legenda alicudi cornul secarei
Fotografii din arhiva lui Paolo Lorenzi
istorie

Insula siciliană în care pâinea a produs halucinații în masă ani de zile

Alicudi e o insulă eoliană plină de mistere și povești ciudate care au prins viață datorită unei ciuperci halucinogene din secară.
Andrea Strafile
Rome, IT
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia
3.3.21

„Greu găsești ceva mai trist și mai dezolat decât insula asta nefericită care formează partea vestică a arhipelagului eolian. E un colț de pământ care a fost uitat în momentul creației, a rămas în haos.”

Astfel descria Alexandre Dumas insula Alicudi în 1835. Ultima insuliță a unui arhipelag vulcanic din Sicilia, aproape nelocuită, foarte stâncoasă și deșertică (acum invadată de multe capre). Dar nu a ajuns faimoasă datorită frumuseții ei sălbatice sau a solitudinii. De la începutul secolului douăzeci, Alicudi a avut mereu reputația de insulă magică. O insulă unde se întâmplă lucruri misterioase. Legenda a trecut din gură în gură de la o generație la alta.

La începutul secolului douăzeci, granița dintre magie și realitate era neclară aproape peste tot, darmite într-o insulă siciliană izolată de restul lumii câteva luni pe an. Diferența a constat într-un aliment care era prezent în Alicudi: pâinea neagră cu cornul secarei.

Această pâine, care a apărut pe insulă la începutul secolului douăzeci, între 1903 și 1905, a coincis cu aparițiile femeilor care s-au transformat în păsări și apoi au zburat spre Palermo. Nu e nimic magic la aceste apariții, au fost doar halucinații.

Cornul secarei

cornul secarei alicudi

Fotografii din arhiva lui Paolo Lorenzi

Cornul secarei e o ciupercă parazit, claviceps purpurea, care trăiește, după cum îi spune și numele, în lanurile de secară. Dacă ești pasionat de droguri și poveștile lor, atunci știi că ciuperca asta conține un alcaloid cu putere halucinogenă mare: acidul lisergic. Mai exact, ingredientul de bază al LSD-ului sintetizat de elvețianul Albert Hoffman.

Spicul secarei afectate de această ciupercă are niște cornițe mici și negre, asta ca să știi cum arată dacă treci pe lângă un câmp de secară și vrei să te tripezi mișto. Când ciuperca a ajuns în Alicudi, la începutul secolului douăzeci, oamenii de acolo nu aveau idee că secara cu care făceau pâinea va da naștere celor mai vechi legende de pe insulă. „Se pare că englezii au adus cu ei pe insulă ciuperca, atunci când au venit să ia struguri Malvasia (ca să facă sherry) și absint”, a zis Paolo Lorenzi, un antropolog care a petrecut opt luni în Alicudi.

Făceau comerț cu Messina și Palermo și apoi treceau prin Insulele Eoliene. Dar, așa cum mi-a explicat Paolo, probabil că infestarea a avut loc cu mult înainte de secolul douăzeci. Antropoloaga Macrina Marilena Maffei, o mare cunoscătoare a miturilor și legendelor care înconjoară Insulele Eoliene și care a stat de vorbă cu mulți bătrâni locuitori ai arhipelagului, a descoperit că ciuperca s-ar putea fi ajuns pe insulă cu câteva secole în urmă, și pe toate insulele, nu doar pe Alicudi. Efectele cornului secarei, printre altele, erau deja cunoscute de vechii greci, care ingerau ciuperca înainte de ritualuri; mai târziu, în Belgia, în perioada în care se vânau vrăjitoare, și mai recent, în 1951, în satul franțuzesc Pont-Saint-Esprit, în care 250 de persoane au fost afectate de halucinații, viziuni și tentative de sinucidere.

În vremea aceea, oamenii din Alicudi au început să-și povestească unii altora viziunile: fantome, vrăjitoare, transformări în animale. Chestia asta a ținut câteva decenii și unii arcudari încă o cred. După cum explică foarte bine acest documentar de Francesco Giuseppe Raganato, locuitorii din Alicudi trăiesc într-o bulă lipsită de tehnologie – nu există mașini, iluminare stradală, folosesc apă de ploaie.

Alicudi cornul secarei

Imaginează-ți situația acum un secol: femeile se trezeau noaptea și se întorceau încărcate cu mâncare. Trebuie să fi zburat, altfel cum să fi făcut asta? Se dizolvă uraganele? Există oameni care știu să le dizolve prin rugăciuni. Și așa mai departe. Ideea e că oamenii au văzut lucrurile astea cu ochii lor pe atunci. O halucinație colectivă care a durat ani de zile.

ergot alicudi

Dar apar două întrebări. Suntem siguri că pe insulă a existat cornul secarei? Pentru că nu există documente care să ateste asta. Și dacă a existat, cum au realizat locuitorii că nu erau decât halucinații?

„Putem spune că suntem siguri că a existat cornul secarei în Alicudi”, mi-a explicat Paolo. Am vorbit cu bătrânii – care s-au deschis cu dificultate, după o vreme – și unii dintre ei nu își aminteau doar că au văzut cereala respectivă, dar și de ciuperca de pe ea, căreia îi spuneau cărbune, din cauza culorii negre.

Ca să răspund la a doua întrebare, trebuie să privești situația dintr-o perspectivă mai largă. Și, în primul rând, să înțelegi că una e să iei acid lisergic conștient, întins pe un covor, și alta e să îl consumi inconștient, în timp ce încerci să îți vezi de viața de zi cu zi.

E foarte diferit să iei acid conștient, cu corpul și mintea pregătite. Dacă îl iei fără să știi despre ce e vorba, cauzează halucinații mult mai profunde și incontrolabile. Locuitorii din Alicudi s-au obișnuit atât de mult cu halucinațiile, încât au început să le perceapă drept realitate. Erau vremuri grele, cu foamete, în care pâinea era baza dietei. Toți mâncau pâine ca aliment principal. În mod ironic, hipioții au fost cei care i-au ajutat pe arcudari să realizeze ce s-a întâmplat.

cornul secarei

„În anii cincizeci, mulți imigranți au început să se îndrepte spre Australia și America. Pentru că e un teritoriu izolar, insula a devenit o destinație și oază pentru grupurile de hipioți”, mi-a explicat Paolo. „Când au auzit poveștile locuitorilor, hipioții s-au prins ce luaseră oamenii și au încercat să le explice că sunt halucinații pe acid. Legendele de azi conțin și explicații științifice, dar au păstrat și o doză de magie.”

Bineînțeles, după o vreme, arcudarii au realizat că efectele erau cauzate de cornul secarei și au evitat ciuperca până la dispariția acesteia prin 1960. Dar nu știau, tehnic, care e explicația. Biserica n-a ajutat deloc: a declarat că pâinea neagră trebuie evitată pentru că e pâinea Satanei.

Publicitate

Dar, după mai mult de un secol, aceste povești au rămas o realitate trăită, chiar și pentru generațiile următoare. Fantasticul a devenit real, halucinația colectivă a rămas vie. Bătrânii arcudari spun că au văzut vrăjitoare și bărbați ciudați și fără să fi consumat ceva psihedelic.

„În Alicudi, noaptea, întunericul e foarte profund”, a concluzionat Paolo. Întuncimea insulei te învăluie și te face să te înfiori și să îți imaginezi lucruri uneori inexplicabile.

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.