Viața bate vlogul

Povestea Cristinei Almășan, vloggerița care s-a gândit la sinucidere de dorul părinților plecați

„Nu înțelegeam de ce au luat această decizie, când în jurul meu vedeam oameni mult mai săraci decât noi, dar care au rămas împreună”, îmi spune Cristina Almăşan.
28 Aprilie 2020, 11:23am
Cristina Almasan, parinti plecati in afara, trauma in familie, copil ramas acasa cu bunici
Cristina. Fotografie via arhiva ei personală

Viața bate vlogul este o emisiune în care vloggeri români își împărtășesc poveștile de viață, adică îți arată că oricât de mulți urmăritori au și oricât de multă faimă au căpătat, sunt tot oameni și trec prin bullshit-uri ca și tine: de la părinți alcoolici și bullying la droguri și avort - subiecte care sunt în continuare considerate tabu în societatea românească. Anul trecut a fost primul sezon, pe câțiva ți i-am prezentat aici - Alpaca Legion, Miru și Radu Constantin. Acum, că a început al doilea sezon , o să vezi în fiecare miercuri poveștile de viață ale unor vloggeri ca Max, frații Munteanu, Dia și Pain de la 5Gang, precum și alți oameni mișto.

Aproape 160 000 de copii din România au unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate - aşa arăta situaţia la 1 ianuarie 2018, după o statistică de la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratele Şcolare Judeţene. Cei mai mulţi sunt în judeţele Iaşi (11 mii), Suceava (11 mii) şi Bacău (opt mii). Dacă nu te sperie numerele astea, imaginează-ţi că din numărul total, aproape 25 de mii au ambii părinţi plecaţi în străinătate. Şi sunt lăsaţi în grija altor rude, bunici, vecini sau prieteni de familie. Motivele sunt mai mereu economice, veșnica sintagmă dureroasă „pentru un trai mai bun”. Efectele asupra copiilor sunt însă mai grave decât îți închipui. Unii dintre ei, chiar la vârste la care cei mai mulți se bucură de copilărie, ajung să se sinucidă din cauza lipsei părinților.

Este drama unei societăți inegale, care îi privează de șanse pe cei mai vulnerabili dintre cetățenii români.

„Nu înțelegeam de ce au luat această decizie, când în jurul meu vedeam oameni mult mai săraci decât noi, dar care au rămas împreună”, îmi spune Cristina Almăşan. Are 27 de ani, e content creator, cu peste cinci sute de mii de followeri pe Instagram şi la fel pe Youtube.

Prima dată, părinții ei au plecat din țară, în SUA, când avea cinci ani. Au trecut șase luni și s-au întors. La zece ani, părinții ei au plecat din nou. De data asta l-au luat și pe fratele ei mai mare. Cristina a rămas în țară, în grija bunicii ei. Timp de trei ani nu și-a mai văzut părinții. Ea spune că a fost o perioadă dureroasă, dar că asta a maturizat-o și a ajutat-o să fie o persoană independentă. Povestește însă și despre trauma trăită în acea perioadă, despre episoadele de rebeliune și crizele în care avea gânduri suicidare.

Am vorbit cu Cristina să văd ce înseamnă să-ți petreci copilăria departe de părinți și ce efecte a avut asta asupra persoanei care este astăzi.

VICE: Despre ce-o să vorbești în episodul din Viața bate vlogul ?
Cristina: Despre drama copilului lăsat în țară de părinții care au căutat un trai mai bun în străinătate. Asta s-a întâmplat în 2002, când eu aveam zece ani și timp de trei ani și jumătate ai mei n-au venit deloc în România.

Cum te înțelegeai cu ei la distanță?
Vorbeam aproape zilnic la telefon și foarte rar prin videocall pe Yahoo Messenger. Plângeam de fiecare dată când ne auzeam. Nu am fost niciodată la ei. Dacă aș fi primit viză să merg la ei, probabil nu ne-am mai fi întors niciodată de acolo. Practic, ăsta a fost singurul motiv pentru care s-au întors ei în țară.

Cu cine ai rămas acasă?
Am rămas cu bunica din partea mamei. Cel mai bun, mai cald și mai frumos om pe care l-am cunoscut vreodată. De la ea am învățat ce înseamnă bunătatea și răbdarea. S-a purtat mai mult decât exemplar cu mine. A fost un înger.

Cum te-a afectat plecarea alor tăi?
Am suferit tare mult. Nu înțelegeam de ce au luat această decizie, când în jurul meu vedeam oameni mult mai săraci decât noi, dar care au rămas împreună ca familie. Ar fi vrut să mă ia și pe mine, dar știau din start că toți patru, la ambasadă, nu am fi primit niciodată viză. Mai ales că era după atentatele din 11 septembrie 2001. Așa că au făcut un compromis și m-au lăsat pe mine în țară, sperând că într-o zi o să mă ducă la ei. Aveam momente când credeam că sunt înfiată, că eram prea mică să înțeleg de ce l-au luat doar pe fratele meu. Am avut chiar și-o perioadă de rebeliune.

„Ai mei au încercat în perioada asta prin diverse metode legale și mai puțin legale să mă aducă în SUA. Erau tentative disperate la care au renunțat până la urmă”, spune Cristina în episod.

Cum s-a manifestat?
După câteva luni de la plecarea alor mei din țară, bunica mea m-a transferat din Timișoara la școală din Sannicolau Mare, unde locuia. Este un oraș destul de mititel, cam toată lumea se cunoaște cu toată lumea, plus că acolo îi avea și pe ceilalți doi copii ai ei și astfel putea să mă țină sub control mai ușor.

Mi-am făcut rapid o mulțime de prieteni acolo, iar „rebeliunea” mea se activa în momentele în care nu mă lăsa să stau afară și mă băga în casă mai devreme decât o făceau ceilalți prieteni. Sau când îmi interzicea să vorbesc cu diferiți prieteni pe care îi considera ea influență negativă. Și ajungeam mereu să îi reproșez că ea nu e mama mea și că nu are niciun drept să-mi spună ce să fac. Îi aruncam deseori cuvinte urâte care o răneau. Plâng când mă gândesc la cum mă comportam atunci cu ea. Regret foarte mult.

Care a fost cel mai greu lucru în perioada aia?
Perioada în sine a fost grea, m-am simțit frustrată, plângeam de cel puțin trei ori pe săptămână. Răbufneam, urlam și mă comportam urât cu persoanele care îmi erau aproape: bunica, unchiul, mătușa. Regret foarte tare, dar eram mult prea mică să înțeleg toată situația. Prefer să nu-mi amintesc momentele alea, mi-e rușine de ele.

Am văzut că-n episodul din emisiune vorbești de tentative de sinucidere. Poți să-mi povestești cum s-a întâmplat?
Am avut o criză urâtă pe la 11-12 ani, în care am vrut să mă sinucid, dar am avut noroc că am avut câțiva prieteni în apropiere care m-au oprit. Eram afară, iar la scara blocului de la bunica mea era un geam spart și tot ce doream era să-mi tai venele acolo. Mă gândeam la asta plângând, urlam, mă comportam ca o descreierată.

Cum ai reușit să depășești momentul?
Cu greu. Mi-am făcut foarte mulți prieteni care mi-au făcut viața mai frumoasă în perioada aceea. Iar părinții mei încercau să-mi ridice moralul trimițându-mi o dată la câteva luni pachete imense cu jucării, dulciuri și haine care nu se găseau în România. Plus că ne auzeam destul de des la telefon. Asta a ajutat, din nou, foarte mult.

Cum a fost când s-au întors?
Țin minte și acum momentul în care i-am așteptat la aeroport. Reîntâlnirea a fost unul dintre cele mai frumoase clipe trăite.

„Prima dată l-am văzut pe fratele meu, care era foarte schimbat față de cum plecase. M-am dus să-l iau în brațe - deși nu am avut niciodată o relație foarte apropiată - și el m-a dat la o parte, cumva. Asta m-a făcut să plâng și mai tare. El, pe de-o parte, în SUA, mă invidia că eu am rămas acasă”, mai povestește Cristina în episodul din Viața bate vlogul.

Acum părinții tăi sunt tot în străinătate?
Sunt din nou plecați, în aceeași formulă. Dar de data aceasta în Germania și au plecat în același an în care eu m-am mutat la București. Acum e altceva! Ne vedem mai des prin videocall-uri și ne vizităm ori de câte ori putem și ne permite timpul. Recent am fost cu fratele meu chiar în prima noastră excursie împreună.

Vezi comportamente la tine care există fiindcă părinții tău au plecat când erai mică?
Da, în ciuda rebeliunii de care vorbeam mai devreme, cumva inconștient plecarea lor m-a maturizat foarte mult. Prea devreme, aș putea spune. Pe lângă asta, m-a afectat și negativ. Și nu doar pe mine, cred că și pe ei. Au fost câteva momente în viața noastră în care am ajuns să ne reproșăm lucruri, pe alocuri ne-a și distanțat și ne-a șubrezit relația, dar important este că acum suntem bine și ne înțelegem. Pe mine toată perioada aia m-a ajutat să devin persoana care sunt astăzi.

Ce i-ai spune unui tânăr/unei tinere care trece printr-o situație asemănătoare cu a ta?
Să nu-și piardă cumpătul și să înțeleagă că părinții aleg să facă asta doar ca să asigure un viitor mai bun copiilor. Nu trebuie însă să se simtă vinovați și să nu creadă că e sfârșitul lumii.

„Un sfat pentru părinți: să nu plece din țară sau, dacă pleacă, să plece toți, împreună. Pentru că e foarte dureros să lași un copil în urmă.”

Episodul cu Cristina Almășan, din Viața bate vlogul, poate fi urmărit aici .

Pe Alexa o găsești pe Facebook, Instagram sau blogul ei.

Editor: Iulia Roșu