​M-am ascuns într-un troler ca să țepuiesc sistemul de transport în comun din Anglia

Anul trecut, aproximativ 640 de trenuri au fost anulate în fiecare zi în Marea Britanie. Asta înseamnă 233 606 anulări pe an sau- depinde cum vrei să te enervezi – 7221879 de planuri de călătorie stricate. Și nici măcar nu ni s-au oferit compensații pentru asta – sistemul de transport britanic e cel mai scump din Europa, iar prețurile cresc în continuare.

În cazul ăsta, ce e de făcut? Tăcem și înghițim? Suntem condamnați la o viață de disconfort pentru care plătim scump? Nu, ne ridicăm și luptăm. După un deceniu în care m-am străduit din greu să-mi permit să folosesc transportul în comun britanic, am învățat o grămadă de trucuri care fac sistemul să funcționeze în folosul meu.

Să începem la Kings Cross. Trebuie să ajung la Stevenage în mai puțin de o oră și am nevoie urgentă să ajung la toaletă. Urc în trenul pentru Stevenage, dar e plin de oameni care își țin sacoșele pe scaune, se holbează în telefoane și te izgonesc cu priviri iritate. Am dat bani buni pe bilet, dar n-am niciun loc liber. Ce opțiuni am? Să stau în picioare? Nu cu genunchii ăștia, au trecut prin multe. Să stau pe jos? Nici chiar așa hipiot nu sunt.

Și atunci îmi amintesc de marii emancipatori din buzunarul jachetei: pixul și carnețelul cu post-it-uri.

Confort maxim, nederanjat de nimeni.

După o oră de relaxare în care vreo câteva persoane au bătut în ușa toaletei și au boscorodit, am ajuns la destinație, mândru de ideea genială pe care am avut-o.

Acum vreau să ajung în York – acolo locuiește sora mea, care e însărcinată cu primul ei copil și pe care n-am văzut-o de luni de zile. Mi-am cumpărat bilet, dar nu cred că era nevoie. Am auzit un vechi mit urban conform căruia te poți ascunde într-un troller în tren și n-o să te deranjeze niciun controlor. Vreau să văd dacă e adevărat și, mai ales, dacă e fezabil.

În primul rând, am nevoie de un prieten, unul puternic. Din fericire, amicul meu, fotograful Chriss Bethell, e puternic și nici n-a fost la York niciodată.

Apoi am găsit o valiză destul de mare, căreia i-am făcut o găurică pentru aer. Ajunși în gară, m-am băgat după colț și m-am strecurat în valiză.

Acum începe partea grea. Oare o să mă apuce claustrofobia sau râsul?

Am intrat în tren și prietenul meu mi-a găsit un loc sigur. Aici va fi casa mea în următoarele două ore, așa că e important să mă fac confortabil.

Următoarele douăzeci de minute sunt dificile. Cred că ar fi trebuit să fac ceva întinderi înainte. Dar nu contează, măcar e palpitant.

Le trimit prietenilor poze cu mine din valiză, dar se pare că lumea mea strâmtă și claustrofobică e interesantă numai pentru mine. Nimeni nu-mi răspunde la mesaje.

Așa că scrolez prin newsfeed și observ că părinții mei discută cu nașă-mea despre cât sunt de mândri de mine că am ajuns în The Guardian. Super.

Aud pași pe hol și apoi întrebarea: „E cineva acolo?" Îmi stă inima-n loc. Din fericire, era cineva care voia să intre la baie. Aud o ușă cum se deschide și apoi se închide. Mă gândesc că stau la un metru de un tip care se cacă.

Deodată, simt că prietenul meu trage două șuturi în valiză: e semnalul că se apropie controlorul. Îmi țin respirația și nu mai mișc. Aud: „Biletele la control, vă rog!" Se face liniște. Mulțumesc." Trece mai departe.

Au trecut treizeci de minute și simt că-mi explodează genunchii. Cineva a lăsat ușa de la toaletă deschisă și miroase a pișat. Îmi doresc ca valiza să fi fost măcar culcată, ca să pot zace în poziție fetală. Tânjesc la lumina zilei.

Îmi aplic niște machiaj de camuflaj pe față la lumina telefonului și deschid portița pe care o decupasem în valiză.

Trag aer în piept. Mă simt ca un cameleon. Mai sunt douăzeci de minute.

Simt cum se oprește trenul și se adună oameni în jurul meu. Mi se pare că visez până în momentul în care amicul meu vine și trage bine fermoarele la valiză. Se deschid ușile, simt aerul rece și sunt așezat pe pământ. Lumina intră prin crăpăturile valizei în lumea mea mică.

Cea mai frumoasă catedrală a Marii Britanii.

Mă bucur de ea ca un copil.

Mă văd cu sora mea și merg la un târg de Crăciun, unde cumpăr câteva cadouri stupide și mă îmbăt.

După câteva ore de distracție, mă întorc la valiza mea și prietenul meu mă urcă în tren. De data asta, îi cer să mă așeze pe spate. Îmi pun căștile și ascult o carte audio.

Mă trezesc pe întuneric, cu un început de tendonită. Am câștigat: sunt acasă.

Am făcut-o și pe asta. Și acum sunt sigur că în luna decembrie, trenurile vor fi pline cu bagaje mari și mișcătoare. Mie trebuie să-mi mulțumiți.

DISCLAIMER: VICE nu te încurajează să te ascunzi într-o valiză timp de trei ore când mergi cu trenul, pentru că e ilegal și periculos.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe experimente personale pe VICE:
Am încercat să trăiesc ca o vedetă de pe Instagram
Am încercat să mă las de băut cu ajutorul unei brățări cu șocuri electrice
Am trăit un weekend întreg cu produse dubioase pe bază de Minioni