FYI.

This story is over 5 years old.

Artă

Anatomia ca artă

Câţiva artişti au explorat funcţionalitatea noastră fizică.

Hemosapien de Jordan Eagles

Cu tehnologia din ziua de azi care a ajuns să fie atât de complexă şi practic revoluţionează arta în diferite moduri în fiecare zi, poate fi uşor de trecut cu vederea sistemul incredibil de eficient care ne controlează corpul. Cum tehnologia organică din spatele funcţionalităţii noastre fizice lucrează continuu, în multe cazuri a inspirat artişti care i-au explorat sensul. Avem aici câţiva care aduc la lumină frumuseţea fundamentală a sângelui, a muşchilor şi a curajului.

Publicitate

Muscled Skin

În Portugalia, fotograful Pedro Sousa a făcut o seria numită Muscled Skin, poze în care sistemul muscular uman este suprapus pe pielea modelului. Aşa a scos în evidenţă muşchii, în procesul ăsta pielea devenind transparentă.

Las Ciencias Naturales

Ilustratorul argentinean Juan Gatti a folosit motive din fiziologie şi imagini din natură pentru a crea colaje. Colecţia se numeşte Las Ciencias Naturales şi conţine 25 de piese pe care Gatti le-a creat pentru cel mai recent film a lui Pedro AlmodóvarLa piel que habito. Filmul e cu un chirurg plastician care caută piele perfectă ajutat de tehnologie.

Hemosapien

Ăsta-i sângele, materia primă care ne irigă ţesuturile. Artistul american Jordan Eagles a făcut o instalaţie numită Hemosapien cu sânge de vită obţinut de la măcelării. În spaţiu, lumina trece prin sângele lui artistic formând proiecţii cu diferite modele. Jordan a dezvoltat o tehnică specială, cu plexiglas şi răşinăUV, pentru a păstra materialul organic în containere. Obiectivul lucrării a fost de a "crea relicve din ceva ce a fost viu, îmbrăţişând transformarea, regenerarea şi o alegorie moarte - viaţă", spune artistul.