Am fost la Marșul pentru viață și am înțeles cum ne manipulează biserica

La Marșul ăsta al Vieții, organizat de Asociația „Pro Vita", femeia a fost pusă la colț și lăsată fără alte opțiuni sau măsuri de contracepție. Că nici alea, nici educația sexuală nu sunt alternative în ochii Bisericii și, implicit, ai organizatorilor marșului. Amputarea unor libertăți, însă, e instrumentul prin care oamenii ăștia vor să creeze viața. Orice altceva crezi, ești un nenorocit care-și dorește moartea copiilor și distrugerea poporului român.

Au venit în jur de patru mii de oameni la cea de-a șaptea ediție a Marșului anti-avort care a avut ca temă „Ajută mama și copilul" și a fost organizat în 285 de orașe din România și Republica Moldova. Sau așa spun ei. Mă întreb: oare câte femei ar fi putut fi ajutate, pe bune, din banii cheltuiți pe marșurile astea? Dar e mai ușor să manipulezi oamenii prin naționalism ipocrit și discursuri demagogice.

Pe scurt, însă, organizatorii spun că nu cer o lege care să interzică avortul, ci vor să promoveze suportul pentru „mama aflată în criză de sarcină și copilul aflat pe muchie de cuțit". La propriu și la figurat.

M-am dus la marșul ăsta, cel mai mediatizat de până acum, să văd ce cred oamenii de aici și de ce se iese în stradă pentru o treabă care, în comunism, a ucis peste 12 mii de femei: Decretul 770 anti-avort, dat de Ceaușescu, în 1966.

Am ajuns în Parcul Unirii în jur de ora 12.30, se strânseseră deja vreo mie de oameni, mulți copii aduși de părinți, de profii de religie, de preoți, de cercetași, de Dumnezeu mai știe cine. La marșul pro-viață ai voie cu copiii, cred că e de acord cu asta și Olguța Vasilescu - că aici nu-i niciun fel de pericol fizic. Iar ăla psihologic nu se vede decât peste mulți ani, e ok.

Oricum e frumos și colorat în parc. E firesc când ai un cârnat de baloane, copiii care se joacă, studenți care-și fac tatuaje cu inimi pro-viață, distribuie pancarte și tricouri cu mesaje pro-viață, pro-copil, pro-familie și ANTI-AVORT. Nimic despre gay până acum și nici homofob cu adevărat, asta dacă faci abstracție de straiele naționaliste și însemnele ușor legionare, care știi deja ce înseamnă.

Totuși, singurii care întunecă peisajul sunt fețele bisericești și femeile cu basmale pe cap care-ți dau impresia că s-a mutat coada la spovedit în parcul ăsta.

Mă opresc lângă un grup de elevi care fac glume de tipul „De ce vă drogați, mă?". N-am înțeles în ce context. Au râs, s-a trecut peste și discuția a revenit la „gagica aia bună". Nu știu dacă aveau voie să vorbească despre asta, având în vedere că suntem în postul Paștelui, iar viața sexuală trebuie începută doar după căsătorie. Dar cred că au primit dezlegare de Bunavestire.

Un alt student îi spune unui profesor de religie o frază frumoasă: „filosofia îți face ordine în viață, teologia e pentru inimă și stare". Mi-a plăcut, o iau cu mine și mă îndrept spre ieșirea din parc, unde se pregătește startul marșului.

Doar că în fruntea coloanei se află Gigi Becali și un alai de „camarazi" de la Frăția Ortodoxă „Sfântul Gheorghe" care poartă steagurile României, icoane și straie bucovinene. N-am nicio intenție să scriu mai multe despre ce-a făcut Becali aici. Cert e că „femeia care avortează este o criminală", așa parafrazează Gigi cartea sfântă și-i dă înainte cu biserica și Dumnezeul pe care el, sigur, nu L-a avut niciodată.

Ora 13.00, coloana de baloane colorate îi poartă pe creștini spre Parcul Tineretului. Copiii sunt fericiți, câțiva dintre ei scandează „Pro-via-ță! Pro-via-ță!", se merge organizat pe prima bandă. Se încearcă și alte sloganuri: „anti-avort în unitate!" și „România, trezește-te!". Nu prind la lume.

Ajungem la intersecția cu Budapesta și văd primul mesaj contramanifestație scris pe zidul bisericii Slobozia: „Jos BOR". Au urmat și altele. De fapt, tot traseul marșului a fost trollat de mesajele astea cu trimiteri la fabrica de bani BOR și lipsa de educație sexuală în școli. Apoi am văzut la un balcon de la etajul unu steagul curcubeu, simbol al comunității LGBT. Pe trotuar stătea scris în litere mov: „BOR, marș afară din pizdă". Câțiva participanți la marș au venit să vadă cu ochii lor și să concluzioneze indignați:

„Uite dovada de intoleranță!"

Un bărbat din fața unui bloc primește o pancartă de la o studentă. Îl întreb dacă știe despre ce e vorba: „Nu știu, dar e frumos", se uită lung la poster. Îi explic și-atunci se bucură: „foarte bine, să fie copii mulți în România. Și pe mamele singure să le ajute senatorii ăștia care fură."

Și preoții vor copii mulți, câte cel puțin trei pe familie: „unul pentru mama, unul pentru tata și unul pentru țară și biserică", zice Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț. Un fel de călătorie înapoi, în Evul Mediu.

După aproape o oră de mărșăluit pașnic și ușor anost, ajungem în Parcul Tineretului. La intrare în parc se arată, în sfârșit, și bannerele Coaliției pentru Familie. Câțiva oameni se grăbesc să urce pe dealul din dreapta, dar un organizator țipă la ei: „Nu avem autorizație pe iarbă! Veniți înapoi!".

Însă tuturor ne place iarba, așa că oamenii rămân acolo.

Participanții se strâng în jurul scenei, apar și icoanele - de fapt, niște postere imense. Una mare, cu Fecioara Maria, e ținută virtuos de un bărbat în zeghe și opinci, de la Frăția Ortodoxă.

Pe scenă urcă Alexandra Nadane, președinta Asociației Studenți pentru Viață, care ține un discurs (îl găsești aici pe tot) prin care ne asigură că evenimentul e „apolitic și neconfesional, dar deschis participării tuturor confesiunilor religioase și formațiunilor politice" și că nu cer interzicerea avortului. A vorbit chiar și despre Europa și cei 60 de ani de Uniune Europeană care s-au sărbătorit în aceeași zi. Doar că, la baza valorilor uniunii, stau tocmai drepturile omului, iar marșul nu prea e de acord chiar cu toate drepturile omului.

S-a încheiat discursul. Aplauze. De pe scenă se aude: „Pentru că sunteți generația…". Publicul răspunde timid: „Pentru viață".

Apoi urcă o femeie care-și împărtășește experiența traumatizantă de a face avort. Sigur, nu s-a vorbit niciun cuvânt despre contracepția care ar fi putut să prevină acel avort. A urmat o altă mărturie de la o mamă care n-a fost sprijinită în sarcina ei nici de părinți, nici de bărbat. Trist, dar nicio epifanie.

De pe scenă se aude jovial tânăra MC la marș: „În spate sunteți pentru viață? Noi suntem, aici, în față!". Doar că mai în spate oamenii erau mai preocupați să-și supravegheze copiii lăsați în libertate sau să ia o gustărică la ghereta din parc.

Pe margine de fântână, văd un bărbat care oferă tricouri cu Coaliția pentru Familie. Mă gândesc că e un moment bun să plec cu un suvenir care să mă bântuie toată viața mea de soroșistă corectă politic, care vrea să distrugă familia tradițională și neamul românesc. Bărbatul e amabil, fuge la standul CpF și se întoarce cu un tricou măsura mea. M-am bucurat precum copiii care-ar fi putut fi avortați, dar n-au fost.

Mă întorc la scenă, cu noua mea achiziție, și-l văd cocoțat pe părintele delegat de Preafericitul Daniel: „Doamne ajută! Suntem pentru viață?". Și începe un discurs delirant care mă pierde total, până când un copil îmi dă cu o jucărie în cap. Îmi ies din gânduri și-l aud pe părinte cum spune că biserica nu e împotriva educației sexuale, „dar mai bine să promovăm educația creștină", că cine știe ce fel de oameni sunt ăia care fac educația asta sexuală.

„Oamenii de știință care nu prețuiesc viața, ci din contră."

Îl las pe preot să le vorbească enoriașilor care-și fac selfie-uri și plec să vorbesc cu alți oameni de prin parc.

Dau de Ionuț, 27 de ani, care a venit să susțină „darul suprem" și nu e de acord cu educația sexuală pentru că „sexualizează copiii și le stârnește interesul". Ionuț pleacă ușor supărat că a vorbit cu cineva de la VICE, așa că mă duc la un tată care stă pieziș în mijlocul aleii din parc. Este Cătălin, în jur de 40 de ani, tatăl a trei copii:

Iarăși, nicio revelație.

E undeva la ora 15.00 și pe scenă au început deja concertele. E în plină desfășurare un tip cu ochelari de soare negri, haine negre și adidași albi. Se forțează și se îndoaie mai ceva ca într-o criză de rehab. Prima reacție absolut tâmpită: „bro, ce-ai luat?". Ocultism la cele mai înalte cote.

Apoi îl aud că intră cu piesa „Ruga" pe care a compus-o pentru Maica Domnului. N-am știut dacă să râd sau să mă îngrijorez. Măcar de era muzică bisericească și știai o treabă. Dar nu, omul era cât se poate de serios: „O să vă spun eu când e momentul să ne rugăm în timpul piesei".

Atunci mi-aș fi dorit orice babă cu basma să urce pe scena aia și să povestească despre părintele Arsenie Boca. Ar fi fost mai just.

Omul ăsta se cheamă Dragoș Bădoi, fost membru al formației Direcția 5. N-are sens să zic mai multe.

După recitalul cu pricina, MC-ul o anunță extaziată pe Maria Coman (cineee?) și un bătrân cu înfățișare de Dumnezeu - cum am văzut eu în Cartea Cărților - strigă din toți rărunchii:

„Unde te trezești? E postul Paștelui, bă!"

Evenimentul se stinge ușor, au mai rămas studenții bucuroși de viață și câțiva bătrâni care adună pancarte pentru când le-or trebui. O mamă ascultă, de pe margine, împreună cu fiul ei „concertul". Mă opresc să o întreb câte ceva, ca de final, dar puștiul nu mă lasă să-mi termin întrebarea că începe să-mi spună ce crede el despre avort:

El este Matei, are doar 13 ani și toate răspunsurile la el. Mi-a spus metafora păstrăvului: „știați că păstrăvii, atunci când rămân fără hrană, își mănâncă puii? Noi nu suntem animale, ci oameni. Cum poate o mamă să-și ucidă copilul?". Apoi a zis că vrea o lege anti-avort și că o femeie nu poate fi liberă să decidă asupra sarcinii pentru că „asta ar însemna că și eu pot să iau un Kalașnikov și să omor oamenii pe stradă." Nu știu care-i trendul ăsta cu mitralierele, în ultimul timp, dar se perpetuează.

În fine, aș putea scrie pagini despre ce mi-a zis Matei, dar sper ca, într-o zi, să-și dea seama că viața e ceva mai nuanțată.

Atunci când mama lui a reușit să-mi răspundă la întrebări mi-a spus că viața sexuală trebuie să înceapă doar după căsătorie, într-un mediu sigur, iar homosexualii sunt acești bolnavi sexual care își trăiesc viața în desfrâu: „altfel ar fi putut fi doar prieteni."

Am plecat de la marș după conversația asta bulversantă care demonstează că BOR are îndeajuns de multă putere să asigure radicalizarea copiilor și să crească o generație care controlează drepturile altuia.

Cam o mie de oameni au fost la Marșul pentru viață la Iași. Și-aici organizarea a fost similară cu baloane colorate, melodii de la Holograf (Cât de departe), Vama Veche (Epilog) și Bruno Mars (Grenade) și studenți care împart pancarte.

Stephen Holley, preot din California, care spune că, alături de soția sa, Mary Patty, au lăsat totul în State și au venit în România, unde locuiesc de trei ani, este și el prezent la marș.

O tipă de pe scenă înșiră diverse statistici legate de avort, precum că în 67% din cazuri acesta se petrece la presiunea bărbatului. Păi, stai, că scria 80% pe pancartele distribuite.

După câteva instrucțiuni, „mamele și copiii să meargă în față", se pleacă în marș, cu o mașină la vreo zece metri în fața coloanei din care se aud aceleași câteva melodii. Repetitiv. Undeva mai prin spate, niște fete cântă „Hai țurai și țurai". Trecem pe lângă un bătrânel care are altă pancartă, ceva cu unirea.

„Nu, mulțumim", zice o tipă din coloană.

Facem traseul Independenței – Tg. Cucu – Palatul Culturii – Ștefan cel Mare și ne oprim în fața Mitropoliei. „Stăm în genunchi", o auzisem mai devreme pe o tipă vorbind într-un walkie talkie. Aici trebuia să se spună o rugăciune, dar nu se mai întâmplă nimic. Mai stă lumea la o vorbă și încep să plece spre casă oamenii.

Undeva, mai departe de mulțime, niște bărbați discută: „Eh, să nu începem cu sofisme acum, că nu e doar corpul ei…" ( Text de Ioan Stoleru)

Vezi mai jos mai multe fotografii de la marșul organizat în București.