Chestii

Cum ar fi arătat România fără DNA

Instituția asta a apărut într-o perioadă în care Comisia Europeană era de-a dreptul înspăimântată de nivelul corupției de la noi din țară.
15.3.17
Fotografie de Partidul Social Democrat via Wikimedia Commons

(Fotografia din deschidere de Partidul Social Democrat via Wikimedia Commons)

„DNA să vină să vă ia" a fost poate sloganul preferat al sutelor de mii de protestatari care au scandat iarna asta în Piața Victoriei. În contextul discuțiilor recente despre rolul și competențele procurorilor anticorupție, amplificate de decizia Curții Constituționale care a stabilit că DNA a „perturbat buna activitate a Guvernului" (da, alte cuvinte n-au găsit judecătorii pentru noapteacahoții), am încercat să-mi imaginez ce am fi pierdut și ce am fi câștigat dacă nu ar fi avut cine „să vină să îi ia".

Publicitate

Dar, înainte de asta, un pic de istorie.

Prima zi de lucru a Parchetului Național Anticorupție (PNA), astăzi DNA, a fost 1 septembrie 2002. Cu cinci luni înainte, fusese dată o ordonanță de urgență prin care lua ființă instituția care urma să ancheteze fapte de corupție mare și medie. Prim-ministru era Adrian Năstase, care se lăuda că a venit vremea PSD să devină „un partid modern". De fapt, PNA a luat ființă ca urmare a presiunilor dinspre NATO și Uniunea Europeană, după cum explica Victor Ponta, pe atunci un tânăr promițător de doar 20 de ani care conducea Corpul de Control al premierului: „Americanii, ca întotdeauna, sunt niște oameni pragmatici (…) ne-au spus să înființăm Parchetul Național Anticorupție și să alocăm resursele necesare."

Dar totul era doar de fațadă. An de an, rapoartele Comisiei Europene trăgeau România de urechi pentru că nu-și anchetează corupții. La cârma instituției a fost pus un blând supus și, în primii ani de existență, PNA a deschis dosar unui singur ministru. Curând, PNA a început să fie numit de presă „Parchetul Năstase Adrian", după ce șeful instituției i-a luat public apărarea șefului Guvernului în momentul apariției primelor suspiciuni de corupție.

Dar apoi Adrian Năstase a candidat la prezidențiale în 2004 și a pierdut. În 2005, șefia celei deja devenite DNA (întâi Departament și, în 2006, Direcție Națională Anticorupție) a ajuns în mâinile procurorului Daniel Morar (a rămas în funcție până în 2013, când conducerea a fost preluată de Laura Codruța Kovesi) și lucrurile au început să se miște. Și, ca o ironie, primul mare pește prins de DNA a fost chiar cel care a semnat actul de înființare a instituției: Adrian Năstase.

Citește și: Chiar avem nevoie de DNA?

Încă i-ai număra ouăle lui Năstase și ți-ar da cu minus

„Trebuie să fii bolnav la creier ca să lansezi o acuzație de luare de mită la adresa unui fost prim ministru fără să existe nic un fel de rațiune pentru a lansa o astfel de murdărie (…) Este o metastază a statului de drept", a spus Adrian Năstase într-o zi de februarie din 2006, la scurt timp după ce fusese învinuit de luare de mită în dosarul privind modul dubios în care intrase în posesia unui teren de pe strada Zambaccian. Cam asta era părerea lui Adrian Năstase despre activitatea DNA.

Cu trei ani înainte de învinuirea sa, Năstase îi invita pe cei interesați de averea lui să vină să îi numere ouăle. Asta am fi făcut probabil și acum, dacă DNA nu ar fi existat. Și poate n-am fi aflat nici astăzi că averea sa a fost dobândită  „în cel mai pur stil mafiot", ca să folosesc expresia judecătorilor.

Publicitate

E dureros să-mi imaginez ce funcție în stat ar avea astăzi Adrian Năstase dacă ar fi câștigat alegerile prezidențiale din 2004 și DNA ar fi continuat să funcționeze ca pe vremea lui. Cel mai probabil l-am vedea des la televizor  vorbindu-ne în fraze ca asta, rostită în vremurile în care i se spunea, simplu, El Însuși: „Ne tot plimbăm cu corupţia în gură, o scoatem afară, o întoarcem înăuntru, corupţia vreau să spun."

Fotografie de Anti.USL, via Flickr

Nu ai fi știut cât de extinsă e, de fapt, corupția în România

Cumva, Adrian Năstase avea dreptate. Toată lumea vorbea, încă de la începutul anilor 2000, despre corupți și corupție. Instant te gândeai, „a, sigur e corupt", când citeai vreo știre despre averea babană a vreunui politician.

E, când marile dosare DNA au început să curgă, ne-am dat seama că aleșii noștri erau chiar mai corupți decât ne imaginam. Nu e loc aici să înșir toate marile dosare deschise de  DNA în ultimii 15 ani, dar ele conțin nume ca: Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Cătălin Voicu, Gigi Becali și ceilalți Becali, George Copos, Marean Vanghele, Mircea Băsescu, Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Dan Grigore Adamescu și judecătorii mituiți de el, Sorin Oprescu, Liviu Dragnea, Alina Bica, Elena Udrea, Monica Iacob Ridzi, Dan Șova, Victor Ponta. Mulți din lista asta, care e mult mai lungă, sunt sau au fost condamnați, în timp ce în cazul altora procesele se află pe rol.

M-a fascinat întotdeauna siguranța unora din lista asta că ei nu vor fi niciodată prinși. Adică vezi tu la televizor că primele patru-cinci știri din jurnal sunt despre flagranturi și dosare ale DNA, și tu, om cu funcție înaltă în administrația publică, ai tupeu să primești mită chiar în ziua aia? Așa că, fără DNA, nu am fi știut că tentația de a lua bani murdari e mult mai puternică decât teama de pușcărie. Și nici nu am fi aflat că unii oameni ar primi aproape orice pe gratis, de la bilete de vacanță, apartamente, la caltaboși, pulpe de pui, vaci, oi, arbuști ornamentali. Cred sincer că dosarele DNA ar putea fi o bună sursă de informare pentru studiile privind natura umană.

Citește și: Toate argumentele românilor care iau apărarea PSD-ului când încearcă să legalizeze corupția

Nu ai fi aflat moduri inedite de a te feri de procurori: discuții numai la WC sau în lift

Frica de procurori o aveau mulți în sân, dovadă stau metodele prin care au încercat să-și ascundă, fără succes, urmele. De exemplu, pe fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, nu l-a apărat de procurori nici aparatul de bruiat semnalul telefoanelor mobile și nici faptul că i se lăsa mita sub o pernă de pe canapea.

În schimb, judecătorul Stan Mustață, care în prezent ispășește o pedeapsă de opt ani jumate pentru luare de mită și constituirea unui grup infracțional organizat, își ducea complicii în baie când discuta intervenții în dosare. Aici, vorbea în șoaptă și dădea des drumul la apă în WC.

Publicitate

În schimb, judecătoarele Viorica Dinu și Antonela Costache vorbeau numai în liftul Tribunalului București despre dosarele în care inculpații le ceruseră decizii favorabile în schimbul unor sume de bani. Sperau că liftul capitonat cu aluminiu nu le-ar fi permis procurorilor să le asculte. Fals. În plus, judecătoarea Costache folosea un telefon de generație mai veche, fiind convinsă că modelele bătrâne nu pot fi ascultate. Nici asta n-a mers.

Alții s-au gândit la alte metode prin care să se ferească de ascultarea telefonului. Printre cei mai hotărâți să le dea țeapă procurorilor a fost Sorin Apostu, fost edil al Clujului, care avea nu mai puțin de 17 telefoane mobile la care schimba des cartelele.

Dacă nu schimbau atât de des telefoanele, unii (viitori) inculpați foloseau nume de cod în discuțiile cu complicii lor. De exemplu, Sorin Ovidiu Vântu îi spunea lui Nicolae Popa „golănașule" sau „Viorel" la telefon. Tot el însă s-a dat de gol, când o stenogramă arată că, atunci când fiica sa îl întreabă de ce nu folosește numele real al prietenului de familie, Vântu îi răspunde: „Noi îi spunem Viorel."

Captură via contul de Facebook al lui Sorin Ovidiu Vîntu

Stenograme pe care nu le-ai fi citit: „Tati! L-a ridicat DNA pe Sorin!"/ „Care Sorin?"

Aici nu prea au rost cuvintele mele, mai bine le las pe ale lor să spună povestea:

Discuție Sorin Ovidiu Vîntu - Sergiu Toader (fost director la Realitatea TV):

„S.O.Vântu : - Cred că cea mai mare tâmpenie care a făcut-o imbecilul asta (n.r. se referă la Traian Băsescu) este că m-a ales pe mine țintă, încă de acum un an de zile. Era băiat deștept, venea la supt p…, îmi sugea p… frumos, spunea sărut mâna pentru masa și cu asta basta. Că loviturile mari, boul dracu', nu cu presa i le-am dat, ci cu capacitatea mea de combinații și de joc.
Sergiu Toader. - Nașpa! Acum trebuie să ne pregătim să-l omorâm pe Geoană (râde - n.n.).S.O.Vîntu - Dar este elementar, dragă Watson (râde - n.n.). Păi, presa trăiește din sânge, f…, puroaie, de unde trăiește presa?! Din fapte pozitive?! Ce dracu'! Da, dragă Sergiu."

Publicitate

Discuție Viorel Hrebenciuc - Dan Șova:

„Hrebenciuc: …Acum îţi spun cinstit, cu toată chestiunea, va trebui să facem într-un fel cu amnistia. Uite şi tu, mă că…
Şova: Amnistie şi graţiere obligatoriu!
Hrebenciuc: Pe cuvânt îţi spun, Dane, şi tu să le spui la partid asta."

Discuție Dan Voiculescu - Camelia Voiculescu:

„Dan Voiculescu: Da!
Camelia Voiculescu: Tati! L-a ridicat DNA pe Sorin !
Dan Voiculescu: Care Sorin?
Camelia Voiculescu: Alexandrescu.
Dan Voiculescu: Păi, vezi tată?
Camelia Voiculescu: Tată, ce mă fac?! (…) Ăştia vor să ne sperie!"

Discuție Mădălin Voicu - Nicolae Păun (ambii deputați):

„Păun: Auzi, măi? Fac câțiva ani de viață, de pârnaie, da' sa moară copiii mei, când ies afară, dacă nu dau doua cuțite în gât la procurori și mă p.. pe ei.
(…)
Păun: Bă, auzi? Când ți-am spus eu din primăvară: mă, vezi că aștia sunt pe noi.
Voicu: Bine, bă, și ce să ne facă? Eu nu am afaceri, n-am combinații, n-am șmecherii.
Păun: Păi, pe tine nu, dar pe mine mă face!"

Citește și: „Dan Şova lua", dar nu prea curând

Fotografie de Bogdan Muraru, via Wikimedia Commons

Faze penibile din Parlament pe care le-ai fi pierdut sau despre mir și sutiene

Când ministrul senator Dan Șova urma să afle decizia colegilor săi cu privire la cererea DNA privind retinerea și arestarea sa, s-a întâmplat ceva care va rămâne în istoria momentelor penibile care au avut loc între pereții Senatului. O colegă de Parlament, Ruxandra Jipa, de la UNPR, l-a uns cu ulei de la Mormântul Sfânt pe la încheieturi pe cel acuzat, printre altele, de trafic de influență, evaziune fiscală, spălare de bani.

„De ce l-ați miruit?" „De drag", a răspuns Jipa. Probabil tot de drag Șova a fost scăpat de colegii săi, care au votat împotriva reținerii sale.

Publicitate

Nu la fel de drăguți au fost colegii din Camera Deputaților ai Elenei Udrea, care i-au ridicat de veo opt ori imunitatea. Nu i-a impresionat nici momentul în care fosta consilieră de la Cotroceni a vorbit despre desuurile sale: „Când am fost dusă în arest, mi-au luat sutienul şi am fost dusă într-o cameră cu dimensiunea de 3 pe 3 metri, cu paturi suprapuse."

Epică rămâne și declarația din Camera Deputaților a actualului fugar Sebastian Ghiță, înainte să fie scăpat de reținerea cerută de DNA: „Eu nu m-am născut să fur, nu m-am născut să fac contracte cu statul. M-am născut să creez."

Cărțile care n-ar fi fost scrise și nu merită citite

Bibliotecile familiilor și apropiaților condamnaților din ultimii ani ar fi fost clar mai sărace dacă DNA nu ar fi existat. De exemplu, cum ar fi arătat literatura și știința din România fără titluri precum: Omenirea, încotro?, de Dan Voiculescu, China-networking sau guangxi-comportament organizațional, de Mihail Cristian Vasile, Controlul calității peștelui, batracienilor și fructelor de mare, de Sorin Apostu, Foreign policy, de Dinel Staicu ? Sau Alianțe matrimoniale în politică ale principilor români din Țara Românească și Moldova, de George Copos, care mai e și plagiată?

Și să nu uităm câteva dintre capodoperele lui George Becali: Muntele Atos, patria Ortodoxiei, Steau și Becali, Becali și politica. Începuturile, Iubirea milostivă și mântuitoare. 

Publicitate

Și, în plus, n-am fi fost martori unor declarații sincere, precum aceasta a lui Ioan Becali:
„Am scris trei cărţi într-un an, nu în cinci zile ca alţii. Sunt cărţi scrise din viaţa mea."

Florian Coldea, fostul adjunct al directorului SRI. Fotografie via sri.ro

Nu ai fi aflat cât contează SRI în viața ta

O anchetă penală e un mod sigur de a curma sau a pune serioase piedici unei cariere politice, oricât de solidă ar fi ea. Și, când o anchetă începe într-un moment important al acelei ascensiuni - să zicem, înaintea unor alegeri, apar întrebări despre momentul ales pentru deschiderea acelei anchete.
„Nu poţi să nu te înfiori citind lista celor anchetaţi de DNA: miniştri, prim-miniştri, judecători, procurori, secretari de stat, primari, consilieri, directori de instituţii. Avem cu toţii datoria să nu ne permitem să facem vreo greşeală", a spus Livia Stanciu, fosta șefă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la bilanțul activității din 2014 a DNA. Venind de la o susținătoare a Direcției, cuvintele astea au sunat a avertisment.

În cei 15 ani de existență. DNA fost uneori acuzată că taie aripile anumitor politicieni ca să facă loc altora. Că trimite numai anumite dosare în judecată, ținându-le pe altele la sertar. Că nu sunt întâmplătoare momentele când alege să anunțe demararea unei anchete. Că unele dosare sunt prea subțiri și sunt lansate fără dovezi suficiente, poate-poate iese ceva. Și, nu în ultimul rând, că are o relație prea strânsă cu Serviciul Român de Informații. De aici termenul de binom. Scandalul din ultimii ani iscat de controversa din jurul interceptărilor pe care SRI le făcea pentru DNA a adus în prim plan SRI și rolul său în deciziile privind ce dosare ajung în instanțe și ce nu? Sau că unele dosare erau practic făcute integral și date la cheie procurorilor DNA. Ei, și ce e rău în asta, ai fi poate înclinat să întrebi. Păi bine nu e, în primul rând pentru că SRI este serviciu SECRET. Dacă întrebi un jurnalist despre SRI, o să-ți arunce priviri cu subînțeles, de genul „e, știm noi despre servicii" și o să-ți arunce vorbe vagi despre „băieți". Dar, de fapt, prea puține se știu despre ce interese au unele facțiuni din SRI și pe ale cui le apără. Deci poate nu e prea sănătos ca un grup de oameni despre care știm atât de puțin, și al cărui principal rol ar trebui să fie altul, decid în așa măsură ce se întâmplă în peisajul politic din România.

Publicitate

Astfel, dacă nu ar fi existat DNA, poate SRI nu ar fi prins un avânt atât de mare în ultimii ani în tragerea de sforile puterii din România.

Așadar, cum ar fi arătat o Românie fără DNA?

În concluzie, viața noastră ar fi fost mult mai tristă fără DNA. România ar fi fost o țară în care judecătorii primesc bani prin parcări în schimbul unor sentințe favorabile unor inculpați, politicienii primesc bani sub pernă, interlopii fac și desfac împreună cu politicienii, terenurile se vând la prețuri de nimic către oameni importanți cu încălcarea drepturilor proprietarilor, banii din campanii electorale au un traseu dubios, în birouri din Palatul Victoria sau Palatul Parlamentului se trafichează influența.

Sigur, poate toate astea se întâmplă și acum, dar, fără să existe DNA, doar le-am fi bănuit și nu am fi sperat că, la un moment dat, vor fi trași la răspundere. Deci, da, dacă e un lucru pe care l-am câștigat cu certitudine în toți acești ani datorită DNA, atunci aș zice că asta e speranța .

Citește și alte articole despre DNA:
Tot ce știm până acum despre acuzația de plagiat adusă șefei DNA, Laura Codruța Kovesi

Tot ce trebuie să știi despre Coldea, cel mai puternic și misterios boss din istoria SRI

Politicienii-infractori din România pe care grațierea dorită de PSD i-ar scăpa de pușcărie