Ieronim al lu' Capone, cel mai grav român din toate timpurile

Ieronim Budac în fața grocery store-ului lui John Tarcea, paravanul pentru cel mai mare laborator clandestin de producție de rachiu din Chicago în perioada Prohibiției (aprox. 1925).

„Cel mai bine ar fi să dați foc camionului. De fapt, nu mă interesează, orice ați face să nu vă prindă cu băutură la voi!" Asta era prima și singura regulă pe care Al Capone le-a dat-o oamenilor lui care făceau trafic de alcool în perioada Prohibiției (1920 – 1933). Cei mai mulți dintre cărăușii lui Capone traversau liniștiți America pentru că în anii '20 șpaga deschidea toate drumurile americane.

Uneori, însă, se întâmpla ca Poliția Federală să desfășoare acte demonstrative împotriva traficanților și astfel a ajuns Ieronim Budac, un emigrant român din Cîrțișoara Sibiului, să se arunce cu camionul plin de băutură direct în râul Mississippi. A distrus tot, a reușit să rămână viu și l-a scăpat și pe Capone. Impresionat de coaiele și devotamentul lui Ieronim, Al Capone l-a făcut pe acesta șoferul lui personal.

Ieronim Budac a înființat o întreagă filială de producție și trafic de alcool în Chicago și a inventat un rachiu pe care Capone l-a apreciat în mod deosebit și a cărui rețetă este păstrată la loc de rugăciune și astăzi în Cîrțișoara. Ieronim a fost pur și simplu grav, cel mai grav român din toate timpurile.

În urmă cu mai mulți ani m-am împrietenit cu un fost tovarăş bun și "ajutor" ocazional al unui "internațional" pe nume Ucă, aflat la momentul respectiv într-o închisoare de maximă securitate din Turcia - singurul român despre care am aflat că ar fi fost la un moment respectiv în oarece relații cu însuși "El Baron" Pablo Escobar. Mult timp am crezut că acest individ trebuie să fie, probabil, cel mai mare traficant român care a existat vreodată. Asta până când am aflat de povestea acestui Ieronim Budac, dintr-un oarecare sat din Sibiu, Cîrțișoara, un haiduc din Transilvania care în anul 1918 a plecat în State și a ajuns unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Al Capone până la întoarcerea în satul natal, în anul 1930. Așa că m-am dus acolo ca să aflu mai multe despre el.

Cîrțișoara e aparent un sat banal, undeva la 50 de kilometri de Sibiu, pe drumul care leagă orașul de Curtea de Argeș. De la intrare se văd munții Făgăraș. Aparent banal, pentru că din Cîrțișoara ultimilor 100 de ani foarte multă lume a plecat, la fel de multă a venit, apoi au mai plecat și s-au întors și mai puțini. Rar găsești familie care se află la a doua sau la a treia generație.

În monografia satului apare o listă întregă de nume de persoane care, în jurul anilor 1915 – 1920, au părăsit locul natal și s-au stabilit în State. Cei mai mulți dintre aceștia s-au îndreptat spre Ohio și Michigan, dar au fost și unii care au ales drumul către Chicago. În anii '20 ei au pus bazele celei mai importante structuri românești de criminalitate organizată din afara țării, grupare afiliată imperiului criminal The Chicago Outfit condus de mobsterul italiano-american Johnny Torrio și de adjunctul său, Al Capone. În fruntea acesteia s-a aflat nimeni altul decât Ieronim Budac.

Numele de Budac are o istorie lungă în Cîrțișoara, unde este consemnat prima dată în anul 1726. Conform studiilor istorice budacul era un pădurar al vremii, a cărui denumire apare pentru prima dată în zonă în perioada invaziilor popoarelor migratoare. Acum mai mult de jumătate dintre crucile din cimitirul din Cîrțișoara sunt inscripționate cu acest nume.

Mai important decât incidența numelui, este faptul că el se leagă de cea mai periculoasă brigadă care a existat vreodată în Transilvania, care a fost condusă de "ultimul haiduc din Transilvania", Andrei Budac, care a trăit între 1873 – 1912. El a fost unchiul lui Ieronim și persoana alături de care viitorul însoțitor al lui Al Capone și-a început mult invidiata carieră infracțională.

Este de notorietate faptul că brigada de hoți și tâlhari ai lui Andrei Budac au reușit să instaureze teroarea în Transilvania, fiind considerată inamicul public numărul 1 de către autoritățile austro-ungare care trebuiau, la momentul respectiv, să impună legea în Transilvania. Desigur, monografia satului Cârțișoara, singura sursă oficială din prezent care poate fi consultată în cazul lui Andrei Budac, are un ton elogios la adresa acestuia.

Ieșit din burta mamei pe 6 mai 1897, Ieronim Budac nu a apucat să petreacă decât câțiva ani în compania unchiului său, dar din fericire suficienți cât să-și formeze ucenicia infracțională. Din nefericire, Andrei Budac a fost împușcat în luna decembrie a anului 1912. "Ieronim Budac a plecat în America în anul 1918, avea vreo 20 de ani și 12 ani a trăit în Chicago. S-a reîntors în Cîrțișoara în 1930 și a ajuns cel mai renumit producător de rachiu din Transilvania. Nu s-a recăsătorit și nu a avut copii", ne-a povestit sec ultima rudă în viață a traficantului de alcool, nepotul său de 92 de ani, Victor Budac, din Brașov.

Stabilit în Chicago în anul 1918, Ieronim Budac a început să facă trafic cu alcool încă de la proclamarea Prohibiției, în 1920. Printr-o împrejurare de situații necunoscută în prezent, Budac a intrat în slujba The Chicago Outfit, în detrimentul irlandezilor aflați în subordinea lui Charles "Dion" O'Banion . Asta poate duce la concluzia că Ieronim Budac s-a stabilit în zona orașului Chicago controlată de oamenii lui Johnny Torrio, adică în partea de sud. Nordul era, la perioada respectivă, sub stăpânirea irlandezilor.

Ieronim a fost la început un simplu traficant aflat în subordinea lui Al Capone, care transporta cantități considerabile de whisky dintr-un oraș în altul. Lucrurile au funcționat așa până când, urmărit de poliția federală, Ieronim a sărit cu camionul în Mississippi pentru a-l scăpa pe Capone. Incidentul e menționat și în monografia Cîrțișoarei.

"Povestea că lucrurile s-au schimbat de atunci, că a devenit mai independent și a început să fie ajutorul personal al lui Al Capone. Capone l-a apreciat pentru că a respectat întocmai ordinele lui, acelea că orice ar fi să nu se lase prins cu alcool asupra lui. Mi-a povestit că el le-a zis: 'Cel mai bine ar fi să dați foc camionului. De fapt, nu mă interesează, orice ați face să nu vă prindă cu băutură la voi!' Cam în aceeași perioadă s-a și însurat cu Maria", ne-a spus Victor Budac care, în ciuda vârstei înaintate, ține minte perfect poveștile lui Ieronim de la întoarcerea din State.

Căsătoria cu Marie Tarcea, fiica lui John Tarcea s-a întâmplat în jurul anului 1925. John și Marie erau de fapt Ion și Maria Tarcea, ambii din Cîrțișoara. La scurt timp după fericitul eveniment Ieronim a obținut aprobarea și chiar sprijinul și protecția lui Al Capone pentru a-și crea propriul vad de producție și trafic de alcool.

Din faptul că în acele vremuri alcoolul era atât de rar și de scump rezulta clar o afacere profitabilă. Ieronim și-a dat seama că poate aduce pe piața ilegală a Chicago-ului o băutură aromată și cu un grad de alcool pur foarte ridicat: rachiul. Folosind o rețetă proprie, respectată şi astăzi ca literă de lege în producția de rachiu din zona Sibiului, și ajutat de alți români emigranți din Cîrțișoara, Ieronim a construit un adevărat laborator de preparare. Centrul de producție și distribuție a fost instalat într-un uriaș beci aflat sub grocery store-ul deținut de tatăl soției sale, John Tarcea. Apoi a urmat stabilirea rețelei de trafic și distribuție din jurul orașului.

Rachiul produs în beciul magazinului a intrat direct în distribuția condusă de Al Capone și a fost un mare succes în cluburile și hotelurile care erau alimentate cu alcool de către celebrul gangster. Principalul atu al rachiului a fost gustul parfumat și tăria superioară băuturilor cunoscute la momentul respectiv în Chicago, care, în cazul în care nimic nu este sacrificat și cu riscul unei intoxicații cu alcool metilic, poate ajunge chiar și la 75% volum alcool. De altfel, unul dintre sătenii cu care am stat de vorba când am fost în Cîrțișoara și care l-a prins în viață pe Ieronim, ne-a povestit că și în prezent rachiul făcut după rețeta lui "arde rău de tot", având o concentrație de undeva pe la 60% volum alcool.

Rachiul se produce doar din fructe, fapt ce reprezintă cauza unei alcoolizări mai puternice decât în cazul băuturilor produse din cereale, cum ar fi whisky-ul. Distilarea este similară, iar singura diferență dintre rachiu și clasica țuică este că aceasta din urmă se produce exlusiv din ferment de prune și corcodușe.

La rachiul fermentul se face din alte fructe sau amestecuri – gândiți-vă la mere, pere, vișine, caise, piersici, struguri, cireșe și-așa mai departe. După ce s-au copt bine, fructele se culeg, se scot sâmburii acolo unde este cazul, se pisează pulpa și se lasă la fermentat într-un butoi peste care se adaugă zahăr și diverse cantități de apă, în funcție de nevoie și de cantitatea lăsată la fermentat în jur de o lună de zile, până ajung să se umfle acolo. Se închide bine butoiul. Se dă drumul la foc. Se toarnă boasca în cazan și se amestecă încontinuu pentru a nu se afuma. Vaporii de alcool vor începe să circule prin instalația de țevi și în urma trecerii prin ultimul compartiment de răcire va rezulta rachiul.

Rachiul ieșit în urma unei distilări are trei părți: prima parte (cunoscută popular sub denumirea de "frunte"), mijlocul și coada. De obicei fruntea se aruncă pentru că este considerată toxică, însă în vremea Prohibiției nu se-ntâmpla asta. Ieronim Budac o păstra și apoi o reintroducea la mâna a doua de distliare pentru a obține băutura tare ca focul.

Ca fapt divers, mijlocul este considerat partea cea mai bună a rachiului, iar coada cea mai slab alcoolizată, motiv pentru care, în mod normal, ar trebui aruncată. Ce se păstrează se reintroduce în cazan și se redistilează pentru a ajunge la un produs final cu o tărie de aproximativ 50% volum alcool. Ori rachiul lui Budac din vremea Prohibiției ajungea la o concentrație de peste 60% volum alcool, ceea ce te cam sparge oricât de campion ai fi.

Deși în Cîrțișoara au rămas în viață doar câteva persoane care l-au cunoscut personal, rachiul lui este fabricat în continuare: "Eu am 59 de ani, nu l-am cunoscut pe Ieronim. Dar știu că eu acum fac rachiul pe care îl făcea el și pentru care era cunoscut ca cel mai mare fabricant de rachiu din toată Transilvania", ne-a mai povestit un sătean care a considerat de cuviință să se recomande ca Nelu.

Deși lucrurile păreau să meargă bine pentru Ieronim și traficanții lui români, mafia din Chicago a început să fie ușor, ușor îngenuncheată spre sfârșitul anilor '20, măcinată parțial de războaiele cu irlandezii și încolțită de problemele care începuseră să apară pentru Al Capone. Ieronim Budac a simțit că situația va scăpa de sub control și, mai mult decât atât, soția sa Maria (devenită între timp Marie) a decis să-și schimbe religia pentru a evita posibilitatea unei extrădări.

Cei doi au divorțat, iar Ieronim Budac nu s-a mai recăsătorit niciodată și nu a avut copii. În 1930 s-a întors în satul natal ca un om bogat, după cum ne-a povestit Grovu Dedlechim, care l-a cunoscut pe omul lui Capone și care acum are 73 ani.

De cum s-a întors, Ieronim și-a cumpărat o casă și câteva cazane de rachiu, având în plan să-și continue pasiunea și să-și construiască cea mai mare distilărie de rachiu din Transilvania. Și a reușit. Casa în care a locuit se află în perfectă stare și în prezent, este prima pe stânga cum intri în Cârțișoară, cum vii dinspre Făgăraș și te duci înspre Sibiu. Acum în ea locuiește o familie din partea locului care mai deține o proprietate în centrul localității. În apropierea râului, acolo unde odată au fost cazanele de rachiu, nu au mai rămas decât urmele fundației construcției.

De la întoarcerea în satul natal, Ieronim Budac a fost și primar din partea Partidului Liberal vreme de 14 ani. "Eu când l-am cunoscut eram destul de mic, dar pot să vă spun că Ieronim era un om foarte hotărât și nu prea puteai să intri în conflict cu el. A fost și primar până au venit comuniștii. Dar el a rămas faimos pentru rachiul ăla cu care a venit el din America", ne-a declarat Grovu Dedlechin.

Ieronim Budac a murit pe 23 noiembrie 1977, la vârsta de 80 de ani, în circumstanțe legate, cumva, tot de alcool. Așa cum ne-a povestit Victor Budac, despre care subliniez că la vârsta de 92 de ani este un personaj admirabil din punct de vedere al intelectului și al coerenței: "Când au venit comuniștii, el a încercat să o lase mai moale cu rachiul, a dat toate cazanele la stat și el a rămas doar șef. Cu toate astea, comuniștilor nu le-a plăcut atitudinea lui și prin 1970 și ceva l-au băgat un timp la pușcărie. Cazanele s-au desființat iar el, eliberat câțiva ani mai târziu, a murit de inimă rea, cum se spune".

Desigur nu puteam să lipsim de la mormântul lui și am luat o sticlă de ceva trăscău cu care să ne dăm la cap și să fumăm împreună. A fost ok, mai ales că singurul care mai trece pe-acolo este un anume moș Gheorghe în vârstă de 88 de ani, care zice că i-a fost prieten bun dar cu care, din păcate, nu te poți înțelege.

Într-una din multele discuții pe care le-am avut cu primarul din Cîrțișoara, Dorin Magda, fără ajutorul căruia acest articol ar fi fost imposibil de realizat, dat fiind faptul că Ieronim Budac nu a avut niciun urmaș, acesta ne-a spus că intenționează să regrupeze mai mulți istorici și biografi și să-l facă cunoscut pe Ieronim Budac exact așa cum a fost.

Așteptăm însetați să primim rezultatul la adresa redacției.