Noul cuvânt suedez pentru masturbarea feminină e o combinație între „clitoris” și „sclipici”

Au făcut până și un concurs și un referendum ca să aleagă cuvântul ăsta.

|
02 Decembrie 2014, 11:08am

Fotografie via Creative Commons

​Autorul britanic și psihologul Charles Fernyhou​gh spune că oamenii nu ar fi în stare să gândească dacă nu ar avea cuvinte care să ilustreze gândurile. Asta înseamnă că m-am masturbat într-un soi de stare delirantă, pentru că, cel puțin din câte știu eu, nu există un cuvânt pentru masturbarea feminină, nu-I așa?

Nu există în engleză, dar în suedeză, unde altund​eva, va fi în curând un cuvânt care descrie ce se întâmplă când o femeie își bagă degetele în vagin. În încercarea de a înlătura posibilele tabuuri, RFS​U (Asociația suedeză pentru Educație Sexuală) a ținut luna asta o competiție și un referendum pentru un cuvânt nou și deloc dubios pentru masturbarea feminină. Cuvântul câștigător a fost „klittra" – o combinație între „klitoris" (clitoris) și „glittra" (privire/sclipici)

Oare „klittra" le va ușura discuțiile suedezelor când vorbesc despre ce fac cu vaginele lor? Oare poate cineva să vină cu un cuvânt nou pentru așa ceva? Ușor confuz, am sunat la departamentul de lingvistică de la diverse universități. La Universitatea Lund, am luat legătura cu un lingvist care a vrut să rămână anonim. La telefon mi-a explicat totul dintr-o perspectivă socială: „Institutul suedez de Lingvistică decide dacă acel cuvânt va fi înregistrat în dicționarul Academiei suedeze. Ca să ajungă acolo, depinde de cât de des apare în articolele din ziare și literatura modernă. Plus că Institutul de Lingvistică face o „listă nouă de cuvinte" în fiecare an. Dar majoritatea cuvintelor dispar foarte repede." Ea mi-a zis și că e nevoie de mulți ani ca un cuvânt ca „klittra" să ajungă în top pentru că e un „cuvânt fenomen și subcultural." Un exemplu care a trecut prin multe până să fie acceptat e tjej (cuvântul suedez modern pentru fată), care exista de 150 de ani, înainte să fie adăugat în dicționare.

Ca să aflu mai multe, am sunat-o pe Ljuba Veselinova, care e un profesior colaborator la Departamentul de Lingvistică de la Universitatea din Stockholm.

VICE: Bună, Ljuba! E OK să inventezi un cuvânt așa, de pe o zi pe alta?
Ljuba Veselinova: Da, oricine poate inventa cuvinte noi. Eu inventez tot timpul! Dar nimeni nu poate ști dacă vor supraviețui.

Ai vreun sfat despre cum am putea face ca „klittra" să supraviețuiască în jungla cuvintelor, ca RFSU să-l aducă la congres vara viitoare?
Uneori e nevoie doar de o persoană cunoscută care să folosească acel cuvânt ca să aibă impact și să circule. De exemplu, dacă Michael Jackson ar fi inventat un cuvânt, ar fi existat posibilitatea ca noi să-l folosim acum. Dar dacă vrei cu adevărat să știi cât de bine va supraviețui un cuvânt, cel mai bine e să faci un sondaj.

OK. Crezi că „klittra" va deveni noul he​n?
Poate. Să denumești lucruri în felul ăsta e un obicei contemporan, care n-a mai existat până acum.

„Klittra" mă face să mă gândesc la „clitoris." Ca și cum masturbarea feminină ține doar de stimularea clitorisului. Adică, masturbarea poate însemna mai mult decât atât. Nu crezi că e o problemă să alegi un cuvânt care formează o anumită idee despre ce e masturbarea?
Pe mine, personal, mă face să mă gândesc la „glittra" (sclipici). Dar e o problemă dacă acest cuvânt devine un tabu. Cuvintele despre sex și înclinația sexuală sunt destul de sensibile.

„Klittra" e bun din punct de vedere gramatical?
​Desigur, e un verb. „Klittra" se potrivește cu structura generală a limbii suedeze, iar din punct de vedere gramatical e foarte OK.

Traducere: Dana Alecu

Citește mai multe despre masturbare:
Tehnici ciudate de masturbare, care ți-ar putea schimba viața
Cum m-am distrat în cada de masturbat
Masturbarea când ai colegi de apartament