criogenie, netflix, copil criogenizat
Mama lui Einz se uită la lucrurile fetei sale. Fotografie via Netflix 
Tech

Filmul Netflix despre familia din Thailanda care și-a criogenat fiica

VICE News a stat de vorbă cu regizoarea Pailin Wedel despre intersecția dintre budism și futurism în povestea familiei din documentarul „Hope Frozen”.

Acum cinci ani, o fetiță din Bangkok în vârstă de doi ani, pe nume Einz, a murit de o formă rară, dar letală, de cancer la creier. Distrusă de piederea copilului, familia ei a hotărât să o conserve prin criogenare în hidrogen lichid, prin intermediul unei companii americane, și speră ca într-o zi s-o poată readuce la viață.

Povestea a făcut senzație în media la scurt timp după ce VICE Motherboard a publicat un articol despre asta, iar familia – mai ales tatăl, un om de știință thailandez pe nume Sahatorn Naovaratpong – s-a confruntat cu întrebări dure despre implicațiile etice și religioase ale proiectului în țara predominant budistă.

Publicitate

Jurnalista și regizoarea Pailin Wedel, cu origini thailandeze și americane, a vrut să analizeze mai profund situația și a făcut un documentar: Hope Frozen: Dorința de a trăi de două ori, care a fost lansat pe Netflix pe 15 septembrie. VICE News a vorbit cu Wedel despre film, despre intersecția dintre budism și futurism și despre cum tematica poveștii poate apropia oamenii.

VICE News: Cum ai aflat prima oară de povestea asta?
Pailin Wedel: Era 2015, iar soțul meu, Patrick, a văzut că povestea ajunsese virală. Și el e jurnalist. A vrut să facă un reportaj despre ei și m-a invitat și pe mine. Vorbește thailandeza fluent, dar a vrut să fie sigur că nu va fi depășit de situație. Așa că m-am dus, deși ezitam, pentru că mă temeam ca familia să nu fi fost prea mult exploatată de media sau păcălită de compania americană. Când i-am întâlnit, am realizat că ambii părinți aveau studii superioare și vorbeau pătrunși despre cum tehnologia a redefinit moartea pentru ei. Credința lor în budism și pasiunea lor pentru știință erau la fel de puternice ca iubirea pentru familie. În sufragerie erau portrete imense ale lui Einz (rămășițele ei fuseseră deja criogenate și trimise la o facilitate a companiei americane din Arizona). Am avut mare noroc pentru că familia avea o grămadă de filmări cu fetița. După ce am petrecut mai mult de un an cu ei, au avut încredere să-mi înmâneze un drive cu toată arhiva lor. Ce vezi în film sunt unele dintre cele mai bune momente de acolo.

Publicitate

Nu ți-ai făcut griji că n-o să ai loc să-ți spui povestea pentru că presa era deja suprasaturată de articole și reportaje despre asta?
Nu prea. Pentru că toată lumea era interesată de titluri senzaționaliste. Puțini oameni le-au câștigat încrederea și au petrecut suficient timp cu ei ca să facă un documentar ca lumea. Acesta e primul meu film de lungmetraj. Până acum am făcut doar scurte reportaje. Îmi plac investigațiile, dar mereu mi-am dorit să fac și filme centrate pe personaje.

Au existat multe provocări. Dar, știi cum e, viața e mereu imprevizibilă. Eu am început ca fotografă pentru un ziar. Și spuneam povești întregi într-o singură imagine. Apoi am învățat să fac video și am început să fac povești de nouăzeci de secunde. Apoi am început să fac reportaje de trei și patru minute, după care am realizat emisiunea 101 East de pe Aljazeera, care avea 25 de minute. Iar documentarul ăsta are 78 de minute. Deci a fost o evoluție naturală. Dar n-am avut nicio strategie, am făcut doar ce a am avut chef. Mă gândeam că în viitor mi-ar plăcea să fac filme mai lungi.

Când ți-ai dat seama că povestea asta o să fie diferită de celelalte?
Am crezut că o să fie un film de douăzeci de minute pentru National Geographic, poate în două episoade de câte zece minute. După care m-am prins că subiectul e profund și aveam foarte mult material. Deci n-am luat o decizie într-un anumit moment, ci m-a motivat mereu dorința de mai mult. Cam după un an, m-am gândit că dacă voi face rost de finanțare, aș vrea să fac un film în toată regula, unul mult mai poetic decât ce transmit canalele de știri.

Publicitate
hope-frozen-netflix-documentary-thailand-cryonics-freeze-daughter

Einz și mama ei, zâmbind la aparatul foto. Fotografie din arhiva Netflix.

Cum a decurs procesul de filmare? Ai petrecut mult timp cu familia. Ați avut conversații intime pe FaceTime.
A fost un proces întreg. Am început fără să știm nimic unii despre alții. Ne-am câștigat încrederea reciproc prin transparență. De câte ori aplicam pentru finanțări, le spuneam și lor. Le spuneam ce am în gând pentru fiecare scenă din film, de ce mi se pare importantă. În cele din urmă, s-au deschis total în fața mea. Dar numai pentru că le-am arătat respect și am avut răbdare. Nu i-am filmat niciodată când se simțeau prea vulnerabili sau inconfortabil.

Ce rămășițe au păstrat din Einz?
Pe mulți oameni îi pot șoca informațiile astea, de aceea n-am vrut să mă concentrez pe partea asta de anatomie. Dar i-au păstrat capul, pentru că acesta e recipientul creierului. Iar acesta e partea cea mai importantă, pentru că, așa cum spun neurologii, găzduiește amintirile și personalitatea.

În tot acest timp, rămășițele fetiței sunt în păstrare la sediul companiei din Scottsdale, Arizona?
Da, sunt acolo. Am fost cu familia prima oară când au vizitat-o, la câteva luni după ce a fost transportată în America. I-au trimis tot corpul. La câteva minute de la moartea ei, Alcor (o companie specializată în criogenie), a avut o echipă în Thailanda care a făcut procedura de crioconservare, care înlocuiește toate fluidele din corp. După procedură, familia a făcut designul pentru o capsulă care să păstreze temperatura adecvată pe toată durata călătoriei.

Publicitate
hope-frozen-netflix-documentary-thailand-cryonics-freeze-daughter

Tatăl lui Einz lângă containerul unde rămășițele fiicei lui sunt înghețate în nirogen lichid în Scottsdale, Arizona. Foto: Arhiva Netflix.

Familia s-a simțit copleșită de atenția presei? În documentar, doctorul Sahatorn primește niște întrebări dure despre decizia familiei, la emisiunile unde e invitat.

Nu își doriseră o astfel de atenție. La început, au fost bombardați cu titluri senzaționaliste de la oameni care nici măcar nu le luaseră interviu. „Un tată își îngheață fiica s-o transforme în zombi”, ceva de genul.

Au fost șocați. Și au realizat că trebuie să fie deschiși și să-și spună povestea cât de sincer posibil, ca să  transmită că au făcut asta din dragoste pentru fetița lor. Așa că tatăl a vorbit din inimă, pentru a combate reacțiile senzaționaliste.

Fiul lor mai mare, care e adolescent, se numește Matrix. E numele lui real sau o poreclă SF?
E numele lui din pașaport. Mi-a zis că mama lui l-a botezat după sistemul metric, dar apoi au realizat că există un mod mai șmecher de a spune Metrics: Matrix. În orice caz, fiul lor spune că mai există și teoria că mamei lui îi place, pur și simplu, de Keanu Reeves. Numele fetiței, Einz, e cuvântul japonez și chinezesc pentru dragoste.

Nu e un documentar obișnuit despre Thailanda. Ai vrut să combați stereotipurile pe care le au oamenii despre această țară?
Ca jurnalist, am făcut adesea reportaje despre droguri, trafic de carne vie și abuzuri asupra drepturilor omului. Sunt povești importante și trebuie spuse, dar, din păcate, mai târziu realizezi că oamenii din exterior își imaginează că în țara respectivă se întâmplă numai astfel de lucruri. Se gândesc că în țara lor e mai bine. Practic, poveștile de genul ăla accentuează diferențele dintre oameni. Iar eu am vrut să fac în sfârșit o poveste care să-i conecteze pe oameni, o poveste universală, care să prezinte thailandezii așa cum nimeni nu i-a văzut niciodată. Când ai văzut ultima oară o poveste despre oameni de știință și gândire futuristă în Thailanda? Oamenii se gândesc doar la plaje și la prostituție și la conflicte politice. A, și la elefanți.

Publicitate

Am vrut să fac ceva diferit, despre oameni care nu trăiesc în sărăcie, care își pun aceleași probleme despre viață și moarte ca noi toți, și care își iubesc enorm copilul. Da, probabil că au luat o decizie pe care nu mulți o iau. Dar ideea din spate ne conectează pe toți, e universală. Acesta e unul dintre lucrurile care m-au motivat să fac filmul.

Thailanda e predominant budistă, iar familia din film e budistă. Una dintre părțile cele mai fascinante din film au fost întrebările și dezbaterea despre credință și criogenie.
Da, părinții au fost acuzați că nu au reușit să renunțe la fetiță și să accepte pierderea, unul dintre principiile de bază ale budismului. I-au acuzat că îi țin sufletul captiv și acesta nu se mai poate reîncarna. Ei sunt foarte conștienți de partea cu renunțarea, dar cine din Thailanda urmează sută la sută învățăturile budiste? Sau din orice religie? Când îți pierzi copilul, e o lovitură grea. Cred că ai dreptul să gestionezi durerea asta în orice fel poți. Nu avem dreptul să judecăm. Cât despre sufletul ei, chiar și budismul are perspective diferite.

Există dezbateri chiar și despre definiția reîncarnării propusă de Buddha, pentru că teoria reîncarnării e influențată mult de hinduism. Sunt oameni care cred că, după ce mori, te întorci de fiecare dată sub forma unei alte creaturi. Alții cred că suntem particule și ne transformăm în particule și particulele respective devin alte particule care prind viață în viitor. Cred că asta e special la budism, faptul că nu are un creator. Buddha și-a încurajat mereu discipolii să fie atenți și să analizeze dovezile. Asta face și doctorul Sahatorn. Când l-am întrebat despre budism, a zis că una dintre învățăturile de bază din budism e să nu te fixezi pe întrebări la care nu ai puterea să răspunzi. Asta e una dintre aceste întrebări. Mi-a zis că nu are răspuns la ea. Poate că reînvierea ei în viitor va fi ca o reîncarnare.

Publicitate

Cred că budismul i-a ajutat mult după moartea lui Einz. Au fost mereu religioși, nu știu cât de mult. Dar i-au ajutat consilierea, ritualurile, meditația. Sahatorn meditează mult. Majoritatea religiilor îi ajută pe oameni să accepte moartea.

În ce etapă e știința criogeniei?
În film apar niște știri despre conservarea prin criogenie a unui creier de iepure. Și e prima dată când un om de știință a reușit să demonstreze că, prin criogenie, conectomul – tiparele de sinapse din creier care te fac ceea ce ești – rămâne aproape intact. N-au reușit să învie iepurele, dar au demonstrat că metoda folosită e eficientă pentru păstrarea informațiilor. Iar asta e revoluționar, pentru că foarte puțini oameni de știință au putut demonstra că înghețarea oamenilor conservă foarte bine informațiile.

Futuriștii susțin că, dacă păstrăm informațiile, le putem scana, încărca, recrea și descărca într-un cloud – iar asta va da naștere unui nou om. Deocamdată nu avem dovezi că tehnica Alcor poate păstra amintirile și personalitatea unui om – până acum au făcut experimente doar pe câini și râme. Nu știm cât de bine funcționează tehnica pentru oameni.

Te-ai schimbat după ce ai făcut filmul ăsta?
Există mitul ăsta că facem filme ca să ne transformăm. Dar eu cred că facem filme în primul rând ca să împărtășim o experiență. Eu una m-am dus la familia asta cu gândul că e exploatată de o companie perversă și că habar nu au ce fac. Dar, când am înțeles cine sunt și cum gândesc, am realizat că greșisem. Îi subestimasem. Iar asta e o lecție importantă în film. Cred că multe persoane se vor uita la film cu niște prejudecăți în minte și poate că și le vor schimba, sau poate că nu, dar sigur vor înțelege mai multe despre subiect și despre această familie.

Publicitate

Trăim într-o lume divizată, polarizată. De multe ori, analizăm alte persoane și, doar pentru că nu gândesc ca noi, le considerăm imorale sau malefice. Eu am vrut să arăt că pe toți ne unesc anumite lucruri. În acest caz, iubirea și speranța.

hope-frozen-netflix-documentary-thailand-cryonics-freeze-daughter

Părinții și fratele lui Einz la o mânăstire din Tailanda. Foto: Arhiva Netflix.

Vrei să le spui ceva oamenilor înainte să vadă filmul?
Poate că unii se tem să îl vadă, ca nu cumva să fie prea traumatizant pentru ei. Cred că își imaginează că vor vedea un copil înghețat sau multă tristețe și bocete, dar e un film cu multe treceri de stări surprinzătoare. Sunt momente în care râzi, momente în care plângi, și momente în care analizezi viața profund. Nu vezi nimic din procesul de criogenare. E vorba despre povestea acestei familii, iubire și mecanisme de supraviețuire.

Interviul a fost editat pentru claritate și lungime.