FYI.

This story is over 5 years old.

Jurnaliștii din Cairo sunt hărțuiți de spioni și bătăuși

Guvernul egiptean împiedică jurnaliștii să-și facă treaba, după care îi acuză de lipsă de imparțialitate.
22.8.13

Patru jurnaliști au fost împușcați letal în Egipt săptămâna aceasta. Alte zeci au fost arestați, iar eu – un reporter relativ tânăr – am primit amenințări cu moartea. Acum sunt urmărit.

Începând cu miercurea trecută, mi-am văzut cei mai apropiați colegi și prieteni bătuți și arestați în repetate rânduri în timp ce se chinuiau să scrie despre un subiect pe care guvernul egiptean ar vrea ca lumea să-l ignore. Peste 600 de suporteri ai fostului președinte Mohamed Morsi au fost uciși pe 14 august, când forțele de securitate au intervenit pentru a dispersa forțat un protest din piața Rabaa el Adaweya. Au venit cu buldozere și arme.

Lupta a durat trei ore; pe la 3 după-amiaza, corpurile acopereau podelele spitalurilor improvizate și ale unei moschei. Suporterii Frăției Musulmane au spus că a fost un masacru. Human Rights Watch a declarat că a fost cel mai serios incident cu ucideri în masă din istoria modernă a Egiptului. Dar majoritatea jurnaliștilor au putut asista la evenimente doar de la distanță: Poliția și trupele armatei au blocat zona, au aruncat canistre de gaz lacrimogen și au tras focuri de armă spre oricine care încerca să pătrundă.

Am încercat ore în șir să caut o cale de intrare, dar toate străduțele lăturalnice erau blocate. În loc să-mi fac datoria de jurnalist, mi-am petrecut timpul ascunzându-mă de gloanțe pe după mașini. Până la sfârșitul zilei au fost uciși trei jurnaliști, printre care și veteranul Sky News, Mike Dean. Un alt fotograf e încă în spital, cu răni interne majore și probleme la rinichi.

Situația e în continuă înrăutățire. Din punct de vedere politic, țara e puternic divizată. Duminică am fost amenințat că voi fi împușcat în spate din cauza articolelor mele care analizează protestele pro-Islamiste. Și mai îngrijorător a fost că mi-au fost enumerate nume de persoane apropiate mie. Acum sunt cu rucsacul în altă parte a orașului și sunt urmărit de un bărbat din partea forțelor de securitate ale statului.

Experiența m-a cam distrus emoțional. E greu să nu te simți paranoic la orice pas. Ieri, urmăritorul meu s-a ținut după mine prin magazinele de cosmetice unde căutam o perie de păr.

Intimidarea celor care se opun politicii conducerii nu e ceva nou. Dar în acest caz, autoritățile egiptene sunt atât de presate să controleze modul în care sunt interpretate evenimentele, încât presa devine prima dintre ținte. Nici ajutoarele și translatorii noștri egipteni nu sunt imuni la asta. Translatorul meu e certat de propria familie și a primit telefoane de la tatăl lui care îl roagă să nu se mai implice în asta. „Mi-a spus că mă iubește și nu vrea să pățesc ceva,” mi-a spus colegul meu.

Dar amenințarea nu vine doar din partea autorităților egiptene. De când armata a preluat controlul țării, naționalismul agresiv a transformat străzile într-un loc periculos pentru străini, mai ales pentru cei care lucrează în presa internațională pe care guvernul îi numește mincinoși. Grupuri de susținători ai armatei au răsărit în toată capitala. În timpul demonstrațiilor pro-Frăție, au hotărât să-și facă dreptate singuri și să-i controleze pe toți cei care le par suspecți.

Vineri, am văzut la televizor, la Al Jazeera, fix momentul în care corespondentul ziarului The Independent era târât pe jos în stare de inconștiență de o mulțime furioasă. A avut noroc că a scăpat. În multe cazuri, violența mulțimii e trecută cu vederea de forțele de securitate din Egipt. Când am fost reținut miercuri, l-am auzit pe ofițer discutând despre soarta mea cu mulțimea înarmată. „Vă ocupați voi de ei sau ne ocupăm noi?” a întrebat un bărbat, fluturând un baston deasupra capului. „Îi lăsăm să plece în direcția aceea”, a răspuns ofițerul, indicând spre o mică mulțime.

Se știe că poliția egipteană nu intervine în violențele civile și nici în timpul atacurilor sectariene. Serviciul de Informații de stat al Egiptului s-a plâns că presa străină nu-și face treaba cum trebuie. Într-un mail pentru corespondenții străini, i-a acuzat pe aceștia de lipsă de neutralitate și obiectivitate.

„Egiptul e foarte supărat pe presa străină care ține partea Frăției Musulmane și nu vrea să dezvăluie violențele și actele teroriste comise de acest grup,” au scris ei. În timpul ăsta, jurnaliștii sunt atacați atât de stat, cât și de grupurile din stradă, așa că ne e tot mai greu să dezvăluim lumii ce se întîmplă în jurul nostru.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre criza din Egipt:

Ziua furiei în Egipt

Adolescenții sunt linșați în Egipt

Filmare de la masacrul de vineri din Egipt