Parcurile de distracții cu tematică de Craciun leninist nu se construiesc într-o zi

Când URSS-ul a căzut într-un final în 1991, majoritatea oligarhilor est europeni ce vomitau caviar s-au ocupat de cumpărarea toturor uzinelor şi rafinăriilor construite cu materiale scumpe, ce rămăseseră abandonate de-a curmezişul Uniunii Sovietice. Patrick Lion nu a fost unul dintre acei proletari care să lase uneltele jos pur şi simplu şi-apoi să rătăcească în timp ce căuta vodkă prin zăpadă. Dar nu era nici cel mai ager orfan bogat din ţara-mamă, aşa că atunci când a ajuns pe linia de bătaie, tot ce mai rămăsese în picioare era o fermă colectivă baltică. Dar Patrick e un baiat de treabă, aşa că odată pus în faţa dilemei că nu avea ce face cu parcela sa de pământ abia cumpărată, acesta a făcut ceea ce cred că ar face orice om pus în pielea lui: a construit un parc de distracţii care nu are niciun sens.

Ceea ce vezi nu este doar o colecţie de maşini comuniste ciudate, abatoare dărăpănate şi păşuni lăsate în dorul lelii. Este de fapt, terenul pe care într-o bună zi, va sta cea mai tare Utopie De Crăciun Leninist din Europa. Când am ajuns, Patrick era bine dispus, după cum îţi poţi închipui că ar fi orice om care construieşte cea mai tare Utopie De Crăciun Leninist din Europa. S-a oferit să-mi facă un tur.

După ce Lituania şi-a declarat independenţa în 1991, colectivele ca acesta din micul oraş Kernave au fost închise, iar proprietatea a fost împărţită între locuitori. Valorând aproape la fel de mult cât hârtia pe care erau scrise, majoritatea locuitorilor au renunţat la actele de proprietate în favoarea unor tipi ca Patrick în acea perioadă în care un avans oricât de mic în bani era mai folositor decât o multiproprietate-şopron.

Încântat la cume de Atlantida sa ireală, Patrick şi-a făcut un plan: o să construiască un parc de distracţii cultural cu tematică festivă în această fostă gârlă a oprimării anti-materialiste. Patrick are origini finlandeze şi franceze şi a crescut în Lapland, aşa că lui i s-a părut o idee bună să aducă ceva din magia lui Moş Crăciun într-un loc unde temperaturile de iarnă în mod normal scad sub -30 °C.

Probabil a uitat că timp de jumătate de secol, Moş Crăciun a fost numit Moş Gerilă în Uniunea Sovietică şi că a fost transformat într-un bau-bau comunist de coşmar. Din fericire, când a murit URSS-ul, Moş Gerilă a murit odată cu ea, iar lituanienii au apelat la o ţară mai fericit nepăsătoare pentru a-şi stabili planurile festive: Australia. Acum, tipii aştia au grijă ca toată lumea din Lituania să primească o maşină furată şi un pumn în gură de Crăciun.

Prin reinventarea terenului său, Patrick speră ca oraşul Kernave – deja o parte deloc evidentă a Patrimoniului Mondial UNESCO datorită movilelor de înmormântare antice de acolo – să devină noul centru al turismului Est European. Cine are nevoie de economiile bazate pe sex competitiv din Praga sau Tallinn când poţi vedea movile de înmormântare antice şi o pisică pe un cal?

Ăla e un cal, nu?

Nu, idiotule, nu e un cal. După ce a adus primii măgari în Lituania din Franţa (aparent măgarii nu sunt călători zburători înfometaţi aşa cum credeam eu), Patrick momentan dresează o grămadă de reni din Finlanda să se obişnuiască în noul climat baltic. Mă bucur să îl văd păstrând tradiţiile unei ferme colective printr-o serie de deportări forţate.

Patrick a primit ferma „aşa cum e" – plină de lucrurile abandonate ale foştilor proprietari şi având tot echipamentul tehnic rural ce a asigurat faptul că ferma va rămâne teribil de ineficientă şi neprofitabilă. Patrick mi-a arătat regulamentul rutier original al colectivului pe panoul de revizuire. Mi-a spus că oamenii de aici trebuie să îl revizuiască şi recite o dată pe lună, deoarece aceştia sunt într-atât de absorbiţi de alcoolism încât foarte des se întâmplă să uite ce înseamnă roşu la semafor şi se prăbuşesc într-o oaie.

Uite un desen care ne arată că oamenii din Kolkoz erau de asemenea într-atât de absorbiţi de mentalitatea de stup comunistă încât era nevoie să li se amintească sa nu lase un lup fumător să gătească pentru cină.

Nu ştiam că foştii proprietari îşi lăsaseră şi băutura acolo, dar Patrick mi-a spus că făcut un progres fenomenal cu proiectul său până acum. Cu ajutorul unor muncitori locali şi al unor echipe de cercetaşi aflate în vizită, acesta a reconstruit clădirea bucată cu bucată – a strând laolaltă nimicurile comuniste, inclusiv o grămadă de automobile ale perioadei, şi a construit încet interiorul camerelor pentru a le face să arate frumos din nou. A început chiar şi să sape pentru o saună subterană, o idee ce m-a făcut să-mi amintesc de iad, dar dacă stau să mă gândesc, eu n-am petrecut decenii sub jugul kremlinului.

Pe măsură ce ne plimbam pe teren, Patrick îmi arăta mormane de acte scrise în rusă în fiecare colţ. „Strâng chestiile astea", spune el, „într-o bună zi, o să caut atent printre ele să văd dacă găsesc vreun secret al Uniunii Sovietice". Momentan, Utopia de Crăciun Leninist rămâne prioritară.

Când am trecut pe lângă insula artificială care o să devină într-o bună zi un loc de joacă pentru copii după cum speră el, Patrick mi-a dat vestea proastă. O să fie nevoie de mai mult decât câteva căciuli de Moş Crăciun aruncate pe busturi cu Lenin pentru ca toată afacerea asta să meargă. Pe bune, are nevoie de şase milioane de euro, nu de cercetaşi pentru a-şi vedea visul cu ochii până în anul 2015, termenul limită pentru deschidere. „Căutăm investitori, aşa că orice le poţi spune oamenilor despre noi poate ajuta". Îşi permite cineva să construiască un pod?

Mai are loc şi o discuţie imperială despre construirea unei mini-Europe într-un colţ al colectivului, unde să poţi degusta diferitele culturi ale continentului. Patrick a transformat un Mercedes 508 vechi într-un soi de şopron pe roţi pe care îl închiriează acelui tip de nuntaşi care cred că a închiria un şopron pe roţi este cea mai bună pregătire pentru o nouă viaţă plină de antipatie monogamă.

Personal, îl sprijin pe Patrick. Poate ideea e destul de caraghioasă încât să meargă. Adică, probabil n-o să meargă, dar hei, mai toate celelalte parcuri de distracţii la care am fost au fost puţin peste nivelul unor relicve; monumente comemorative pufoase ale fostelor imperii şi ale orgoliilor dictatorilor morţi care le-au pus la pământ. Măcar Patrick, cu a lui insula de aventuri lipsită de pod, mormane de secrete sovietice şi cu o pisică pe un cal, are totul în faţă. Şi dacă se dovedeşte că nu e aşa, mă voi întoarce aici peste zece ani cu camera mea video, gata să prind niste porno de pieire de nota 10.

Traducere: Oana Dorobanțu

Citește mai multe despre comunism:
Am petrecut o zi cu liderul Partidului Comunist Român Ce fac comuniștii români la 25 de ani de la Revoluție Viața de zi cu zi în România comunistă