Tipul ăsta minte că-i poliamoros doar ca să te bage-n pat

Clasicii bărbați indisponibili emoțional din trecut se ascund acum după termeni precum „anarhie relațională” și „non-monogamie”.
EB
ilustrat de Esme Blegvad
IG
translated by Irina Gache
fubkoy poliamoros, tipii poliamorosi falsi, cum e o relatie poliamoroasa reala
Oamenii mint. Oamenii înșală. Oamenii au relații cu mai multe persoane și poate că ascund asta cu mârșăvie. Cu toate astea, ține de fiecare individ în parte să se asigure că e sincer cu el însuși și cu alții de la bun început. Imagine: Esme Blegvad 

De ceva vreme, un nor întunecat și-a făcut apariția pe scena contemporană de dating. Și nu are legătură cu faptul că e aproape imposibil să-ți mai permiți să ieși la date din cauza crizei costului vieții. Este vorba de ceva mult mai subtil. Mai exact: bărbatul indisponibil emoțional (fuckboy) poliamoros

Publicitate

În caz că nu e clar, un fuckboy „poliamoros” nu este de fapt poliamoros cum ai crede. Nici nu are vreo intenție de-a se implica corect în poliamor, adică să susțină mai multe relații romantice sau sexuale cu comunicare sinceră, respect și grijă. Mai degrabă, vrea să creeze iluzia aspectelor mai sus menționate dintr-o relație sănătoasă ca să poată să-și înfigă pula în cât mai multe găuri cu putință, toate lucruri pe care le execută foarte prost. 

Fuckboy-ul poliamoros poate fi găsit în colțurile reci și umede din diverse baruri, cluburi și locuri underground hip. Dacă e un joker adevărat, te va găsi pe Tinder sau pe Bumble și nu-ți va spune că e poliamoros până la a doua sau a treia întâlnire, până când deja te vei gândi „Hei, poate pot să dau o șansă chestiei ăsteia cu poliamoria”. Numai că peste vreo câteva luni te vei trezi cu ochii în lacrimi când vei vrea ceva mai mult decât ce e de fapt o relație de sex ocazional fără niciun angajament pentru el, lucru cu care tu nu ai fost niciodată cu adevărat de acord. 

Odată ce ai văzut un fuckboy poliamoros, nu mai poți să-l ratezi. Este pretutindeni. E mediu de atrăgător și are bravura unui tip care nu a crescut sexy, dar a dobândit un ego umflat în pene după ce s-a mutat într-un cartier de hipsteri. Este în principal heterosexual, bicurios într-un mod forțat, dar își face unghiile ca să pară mai blând - poate chiar un aliat - ca să și-o tragă cu o tipă bisexuală rea (așa le consideră el) cu care poate să aibă o partidă în trei.

Publicitate

Poate că pare un fuckboy obișnuit în pantaloni Carhartt și cu o căciulă microscopică pe creștetul capului, dar părul și/sau sprâncenele sale decolorate prost îl dau de obicei de gol. Puncte bonus dacă susține că e la curent cu teoria despre gen doar fiindcă știe ce e TERF. Asta nu înseamnă că fuckboy-ul are un gen anume, din moment ce și femeile și persoanele queer pot fi de asemenea draci împielițați. Dar majoritatea sunt bărbați cis. 

Acum, eu n-am mai fost în scena de dating de peste un an fiindcă sunt într-o relație extrem de monogamă, dar din experiențele trecute cu fuckboys poliamoroși și, din ce am auzit de la prieteni, încă o ard activ. Să fii poliamoros sau non-monogam etic este o preferință complet validă care poate fi incredibil de satisfăcătoare, eliberatoare și minunată - dacă este făcută corect. Din păcate, se pare că mulți fuckboys poliamoroși abia au descoperit termenul și s-au agățat de el fără să înțeleagă ca lumea ce înseamnă, fie ca să pară progresiști și să atragă persoanele cu care ies la date, fie să îl folosească ca să scape basma curată cu un comportament de căcat. 

Evident, fuckboys au existat dintotdeauna (gândește la Zeus care s-a futut la greu pe Muntele Olimp), dar în același fel în care unii dintre cei mai groaznici oameni pe care i-ai cunoscut au descoperit recent limbajul din terapie de pe Instagram și l-au aplicat incorect ca o scuză pentru mizeriile pe care le fac în relații, fuckboys poli au făcut același lucru cu limbajul din poliamor. Se ascund după termeni precum „anarhie relațională”. 

Publicitate

„În poliamor lucrezi mult cu tine, te adaptezi și îți privești constant comportamentele, la fel și pe cele ale partenerilor tăi”, explică Amy Win, proprietară a brandului de haine din latex Aimless Gallery, în vârstă de 27 de ani, și persoană poliamoroasă de peste trei ani. „Trebuie să depui multă muncă de organizare și să ai discuții deschise cu partenerul ca să te asiguri că e ok cu ceea ce faci și că tu ești ok cu ceea ce face el”, adaugă Amy. 

Taali Kwaten, în vârstă de 26 de ani, membră a colectivului de DJ din Londra Queer House Party și colider al Dope Black Queers, spune ceva similar. „Din păcate, bărbații ăștia folosesc poliamorul ca să obțină ce vor, iar asta înseamnă că abuzează de esența lui, care e o unire onestă, plină de grijă și comunicare între mai multe persoane și respectarea limitelor fiecăreia”, spune ea. Kawten e poli de trei ani și, la fel ca Win, a făcut un efort să se asigure că relația ei poliamoroasă cauzează cât mai puțină suferință cu putință. Asta înseamnă citit despre poliamor (The Ethical Slut este baza), autoreflecție constantă și comunicarea eficientă - lucruri pe care fuckboys poliamoroși nu le fac deloc. 

„Ne-am cunoscut pe Feeld și am fost de acord de la început că amândoi vom ieși și cu alte persoane din moment ce suntem poli, sau cel puțin eu eram”, spune Annie, în vârstă de 27 de ani, care ne-a rugat să-i schimbăm numele. „Am setat de la bun început limite clare, reguli și așteptări, iar el le-a încălcat pe fiecare dintre ele. Părea că încerca malefic să mă facă să mă simt geloasă prin faptul că-mi dădea detalii explicite ale tipelor cu care se culca și se enerva sau supăra dacă eu doar vorbeam cu altcineva. 

Publicitate

„Era ca și cum el poate face ce vrea în timp ce pe mine mă ținea într-o lesă”, adaugă ea. 

Merită menționat că toată lumea greșește și nicio persoană de pe planeta asta nu a navigat relațiile sale fără nicio problemă. Oamenii mint. Oamenii înșală. Oamenii au relații cu mai multe persoane și poate că ascund asta cu mârșăvie. Cu toate astea, ține de fiecare individ în parte să se asigure că e sincer cu el însuși și cu alții de la bun început și să facă un efort constant ca să învețe și să crească. În cazul poliamorului, asta înseamnă să faci toată munca necesară înainte ca să minimizezi daunele pentru ambele părți. Nu poți să sari într-o piscină fără să înveți înainte cum să înoți. 

Poliamorul poate fi o practică extrem de utilă și care te împlinește atunci când e realizată cu grija, compasiunea și înțelegerea necesare. Dar nu sunt neapărat sigură că astea sunt cuvinte pe care le poate înțelege un fuckboy poliamoros care probabil se gândește „eu excitat, eu sex cu cât mai multe persoane fiindcă eu poliamoros”, dar ar trebui. 

Nu vreau să spun că un fuckboy poliamoros nu are sentimente sau puțină decență umană - deși e posibil să fie unii care nici măcar n-au o reminiscență de suflet, dar ceilalți cel mai probabil reprimă orice emoție complicată pe care o simt. Iar sincer, nici asta nu e o scuză. Maturizează-te!