Jurnaliştii de investigaţie care au demascat conturile româneşti din Elveţia se luptă cu cenzura impusă de bănci

Luna aceasta, Consorțiul Internațional pentru Jurnalism de Investigație a publicat un raport intitulat Scurgeri de informații elvețiene: Bani murdari ascunși de bănci, care susține că subsidiara privată elvețiană a băncii britanice HSBC a profitat cu bună știință de evaziunea fiscală a clienților înstăriți.

De când BBC a scris că HSBC a presat anumiți parteneri media britanici să nu raporteze despre scandal, investigația a stârnit câteva dezbateri publice aprinse. Peter Oborne, fost comentator politic la Daily Telegraph, și-a dat demisia în urma incidentului și a susținut că The Telegraph a ascuns rapoarte despre anumite fărădelegi ca să continue să primească finanțări de la HSBC. The Daily Telegraph a clarificat că nu are de ce să ceară scuze, după care a lansat un atac asupra ziarului The Guardian și apoi a publicat un articol malefic și nejustificat prin care a încercat să asocieze două sinucideri din cadrul departamentului comercial al The Times cu „presiunea de a lovi țintele".

În caz că te întrebai cum a început, cum a evoluat și cum a fost publicată o astfel de investigație enormă – care a implicat peste 130 de jurnaliști – am vorbit cu Gerard Ryle, directorul biroului CIJI din Washington D.C., și cu unul dintre coordonatorii scurgerii de informații.

VICE: Salut, Gerard. Cum începe o astfel de investigație?
Gerard Ryle: Investigația asta a început datorită informațiilor brute. Mulți reporteri din toată lumea știau de ani de zile că fostul angajat HSBC Hervé Falciani fura informații din bancă. Susținuse public că materialul era în interesul publicului. La fel ca și alții, am urmărit povestea și am observat cum, mai întâi, au lansat investigații Franța, apoi Belgia și Argentina, pe baza acestor informații pe care el le-a dezvăluit. Mulți jurnaliști au încercat să-l abordeze pe Falciani ca să obțină acces la material, dar acesta i-a refuzat.

Cum ați reușit să-l convingeți, până la urmă?
Printr-un contact, am aflat că doi jurnaliști de la Le Monde – Gerard Davet și Fabrice Lhomme – au obținut acces la o variantă a materialului. Am lucrat cu Le Monde de multe ori în trecut, așa că i-am rugat să ne ofere și nouă acces la informații. Negocierile au durat câteva săptămâni, dar până la urmă am reușit.

Abia atunci a început adevărata muncă. Gerard și Fabrice au venit la Washington să ne dea materialul și să ne explice ce descoperiseră din analiza lui. Am căzut de acord la niște termeni de cooperare.

Ce ați făcut apoi?
Prima sarcină a fost să scanăm materialul și să stabilim dacă e în interesul publicului să-l dezvăluim. Materialul a fost organizat de echipa CIJI într-un format în care puteai da search, ca să fie mai ușor. După câteva săptămâni de lucru, am hotărât că văzusem suficient de mult din material cât să stabilim că e de interes public.

Atunci am trecut la pașii următori. Am început să invităm reporteri selectați care să vină la Washington să analizeze materialul, pentru că voiam mai multe opinii. Procesul a început cu un reporter de la emisiunea Panorama de la BBC. Apoi a urmat un reporter de la Canadian Broadcasting Corporation etc. Fiecare reporter a considerat că materialul era de interes public.

La sfârșitul acestei etape, am contactat zeci de parteneri media și i-am invitat la o întâlnire în birourile Le Monde din Paris. Grupul a discutat problemele din material și s-a stabilit că urma să-l publicăm în luna februarie.

Cum intrați în contact cu sursele și cum vă protejați sursele?
În funcție de nivelul de discreție necesar, folosim diferite metode. Dacă e posibil, ne întâlnim cu sursele în persoană. Sursa acestui material a fost o sursă de-a lui Gerard și Fabrice, de la Le Monde. Ca regulă generală, cel mai bine e să te întâlnești cu o sursă cât mai devreme, ca s-o poți ajuta să se protejeze. De multe ori, sursele sunt descoperite din cauza unor acțiuni pe care le fac înainte să fie contactate de jurnaliști.

Cum investigați și reușiți să păstrați discreția?
Oamenii își închipuie că e ușor să obții informații secrete și că nu trebuie decât să raportezi despre documente. Dar asta e foarte departe de realitate. Documentele sunt doar începutul. CIJI raportează după moda veche. Analizează rapoartele publice ca să integreze documentele pe care le-a văzut într-un context. Printre astea se numără dosare corporatiste, acte de proprietate, dezvăluiri financiare și documente rezultate în urma unor procese sau investigații. Toate acestea se pot face fără să dezvălui motivul investigației.

Vă temeți vreodată de consecințele acestor investigații?
Calculăm foarte prudent toate consecințele și ne asigurăm că materialul merită să fie adus în atenția publicului.

Ești mulțumit cum decurg investigațiile despre fărădelegile comise de HSBC?
Noi ne-am ocupat de poveste. Rămâne de văzut ce vor face autoritățile, dacă vor acționa.

Ați primit amenințări după ce ați făcut publică investigația?
Nu. Am primit scrisori legale, ca orice organizație mediatică, iar de ele se ocupă avocații noștri.

Care e cea mai periculoasă situație cu care v-ați confruntat la CIJI?
O să-ți dau un răspuns plictisitor, dar adevărul e că singurul nostru pericol e să ne asigurăm că articolele noastre sunt corecte. Angajăm oameni care să verifice realitatea faptelor și situațiilor pentru fiecare investigație. Mergem foarte departe cu asta.

Colaborați cu autoritățile țărilor în care faceți investigațiile? Dacă nu, de ce nu?
Pentru că politica noastră e să nu predăm astfel de materiale. CIJI nu e un agent al guvernului, ci o organizație independentă de investigații, cu propriii ei membri, care funcționează pentru comunitatea internațională de jurnalism de investigație și pentru public.

Proiectele voastre de investigație se ocupă mereu de subiecte foarte serioase și importante, cum a fost și scurgerea de informații de la băncile elvețiene sau cele din Luxemburg. Ai idee care va fi următoarea investigație?
În martie vom dezvălui o chestie foarte importantă care nu are legătură cu evaziunea fiscală, ci cu un program caritabil global care are scopul să ajute săracii. Am descoperit că cei care se ocupă de el fac tocmai opusul. Toate poveștile noastre trebuie să fie de interes global, să depășească granițele.

Mulțumesc, Gerard.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe despre jurnalism:
Tabloidizarea României începe de la Balul facultății de Jurnalism Întrebarea zilei: Au sau nu au voie jurnaliștii în facultatea de jurnalism? Jurnalism nesimțit