Cum am fost atacat de pirații somalezi

Stephan și prietenele lui, Gail și Betty.

Prietenul meu Stephen e căpitan de barcă în regim freelance și are propria afacere cu bărci în Seychelles. Acum câțiva ani, lui Stephan i s-a cerut să fie căpitan pe o navă ce naviga din Seychelles până la o insulă de lângă Somalia. Problema cu apele somaleze e că sunt infestate cu pirați – vă scuz dacă nu știați asta, nu e ca și cum a tot apărut la știri în ultimii zece ani – iar Stephan a aflat asta pe pielea lui.

L-am sunat pe Skype și l-am rugat să-mi povestească cum s-a distrat cu pirații somalezi de pe Marea Arabiei.

Stephan cu Fiodor, marinarul preot.

VICE: Bună, Stephan. Ia spune-mi cum ai ajuns în situația asta cu pirați.
Stephan: În august 2010 am fost recrutat de niște ruși pentru a prelua conducerea unei bărci frumoase și vechi construită în 1928 pe parcursul unei călătorii din Seychelles până în Socotra, o mică insulă pe coasta Somaliei. Nu mi-au împărtășit foarte clar planul călătoriei și după cinci zile de mers pe mare mi-au spus că vor să meargă în Muntenegru, care e mult mai departe decât Socotra.

Cine sunt acești „ei"?
Era un tip pe nume Valim, care era nepotul proprietarului bărcii, Fyodor Konyukhov, un faimos marinar rus care era și preot și semăna cu Isus și un diplomat rus împreună cu personalul lui. El a tras sforile ca să avem permisiunea să avem arme la bord.

De ce a vrut să aveți arme? Din cauza piraților?
Da, pentru că știa că vom trece pe lângă coasta somaleză. Aveam deja trei Spetnaz – forțe speciale ruse – la bord, înarmați până în dinți. În fine, până la urmă am ajuns în Socotra și a trebuit să reparăm barca pentru că motorul era deja praf.

Stephan cu cei trei tipi de la Forțele Speciale Ruse și o mică selecție din arsenalul lor.

N-ați avut niciun fel de probleme până în momentul acela?
Nu, nu încă. Dar acolo ne-am întâlnit cu cele două bărci care trebuiau să ne escorteze restul călătoriei. Petru cel Mare, o navă rusească veche, de război, și SP36, un remorcher imens. Am mers să-i salut pe oamenii de pe SP36 și am fost înșfăcat de doi tipi în uniforme militare și târât pe barcă. Am stat și am discutat cu căpitanul, într-o engleză proastă, despre itinerarul călătoriei, despre cum avea de gând să ne protejeze și despre armele pe care le dețineau. Toate astea însoțite de un șir nesfârșit de pahare de vodcă.

Sună bine.
Da, apoi ne-am oferit reciproc cadouri. Eu i-am dat un steag din Seychelles pe care am scris ceva cretin: „Din Seychelles, cu drag"sau așa ceva. Iar el mi-a dat o vestă antiglonț. Apoi a apărut un rus uriaș cu o ditamai mitraliera – cred că avea vreo zece kile. Am botezat-o Gail.

Mișto. E tare să-ți botezi armele.
Așa am zis și noi. I-am cerut părerea căpitanului dacă ar trebui să mă înarmez, să am un pistol, ceva. Mi-a spus: „Niet. Niet pistol." M-am gândit că asta e, măcar am încercat. Și tocmai atunci apare uriașul ăla cu un AK-74 – nu 47, 74 - și mi-l dă ca armă personală.

Cum i-ai pus numele?
Am numit-o Betty.

Mai folosisei vreodată o armă până atunci?
Da. Sunt din Africa de Sud și am vânat un pic acolo, dar niciodată n-am folosit o armă automată, așa că a fost ceva total nou pentru mine. Apoi, după ce mi-a dat AK-ul, tipul s-a întors și mi-a dat cadou un RPG și mi-a spus să-l bag în haină ca să-l duc pe barca mea.

Stephan cu RPG-ul.

Uau.
Da. Și de acolo am plecat cu bărcile astea două care ne flancau și am pornit pe apele internaționale. Ne-am oprit acolo și câțiva dintre tipii pe care îi cunoscusem mai devreme s-au îmbarcat pe vasul nostru cu o tonă de arme și au început să discute. Eram înconjurați de puști, gloanțe, grenade, căști, vodcă și țigări. Apoi deodată am auzit o explozie puternică. Cineva trăsese cu un RPG de pe una din celelalte bărci.

În pirați?
Nu, era ziua unui dintre membrii echipajului, așa că-l sărbătoreau. Trimiteau rachete în înaltul cerului și apoi țintașii trăgeau în ele. Apoi a trecut pe lângă noi remorcherul SP36, plin și ăsta cu arme. Și toți am început să tragem ca nebunii. A fost foarte tare.

Chiar sună foarte tare.
E mișto să tragi cu arme grele, mai ales când ești un pic beat. Te simți invincibil, așa că am început să fiu optimist și să mă gândesc că n-are ce să ni se întâmple rău în călătoria asta.

Câțiva membri ai echipajului.

Apoi ți-ai adus aminte că și pirații au arme.
Exact. În dimineața următoare, când ne apropiam de Yemen, a apărut în dreptul nostru o bărcuță plină cu Kalashnikoave, câteva mitraliere și un tip cu un sniper, așa că ne-am pus cu toții vestele antiglonț. Nu aveam voie să tragem direct în ei, dar am tras cu Gail în apă și gloanțele au făcut niște valuri imense în fața bărcii lor. Au făcut cale întoarsă instant.

Pun pariu că a fost palpitant.
Da, n-am fost niciodată atât de aproape de pirați cât să le văd albul ochilor. Și nu vreau să pară că mă dau mare, dar în momentul ăla nu mai simți frica. Niciun drog din lume nu-ți poate da senzația aia.

Te cred.
Deja mă obișnuisem cu ideea. Mă uitam la ceas și mă gândeam: „Hm, coboară soarele, e timpul să apară pirații din nou."

Ha. Și au venit, nu?
Da, în seara aia, după ce-mi terminasem tura, beam un pahar cu unul dintre ofițerii ruși, când am auzit o barcă apropiindu-se de noi. Făcusem vreo 50 de kilometri în punctul ăsta, dar ei patrulează de-a lungul coastei. Nu merg prea departe și nu-și asumă riscuri mari, în afară de vasele care transportă heroină pe coasta Yemenului – li se spune să atace toate bărcile astea cu orice preț.

SP36, una dintre bărcile care ne escortau.

Aha.
Era întuneric deja și din cauză că bărcile lor sunt făcute din fibră de sticlă, nu le vede radarul. Așa că le-am văzut târziu, deja erau lângă noi, două în față, trei în spate.

I-ați intimidat din nou cu Gail?
I-au interceptat întâi bărcile escortă și au lansat rachete să ne atragă și nouă atenția. Și ideea e: cum îi vezi, cum tragi.

Evident.
Remorcherul se ocupa de bărcile din față, așa că am luat cu mine doi tipi, am fugit în spate și am așteptat să observăm bărcile care ne urmăream. Voiam să tragă ei primii, pentru că după vedeam flash-ul de lumină de la ei, puteam ținti imediat. S-au apropiat foarte mult – la mai puțin de 400 de metri. Lumea n-are idee cât de coordonate sunt, de fapt, atacurile astea – au și telefoane satelist ca să țină legătura unii cu alții.

Te antrenase cineva pentru un astfel de atac înainte să pornești la drum?
Am învățat cum să reasamblez un AK în sub două minute, dar eu nu trebuia să fiu înarmat, așa că nu fusesem antrenat în niciun fel. Cei trei Spetsnaz erau acolo tocmai pentru astfel de situații.

Doamne. Și cum ați făcut față atacului?
După ce i-am localizat, le-am dat cu un reflector imens în ochi, să-i orbim, dar au continuat să tragă în noi orbește, la nimereală. Până la urmă au dat înapoi, pentru că noi eram în avantaj.

Așa s-a terminat?
A, nu, deloc. În ziua următoare, a apărut o altă barcă, dar era cea mai jenantă. Conduceau foarte repede și un șmecher stătea în picioare chiar în față, ca un dur. Dar am tras câteva focuri de pe remorcher și tipul a căzut imediat pe spate. S-au întors într-o clipă.

Haha. Apoi?
Apoi a fost liniște până spre seară, după care…frate, asta a fost seara de pomină! Am văzut pe radar o barcă a piraților, dar părea că se îndepărtează de noi, așa că nu mi-am făcut griji. Tocmai îmi stingeam liniștit țigara când – n-o să uit asta niciodată – văd o luminiță roșie zburând deasupra noastră. M-am uitat la unul dintre ruși și ăsta a strigat: „Aaaaaa! RPG!"

Luptători în șlapi.

Căcat.
Dar RPG-urile nu sunt foarte precise. Au acuratețe vreo 30 de metri, după care o iau razna. Chestia nasoală era că bărcile de escortă erau departe de noi. Una era la vreo 3 kilometri, iar SP36 se învârtea într-un cerc pe o rază mare în jurul nostru și nu era nici el foarte aproape. Dar din fericire pirații ne-au lăsat în pace după asta.

Deci ați ajuns cu bine la Muntenegru apoi?
Da. Deși într-o zi când ne-am oprit să realimentăm, unul dintre însoțitori a avut ideea să tragem cu o pușcă subacvatică cât timp așteptam. Normal că am fost de acord. Și am făcut asta o vreme, apoi mi-am luat lansatorul de rachete și am tras de pe marginea bărcii, a fost foarte mișto. Toată lumea se vaporizează în fața ta, iar explozia e incredibilă – mi-a țiuit urechea dreaptă vreo trei zile.

Ai un job grozav, în afară de faptul că ești atacat de pirați uneori.
Da, e grozav, dar asta a fost cea mai periculoasă și înfricoșătoare călătorie în care am fost. După ce ne-am oprit un pic în Egipt, am intrat pe Marea Mediterană, apoi am navigat printr-un câmp minat lângă Albania, a fost distractiv. Apoi am trecut printr-o furtună de nisip și în cele din urmă am ajuns în Muntenegru.

Cred că te simți mulțumit și eliberat după o astfel de aventură.
Da. E amuzant că primul lucru pe care vrei să-l faci după o astfel de călătorie e să bei ceva. Așa că ne-am oprit într-un orășel de pe coastă numit Bar. Am stat acolo vreo cinci zile și ne-am îmbătat rangă cinci zile de nu mai știam cine suntem.

Urmăriți-l pe Jamie pe Twitter: @jamie_clifton

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai multe articole despre pirați:
Am fost sub acoperire cu pirații însetați de petrol
Pescuitul fără plasă cu pirații din Somalia