Târgul de porci de la marginea Bucureștiului îți arată cum moare o tradiție din sărăcie și diete

O bună perioadă din viaţă mi-am petrecut-o la ţară. Toți bunicii mei, din partea mamei și ai tatălui, s-au născut la țară și au crescut pe ulițele satelor, așa că e de înțeles de ce țineau cu sfințenie de tradiţia de a tăia porcul în fiecare an când se apropia Crăciunul. Nu l-au cumpărat niciodată pentru Crăciun, ci îl creșteau în ograda proprie.

Până să-mi fac buletinul, doar priveam la cei mai în vârstă cum pregăteau sacrificarea animalului. Aranjau tacticos, ca într-un ritual (sângeros), toate cele necesare: arzător, paie, cuţite, sârme şi aşa mai departe. După ce-am mai crescut, mă puneau să-l ţin de unul din picioare, în timp ce altcineva, mai cu sânge rece, îi făcea „buzunar la gât". Ştii tu, îl înjunghia, mai exact. Cu ocazia asta eram apreciat c-am trecut la următorul nivel de bărbăţie. Nu pot să zic că-mi plăcea să văd cum moare în faţa mea, dar după momentele astea, mulţumirea c-am dus la bun sfârşit sacrificarea cumva compensa. Să nu mai zic că uitai complet de asta când gustai pentru prima dată şoriciul crud. Aia e, judecă-mă! Sunt un carnivor și un barbar.

În ultimii trei ani, nu s-a mai întâmplat nimic de genul. Asta pentru că bunicii au îmbătrânit şi, rând pe rând, au şi murit. Așa că tradiția asta a dispărut cumva din viața mea. Dar nu pot să spun că regret asta.

Am vrut totuși să văd ce se mai întâmplă pe la țară, dacă oamenii mai fac bani din vânzarea porcilor sau toți își cumpără acum carnea la kil, din măcelărie sau direct dintr-o vitrină de hipermarket. Așa că m-am dus la un târg special de porci, în Brănești, județul Ilfov, pe-un frig de crăpau și râturile.

Să fiu sincer, am fost cam dezamăgit. Era un târg cu 10-15 suflete de comercianți, veniți acolo cu marfa vie și proprie. Printre guițăturile isterice ale porcilor (vreau să cred că simțeau ce-i așteaptă), toată lumea dârdâia de frig, dar se plimba de colo-colo în căutarea porcului perfect. Am citit speranța pe chipurile lor: că vor găsi porcul ăla care să le umple masa și anul ăsta, de Crăciun.

Majoritatea comercianților își țineau porcii-n căruțe sau mașini. Dacia Papuc.

Când am intrat, un domn comerciant mi s-a adresat elegant, frumos şi corespunzător contextului: „Ia zi, boss, vrei să iei un porc? Hai că-l dau ieftinache. Mai lăs şi la preţ". Ba chiar mi-a făcut cunoștință cu purcelul. Maria o cheamă. „Momentan, că, în curând, va deveni uitată", glumeşte el cu mine.

Omul îmi recunoaşte nostalgic că vânzările au scăzut drastic. Cauza ar fi trendul ăsta prostesc în care au intrat oamenii de nu mai mănâncă deloc carne. „Strămoşii noștri cu asta se hrăneau şi erau mult mai sănătoşi, nu existau atâtea boli", îmi spune omul iritat vizibil de prostiile astea veganiste.

Am mers mai departe şi următorul domn a repetat cam aceeaşi poveste, însă cu detalii diferite. Oamenii nu mai cumpără porci ca-n anii trecuţi din cauza faptului că bătrânii, care ţineau obiceiul în picioare, încep să moară pe capete, iar casele rămân goale. E, de fapt, un fenomen chiar problematic aici: migrația populației de la sate la orașe.

„E mai simplu să-ţi umpli punga cu chimicale din supermarketuri", spune omul.

La el, preţul este de opt lei pe kilogram, și omul estimează c-are porci în jur de 130-150 de kg.

Nu mă lasă să plec fără să-mi azvârle și-un pont. Venit totuși de la un profesionist în ale crescutului de porci naturali. Își mută privirea spre un alt comerciant, la mică distanță de el, și-mi zice bănuitor: „Un porc bun, fără concentrate, de la ţară, nu arată ca cel al unui bărbat de puţin mai încolo. Adică aşa, albicios şi curat. Că doar nu-l speli cu dero".

Mă asigură că ai lui sunt crescuţi 110 % natural. Eu îl aprob, că pare om cumsecade.

M-am dus şi la tipul de care se zvoneşte c-ar avea porci crescuţi artificial. Într-adevăr, aveau o culoare mult mai diferită faţă de ceilalţi. Când mă uitam la ei, aveam impresia că i-a spălat cineva înainte, i-a aranjat şi parfumat. Toate cele. Nici cu Vanish nu cred că ieșeau așa. Doar o fundiţă la gât le mai trebuia şi aproape că-l luam acasă să agăț tipe cu el prin parc.

Nu ştiu, posibil să fi avut dreptate domnul cu sfaturi de mai devreme. Că tipul suit în remorca maşinii cu porci prea-albi-să-fie-adevărați nu părea foarte deschis la vorbă, însă a fost de acord să-i facem o poză. Poate s-o fi gândit că-i facem promovare.

O familie completă (și posibil tradițională) se aşezase, în cerc, în mijocul micului târg dedicat porcilor. Veniseră să cumpere unul, dar mai aștepta puțin să treacă timpul. Tipul din dreapta pozei își calculase deja mişcările. Vânzarea e moartă, aşa că, peste puţin timp, oamenii vor mai lăsa sigur la preţ. Nu de alta, dar nu-şi doresc să plece acasă cu porcii lor. Tot ei îmi spun că a trecut vremea de odinioară în care se creşteau animale la ţară.

În satul lor, din judeţlul Călăraşi, îi numeri pe degetele de la o mână pe oamenii care mai cresc o vacă sau o capră, în comparaţie cu acum cinci-şase ani, când nu era urmă de om care să nu facă asta.

Domnul era singurul din târg care avea purcei. N-a vândut niciunul azi, dar în urmă cu vreo câţiva ani, la ora asta, deja avea în buzunar banii pe tot atâţia câţi are în maşină acum. Dă vina pe comercianţii disperaţi după profit, care au crescătorii de porci şi folosesc tot felul de chimicale cu care-i hrănesc.

La târgul ăsta oamenii-s supărați, cumva, pe cursul vieții moderne. Ei vin să-și vândă porcii crescuți la ușa casei, dar sunt puțini cumpărători pentru care asta să mai însemne ceva. Sau, cel puțin, nu la târgul din ziua asta de duminică, în Brănești.

Cert este că, dacă vrei să-ți pui pe masă bucate dintr-un porc crescut în spirit creștin, fără alte artificii, târgurile încă există. Dar vorba vânzătorilor, până când, nu se ştie.

Citeşte mai multe despre ce se mai întâmplă cu porcii în lume:
Tranşarea ultimului iPig
Cum e să fii musulman la o petrecere de Crăciun
E Marea Britanie condusă de o organizație ocultă care face sex cu porci?