Fotografie via Wikimedia

În timp ce tu citești textul ăsta, România se face de râs la Jocurile Olimpice de la Rio. După nouă zile de concurs (adică mai bine de jumătate din Olimpiadă), delegația țării noastre abia a adunat patru medalii: câte una de aur și argint și două de bronz. Ca să-ți faci o idee a situației jenante, România e depășită în clasamentul pe medalii de state ca Belarus, Thailanda sau Kazakhstan și are același număr de medalii de aur ca Fiji, Singapore sau Kosovo.

Dacă nu te râcâie prea tare că țara ta e sub Kazakhstan la medalii, uite amănuntul care i-a zgândărit, de pe canapeaua de acasă, pe-o grămadă de fani ai sportului: Ungaria, statul vecin cu care ne închipuim că ne luăm la trântă de la egal la egal, este una dintre protagonistele Olimpiadei. Maghiarii au deja 11 medalii cucerite la Rio, din care cinci de aur și trei de argint, iar obiectivul lor este să mai ia încă pe atâtea până la sfârșitul competiției.

Evident, românii s-au indignat rău pe tema asta: „Hei, cum adică să fie ungurii mai tari ca noi până și-n sport?" În caz că ai impresia că situația asta e pur întâmplătoare sau că-n sport ne tragem de șireturi cu vecinii maghiari, te-nșeli. Uite de ce:

O să auzi că multă lume o dă pe aia cu tradiția în sport a românilor. Nu-i chiar așa. Deși este de 2,5 ori mai mică decât România, Ungaria a fost mereu o țară cu o tradiție mai mare decât a noastră. Maghiarii au participat la 25 de ediții ale Jocurilor Olimpice, acolo unde au adunat 476 de medalii. Într-un clasament all-time al medaliilor obținute la Olimpiade, Ungaria ocupă locul 8 și e depășită doar de marile puteri ale lumii. În comparație, România a mers doar la 20 de ediții ale Olimpiadei și e abia a 15-a în clasamentul ăsta, cu 301 medalii. Ca să-nțelegi cum stăm față de maghiari, țara noastră e sub Ungaria chiar și la sporturi la care ne place să credem că rupem fâș: scrimă, atletism, tir sau lupte.

La cea mai recentă ediție a Jocurilor Olimpice, diferența dintre noi și ei a fost la fel de mare. La Londra, în 2012, țara vecină a fost a zecea la medalii, cu opt bucăți de aur, în timp ce România a terminat Olimpiada abia pe locul 27, cu doar două medalii de aur. E adevărat, de două ori mai multe decât la ediția asta, dar tot rușinos.

Inclusiv la cel mai popular sport printre români, fotbalul, maghiarii ne dau clasă. În timp ce românul mândru se bate cu pumnu-n piept cu generația de aur din 1994, al cărei vârf a fost un biet sfert de finală la Campionatul Mondial din 1994, ungurii au în palmares două finale de Cupă Mondială și-un loc trei la Campionatul European. Asta pe lângă trei medalii de aur obținute la Jocurile Olimpice, acolo unde România n-a mirosit niciodată vreun metal prețios.

Mai mult decât tradiția, în sport contează investițiile. E clar pentru orice om care nu s-a născut ieri că n-ai cum să faci performanță pe burta goală, fără să ai măcar condițiile de bază asigurate. Sigur că nu se așteaptă nimeni ca Guvernul sau autoritățile locale să pompeze bani cu nemiluita în sport, mai ales că-n țară sunt alte chestii care ard rău. Totuși, evident că n-ai cum să te bați de la egal la egal cu alți sportivi, câtă vreme atleții olimpici se antrenează prin parcuri, iar în România nu există suficiente săli de sport și bazine olimpice. Sau când Guvernul micșorează drastic bugetul pentru sport fix în anul Olimpiadei.

Pe deasupra, nici sportul pentru mase nu stă prea bine. Spre exemplu, noul primar al Bucureștiului a anulat recent evenimentul Via Sport, unde oamenii de rând își dezmorțeau oasele pe timp de weekend. Cât despre orele de sport în școli, lucrurile sunt la fel de dramatice. Când elevii nu-și iau scutiri pentru tot anul, nu prea au săli unde să facă orele.

În schimb, Ungaria a făcut din sport prima prioritate a țării. Nu-i neapărat o măsură de urmat, dar asta-i realitatea. În ultimii cinci ani, au fost create tot felul de programe pentru revitalizarea și modernizarea sportului, inclusiv scutirea de taxe pentru cei care construiesc clădiri & terenuri unde se face sport. Ungurii s-au axat în mod special pe cele mai populare cinci sporturi din țară: fotbal, handbal, baschet, hochei pe gheață și polo pe apă. Iar investițiile și progresele din ultima vreme îi fac pe vecinii noștri să viseze chiar la organizarea Jocurilor Olimpice din 2024, pentru care Budapesta și-a depus candidatura.

Ca să nu mai pomenim de fotbal, acolo unde-l doare tare rău pe melteanul de rând. Ungurii au pornit o reformă în urmă cu cinci ani, iar strategia lor a făcut ca echipa națională de fotbal să fie una din surprizele Campionatului European recent încheiat. Adică același unde România a fost luată la mișto de Albania.

Atmosfera de la un meci de hochei al naționalei Ungariei

Dacă nu-i despre fotbal, în general, și Steaua, în special, românul e cel mai ipocrit fan din lume. Suporterul ăla de rezultat, care se aprinde repede, dar se stinge la fel de ușor. Zilele trecute, după aurul de la scrimă, rețelele de socializare au fost invadate de băieți și fete cu inimile înfierbântate, care se băteau cu pumnu-n piept că sunt, de mici, cei mai mari suporteri ai sportului ăstuia. Asta-n timp ce-i arătau cu degetul pe conaționalii care nu acordă scrimei atenția cuvenită. Evident, poți băga mâna-n foc că niciunul din ei nu s-a uitat în viața lui la scrimă.

Chestia asta se-ntâmplă ciclic. Astă toamnă, de exemplu, după ce naționala României de rugby a reușit o victorie la Campionatul Mondial, tot românul vorbea despre sportul ăsta. Știi, refrenul clasic: „Să sprijinim rugby-ul, ce tari sunt băieții noștri, bla-bla!". După care, evident că nimeni din țară n-a mai fost interesat de rugby. Echipa națională a jucat meciurile de acasă cu tribunele aproape goale, iar la partidele din campionatul intern vin doar rudele sportivilor. Treaba asta e valabilă pentru toate sporturile din țară, de echipă sau individuale.

Spre deosebire de noi, ungurii nu-s pasionați de alte sporturi doar pe Facebook sau doar când câștigă unul de-ai lor. Uite câteva exemple din ultimii ani: naționala de hochei pe gheață a jucat cu 8 700 de spectatori în tribune, iar campioana Ungariei la handbal masculin a avut o medie de cinci mii la partidele de acasă din Liga Campionilor.

În plus, ultimele statistici europene arată că unu din trei unguri merge cel puțin o dată pe an la un eveniment sportiv, lucru pe care îl face doar un român din cinci. Evident, mai mulți spectatori înseamnă mai mulți sponsori, deci mai mulți bani băgați în sport.

Mai e ceva. Oricât ai încerca să-i cocoloșești pe sportivii români, e imposibil să nu vezi că suferă de metehnele vechi ale neamului. Și-n zilele noastre, sportivii țării au obiceiul să pună eșecurile lor în cârca altora. Cel mai recent caz, chiar de la Rio, e al unui băiat simpatic de la sabie. După ce-a luat bătaie în sferurile de finală (de la un ungur), omul a dat vina pe arbitru, ca un român adevărat. Oricum, obsesia asta cu „pe noi ne fură arbitrul" e una din plăcile favorite din sportul românesc, atât ale sportivilor cât și ale analiștilor.

Iar când se-ntâmplă să câștige ceva, sportivii români își reglează polițele cu ăia care i-au criticat. Așa a făcut, în iarnă, handbalista Cristina Neagu. Imediat după calificarea în semifinale de la CM, Neagu le-a dat în cap oamenilor care admonestaseră, pe bună dreptate, echipa națională, care pierduse primele trei meciuri din turneu. La fel a procedat acum și Florin Mergea, tenismenul român de dublu care a luat medalia de argint la Rio. Probabil că altul ar fi sărbătorit momentul unic în carieră și și-ar fi văzut de ale lui. În schimb, sportivul român a intrat pe net ca să-l certe zdravăn pe Cristian Tudor Popescu, jurnalist care i-a criticat jocul din finală.

În condițiile astea, fără bani, fără interes din partea publicului și cu sportivi cu mentalitate de amatori, n-ai de ce să te miri că suntem atât de jos. Probabil că peste patru ani, la Tokyo, o să fie mai rău.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre sportul românesc:
În România, un nou sport sângeros ia amploare: RATB Kombat
De ce nu sunt sporturile electronice considerate sport în România?
Oina a fost aleasă sportul național al României, dar puțini români știu ce-i asta