Internet

Cele mai bune plante de apartament de care poți avea grijă chiar și tu

Decorează-ți spațiul de lucru cu plante care sunt greu de ucis și ușor de iubit. La fel ca tine.
IG
translated by Irina Gache
plante de apartament care nu sunt pretentioase
Foto: Getty Images.  

Din punct de vedere cultural pare că am depășit capcanele pandemiei vechi de un an cu Tiger King și pliculețele de drojdie, dar mai e o categorie despre care sunt încă foarte interesată: plantele. Toate soiurile de plante: cățărătoarele, cele care atârnă, care se lungesc, tot ce văd pe Etsy și-mi crește serotonina.

Publicitate

Nu am absolut nicio dorință maternă în mine, și cu toate astea nu mă pot opri din propagarea philodendronilor, fiindcă arată ca niște inimioare, cresc ca nebunii și sunt unele dintre cele mai ușor de ținut în viață plante. Le susțin, iar ele mă susțin pe mine.

Oricum, știu că ne-am întors la cele mai noi modele de măști KN95 și că am trecut de momentul ăla intens în care ne păstram plantele în viață la nivelul grădinilor victoriene. Dar încă nu ne-am întors toți la birou și cred că spațiile noastre de acasă ar avea nevoie de o mică înviorare pentru toamnă. Ceva nou de crescut într-un suport improvizat din sfori sau o plantă mov atârnătoare pentru acea fereastră cu lumină bună. 

Primul pas este să știi ce plante rezistă cel mai bine în interior. Pentru început, dă-ți seama unde naiba ești, și în lume, dar și în relație cu soarele. Nu am realizat că aveam fereastra pe nord în fostul meu dormitor și planta mea de Ficus Lyrata a plătit prețul. Deci folosește o aplicație cu busolă și încearcă să-ți dai seama unde te poziționezi în funcție de punctele cardinale. În general, ferestrele pe sud sunt cele mai bune pentru plante care preferă multă lumină. Când nu știi exact, cel mai bine vorbește cu vânzătorii de la florărie sau alege plante care se pot adapta în orice mediu. Cu toate astea, să știi că sunt plante care s-ar putea să intre într-un „șoc” dacă le muți dintr-un loc foarte luminos într-unul mai întunecat, și invers. 

Publicitate

Acum că știi bazele, înarmează-te cu stropitoarea și hai să purcedem la drum, fiindcă oricare dintre plantele de mai jos va fi o adiție adaptabilă și fericită pentru casa ta, biroul de acasă sau pentru temnița sexuală. Îți garantez.

Philodendron

Ador o plantă cățărătoare. Philodendronii nu au nevoie de foarte multă atenție și lumină, ceea ce îi face să fie perfecți. Am cumpărat unul în urmă cu câțiva ani și de atunci mi-a făcut duzine de pui. Sunt perfecți pe post de cadouri pentru prieteni. Tot ce trebuie să faci ca să-i înmulțești este să tai tulpini la câțiva centimetri de nodul de creștere, pe care apoi le pui în apă. Apa o schimbi cam o dată pe săptămână, dar poți și mai rar. În scurt timp vor apărea rădăcini mici și după ce devin destul de puternice le poți planta în pământ pentru prieteni sau le poți păstra în apă.

Plante aeriene

Nu ai nevoie de pământ pentru genul ăsta de plante și nici loc pe birou. Poți atârna o plantă aeriană pe perete sau la fereastră și are nevoie de apă o dată pe săptămână și de lumină indirectă puternică. Acestea fiind spuse, plantele aeriene sunt atât de mici încât le poți găsi un loc oriunde în casă. Unii producători le vând în suporturi mici de ceramică sau obiecte care arată ca niște sculpturi.

ZZ Plant

Una dintre cele mai drăguțe și mai lucioase plante, ZZ (Zamioculcas) este ca tine. Prosperă în locuri slab luminate, în saloanele de cosmetică și în mall-uri. De obicei o găsești la înălțimea de 30 de centimetri, dar o găsești și la dimensiuni perfecte pentru birou.

Snake Plant (Limba soacrei)

Dacă nu vrei o plantă care să se întindă sau să se cațere, atunci Snake Plant (Limba soacrei sau Sanseviera) este perfectă pentru tine. Este ușor de îngrijit și poate prospera chiar și dacă o neglijezi, iar ca bonus îți purifică și aerul din casă, fiindcă este una dintre puținele plante care poate transforma dioxidul de carbon în oxigen în timpul nopții. 

Pothos Marble 

Asta e o plantă distractivă care se tot întinde sau pe care o poți pune lângă philodendron. Crește și se desfășoară în același mod ca philodendronul, de aceea este una dintre cele mai ușor de îngrijit plante. Are nevoie de apă o dată pe săptămână sau chiar la două săptămâni și lumină atâta cât îi poți oferi.

Palmierul Ponytail

Asta numesc eu o plantă cu personalitate care va arăta grozav pe fundalul call-urilor pe Zoom. Doar uită-te la ea, arată întocmai ca o coadă de ponei. Curăță aerul, nu este toxică pentru animalele de companie și rezistă bine mersi și într-o cameră cu puțină lumină (observi un trend aici? Cool). 

Peace Lily (Crinul Păcii)

Numesc planta asta Floarea Renașterii. Indiferent de câte ori uit să o ud, mereu renaște atunci când îmi revin din abisul mental. Are și niște flori albe care îți oferă o stare de calm și se potrivește cromatic în sufragerie sau în baie. Îi place lumina, dar, ca restul speciilor din lista asta, va supraviețui și cu lumină mai slabă.

Sau ia-ți o plantă artificială

Știu, știu. Dar ascultă-mă puțin: Să tot cumperi (și să îngropi) plante o să-ți afecteze buzunarul, iar unele dintre plantele tropicale pe care le găsești în orice magazin, cum ar fi poinsettia, nu sunt o alegere prea ok pentru mediu. Și știi ce? Este 2021! Plantele artificiale nu sunt doar pentru pompele funebre. Dacă vrei să-ți iei o plantă artificială mișto, cumpără versiunea uneia sensibile care în mod normal ar muri în grija ta. Vei simți că ieși în câștig în fiecare zi. 

Bucură-te de noii tăi copii.