Un român a studiat cum să devină zombie ca să poată supraviețui Apocalipsei

În perioada asta tulbure pentru umanitate, în care tot felul de voci isterice sau, din contră, precaute spun că o să-ajungem să ne mâncăm între noi, fiindcă roboții ne iau joburile și vine apocalipsa în urma căreia vom rămâne făr' de resurse, m-am gândit că aș avea mai multe șanse să rămân the last man standing, dacă mă fac un zombie profesionist.

Aşa am ajuns la Zombie Defense Academy din Copenhaga, unde am devenit zombie într-un scenariu apocaliptic petrecut în fostele bunkere antinaziste, din partea de est a oraşului.

Dacă te gândești că jobul tău este plictisitor, te asigur că să fii zombie zilier e ceva mai palpitant. Un fel de role playing realist care ai putea spune că te pregătește pentru viață (aia de Apoi) sau măcar îți oferă o perspectivă de viitor.

Am petrecut o zi ca zombie, am învățat teorie și am făcut ceva practică pe teren. Nu așa, orișicum, ci academic.

Când am fost recrutat prin SMS la Academia de Zombies, m-am bucurat ca un student proaspăt admis la Medicină. Eram patru zombies pe loc.

La instructajul dinaintea Apocalipsei am aflat de la organizatori că rolul meu e să-i sperii de moarte pe supravieţuitori, dar n-am voie să-i imobilizez şi să-i muşc pe bune. Nu-i pot împinge pe scări sau arunca de pe acoperiş. Aşa procedează un zombie profi cu clienţii săi umani.

Chestia asta mi-a cam tăiat din entuziasmul iniţial, dar m-am resemnat pentru că știam că posturile de zombie în simularea asta sunt gratuite, spre deosebire de supravieţuitorii care plătesc taxă de joc Academiei, ca să experimenteze pe viu Apocalipsa.

Gândește-te la vizitatorii din Westworld și la cum s-a îmbogățit Ford, excentricul boss interpretat de Sir Anthony Hopkins.

În timp ce supravieţuitorii se pregăteau de apocalipsă, la caldurică, în căsuţele din port, eu am îngheţat alături de ceilalţi zombie bântuind p-afară sau într-un bunker folosit de nazişti acum 70 de ani, sigur în scopuri ceva mai horror.

Acolo, în pauze, am făcut ritualuri periodice cu bere şi cipsuri pe muzică psytrance, care parcă au mai încălzit atmosfera de minus trei grade. D-alea Celsius, nu de-ale lui Moise Guran.

Cu toate astea, mă îndoiesc că zombies bagă snacks și alcool.

Un zombie e mai costisitor decât un pitbull, dacă iei în calcul machiajul profesionist, hainele distruse şi setea de bere sau cafea. Deşi poţi să-l laşi multe ore liber pe-afară, zombie o să se-ntoarcă cu lookul distrus şi tot tu o să plăteşti sângele fals.

Care, apropo, costă o avere în comparaţie cu ketchupul.

Avantajul unui zombie profesionist e că, fiind deja mort, se poate comporta normal pe aproape orice substanţă. Nimeni nu s-a prins că grupul de zombies cu care vânam şi-o dădea frecvent în bunker cu ganja şi alcool.

Problemele apar atunci când te spargi atât de tare, încât uiţi că eşti zombie şi ţi-e frică să te mai uiţi în oglindă sau în ochii oamenilor.

Fii zombie, dar cu măsură!

Toată ideea de simulare a Zombie Apocalipsei e amuzantă până te prinzi că e atât de puţină anarhie în bula în care trăieşti zi de zi, încât ai nevoie de prăjeala asta ca să nu mori de plictiseală. Știu că sună hipersuperficial, dar ăsta e adevărul. De fapt, viața în 2017 e bună, mai bună ca oricând altcândva în istoria umanității, așa că oamenii găsesc tot soiul de experiențe pe care le fac pentru că, efectiv, pot.

Bine, mulţi dintre colegii zombies sau supravieţuitori de la Academie vin aici ca să-şi abandoneze premeditat rolurile sociale, feedul de Facebook sau jocurile virtuale. E un sentiment de eliberare în asta.

D-aia recomand din când în când genul ăsta offline de zombificare şi, cine ştie, un pretext de reconversie profesională. După ce am absolvit Academia ca Zombie, eu mă simt pregătit pentru o carieră eternă şi glorioasă.