Colecționarul de timbre LSD

Mark McCloud are acasă aproximativ 30 000 de timbre de LSD. Le colecționează, le înrămează și le cataloghează acasă la el în San Francisco și de aceea, Mark e arestat periodic de DEA. Majoritatea timbrelor sunt prea vechi acum ca să mai poată duce pe cineva într-o călătorie, dar tot arată super cool în casa victoriană în care locuiește. I-am făcut o vizită și am vorbit despre hobby-uri, istoria substanțelor halucinogene și renașteri psihedelice – practic, eu am dat încontinuu din cap în timp ce Mark a fumat un joint și a devenit tot mai misterios. Până la final, nu mai știu sigur despre ce-am vorbit, dar părea foarte, foarte important.

VICE: Așadar, Mark, colecționezi timbre de acid. De ce?
Mark McCloud: Pentru că de mic am fost interesat de lucrurile mici și bine făcute. În copilărie, în Argentina, erau niște cărticele dintre care îmi amintesc una foarte clar: Armament din Al Doilea Război Mondial. Cumpărai o gumă și înăuntru găseai o poză mică de colecționat. Umpleam cărticelele cu ele ca să ne distrăm.

Câți ani aveai când ai ajuns în California?
Am crescut în Buenos Aires până la vârsta de 12 ani, după care am fost trimis la un internat în Claremont. La două săptămâni după ce am ajuns acolo, a ieșit albumul lui Frank Zappa, Freak Out, deci era prin 1966. Astfel am devenit un elev american de clasa a opta care citea The Doors of Perception și fuma iarbă, după care a trecut pe mescalină, când s-a lansat moda.

La ce vârstă ai descoperit acidul?
Aveam 13 ani. Eram în Santa Barbara într-un hotel foarte drăguț de pe plajă. Aveam propria cameră împreună cu un prieten și am comandat niște timbre de la Frăți Dragostei Eterne, magazinul lui Owsley (Stanley) [ceea ce înseamnă că marfa era de calitate maximă]. Experiența a fost completă, deși eram stresat și îmi plăcea acidul pentru efectele educative și pentru că te făcea să fii modest, umil. Eram orb, dar am început să văd.

Și când ai început să-l colecționezi?
A, când au început să apară imaginile. La început, acidul era doar niște picături pe hârtie. Asta în 1968, primul acid pe care îl puteai cumpăra. Era făcut în New York City de un mare chimist underground căruia i se spunea Ghost – odihnească-se în pace – și timbrele erau numite Cinci pe Douăzeci. Erau cinci picături pe un cartonaș de mărimea unui film autocrom și era împachetat în ambalaj Kodak.

Când au apărut primele timbre ilustrate?
În anii '70. Erau o mulțime de imagini în epoca aceea și de obicei foile erau de aceeași mărime ca un LP, așa că le puteau trimite deghizate în album. Primele foi aveau o singură imagine împărțită în bucățele, de obicei de aceeași culoare. Dar în scurt timp au devenit imagini individuale, foarte detaliate.

Una dintre primele foi ilustrate.

Și cum ai început să le înrămezi?
Asta e o altă întrebare despre renașterea mea. Am fost un adolescent de șaptesprezece ani foarte dificil. Tocmai murise Hendrix, așa că am luat 300 de Orange Sunshine și, practic, tot materialul din care eram făcut s-a transformat în altceva. Am început să vibrez altfel în lumea asta și atunci am început să le colecționez. La început le țineam în frigider, ceea ce era problematic, pentru că le tot consumam, dar apoi a apărut acidul Albert Hoffman și m-am gândit „Căcat, pe ăsta-l înrămez." Atunci mi-am dat seama că dacă o să încerc să-l iau, o să mă înec cu rama.

Și cum a ajuns un tip cu frigiderul plin de acid un istoric al acidului?
Eram la Institutul de Artă din San Francisco și, pentru a sărbători a douăzecea aniversare Summer of Love, am propus să facem o expoziție cu lumea acidului din Sand Francisco. Așa că am făcut o ditamai expoziția și am expus toată colecția. Iar în 1987, lumea era destul de relaxată cât să poți trage un party cu acid cu toți invitații la final.

Cum ai reușit să nu fii arestat, având în vedere mărimea colecției tale?

N-am reușit. Am fost arestat de câteva ori, mereu pentru aceeași acuzație falsă – manufacturare și distribuție de narcotice. Prin 2000, DEA a prins un grup de puștani de la un liceu din Kansas City, Missouri și prin ei au ajuns la un grup de distribuitori din New Orleans și cumva, printr-unul dintre pârâcioșii ăia, au ajuns la mine. Au vrut să mă închidă pe viață, dar n-au putut, pentru că timbrele erau vechi și inactive. Până la urmă am scăpat și au trebuit să-mi înapoieze dovezile, care erau câteva dosare cu colecția xeroxată. Să-i fut în gură. Cineva ar trebui să le zică: „Lăsați-o mai moale, dobitocilor."

Colecția lui Mark catalogată.

Dar bănuiesc că știi cine sunt chimiștii, nu?
E o întrebare dificilă pentru că, dacă recunosc, risc destul de mult. Să zicem că-mi pot da seama după aromă de cine sunt făcute. Olandezii sunt printre preferații mei. Se face acid de calitate excelentă în Olanda.

Câte tripuri ai luat la viața ta?
Jumătate de trip. Tripul complet e atunci când ești fericit și cânți la harpă în rai și ți-ai terminat treaba aici. Ăsta e tripul total.

Ar trebui toată lumea să ia acid?
Nu, pentru că trebuie să-ți pui întrebarea corectă când îl iei. Vrei o întrevedere personală cu creatorul tău?

Și dacă răspunsul e da, dar ai o tulburare mintală?
Se pare că există o corelație între acid și vindecarea bolilor mintale. După renașterea mea accidentală, mi-am dat seama că ceea ce noi numim psihologie e, de fapt, doar artă.

Folosești o grămadă de metafore complicate.
Nu, folosesc doar adevărul.

Ce i-ai spune cuiva care se teme să ia acid?
I-aș zice să nu ia până nu se simte pregătit. Trebuie să îți dorești asta, voința e un factor important. Dacă știi că îți dorești asta, fă tripul la modul rațional, înconjurat de lucrurile tale preferate și, dacă ai oameni în jur, asigură-te că sunt oamenii tăi preferați. Și așteaptă-te la un miracol.

@MorgansJulian

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre LSD:
Fața mea pe LSD
Steve Jobs nu lua orice fel de LSD
De ce vezi ce vezi cânt te tripezi pe psihedelice