Am făcut un copil

Salutare, saci protoplasmici de calciu şi alte porcării aflaţi în continuă descompunere. Numele meu e Mona Moore. Evident, acesta nu e numele meu real, dar sunt un doctor adevărat. Dar să nu vă pară rău de mine, pentru că asta înseamnă că o să am mereu un job şi un apartament de zece ori mai mari decât al vostru (asta pentru că nu sunt doctoriţă în România) şi o să vă spun ce să faceţi pentru că ştiu mai multe decât voi.

Vă răsfăț mereu cu povești despre moarte, boli, perversități sexuale și autodistrugere, lucruri de care mă lovesc zilnic la spitalul de urgență. Dar uneori există și pauze în această monotonie a eșecurilor corpului. Săptămâna trecută am ajutat pentru prima oară la nașterea primului bebeluș, ceea ce, sinceră să fiu, a fost la fel de scârbos și a dovedit că rasa umană e la fel de nemernică.

Ca doctor la Urgențe, nu asist la nașteri și nu știu despre bebeluși decât că ies prin vagin cu multă durere și lacrimi. Dacă o femeie vine la Urgențe în chinurile facerii, facem tot posibilul să o ducem la Maternitate ca să nască, dar săptămâna trecută n-am avut timp.

Ambulanța a adus o fată de 15 ani cu crampe groaznice la stomac. Avea un iubit cu față de bebeluș, ca un fel de Alfie adolescent. Era clar însărcinată. Nici măcar nu era grasă. Doar însărcinată și posedată de puterea incredibilă a negării.

În ciuda sânilor umflați, a greutății crescute și a absenței ciclului menstrual, unele femei suferă de negare a sarcinii, astfel încât ajung în ultima clipă la urgențe unde nasc un copil „surpriză”. În fiecare an avem cel puțin un caz sau două. De obicei e vorba de câte o adolescentă grăsuță și nepopulară care a făcut sex odată pe întuneric cu fratele mai mare și plin de acnee al prieteni ei. Refuză să creadă că e însărcinată deși are contracții până când, crezând că are nevoie să facă pișu, fuge la baie și face un copil. Bun început de viață. Din motivul ăsta, asistentele cu experiență pun țin sub supraveghere adolescentele grăsuțe, în caz că ar putea naște în orice clipă, deși susțin că au alte probleme.

Așa a fost cu fata asta. Am dus-o direct în salonul de examinare. L-am lăsat pe prietenul ei afară. Nu avea doar contracții, ci deja i se rupsese apa. Cum deja se vedea capul copilului, era prea târziu s-o mai trimitem la maternitate. Nu știam la ce folosesc, dar am cerut asistentei apă fierbinte și prosoape, că așa am văzut că fac moașele în filme.

M-am așezat între picioarele ei, pregătindu-mă pentru orice era pe cale să se întâmple, cerând ajutor cu disperare de la oricine care mai moșise vreodată un copil. Printre gâfâieli și țipete, fata îl striga pe prietenul ei. Bănuiesc că cineva îi spusese, dar el aștepta cuminte afară, încă închipuindu-și că prietena lui are intoxicație alimentară. Află cu stupoare că poți lăsa o fată însărcinată chiar dacă faci sex în picioare sau ce dracu' de altă metodă contraceptivă o fi folosit atunci când intră în salon și vede un cap de copil ieșindu-i din vagin împreună cu ororile obișnuite: sânge, căcat (aproape toate femeile se cacă pe ele în timpul nașterii) și lichid amniotic.

A fost alarmat nu doar de faptul că era tătic ci și pentru că vedea părțile intime de adolescentă ale iubitei lui sfâșiate în bucăți de un fel de extraterestru, așa că l-am pus să stea la capul fetei care încă refuza să creadă ce se întâmplă, deși urla de durere.

În zece minute, din corpul ei a ieșit un băiețel perfect sănătos. Ființa de a cărei existență nu se știa până acum câteva minute mă privea cu ochi încețoșați și dădea din mânuțe și piciorușe. M-am înduioșat până și eu, care sunt o cățea cu inima rece.

L-am dus mamei să i-l dau în brațe și mi-a declarat imediat: „Nu e copilul meu.” Șocați, am asigurat-o că era al ei și că tocmai îl născuse. Mi-a răspuns: „Nu e copilul meu, vă rog să-l luați de aici.”

Asta se numește disociere și e ceva comun printre femeile care suferă de negare de sarcină. Totuși, atitudinea ei m-a făcut să simt obișnuita antipatie și scârbă pentru umanitate. Am curățat copilul, l-am înfășat și l-am trimis departamentului de pediatrie, unde va fi îngrijit timp de două săptămâni, cât fata alege dacă vrea să-l păstreze. Dacă ne luăm după statistici, știm deja că va avea de înfruntat o viață dură prin orfelinate și centre de detenție pentru juvenili. Probabil va avea și el un copil la vârsta adolescenței.

Nici postarea asta nu mi-a ieșit atât de veselă cum speram inițial. Îmi cer scuze.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Vaginul perfect