Filme interzise din cauza scenelor cu sex pe bune

Au existat mereu zvonuri despre remake-ul din 1981 al The Postman Always Rings Twice. Zvonuri care până la urmă au devenit un mit: că una dintre scenele de sex din film - în care Jack Nicholson și Jessica Lange se combină în bucătărie - nu a fost simulată. Că cei doi actori au făcut pur și simplu sex în fața camerei. Postman nu e singurul film despre care se vorbește astfel; clasicul horror din 1973, Don’t Look Now, a avut un răspuns similar, iar scena de sex dintre Donald Sutherland și Julie Christie a devenit subiect de controversă. 

Unele filme mainstream - care nu sunt pornografice - au mers mai departe decât Postman și Don't Look Now, și conțin sex real, care nu-i simulat. Și cu noul film al lui Bruce LaBruce din New Queer Cinema, The Visitor (un remake după Theorem al lui Pasolini, care conține sex real), acum e momentul perfect să ne uităm la lungmetrajele care au ales să arate totul pe ecrane.

Munca lui John Walters este punctul de plecare ideal pentru orice listă de filme care depășesc limitele bunului gust, ceva de care Pink Flamingos, cel mai infam film al regizorului, este plin până la refuz. Fie că e actul final al lui Divine de a mânca rahat de câine, fie secvența greu de urmărit cu puiul, Pink Flamingos este plin de lucruri care șochează întocmai fiindcă sunt reale.

Și ca și cum toate astea n-ar fi fost de ajuns, filmul conține și sex oral incestuos nesimulat. Divine și Crackers sunt atât de excitați de haosul pe care îl cauzează la casa rivalilor, încât mama și fiul ajung să-și ducă relația la un alt nivel. Pink Flamingos se va ridica mereu la nivelul propriei descrieri: „Un exercițiu de prost gust”.

La lumi depărtare de John Walters când vine vorba despre idei de bun sau prost gust, In the Realms of the Senses există la intersecția dintre erotic și filmele de artă. Spune povestea unei aventuri dintre o lucrătoare sexuală care ajunge menajeră de hotel și angajatorul ei. 

Cu sex explicit și momente șocante de intimitate, filmul s-a ales cu cenzură și interdicție la lansare, iar întrebări precum „Este pornografie?” - și tot bagajul cu care vine la pachet acea întrebare - încă persistă. 

Timpul a fost totuși blând cu In the Realms of the Senses. De la criticile puternice la lansarea sa prin The Criterion Collection - o companie de distribuție care pune accentul pe filme importante, și clasice și contemporane - Realm clarifică că sexul nesimulat nu există numai pentru a șoca, și că chiar și cele mai explicite filme încă au relevanță artistică.

În prezent, Lars Von Trier nu este străin de controverse, dar munca sa timpurie arată că regizorul a fost mereu provocator, iar comedia neagră The Idiots demonstrează că nu există lucruri pe care acesta nu le va face. 

The Idiots a fost făcut cumva în acord cu regulile Dogme 95, un manifest creativ visat de Von Trier și regizorul Thomas Vinterberg. Dogme a fost un fel de minimalism radical, unul care a refuzat să se răsfețe cu efecte speciale sau modificări post-producție. Și prin acest cadru a construit Von Trier The Idiots, povestea unor adulți care încearcă să renunțe la inhibiții prin eliberarea „idiotului lor interior”. 

Controversat pentru mai mult decât momentele sale de sex nesimulat, The Idiots pune, de asemenea, întrebări despre ce înseamnă să reprezinți dizabilitatea pe ecran; întrebări la care e mai important ca niciodată să răspundem acum.

Pe cât de sincer din punct de vedere sexual, pe atât de furios din punct de vedere politic, The Raspberry Reich ți-l arată pe Bruce LaBruce la apogeul puterilor sale punk. Fie că este vorba de montaje cu actorii care fac sex sau de recitări din cărți de teorie situaționistă, regizorul împletește cultura intelectuală cu cea modestă. 

După răpirea unui fiu de industriaș, legăturile personale și politice ale revoluționarilor queer creează o atmosferă haotică care ar putea deține cheia eliberării. În Raspberry Reich, LaBruce pune întrebările importante, precum: „Ești îndeajuns de revoluționar încât să renunți la iubita ta?”

Dar dincolo de satira și haosul filmului, revoluția lui LaBruce încă se simte ca un strigăt de protest pentru comunitatea queer, oferindu-i șansa de a „ieși din dulap direct în stradă”. 

Shortbus-ul omonim din comedia erotică a lui John Cameron Mitchell este un salon sexual, unde membri săi excentrici vin pentru a se deschide către noi experiențe; de la o consilieră de cuplu care nu poate avea orgasm la un fost lucrător sexual care vrea să-și deschidă relația. 

Mitchel a discutat pe îndelete despre importanța sexului nesimulat în Shortbus - și oferă pe post de comparație „oamenii nu se întreabă dacă aș fi putut să fac Hedwig (and the Angry Inch) fără cântece”.

Shortbus este un film despre plăcere și conexiune, iar sexul funcționează atât ca metaforă narativă, cât și ca o modalitate de a înțelege personajele la un nivel mai profund. 

Înainte să facă comedia romantică cu umor negru The Lobster, sau anarhicul câștigător de Oscar The Favourite, Yorgos Lanthimos și-a făcut un nume ca voce unică în cinematografia greacă. Iar Dogtooth din 2009 - nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film internațional - arată cât de bine șlefuit a fost stilul său înainte de a trece Atlanticul. 

Dogtooth spune povestea unei familii izolate, conduse de un patriarh brutal, în detalii dure. Aceștia trăiesc o viață disfuncțională: cuvintele au înțelesuri diferite, jocurile de anduranță sunt la ordinea zilei, iar comportamentul greșit este pedepsit cu violență. 

Într-un mod similar cum Shortbus folosește sexul real ca pe o modalitate de a explora tematici și personaje în profunzime, lucrurile explicite din Dogtooth devin o cale de a arăta genul de relații care se nasc din aceste nivele de izolare extremă. Filmele precum Dogtooth arată clar că sexul nesimulat nu este în niciun caz o prescurtare pentru erotism sau pornografie. 

Acest film francez, plin de ecouri pentru regizori precum Alfred Hitchcock, reunește un cocktail plin de croaziere, dorință și moarte. Franck, un obișnuit al unei plaje de nudiști, se simte imediat atras de un alt bărbat de acolo - chiar și după ce-l vede pe acesta cum îneacă un alt om în lac. 

Acest film cu mister și crime este mai puțin despre cine e criminalul, ci mai mult despre forța puternică a atracției; să fii atras de cineva din cauza - mai degrabă decât în ciuda a - amenințării pe care o reprezintă. Stranger, care a primit aprecierea criticilor, este un alt exemplu de cum se îmbină sexul real cu puterea artistică. 

L.A. Plays Itself este diferit de toate celelalte filme din listă. În timp ce, la fel ca celelalte, conține sex real, acesta este singurul care intră explicit în categoria de pornografie. Dar indiferent de această etichetă, filmul experimental al lui Fred Halsted este plin de artă provocatoare ca și cele mai mainstream. 

Acest film fără compromisuri din 1972 se află în colecția permanentă a MOMA din New York și a fost recent relansat de Vinegar Syndrome, un distribuitor de filme de artă și lucrări importante din istoria filmelor pentru adulți. Astfel de tratamente arată cât de important e nu doar să iei în serios ideea de sex nesimulat în cinematografe, ci și fimele pentru adulți.