După o oră, au internat-o acolo.

„La secție a fost minunat; am început să iau medicamente și să-mi revin", povestește ea. „Când am fost, în sfârșit, în stare să închid ușa de la dormitor și să stau singură cu Joe – a fost cel mai mare punct de cotitură din boala mea. Dar ar fi trebuit să fiu internată acolo din prima zi."

Dr. Moore spune că femeile pot să-și revină relativ rapid din psihoza postpartum, dacă sunt tratate repede și cum trebuie. Pentru asta, trebuie să aibă acces rapid la servicii specializate de sănătate psihică perinatală. Majoritatea vor avea nevoie să fie internate și să primească un tratament combinat medicamentos (care, pentru unele, include medicamente anti-psihotice sau calmante), cu psihoterapie și sprijin emoțional. În cartierul est-londonez în care lucrează Dr. Moore s-au înregistrat șapte cazuri în 2016 și toate au necesitat internare la o secție de psihiatrie.

Citește și Ce se întâmplă dacă fumezi iarbă când ești însărcinată

După ce sunt externate din spital, femeile și familiile lor sunt sfătuite cum să aibă grijă de ele însele: să doarmă bine noaptea, să facă mișcare zilnic, să mănânce bine și să petreacă timp cu prietenii; peste jumătate dintre pacientele diagnosticate cu PP vor mai avea încă un episod de boală psihică, nelegat de naștere. Conform Dr. Moore, contracepția și posibilele viitoare nașteri necesită mare atenție, pentru că 50% dintre cele care au suferit de psihoză perinatală la o sarcină vor suferi și la o sarcină viitoare.

Canavan crede că s-a refăcut greu pentru că a început târziu tratamentul. „Deși am fost externată după trei luni și am fost excelent sprijinită de echipa din Nottingham, ca pacient extern, mi-a luat vreo trei ani să mă refac complet și am rămas cu sindrom de stres post-traumatic, pentru care m-am tratat când avea fiul meu trei ani."

Din păcate, experiența ei nefastă cu serviciile de sănătate psihică perinatală din zona în care locuiește nu e o excepție. Un raport din octombrie 2014 a constatat că sub 15% din localitățile din Marea Britanie asigură tratament corespunzător în acest domeniu.

Și Jessica Pidsley, de 32 de ani, a suferit de psihoză postpartum după o naștere calmă, acasă, a primului ei copil, la Londra în 2014. Din fericire, a reușit să primească îngrijirea de care avea nevoie la timp. „Nu dormisem mai mult de câteva minute de când se născuse Albert", își amintește ea, când se gândește la prima săptămână acasă cu bebelușul, înainte de diagnostic. „De la boală îmi era frică să dorm – mă agățam de anxietățile normale ale unei proaspete mame, dar le distorsionam din plin."

Citește și Am întrebat mame dacă e normal să iei mii de euro lunar de la statul român ca să-ți crești copilul

Când privește în urmă, își dă seama că deja trăia câteva dintre simptomele comune pentru PP: vedenii și manie. „Nu puteam să mă opresc din vorbit, Tweet-uit, dat SMS-uri și scris. Eram convinsă că am acces la niște intuiții totale, inspiraționale, care mă ajută să văd ce-i în sufletul omenirii. Apoi am ajuns confuză, extenuată și n-am mai făcut față, odată ce l-au reinternat pe Albert la spital pentru că avea icter."

Deși medicii au crezut la început că are depresie postpartum, Pidsley știa mai bine. „Știam că nu e depresie. Era cu totul altceva. Era ca un fel de uitare totală." Comportamentul ei a devenit din ce în ce mai straniu; o durea gâtul de la țipat și o dureau mușchii pentru că fusese legată. „Eram îngrozită de „Chestia" din afara camerei de spital. Psihoza nu-mi mai dădea drumul. Voiam să mor. Nu puteam să mănânc, să dorm, să mă spăl sau să mă opresc din trăncănit, din gesturi violente și oscilat între frică și extaz."

La zece zile de la nașterea lui Albert, medicii au diagnosticat-o cu psihoză postpartum. Asistentele de urgență s-au grăbit s-o interneze ca pacient voluntar la o secție specializată de psihiatrie, înainte ca boala să pună și mai mare stăpânire pe ea. Pe drum spre secție, a devenit agresivă și-a început să urle, să se zbată și să amenințe că-și va lovi soțul.

Au ajuns exact la timp la Secția Mama și Copilul Margaret Oates din estul Londrei. Pe parcursul următoarelor opt săptămâni, a fost supusă la terapie verbală intensivă, „cantități de medicamente ca-n Zbor deasupra unui cuib de cuci" și terapii ocupaționale, cum ar fi yoga, țesut și masaj pentru bebeluși, plus un program foarte atent structurat. După doi ani, Pidsley se consideră complet vindecată, dar e conștientă că lucrurile ar fi putut sta cu totul altfel, dacă n-ar fi primit tratament rapid.

„Deși marea majoritate a femeilor care suferă de psihoză postpartum își revin complet, boala e serioasă – iar sinuciderile, deși sunt foarte rare, rămân una dintre principalele cauze de deces maternal în Marea Britanie", explică Dr. Lucinda Green, psihiatră perinatală. „E esențial ca femeile să aibă acces la tratament specializat." Imaginea din Statele Unite e cam aceeași: studiul ăsta din 2011 descrie sinuciderea drept factor important care contribuie la creșterea ratei mortalității în rândul mamelor.

Ca femeile să nu fie diagnosticate prea târziu – sau deloc – Dr. Moore consideră că e nevoie de o schimbare. „Trebuie să investim în servicii medicale perinatale, punct. Știm că bolile perinatale netratate ne costă 8,1 miliarde de lire sterline pentru fiecare an de nașteri în Marea Britanie. Asta-nseamnă un pic sub zece mii de lire pentru fiecare naștere din țară. 72% din costurile astea au de a face cu efectele adverse asupra copiilor, mai degrabă decât asupra mamelor." Dar, în ciuda acestor consecințe grave la nivel umanitar și financiar, tot există discrepanțe în accesul la servicii pe teritoriul țării. În Țara Galilor, care are o populație de trei milioane de oameni, nu există nici măcar o secție Mama și Copilul.

Eve Canavan e hotărâtă să contribuie la conștientizarea bolii printre femei. „Trebuie să știe că-și pot reveni, dar vor avea nevoie de acces la tratament medical. În plus, unii încearcă să-și ascundă simptomele, pentru că se tem că li se va lua copilul din îngrijire, și trebuie să li se spună că nu-i așa." Dar, mai mult de-atât, vrea ca personalul medical să ia problemele noilor mame în serios: „Vă rog, ascultați-le pe femeile [cu psihoză postpartum] când vin la voi. Probabil că-s îngrozite, mai ales dacă au avut halucinații, gânduri intruzive sau de sinucidere. Dacă le ascultați, ați putea să le salvați viețile."

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre naștere:
Cum e să trăiești cu teama de a da naștere unui copil
Mamele care mănâncă placente și șterg bebelușii cu lichid vaginal
De ce e bine să te masturbezi în timpul nașterii

Tagged:
sarcina
Vice Blog
halucinatii
nastere
boala
psihiatrie
tratamente
psihoza postpartum