Cupa menstruală a fost oribilă pentru mine, dar aș recomanda-o altor românce dintr-un singur motiv

Când vine vorba despre menstruație, apar rapid în discuție recomandări de tampoane și absorbante. Mai rar auzi de cupe menstruale, ce presupune alegerea cupei, dar și care sunt beneficiile. 

Cupa menstruală – făcută din silicon medical – e un fel de alternativă vegană pentru absorbante și tampoane intravaginale când vine vorba de fluxul menstrual. La noi, într-o țară în care femeile, preponderent din mediul rural sau din comunități vulnerabile, încă își acoperă chiloții cu vată sau cârpe, nu este un produs foarte popular. De asta nu există nicio diversitate foarte mare de cupe menstruale și e greu să ajungi la informații utile despre ele.

Acum câteva luni am scris un articol pe blogul meu în care am vorbit despre cum am descoperit tampoanele intravaginale și cum mi-au schimbat ciclul. Câteva cititoare mi-au zis să încerc cupa menstruală, pentru că e mult mai comodă, ușor de utilizat, mai puțin costisitoare și, față de tampoane și absorbante, prietenoasă cu mediul. În plus, diminuează și durerile. Așa că m-am conformat.

Primul prototip de cupă menstruală a fost brevetat în Statele Unite ale Americii prin 1860. Inițial, numele cupei menstruale era sac catamenial. Au fost inventate câteva modele, dar nu au fost introduse pe piață. Spre exemplu, un sac catamenial trebuia introdus în vagin și legat cu o centură. Au urmat alte modele de cupe menstruale care colectau fluxul menstrual fără să trebuiască scoase din vagin, pentru că dispuneau de niște supape care se ocupau de asta.

Primele cupe menstruale moderne, similare cu cele care există azi, au apărut, de fapt, în 1937. Inventatoare a fost o actriță americană – Leona Chalmers. Modelul ei era confecționat din latex, comparativ cu cele anterioare, care erau mult mai rigide, și nu trebuia prins cu tot felul de dispozitive care se observau prin haine. Ea a menționat că avantajul cupei menstruale e că se simte îndeajuns cât să nu prea ai cum să uiți că o porți, dar avantajul e că îți oferă o libertate de mișcare aproape totală când ești la ciclu.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, din cauza lipsei de latex, producția de cupe a fost oprită. Însă, la începutul anilor ‘50, Chalmers a făcut niște îmbunătățiri și a brevetat un nou design. Astfel, brandul de cupe menstruale din anii ‘30, care purta numele de Tass-ette, a fost relansat la sfârșitul anilor 1950 ca Tassette și s-au băgat bani serioși în publicitate. 

Compania a trimis mii de mostre asistentelor care le-au recomandat. Bineînțeles, femeile au protestat, pentru că nu erau deschise la ideea folosirii cupei menstruale. Ideea protecției interne reutilizabile a fost scandaloasă. Compania a ajuns să cheltuiască o avere ca să pună acest produs pe piață, iar vânzările au fost atât de mici, încât i-au șocat. Femeile au susținut că nu se simt confortabile cu ideea de a reutiliza cupa menstruală. Cum adică s-o golească și să o spele de fiecare dată?

Ca să poată concura cu brandurile care produceau produse de igienă intimă de unică folosință, cum sunt tampoanele și absorbantele, cei de la Tassette au început să producă la finalul anului 1960 o nouă cupă menstruală de unică folosință: Tassaway. Din cauza vânzărilor care erau tot mai mici și a cheltuielilor mari, afacerea s-a închis complet la începutul anilor ‘70. 

Cupele menstruale au fost reintroduse pe piață la sfârșitul anilor ‘80 de brandul The Keeper, care a oferit femeilor un produs fabricat din cauciuc/latex, care se vinde și astăzi. La începutul secolului XXI, un nou material – siliconul medical – a fost integrat în designul multor mărci de cupe menstruale cu mare succes. Acum, femeile cu alergii la latex pot folosi cupele menstruale în siguranță.

După ce am văzut zeci de clipuri în care mai multe femei compară branduri de cupe menstruale și arată cum se pliază, cum se introduc în vagin și ce mărime trebuie să alegi în funcție de vârstă, fluxul menstrual și sarcinile pe care le ai la activ, mi-am comandat și eu una dintr-un latex moale și un sterilizator.

Comanda a ajuns aproape imediat, cu două zile înainte să-mi vină ciclul. Am scos din cutie sterilizatorul, am pus apă în el, am scufundat cupa menstruală și l-am băgat la cuptorul cu microunde pentru câteva minute. Mi-am pus un absorbant, de protecție, m-am dus la baie, am pliat cupa în formă de „U”, am introdus-o în vagin și am poziționat-o cu degetele sub cervix. Nu am auzit niciun sunet când s-a deschis, așa cum explicau restul femeilor pe YouTube că se creează vidul. „Probabil n-am pus-o corect”, m-am gândit. Oricum nu trebuia să plec nicăieri și aveam și protecție în cazul în care se scurgea ceva.

În comparație cu tampoanele intravaginale pe care nici nu le simt, cupa menstruală era prezentă prin senzația de cauciuc care mă umplea. Mai ales când eram așezată pe scaun. Dureri menstruale am avut, așa că-i posibil să fie un mit că te scapă de ele. 

După câteva ore m-am obișnuit cu folosirea cupei menstruale. Pe absorbant nu am avut niciun strop de sânge. Puteam să merg la baie, indiferent de urgență, fără să o scot și fără să mă deranjeze. Știam că o pot ține până la 12 ore. Însă, din cauză că în primele două zile am un flux abundent, am zis să o golesc înainte de culcare.

M-am dus la baie, mi-am lăsat pantalonii și chiloții până la genunchi, și am început să cotrobăi după ea cu degetul mare și indexul. O atingeam, dar nu reușeam să o prind. Aflasem că dacă nu o apuci de la mijloc ca să spargi vidul, procedura scoaterii devine dureroasă pentru că ajunge să-ți „sugă” colul uterin.

Mi-am scos nădragii, m-am așezat pe vine în cadă și am încercat să bag degetele și mai adânc. Nu aveam nicio șansă să o scot. Începusem să mă panichez. „Cum dracu’ scap de mizeria asta? Nu pot să ajung la urgențe cu o cupă menstruală blocată în vagin.” Am început să transpir și, pe lângă asta, mă luase și o criză de ovare.

Stăteam crăcănată în cadă, mi-am împins bazinul în față și am început să împing de parcă urma să nasc. După câteva minute am obosit – când inspiram, cupa se retrăgea în poziția inițială. După zeci de minute întregi în care mă scremeam și înjuram cupa și cine a inventat-o, iubitul meu, urmat de cei doi căței ai noștri, a venit îngrijorat să mă întrebe dacă sunt bine. „Am crezut că ai leșinat”, mi-a zis el.

„Nu pot să o scot!” Era pus în temă cu noua mea achiziție pentru că îl bătusem la cap mult timp cu minunata cupă menstruală. M-a întrebat dacă am nevoie de ajutor și mi-am amintit de episodul din Sex and The City în care Carrie rămăsese cu diafragma blocată, iar Samantha a ajutat-o să o scoată. „Nu, îi dau eu de capăt”, i-am zis. „Dacă vrei, îți aduc un patent.” Și a ieșit din baie cu tot cu cățeii în timp ce eu încercam cu disperare să scap de cupă.

După altă jumătate de oră, am reușit să împing paharul din latex până la deschizătura vaginului, l-am apucat de la mijloc, l-am pliat și l-am scos brusc, în timp ce am vărsat un sfert din el în cadă. Am fost atât de ușurată și fericită în acel moment. Am făcut un duș și mi-am pus un tampon, pentru că mi-era greu să-mi imaginez cum, după o noapte în care cupa menstruală se umple, eu mă strofoc chiaună, înainte de cafea, să o scot din vagin. 

Am spălat și sterilizat cupa menstruală, am pus-o în cutie și m-am întors la tampoanele intravaginale atât de simplu de folosit.

Nu pot să zic că experiența a fost atât de îngrozitoare, ba chiar m-am simțit bine în timp ce am purtat cupă menstruală, însă nu am avut răbdarea să mă obișnuiesc cu el. Poate nu am ales eu modelul potrivit pentru mine. Cert e că nu mi-am pierdut încrederea, poate tocmai de-aia am păstrat-o, fie să mă întorc la ea mai târziu, fie să nu uit c-am încercat așa ceva.