Toate modurile în care te ajută UE când ești tânăr, în timp ce tu o înjuri pe Internet

(Fotografie de David Shankbone, via Flickr)

Eram îndrăgostit. Gagică-mea trăia în Lituania, eu în România. Eu eram tot pe drumuri prin Europa și, bizară pulsiune, voiam mereu să o sun. Aveam telefon mobil de la job, deci sunam. E amor, nu mă interesa nimic, nu voiam decât să aud vocea iubitei. Și cel mai mult mă durea în cur de factura lunară care venea oricum în contul angajatorului.

După o factură estivală de 500 de euro am încheiat orice colaborare. Taxele de roaming și iubirea mi-au adus concedierea (mă rog, nu că angajatorul ar fi ieșit din tipicul românesc abuziv, arivist și isteric). Mă gândesc și acum, dacă aș fi avut o gagică româncă, mă scoteam cu vreo două, trei sute de lei, dar roamingul m-a băgat în datorie cu o jumătate de mie de euro.

Măcar din motivul întreținerii amorului în generația Erasmus e necesar ca UE să își impună Piața Unică Digitală. Din iunie anul ăsta tarifele de roaming la consumatori dispar. Oricât de eurosceptic o arzi pe Facebook, începând cu anul ăsta îți vei posta gargara anti-UE din Barcelona sau de pe o insulă grecească, la prețul de acasă.

Acum, totuși, să nu uităm că Uniunea Europeană își are multe instituții infestate cu lobby-iști nereglementați. Nici piața unică, nici piața unică digitală, nici chiar ariile Natura 200 și nici libertatea forței de muncă nu sunt panaceul mizeriei și drumul către fericire. Dar fac viața mai bună. Mai bună decât în trecut și mai bună decât în alte părți. Mereu îmi definesc Europa în opoziție cu militarismul autocrat și imperial al Rusiei lui Putin, cu monarhiile religioase și obscurantiste din Orientul Mijlociu, cu sclavagismul și poluarea din China ori cu sărăcia și inaccesibilitatea serviciilor medicale din SUA.
Europa unită apare ca o gașcă de profesioniști care chiar încearcă să facă treabă mai bună. Ani de zile mă enerva noul limbaj de lemn care vine din instituții și de la yuppies de Bruxelles. Crăpam când auzeam de coeziune, implementare, condiționalități, targhetgrupuri, codecizie, steicholdărși.

Însă m-am răzgândit atunci când Putin a invadat Ucraina după summitul privind parteneriatul estic de la Vilnius în 2013 și au reapărut fantomele sovietice și discursurile fascistoide cu frăție slavă și ortodoxă, judecata istoriei, tradiție milenară, datoria sfântă de a se apăra împotriva imperialismului nord-atlantic și alte căcaturi cu mântuire în veac și cu adularea unei piticanii kaghebiste cu țâțe. Iar astea se vând bine și pe piața valahă.

Nu, mulțam, eu rămân cu Europa decadentă. Prefer să implementez european cu steicholdărși. Vreau politici discutate în instituții europene precum COREPER și directive transpuse.

În 2006, acopeream știri din domeniul IT și comunicații, iar inițiativa Vivianei Reding privind piața unică digitală aproape că ar fi făcut headline și în România dacă bilețelul roz și rotunjimile Elenei nu erau în topul politicilor publice.

Pe atunci Viviane Reding era comisar european pentru societatea informațională și media. Noi o știm mai bine din 2012 când era comisar pe justiție în Comisia Barroso II și ținea impertinența lui Ponta din scurt în timpul puciului antibăsist.

Începând cu toamna lui 2006, așadar, Reding făcea un „business case" din tarifele de roaming din Uniunea Europeană. Totuși, Viviane avea să arate că iubește mult lumea lobby-ului gras și companii precum transnaționala minieră Nyrstar, gigantul media Bertelsmann sau uriașul IT Agfa-Gevaert.

Iar operatorii telefonici făceau spume.

Scopul politic al comisarului era promovarea și dezvoltarea pieței unice a serviciilor de roaming la nivelul UE. Iar principiul (atunci, revoluționar) era că prețurile plătite pentru serviciile de roaming atunci când călătorești în interiorul Uniunii Europene nu ar trebui să fie în mod nejustificat mai mari decât tarifele pentru apelurile plătite în țara ta de origine.

Totuși, și lobby-iștii au dreptate câteodată. Roamingul internațional era și este o problemă importantă atât pentru operatori cât și pentru utilizatori. Piața serviciilor de roaming era în valoare de aproximativ 8,5 miliarde euro în UE în 2005. Altfel spus, atât plăteau europenii acum vreo 10 ani pentru roaming.

Din 147 de milioane de de utilizatori de roaming în UE (în 2006, deci fără România, Bulgaria și Croația), 110 milioane erau clienti de business în timp ce 37 de milioane erau călători în scopuri de petrecere a timpului liber. Comisia avea un argument forte pentru a face ceva atât pentru noi, turiștii, cât și pentru clienții de afaceri, de trei ori mai mulți.

Nu din iubire pentru turistul neamț cu șosete albe, sandale și Bluetooth atașat la țeastă a pornit reforma europeană europeană a roamingului, ci din promovarea intereselor (tuturor) businessurilor paneuropene. Dacă vrei politici izvorâte din iubirea tătucului nației, du-te la Lukașenko sau la Putin.

Partea mișto e că de-a lungul anilor asociații de protecție a consumatorilor din Uniunea Europeană s-au organizat bine și au pus presiune mare pe instituții astfel încât reforma de un deceniu a tarifelor de roaming a devenit tot mai mult orientată către cetățean. Și după iunie 2017 vor mai fi probleme legate tarifele en-gros între operatori naționali și de limitarea lor, dar noi, europenii nu vom mai plăti taxe de roaming pe apeluri, mesaje sau transfer de date.

Ah, operatorii își vor scumpi serviciile ca să își mai acopere din pierderile de pe wholesale? Nasol capitalismul; trebuie reglementat în continuare.

Treaba asta cu desființarea roamingului m-a făcut să-mi aduc aminte și de alte avantaje pe care le ai pentru că trăiești în Uniunea Europeană. Pentru că sunt o grămadă și nu mă refer aici doar la dreptul de munci într-o altă țară din UE, de care se bucură deja peste un milion de români. Mai pot să-ți spun, spre exemplu, de accesul liber la instituțiile de învățământ superior. Sau dreptul la asistență medicală pe tot teritoriul UE. Dar să le dezvolt un pic pe cele mai importante.

Bursele Erasmus și accesul liber la studii universitare. Cu altă ocazie scriam despre cum se făceau anunțurile de burse la universități în anii 90: se afișau la „avizier" oportunitățile de bursă sau de studiu în străinătate cu două zile înainte de scadență. Acum te poți înscrie la ce universitate vrei. Ba îți iei și un job part time ca să îți mai reduci precaritatea pe care o cari în spatele tău de român. Ai și șansa să prinzi o jumate de an într-o universitate europeană care te deschide la cap mult mai mult decât un doctorat la Oprea.

Apoi poți posta inteligent despre cât de eurosceptic ești.

Protecția mediului/ Natura 2000. Nu pot să nu mă îngrozesc la gândul cum ar arăta deșertul românesc dacă directivele europene privind protecția mediului (și așa, transpuse la nesimțire, nerespectate ori chiar în infringement) nu ar fi obligatorii sau siturile Natura 2000 nu ar exista. Știi cum ar arăta? Ca Albania. Pădurile ar fi fost un subcapitol în istoria contemporană a parteneriatului import-export dintre PSD și decorații de la Schweighofer.

Completează lista asta cu ce crezi tu că merită. Sau combate-o cu nerv, știi, ești în UE, poți s-o faci ușor. În Rusia ai lua un pumn de fier în gură.