Reforma ține Mad Max sub control

Am ajuns din Franța în România săptămâna trecută, alături de prietena mea care vrea să studieze arta voastră timp de un an, la București. Da, sunt atât de infatuat după ea. Pe avionul Blue Air oamenii zbierau unii la alţii ca într-o cârciumă, iar mânerele rupte de la scaune erau împachetate cu folie de aluminiu. Mă simțeam în siguranţă. Mi-am luat prietena de mâna, în caz că muream, să ştiu c-am făcut-o din dragoste.

De la aeroport la apartamentul nostru m-am holbat din taxi la oraş, iar orașul se holba la mine. Mă uitam în ochii oamenilor și nu mă puteam gândi decât la romanul lui Kapuściński, Imperium, despre ocupația sovietică. Mă aflam într-o fostă republică comunistă devorată de pasiuni şi mituri. Asta și pentru că noi, în Franţa, ne imaginăm că România este o versiune mai sălbatică a filmelor Mad Max. Dar cum noi greşim mereu, am realizat repede că România e doar o versiune mai săracă a oricărei ţări capitaliste, cu câteva refluxuri din Uniunea Sovietică, cristalizate de drumuri largi, ronduri imense şi palate colosale. În noaptea aia am dormit dus, până m-a trezit o javră și iubita mea a început să facă planuri cum să ucidem potaia.

(stânga) Andres Senra (ES) Hechos reales, frágil, din seriile Hechos reales, fotografie color, 100 x 65 cm, 2008 (dreapta) Anibal Parada (AR/ES) Urban Activist, instalație: video, color, sunet pe DVD, 2012

A doua zi eram pregătit să interacţionez cu indiginenii locului numiţi români. În Franţa cunoscusem un tip, care sunase alt tip, care a sunat și el un amic, care i-a spus unei tipe de la VICE România că vin şi poate aş putea să fac poze pentru ei. Trebuia să ne vedem la vernisajul expoziţiei Critical Botox, organizată de Pavilion, care înghesuia nu mai puțin de 27 de artiști, asta fiind și intenția curatorului spaniol Alex Brahim, să critice clișeele curatoriale cum ar fi și galeriile ultra aerisite. Mi se promisese c-o să fie plin de hipsteri. Am fost dezamăgit. Era o sală plină de oameni normali. Nivelul francez de hipsterism e mult mai mare.

După expoziţie am mers la Control Club, la afterparty, unde oamenii de la expoziție sărbătoreau și lansarea platformei de comunicare Reforma. La intrare n-aveau bodyguard. Dubios. Aveau în schimb un perete plin de iederă, desene comuniste pe zidul de vizavi, interior genial cu tavan din secolul al XVIII-lea, un bar drăguţ, bude tari, oameni frumoşi, miros de alcool, vodcă tonică ieftină, un câine intelectual, excitante de tot felul, filosofi francofoni, tipi care semănau cu Adrian Brody, unul care arăta ca un rege al gunoaielor și altul care probabil se credea Regina Scorpiilor. Era sublim.

De la stânga la dreapta: Jose Antonio Delgado, tipul care a cântat cu margarete în mână la Pavillion, care are și o agenție de marketing emoțional și Bogman, cunoscut și ca Tata Urs.

Bogman băga muzică foarte bună. A făcut pereche și cu un spaniol care băga la microfon, și care cântase și în cadrul expoziției o piesă compusă pe loc și inspirată de lucrări, care suna cam așa: „Rescue meeee, rescue me”, în timp ce flutura un buchet de margarete în aer. La Control suna mai bine, așa că am dansat mult și am făcut nu atât de multe poze, în timp ce 1. nişte românce veneau la mine, spuneau ceva indescifrabil şi plecau, dornice probabil să le molestez, inspirate de barba mea și 2. tot felul de chelioşi înalţi se dădeau la prietena mea, iar eu gândeam că e doar prima zi, o să mai am multe oportunităţi să înjunghii pe cineva din dragoste.

(stânga) Eu, pozând un penis. (dreapta) Prietena mea și curatorul Alex Brahim.

Apoi am realizat care e diferenţa între Bucureşti şi Paris: aveţi Burger King la aeroport. În rest oamenii și hipsterii sunt identici, săracii sunt săraci, preţurile la droguri sunt la fel, chiar şi chelioşii înalţi care vor să-mi fure gagica sunt la fel. M-o fi dus iubirea, bibelou de porțelan, la dracu-n praznic, dar de fapt am ajuns într-un loc diferit care e la fel cu cel din care-am plecat.

Fotografiile au fost realizate de comunitatea Reforma.ro, în particular de: Laura Naum, Andrei Craciun, Razvan Ion, Eugen Radescu, Andreea Pătru, Camelia Loredana Patrascu, Alexandra Văcăroiu și Wassyl de la VICE.

Citește și alte materiale despre Pavillion:
Am furat nişte pagini din manualul hoţilor
Jurnalul de bord al unui pirat cu creastă care predă istoria culturii