Cine a votat AUR și de ce, Doamne, de ce?

Săptămâna trecută, când scriam despre candidații controversați din Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) pentru alegerile parlamentare, nu-mi imaginam că visurile unora dintre ei vor deveni realitate duminica ce tocmai a trecut. Iată că peste cinci sute de mii de români mi-au dat ocazia să fiu la fel de surprins ca americanii sau britanicii în 2016. În apărarea mea, AUR fusese aproape inexistent la localele din toamnă și nu-mi închipuiam că după un eșec atât de răsunător va reuși, în doar câteva luni, să devanseze partide vechi și unse cu toate alifiile sistemului, precum PMP sau PRO România. 

De luni încoace, când a devenit evident că AUR va fi a patra forță politică din noul parlament, oameni mai mult sau mai puțin surprinși s-au întrecut, online și la televiziunile de știri, în tot felul de explicații pentru succesul partidului. Unii au pus rezultatul pe seama prezenței scăzute. Alții au dat vina pe pandemie și proasta ei gestionare de către PNL. Iar niște detectivi de canapea au avansat deja ipoteza că George Simion ar fi creația serviciilor de informații, fie românești, fie străine/rusești. Până această ipoteză nu e testată riguros, adică într-o instanță, prefer să nu mă pronunț. 

Până una alta, George Simion n-a apărut chiar de nicăieri. De-a lungul anilor a fost curtat inclusiv de Traian Băsescu și al său PMP, iar cel mai citit cotidian național, Adevărul, îi oferă o platformă din 2014 încoace, timp în care și-a clădit încet, dar sigur, reputația de activist unionist. În plus, scandalul pe care l-a făcut anul trecut într-un cimitir harghitean n-a făcut decât să consolideze „aura” de mare patriot care luptă împotriva asupritorilor străini. Unde mai pui că omu-i un vechi ultras și contestatar al lui Iliescu. 

Iar AUR nu e doar George Simion. AUR e și Claudiu Târziu, care are experiență în promovarea cauzelor ultraconservatoare, AUR e și Șoșoacă, o avocată negaționistă și anti-mască foarte vizibilă în ultimele luni, AUR e și Sorin Lavric, un intelectual specializat în cărți misogine despre femei, AUR e și Francisc Tobă, un tataie FSN-ist care a bătut oameni la Revoluție. Formațiunea a cooptat atât de multe personaje controversate în ultimele luni, încât fanii mai vechi au început deja să strâmbe din nas pe la colțuri, existând chiar și un grup de Facebook al dezamăgiților AUR.  

Totuși, cine i-a votat? Potrivit CURS - Avangarde, cei mai mulți votanți AUR sunt bărbați tineri, între 18 și 30 de ani, majoritatea cu liceu și școală postliceală, juma’ din mediul urban, ceilalți din rural. Bun, am lămurit latura demografică a lui „cine”. Dar de ce au pus oamenii ăștia ștampila pe partidul lui Simion și nu pe oricine altcineva?

Marius Ghincea, cercetător în științe politice la Institutul Universitar European (IUE), crede că AUR a fost singurul partid care s-a adresat unui public ignorat de politicienii mainstream, inclusiv de celălalt partid anti-sistem, USR. În opinia lui, Simion și compania au reușit să exprime în limbaj popular anxietățile și nemulțumirile celor care au cam fost ocoliți de roadele belșugului capitalist, dar și pe ale acelei părți a diasporei care muncește din greu prin Occident și a plecat de aici din considerente economice, nu din vreun atașament pentru cine știe ce valori iluministe.

Multe dintre anxietățile despre care vorbește Marius au avut legătură și cu pandemia. Cum AUR s-a poziționat împotriva măsurilor anti-Covid luate de cabinetul Orban, o parte dintre votanții „coronasceptici” s-au regăsit în partidul lui Simion. Iar scepticismul multora dintre ei n-a apărut într-un vid, de „nebuni” sau rău intenționați ce erau. Specialistul IUE îl pune pe seama modului în care PNL a gestionat criza, mai ales în timpul primului val, când autoritățile ne anunțau săptămânal câte amenzi astronomice (declarate neconstituționale ulterior) au mai dat.

„S-a lucrat direct cu pulanul poliției și prea puțin cu informarea și persuasiunea. Adaugi la asta și efectele economice asupra păturilor care locuiesc la sat, dar lucrează la oraș, de multe ori pe contracte cu perioadă determinată și în munci precare. Sunt oameni care n-au mai avut de muncă și n-au beneficiat de asistență socială, fie pentru că lucrau la negru, fie la gri, fie pentru că au fost concediați direct. Oameni care nu puteau munci din sufragerie și erau dispensabili. Pentru toți aceștia, guvernul n-a gândit niște politici economice care să-i ajute”, spune Marius. 

Daniel David, psiholog și profesor de ştiinţe cognitive clinice la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, e la fel de critic în privința felului în care guvernul și președintele au ales să comunice cu populația în timpul crizei. În opinia lui, măsurile trebuiau luate într-o verigă de trei componente: medical, psihologic și comunicațional. PNL a abordat doar partea medicală și nici pe aia foarte bine. „Oamenii n-au înțeles ce se întâmplă, li s-a părut că nu-s consultați, că informația nu ajunge într-un mod clar la ei. Dacă nu-i faci pe oameni parte a deciziei, atunci ei se revoltă, iar unii se vor orienta către alte zone”, explică psihologul impactul măsurilor anti-Covid asupra scorului de la alegeri. 

De altfel, crizele (fie economice, fie sanitare) mereu au darul ăsta de a sufla în pânzele partidelor din afara mainstreamului. Radu Umbreș, lector universitar la SNSPA și doctor în antropologie socială la University College London, spune că orice stare generalizată de amenințare îi poate împinge pe unii oameni în brațele unei formațiuni naționaliste și tradiționaliste precum AUR. Atunci când te simți în pericol, când propria persoană sau comunitatea par atacate, începi să cauți vinovați.

„De cele mai multe ori, aceștia sunt portretizați ca dușmani, ca ființe imorale care doresc răul cetățeanului sau a grupurilor din care face parte. Efectul este un atașament mai ridicat pentru valori sacre, care trebuie apărate cu orice preț și nu pot fi negociate sau schimbate”, susține antropologul. 

În cazul nostru, dușmanii par să fi fost PNL și celelalte partide care au susținut măsurile de carantină și distanțare socială. Prin persoana lui Diana Șoșoacă, care l-a reprezentat în instanță pe Arhiepiscopului Tomisului când acesta n-a fost lăsat să organizeze pelerinajul anual de la „mormântul Sfântului Andrei”, AUR a fost îngerul păzitor al Bisericii – o instituție sacră pentru (încă) mulți dintre români.  

Daniel David crede că în România există o tensiune între paradigma României moderne și cea a României tradiționaliste. Românie tradiționalistă care exprimă valori similare cu cele enunțate de programul doctrinar al AUR: familie, Biserică, patriotism. Dacă în 2016 aceste valori erau îmbrățișate de PSD-ul lui Liviu Dragnea (dar și de partide satelit precum PRU), acum au fost preluate de AUR. Poate și de PMP, dar într-o manieră mult mai anemică și elitistă. 

„Anul ăsta, PSD n-a mai insistat atât de puternic pe aceste componente, a încercat să se repoziționeze drept un partid orientat către social, un partid al experților”, explică psihologul.  

Deși admite că PSD a avut o campanie mai naționalistă în 2016, Marius Ghincea nu e la fel de convins că electoratul AUR ar fi optat neapărat pentru social-democrați, dacă circumstanțele erau altele. E posibil ca partidul lui Simion să fi atras votanți și de la PNL, care, în ciuda numelui, nu e o lumină a liberalismului european. Rareș Bogdan, Robert Sighiartău, Daniel Gheorghe și alții din partid au cultivat de-a lungul anilor un discurs similar cu cel AUR, doar că deja-s percepuți drept oameni ai sistemului și ieșirile lor patriotarde sau anti-minorități nu mai au aceeași credibilitate. 

În opinia lui Daniel David, nevoile tradiționaliste la care răspunde AUR sunt absolut normale. Spune că patriotismul, familia și religia sunt prețuite peste tot în Europa, important e cum împachetezi aceste teme pentru a obține modernizarea României și o mai bună integrare în spațiul vestic.

„Toate partidele mari ar trebui să vorbească despre cum văd ele patriotismul. Doar că oamenii nu știu să vorbească în mod demn despre el. Ori vorbesc într-un mod care te închide față de lume, ori preferă să nu vorbească. Despre patriotism poți vorbi și într-o manieră modernă, că poți fi un patriot român și un cetățean european în același timp. Poți fi un bun creștin fără să dai cu toiagul și să spui că nu există pandemie sau că virusul e o teorie a conspirației. Doar că politicienii trebuie să și le asume și să vorbească despre aceste valori, altfel vorbesc numai unii care le prezintă dintr-o anumită perspectivă, ca AUR”, adaugă cercetătorul. 

Faptul că politicienii trimiși de AUR în parlament au porniri extremiste nu poate fi contestat, deja au curs râuri de cerneală virtuală despre faptele lor de vitejie. O întrebare mult mai dificilă e dacă și votanții lor sunt neapărat extremiști? Radu Umbreș nu crede asta. Poate că există un nucleu dur de extremiști în rândul electoratului, dar majoritatea sunt oameni dezamăgiți, lipsiți de orizont și caută în AUR siguranță, predictibilitate și poate speranță. 

„Sunt atrași de o mișcare extremistă întrucât aceasta propune soluții simple la probleme complexe și se poziționează radical diferit de mainstreamul politic”, spune antropologul. 

Nici Marius Ghincea nu percutează la explicația simplistă că electoratul AUR ar fi inerent extremist. La fel ca Daniel David, crede că sunt niște votanți cu valori tradiționale, care trăiesc în comunități aflate la granița dintre modernitate și lumea tradițională. Ciocnirea dintre aceste valori – religie, comunitate, solidaritate – și tehnologiile moderne produce tensiuni și anxietăți, alimentate și de sărăcie sau incapacitatea statului de a oferi servicii de calitate.

„Astea duc la o politică resentimentară. Într-un fel, publicul ăsta nu este, din punct de vedere funcțional, atât de diferit de cel al USR. Doar că e într-un alt context social. Dacă în cazul electoratului USR modernitatea este prevalentă și contactul cu lumea tradițională produce tensiuni, la electoratul AUR aș specula că este invers. Dar nemulțumirile sunt similare, funcțional”, crede cercetătorul. 

Pe lângă latura anti-sistem preluată de la USR, oamenii deja se grăbesc să compare AUR cu Partidul Poporului - Dan Diaconescu (PP-DD), formațiune populistă care în 2012, într-o Românie încă afectată de criza economică, a reușit să intre-n Parlament cu 14%. După ce Dan Diaconescu a fost condamnat la închisoare, membrii săi au fugit care încotro, iar partidul în sine a fost absorbit de UNPR-ul lui Gabriel Oprea. Speranța analiștilor progresiști de acum e că AUR se va dovedi la fel de incoerent ideologic și parlamentarii mai oportuniști vor migra către formațiunile mainstream, diminuând astfel forța partidului. Cu atâți foști susținători deja dezamăgiți, e posibil să nu fie doar wishful thinking.

O altă posibilitate e ca partidul să rămână relativ unit, iar în 2024 să ne surprindă și mai tare decât acum. Marius Ghincea crede că totul depinde de cum se va guverna în următorii patru ani, dar și de evoluția economiei. „Din opoziție, AUR are oportunitatea de a critica, de a-și construi o platformă și de a deveni mai puternic. Albia electorală din care AUR poate atrage voturi este mai mare decât cea a USR-PLUS, care are un public destul de stabil și limitat”, spune expertul.

Există și posibilitatea ca acești votanți să fie recâștigați, dacă partidele mainstream încep să răspundă nevoilor lor. Nu toți, că unii poate nu vor mai vota deloc data viitoare. Dar trebuie încercat.

„Fenomene precum inegalitatea socială, corupția, guvernarea arbitrară sau proasta comunicare a deciziilor politice sunt posibile cauze ce ar trebui luate în considerare, pentru ca atracția către mișcări extremiste să fie redusă. Temele partidelor extremiste propun rezolvări proaste la probleme reale. Nu ar trebui să le ignorăm sau să-i desconsiderăm pe cei care le indică, dimpotrivă, trebuie să le arătăm că dorințele lor sunt legitime, dar există soluții mai bune pentru rezolvarea lor”, crede Umbreș.

Important e ca PSD, PNL și USR-PLUS să nu înțeleagă din asta că discursul politic (sau fereastra Overton, cum se spune pe la americani) trebuie mutat și mai la dreapta decât este deja. Pentru că acest risc, ca partidele mari să adopte mesajele extremiste într-o formă „îmblânzită” există. În felul ăsta, spune antropologul, nu ar face decât să valideze și mai mult o mișcare antisistem, fără a câștiga ceva semnificativ pe termen lung.