Am cunoscut-o pe femeia care încearcă să vindece malaria cu zahăr și apă

În centru, în portocaliu: Didi Ananda Ruchira, călugărița yogină homeopată, pozând cu absolvenții ei de la școala de homeopatie din Kenya.

Martin Robbins e scriitor și blogger care relatează despre lucruri ciudate și minunate pentru The Guardian și New Statesman. Dragonii de azi e o rubrică nouă care explorează negarea, conflictul și misterul ce înconjoară dubioșeniile din domeniul științei și al minții umane. Îl găsiți pe Twitter @mjrobbins și îi puteți scrie și la martin@mjrobbins.net.

Am fost invitați să intrăm într-o bibliotecă mică plină cu fiole identice, dar cu etichete foarte diverse, precum „Arsenic” sau „Belladonna”. Fiecare fiolă conținea pilule mici, albe și rotunde, ca cele pe care le vezi în secțiile de homeopatie ale farmaciilor.

„Seamănă puțin cu dulăpiorul de condimente al mamei,” am îndrăznit să spun.

„Ce prostie,” a răspuns Didi Ananda Ruchira, călugăriță yogină și homeopată.

Homeopatia e un sistem medicinal fals, bazat pe păcăleala „cui pe cui se scoate”. Ca să formulăm în cuvintele Societății de Homeopați din Marea Britanie, „consumul prea mare de cafea poate cauza insomnii și agitație, așa că dacă transformăm cafeaua într-un medicament homeopatic, acesta poate fi folosit pentru a trata persoanele care suferă de aceste simptome.” Seamănă puțin cu logica pe care se bazează vaccinurile, dacă acea logică ar fi fost adusă în discuție și aplicată într-o perioadă în care nu aveam habar de germeni sau de sistemul imunitar.

Ca să transformi substanța în „leac”, trebuie să treci printr-un proces de diluare și de „sucusiune”. Homeopatul ia cafeaua, o diluează în proporție de o parte substanță, o sută de părți apă, apoi izbește remediul de un obiect solid pentru a-l scutura. Tehnica nu e cunoscută cu exactitate. Unul dintre cei mai cunoscuți homeopați din Marea Britanie, care oferea dovezi unui comitet care investiga subiectul, a spus comisiei că „sucusiunea nu a fost investigată în profunzime. Preparatul trebuie scuturat cu putere, dar nu se poate spune pentru cât timp. Dacă doar îl amesteci ușor, nu funcționează.”

După repetarea acestui proces de vreo 30 de ori, te alegi cu o sticluță de apă scuturată bine, care – după spusele Asociației Homeopatice Britanice – „e adesea diluată până în punctul în care s-ar putea să nu mai fi rămas nicio moleculă din substanța inițială.” Această apă e turnată peste pastilele făcute din zahăr care reprezintă mecanismul de livrare. Rezultatul? Noul tău leac pentru insomnie e o pastiluță de zahăr, udată cu apă care pe vremuri conținea urme de cafea. În mod ciudat, rezultatele nu sunt mai bune decât cele ale unui placebo.

În Marea Britanie, homeopatia pare excentrică și inofensivă. E folosită de genul de oameni care își închipuie că îi veghează un înger păzitor sau care au o grădină zen pe birou la locul de muncă. În țări precum Kenya, unde ajutorul medical nu e disponibil sau e foarte dificil de obținut, aceste alternative nedovedite sunt folosite ca medicină oficială. Oricare ar fi situația lor socială, fie că locuiesc în vile în Holland Park sau în cocioabe din lemn în mahalele din Nairobi, clienții care folosesc homeopatia au o trăsătură comună: își pun viețile și speranțele într-o chestie care s-a dovedit în multe rânduri a fi ineficientă. Deși consecințele sunt, în mod evident, mai sumbre pentru refugiații bolnavi grav decât pentru mamele hipioate plictisite care vor să-și învioreze puțin viața cu o pastilă pentru bună-dispoziție.

Didi, eu și cu realizatorul de film Michael Story stăteam pe terasa clinicii homeopate, într-o grădină cu copaci înalți și câteva barăci prăfuite. Cuibărită într-o suburbie înverzită din vestul orașului Nairobi, clinica servește ca stație de cercetare și colegiu. Aici învață homeopatie mai multe zeci de studenți. Tot aici e sediul organizației umanitare Abha Light, care vrea să răspândească homeopatia pe tot teritoriul Kenyei și al Africii.

Am prins-o pe Didi într-o perioadă agitată, în care se făceau schimbări în sediu, din cauza transformării continue și a dezvoltării rapide a centrului orașului Nairobi. Părea cu nervii întinși la maximum. Îmbrăcată din cap până-n picioare în portocaliu aprins, se plimba de la o baracă la alta supărată și îmi desființa iritată toate întrebările. „Nu-mi place asta.” „Ce prostie.” „E o întrebare proastă.” „Întrebări pertinente n-ai?”

Primul meu interviu cu Didi începuse foarte prost, dar în ciuda impacienței ei, părea dornică să se dea mare. Am arătat din nou spre rafturi și spre fiolele cu etichete care reprezentau tot stocul.

De sus, scena era supravegheată de un mic bust al medicului german Samuel Hahnemann. Hahnemann a inventat homeopatia la sfârșitul secolului al XVIII-lea ca alternativă la medicina mainstream. Având în vedere că pe vremurile alea oamenii erau tratați cu lipitori care le sugeau sângele rău, n-a fost o mișcare atât de proastă. „Pentru câte zile vă ajung rezervele astea?” am întrebat.

„Altă întrebare proastă. Întreabă-mă din nou.”

Am gesticulat din brațe, confuz.

„Întreabă-mă altfel, mi-a spus. Nu spune 'zile'.”

„Ok.” Era prea cald ca să mă pot certa. „Pentru cât timp vă ajung aceste rezerve?” am întrebat, indicând rafturile.

„Cu astea putem trata milioane de oameni,” a declarat. „Ani de zile.”

- - -

Cândva pe la sfârșitul anilor '90, o americancă între două vârste pe nume Barbara Lynn și-a luat diploma de la Institutul Britanic de Homeopatie, și-a tras pe ea roba portocalie de călugăriță yogină, și-a schimbat numele în sora Didi Ananda Ruchira și s-a mutat în Nairobi să-i ajute pe cei năpăstuiți – contra unei taxe.

„Am simțit că providența m-a trimis aici,” i-a spus ea lui Rachel Mutinda - absolventă Abha Light – într-un interviu pentru site-ul hpathy.com. „Învățasem lucruri noi și acum aveam și un scop pentru care să le pun în aplicare – să popularizez homeopatia și medicina naturistă ca soluții avantajoase în Kenya și, prin extindere, în toată Africa.”

Pe la sfârșitul anilor '90, afacerea lui Didi în mahalalele din Nairobi a devenit destul de profitabilă cât să-și poată înființa o clinică permanentă în spațiul de birouri pe care l-a închiriat în districtul Kariobangi. În scurt timp și-a dat seama că ar avea prea puțin impact de una singură așa că, prin 2000, a început să le dea cursuri studenților precum Mutinda. „Dacă eu am învățat homeopatia, atunci și alții vor putea!”

Fundația Abha light s-a întins rapid în toată Kenya. O a doua clinică s-a deschis în oraș, după care au urmat un institut pentru tratament și un laborator în Kibwezi. În perioada vizitei mele, fundația susținea că deține 20 de centre de sănătate, fiecare cu sute de pacienți fideli. Avea și două clinici mobile, care mergeau zăngănind prin satele prăfuite ale Kenyei și distribuiau pastile de zahăr oamenilor.

Absolvenții Fundației Abha Light își primesc diplomele.

Și mai suprinzătoare a fost sursa credibilității academice a lui Didi. Diploma de homeopatie pe care o înmânează absolvenților e emisă de Centrul de Educație Homeopatică, o instituție britanică ce funcționează în parteneriat cu universitatea din Middlesex. Cursurile costă aproximatix 2 000 de dolari, salariul pe 18 luni al unui kenyan de rând. CEH nu mi-a răspuns încă la întrebări, iar cei de la universitatea din Middlesex mi-au spus că deși validează diploma de homeopatie CEH, nu au nicio legătură cu diploma din Kenya sau cu proiectele Abha Light.

„Cutia asta mică reprezintă 300 de medicamente,” îmi arăta Didi kit-ul ei medical de teren – o grămadă de fiole cu pastile îndesate grămadă într-o cutie de mărimea unei coli A4. „Cu o astfel de trusă putem merge cu clinica mobilă să tratăm foarte multe boli odată. De asta promovăm noi metoda asta aici, e foarte avantajoasă.”

„Care sunt bolile cele mai comune pe care le tratați?” am întrebat-o.

A făcut o pauză lungă, ca și cum se gândea cam ce ar fi ok să-mi dezvăluie. „Care sunt cele mai comune boli? Păi, aici în Africa, mulți oameni vin la noi cu boli infecțioase…boli cauzate de paraziți precum dizenteria, rotavirusul. Malarie. Febră tifoidă.”

La început, Didi se limitase la oferirea de prim ajutor homeopat, dar provocarea celor mai mari ucigași ai Africii a devenit prea tentantă. Chestia asta, împreună cu atitudinea ei de negare aproape totală a limitelor homeopatiei, au da naștere medicamentului MalariX, un leac homeopat pentru malarie. Se fabrică exact ca și restul. Pui un strop într-o sticlă cu apă, izbești sticla de zece ori de podul palmei și gata, ai leacul.

Până și cei mai renumiți homeopați sunt de părere că Malarix e o nebunie. Una e să oferi un remediu pentru alergii sau migrene în Islington și alta e să susții că poți trata boli tropicale grave în Africa. Peter Fisher, directorul Spitalului Homeopatic Regal din Londra, a spus la BBC: „Nu există absolut niciun motiv să credem că homeopatia poate trata malaria și nu veți găsi informații care să susțină lucrul acesta în niciun manual sau revistă de homeopatie.” Potrivit spuselor lui Fisher, „homeopații care susțin contrariul sunt periculoși, pentru că bolnavii tratați de ei pot muri din cauza unui tratament ineficient.”

Orice medicament trebuie să fie testat, iar Abha Light a găsit locul ideal pentru a testa MalariX. Abha Light și-a unit forțele cu institutul numit în mod ironic Fundația pentru Medicină Adevărată și a reușit să distribuie medicamentul în Kiryandongo, una dintre cele mai mari așezări de refugiați din Uganda. Mii de refugiați din Somalia, Sudan și Congo au sosit la fața locului pentru a fi folosiți pe post de șobolani de laborator pentru tot felul de pseudo-remedii naturiste. După cum se vede în videoclipurile Fundației pentru Medicină Adevărată, chiar și refugiații aflați într-un stadiu avansat de malarie cerebrală erau tratați cu aceste pastile din zahăr.

Am sosit în Kiryadongo o săptămână mai târziu, dar am descoperit că proiectul MalariX fusese abandonat după o intervenție a ministrului de sănătate din Uganda, dr. Stephen Mallinga. Mallinga e doctor, nu doar politician și a lansat o campanie de atac împotriva industriei medicinei alternative. A închis toate falsele proiecte umanitare și a alungat toți reflexologii de pe străzile Kampalei. N-a scăpat din vedere nici așezările de refugiați. „Aveam și 20 de practicanți ai acupuncturii,” mi-a spus un ghid FMA dezamăgit, „dar a trebuit să-i concediem pe toți.”

Situația pacienților cu febră tifoidă și malarie care primesc „apă magică” în loc de medicamente ar fi considerată tragică în Occident. În mahalele din Nairobi, consecințele credinței absolute a lui Didi în puterile mistice ale homeopatiei sunt mai mult decât tragice. Totuși, pacienții ei sunt atât de disperați și atât de greu pot obține medicamente, încât sunt dispuși să încerce tot ce-și pot permite. „În Africa, homeopatia e în floare,” i-a spus ea lui Rachael Mutinda. Cu chestia asta avea dreptate.

Urmăriți-l pe Martin pe Twitter: @mjrobbins

Traducere: Oana Maria Zaharia