Foto

Fotografiile astea cu gunoaie și animale moarte pe Lacul Morii îți arată de ce-ți place primăvara

Pe lângă decorul ăsta rupt din lumea a treia e și clădirea Agenției de Protecție a Mediului București. Cade și de pe ea tencuiala.

de Eli Driu
19 Martie 2017, 1:14pm

La câteva sute de metri de barajul Lacului Morii e o clădire cu alb, albastru și pereți de pe care mai cade tencuiala. Este sediul Agenției Regionale de Protecția Mediului București. Lacul e, totodată, punctul de oprire al râului Dâmbovița înainte să ajungă în Capitală. Ca surse de apă, București folosește Argeș și Dâmbovița, iar centrul de purificare a celei din Dâmbovița e la vreo patru kilometri de locul în care sunt făcute fotografiile de mai jos. 

Ce curge din Lacul Morii ajunge în Dâmboviță și taie centrul orașului pe la Unirii. Asta ca să nu te mai miri la vară, când o să miroasă ca la groapa de gunoi. Cât despre apa de băut, ea vine din râu, cu un punct de decantare și filtrare la Arcuda și Apa Nova susține că o purifică destul de bine. Totuși, n-ar strica să fie îngrijită și cealaltă apă. În vizita pe malul lacului, Eli a căutat să vadă ce „semne" găsește după ce s-au dus iarna și înghețul. A găsit din plin.

A fost impresionată de locatarii din blocurile din zonă. Trebuie să fie magnific să ai o priveliște pe care mulți o caută, spre lac, atât timp cât nu mergi la o plimbare pe lângă el. A găsit și o barcă, dovadă că primăvara chiar a venit. Sper să nu fi avut vreo problemă cu PET-uri, pungi sau altele. Sper, totodată, să nu se fi lovit de-o placă de beton, că cele de pe lângă apă se desprind încet-încet, fără să pară cineva determinat să le oprească.

Mie îmi place cadrul ăsta: greblă, mătură, Agenția în spate și în jur niște gunoaie numai bune de strâns. Fotografii de Eli Driu

La un scurt recensământ a dat peste sticle de plastic, ambalaje de la orice, dar și obiecte casnice, cum ar fi covoare, pături, perne, chiar și o canapea. Peste toate, ca o trecere a timpului, cadavre de animale și jucării abandonate, dar și haine părăsite.

Aproape că și-a făcut un prieten nou. A fost deranjat că fotografiază și s-a gândit să fie mai vedetă decât se poate. Pentru acest locatar ad-hoc mă bucur că nu plătește rate la bancă aproape toată viața, dar are ocazia să se bucure de priveliște. Totuși, nu cred că voia să socializez prea mult, că, pe românește, a cam tratat cu curu' camera foto. Deși n-am putut să nu remarc ironia, că tratează și el vizitatorii cum fac autoritățile cu zona.

Domnul pe care cred că l-am deranjat din siesta de prânz.

Știi cum se zice că se face primăvară când iese ghiocelul? Cred că putem schimba, de câțiva ani, vorba asta veche cu un up to date: cu gunoiul ieșit de sub zăpadă știi că-i primăvară. În sensul ăsta și gunoaiele s-au grupat „strategic" pe la crăpături și printre bucățile de beton. Nu prea au efect, n-ascund prea bine neglijența. A, și-a mai găsit și-un maidanez, acest animal veșnic de companie al Capitalei (Text de Răzvan Băltărețu).

Mai multe fotografii din zona Lacul Morii găsești mai jos.

Vezi mai multe fotografii pe VICE: 
Toate vâslele sus pe Dâmbovița!

Fotografiile astea îți arată cum își văd viața copiii care locuiesc în Delta Văcărești

Cum arată viața românilor la capătul metroului spre Preciziei, între cămine de lux și fabrici

Tagged:
Features
Locale
fotografii
Bucuresti
Lacul Morii