Răpirile nu sunt atât de comune în Suedia, dar când are loc vreo una, e nasoală rău de tot. Atât de nasoală încât sindromul Stockholm, un fenomen ciudat în care ostaticii dezvoltă sentimente pozitive față de răpitori, a fost numit după un incident care a avut loc în Stockholm în anii '70.

Ultima răpire din Suedia a fost făcută publică în septembrie 2015. În seara de 18 septembrie, un bărbat de 37 de ani pe nume Martin Trenneborg a intrat într-o secţie de poliţie din centrul Stockholmului alături de o femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani. După ce au discutat cu recepţionerul, cei doi s-au aşezat în sala de aşteptare. Două ore mai târziu, femeia a fost chemată în camera de interogatoriu. Bărbatul a rămas la locul lui. Apoi au venit patru poliţişti şi l-au arestat. Asta a fost punctul culminant al unui scandal care a fost pe prima pagină a tuturor tabloidelor, cu titlul „Doctorul de sex din buncăr" sau „Fritzl în varianta suedeză". Cu toată povestea asta au avut de a face un buncăr izolat fonic, nişte căpşuni otrăvite şi un contract sexual. Mai multe despre asta un pic mai târziu.

Pe 23 februarie 2016, o curte suedeză l-a condamnat pe Trenneborg la zece ani de închisoare pentru răpire. De când a fost făcută publică povestea asta, mai mulţi criminologi din Suedia au căzut de acord că acesta este unul dintre cele mai tulburătoare cazuri din istoria ţării. Lucrul ăsta ne-a dat de gândit aşa că am făcut un scurt istoric al răpirilor din Suedia.

Primul caz de răpire din istoria recentă a Suediei, cel puţin din câte am aflat noi, a avut loc în 1963. Ann-Marie Engwall, fiica de şapte ani a lui Jacob Engwall, directorul executiv al firmei Gevalia (cea mai mare companie producătoare de cafea din Europa de la acea vreme), a fost răpită în drum spre şcoală. Răpitorii, un bărbat şi o femeie care au rămas anonimi, i-au spus că o vor duce într-o excursie cu şcoala pe care ea tocmai o ratase, pentru că întârziase.

Ca să omoare timpul cât aşteptau banii de răscumpărare (o sumă de aproximativ 1 500 de euro), pe care urmau să îi folosească pentru a-şi deschide o firmă de detectivi, cei doi au dus-o pe Ann-Marie la grădina zoologică şi la o cafenea. Imediat ce au primit răscumpărarea, răpitorii au urcat-o pe Ann-Marie într-un taxi şi au trimis-o acasă la părinţii ei. Din cauză că era prea mică să înţeleagă conceptul de răpire, fetiţa i-a rugat cu lacrimi în ochi pe răpitorii ei să o însoţească pentru că nu voia să meargă singură.

Domnul şi doamna Engwall au contactat poliţia imediat ce fiica lor a ajuns acasă. Răpitorii s-au predat singuri în aceeaşi zi. Cei doi s-au descurcat destul de bine în viaţă. După ce şi-au executat sentinţele, s-au căsătorit şi au avut cariere de succes în agenţii guvernamentale.

Răpirea călăreţei olimpice suedeze Ulrika Bidegård a avut loc în 1993. Lars Nilsson, tâmplarul care renova casa familiei Bidegård, a atacat-o în faţa casei părinţilor ei din Belgia. A legat-o, i-a pus un căluş în gură şi apoi a sedat-o cu aurolac. Când o urca pe scări ca să o aducă în apartamentul lui din Bruxelles, a scăpat-o pe Bidegård cu faţa în jos şi i-a spart buza. Odată ajunsă înăuntru, a fost fost pusă într-o cutie de lemn, legată la ochi şi forţată să poarte nişte căşti antifonice. În decursul celor patru zile cât a fost captivă, a primit foarte puţină mâncare şi apă.

Poliţia belgiană a reuşit să-l localizeze pe Nilsson după ce acesta a folosit cardul de credit al lui Bidegård ca să retragă nişte bani. Autorităţile au luat cu asalt apartamentul lui, două zile mai târziu, l-au arestat şi au eliberat-o pe Bidegård din cuşca ei de lemn.

O scrisoare de răscumpărare în care se cereau cinci sute de mii de dolari a ajuns la familia lui Bidegård abia la o zi după ce acesta a fost arestat. În timpul investigaţiei, apropiaţii lui Nilsson l-au descris drept un om bun şi în toate minţile, fără înclinaţii criminale.

În 2002, un tip care a pretins că livrează flori l-a răpit pe Erik Westerberg, fiul unui om de afaceri de succes, din propria casă din Stockholm. Numele lui Westerberg apăruse pe o listă cu cei mai bogaţi tineri din Suedia care fusese publicată într-o publicaţie de seară în acelaşi an. Şi Westerberg a fost băgat într-o cutie şi dus la o fermă de pe o insulă din afara Stockholmului, unde a fost legat de un pat.

Răpitorii au cerut familiei Westerberg să lase un milion de euro cash sub un pod din Paris. Tatăl lui Westerberg a livrat banii personal. La scurt timp după, răpitorii l-au eliberat pe tânăr şi i-au dat un pachet de ţigări şi o cutie de chibrituri. Când au ajuns la faţa locului fortele de intervenţie suedeze, Westerberg fumase deja trei ţigări. Odată ce identitatea lui a fost confirmată, autorităţile suedeze i-au notificat pe colegii lor din Franţa, care i-au prins pe cei doi complici care colectaseră banii de răscumpărare la scurt timp.

Cutia e un laitmotiv în răpirile suedeze. În dimineaţa zilei de 3 februarie 2005, Fabian Bengtsson a fost găsit într-un parc din Gothenburg, după ce fusese eliberat de răpitorii lui, după 17 zile de captivitate. „Du-te, eşti liber, nu te uita înapoi" au fost ultimele cuvinte pe care i le-au spus răpitorii.

Bengtsson, monştenitorul SIBA, unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine de electronice din Scandinavia, a fost atacat că gaze lacrimogene în garajul său, băgat într-o cutie de televizor şi dus într-un fel de baracă. Odată ajuns acolo, a fost transferat într-o cutie izolată fonic, cu o saltea înăuntru. Răpitorii îl luaseră în vizor cu scopul de a obţine cinci milioane de euro de la familia Bengtsson.

În timp, răpitorilor a început să le placă de captivul lor. Când nu îl ameninţau cu o armă improvizată şi nu îi închideau gura cu bandă adezivă, răpitorii îi găteau şi îi spălau hainele. Tot răpitorii beau whisky şi jucau cărţi cu el. După două săptămâni şi ceva, timp în care se ataşaseră de el, l-au lăsat să plece. Poliţia i-a prins în cele din urmă pe răpitori mulţumită datelor furnizate de Bengtsson care şi-a amintit cam pe la ce oră se auzea maşina de îngheţată pe strada pe care erau şi cam cât le lua răpitorilor să se ducă să cumpere mâncare de la McDonald's.

Alexander Åhman, alt fiu al altui om e afaceri de succes, a dispărut din camera lui de cămin din Uppsala la câteva zile după Crăciun, în 2011. Răpitorii erau chiar colegii lui de cameră, o studentă la psihologie, prietenul ei care era student la medicină şi încă un amic de-al lor. După ce colega lui de cameră îi dăduse lui Åhman să mănânce plăcintă cu sedative (din spusele lui Åhman, plăcinta avea gust amar, dar a mâncat-o pe toată din politeţe), răpitorii l-au legat, l-au pus în spatele unei dubiţe şi l-au dus la 600 de kilometri depărtare, într-o şcoală abandonată din oraşul Umeå.

Åhman a petrecut o săptămână în captivitate, într-un subsol întunecat, neîncălzit, cu foarte puţină mâncare la dispoziţie (berea era singura lui sursă de hrană) şi cu o saltea subţire, pe care să doarmă. A fost foarte frig, aşa că Åhman şi-a legat nişte scutece, pe care le-a găsit prin încăpere, de picioare, ca să se încălzească.

La patru zile după răpire, doi dintre răpitori s-au dus în apropierea Stockholm-ului. Cei doi îi luaseră telefonul lui Åhman ca să le dea un mesaj părinţilor lui. Părinţii lui Åhman, în schimb, s-au folosit de aplicaţia „Find my iPhone" pentru a localiza telefonul şi au observat că acesta se mişca pe autostradă. Poliţia i-a prins pe răpitori cu ajutorul aplicaţiei, iar Åhman a fost eliberat două zile mai târziu.

Prin 2010, Dr. Martin Trenneborg şi-a construit un garaj fals lângă casa lui de la ţară, din Knislinge, în sudul ţării. Înăuntrul garajului, a construit un buncăr de beton de 60 de metri pătraţi, complet antifonat cu uşi blindate duble cu acces electronic.

Cinci ani mai târziu, în septembrie 2015, Trenneborg a ieşit la o întâlnire cu o femeie, în apartamentul ei din Stockholm, la 550 de kilometri de Knislinge. A petrecut două ore acolo, timp în care cei doi au vorbit şi au făcut sex. După asta, Trenneborg i-a sugerat femeii să se întâlnească din nou peste două zile. Femeia a acceptat. Doctorul s-a întors la Knislinge, în aceeaşi zi, ca să se pregătească.

La cea de-a doua întâlnire, au băut şampanie, iar el i-a servit ei căpşuni cu Rohypnol. După ce femeia s-a ameţit puternic, doctorul i-a dat un scutec pe care să şi-l pună pe ea. Apoi a luat un scaun cu rotile din maşina lui, a scos-o afară din apartamentul ei şi a pus-o pe scaunul din dreapta. Pe parcursul drumului de şapte ore până la Knislinge, Trenneborg a injectat-o cu sedative din oră în oră. Singurul lucru pe care şi-l aminteşte femeia din acea seară este că s-a trezit în maşină cu un cardiograf ataşat de mână.

După aceea, a fost sedată din nou şi s-a trezit în buncărul lui Trenneborg. Acesta i-a spus că o va ţine acolo câţiva ani, ca să-i gătească, să petrecă timp împreună şi să facă sex neprotejat cu el de două, trei ori pe zi. Trenneborg i-a luat mostre de sânge şi de mucus vaginal ca să se asigure că nu are BTS-uri, apoi i-a administrat anticoncepţionale. Tot atunci i-a spus şi că se gândeşte să mai răpească o femeie, ca să-i ţină de urât în buncăr. Posibil chiar pe mama ei.

La cinci zile după răpire, Trenneborg s-a dus în Stockholm ca să ia câteva lucruri din apartamentul femeii şi să meargă la un concert U2. Când s-a întors, a doua zi, s-a oferit să meargă cu femeia înapoi în Stockholm ca să-şi mai ia din lucruri cu ea. Între timp, poliţia îi lăsase femeii o notiţă în uşă, pe care scria că familiei ei îi e dor de ea şi că încuietorile de la uşă fuseseră schimbate de agenţii de poliţie.

În timpul călătoriei la Stockholm, Trenneborg a început să se îngrijoreze că va fi descoperit de poliţie, aşa că a sfătuit-o pe femeie să spună că sunt un cuplu. I-a spus că nu vrea să ajungă la închisoare. Faptul că femeia cooperase până atunci şi nu încercase să evadeze l-a făcut să spere că nu îl va denunţa la poliţie. Cei doi au ajuns la secţia de poliţie din centrul Stockholmului, iar femeia le-a spus poliţiştilor ce i s-a întâmplat abia după ce a fost luată de lângă el.

Pe 23 februarie, Martin Trenneborg a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru răpire. De asemenea, acesta trebuie să îi plătească femeii daune în valoare de 19 mii de euro. Trenneborg a pledat vinovat pentru răpire, dar a negat acuzaţia de viol şi a fost achitat.

Traducere: Mihai Niţă

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre cum e să fii de partea cealaltă a legii:
Cum e să fii gay la închisoare
Cum e să stai la închisoare pentru iarbă în România
M-am infiltrat undercover în cea mai dură închisoare din America
Viaţa în închisorile norvegiene