metrou drumul taberei, deschidere drumul taberei, drumul taberei
Locale

Prima zi de metrou în Drumul Taberei s-a lăsat cu politică, „sparanghel” și stat în soare

Când am plecat de acasă, nu-mi imaginam că voi avea nevoie de cremă de protecție solară în timpul unui reportaj despre metrou.
Răzvan Filip
Bucharest, RO
Mircea  Topoleanu
fotografii de Mircea Topoleanu
16.9.20

Șapte kilometri, zece stații și nouă ani. Așa aș descrie magistrala care leagă Drumul Taberei de restul orașului (M5). Sunt trei unități de măsură care ilustrează perfect ritmul de melc în care se construiește infrastructură în România. Din ăștia nouă ani, șapte s-a săpat cu freze ce purtau nume de sfinte, iar lucrările au fost întrerupte constant de infiltrații de apă, tăieri bugetare, probleme juridice și de altă natură. Ca să înțelegi cam ce înseamnă asta la nivel de UE, un termen bun de comparație ar fi Bulgaria, unde o lucrare similară a durat doar patru ani.

Publicitate

„După ani de așteptare, sunt bucuros să anunț public că mâine, începând cu ora 12.00, magistrala de metrou M5 va fi dată în funcțiune”, scria pe Facebook, Lucian Bode, ministrul Transporturilor, la începutul săptămânii.

Inaugurare politizată 

Pe 15 septembrie, mă prezint în haine de sărbătoare - un tricou și o pereche de pantaloni scurți - la metrou. Metrorex n-a apucat încă să înlocuiască hărțile cu traseul, noua magistrală e afișată în continuare cu o linie punctată portocalie. Pare că nici companiei nu-i vine să creadă că această zi sfântă a venit cu adevărat. Cobor la Eroilor, locul în care a răsărit o nouă stație de metrou, Eroilor 2. 

metrou drumul taberei

Astea sunt noile stații

Peronul cel mare, care înainte era brăzdat de șantiere împrejmuite de sus până jos cu garduri de tablă, găzduiește astăzi patru noi scări rulante ce duc către noua stație. În zona casei de abonamente pentru studenți și elevi, întreb un polițist dacă noua magistrală chiar se va deschide la 12 pentru public. E sceptic, „poate mai târziu”, mă avertizează. 

Tunelul ce duce spre noua magistrală e blocat de un cordon roșu, ca de gală. Așa că ies la suprafață, la monumentul Eroilor Sanitari, unde are loc „festivitatea” de deschidere. În peisaj se văd mai multe movile mari din gresie și geam termopan. E forfotă mare, oameni de rând, angajați Metrorex, jurnaliști și demnitari în haine de sărbătoare. Toți sunt vegheați de jandarmi și SPP-iști care au creat un perimetru de siguranță lângă stația STB Piața Operei. Un jandarm în haine de civil îmi spune că a fost făcut pentru sosirea unui invitat surpriză: Klaus Iohannis. 

Dintre demnitarii deja prezenți, e greu să-ți dai seama cine-i cine. Pe Ludovic Orban îl ghicesc datorită podoabei capilare. Cred că-l văd și pe Bode. Toți sunt în fața intrării D a metroului, unde tronează o masă de protocol cu șervețele, spirt și mănuși. Lângă masă sunt și niște pungi de cadouri, un nene îmi zice că în ele sunt broșuri și alte mărunțișuri festive. 

metrou drumul taberei

Oana Lovin e săltată de jandarmi pentru insultarea președintelui

Apare coloana lui Iohannis. E întâmpinat de Oana Lovin și o altă protestatară afiliată PSD, Codruța Cerva. Cele două strigă „muie Iohannis”, iar doamna Sparanghel este ridicată pe sus de Jandarmerie. La fața locului apare și Marian Ceaușescu, alt protestatar renumit, dar din tabăra Rezist, să-i spună Oanei că a exagerat. 

Deși-mi flutur legitimația de jurnalist oricui are chef s-o privească, nu sunt lăsat să merg mai departe de cordon. O fi zis Bode că metroul se deschide la 12, dar a uitat să menționeze că doar pentru el și colegii lui de partid. În timp ce mai marii țării coboară pentru declarații și un tur VIP cu metroul, eu studiez mulțimea adunată în jurul perimetrului setat de autorități. Niște muncitori cu veste reflectorizante se laudă că-i cea mai faină lucrare la care au participat vreodată. „Toate stațiile sunt frumoase”, se aude, cu mândrie.

metrou drumul taberei

Nu scapi de birocrație nici când vii să strigi „Muie Iohannis”

Reapare protestara anti-măști, Oana Lovin, pregătită să intre în direct la România TV, cu condiția să fie lăsată să vorbească. Între timp, se apucă de un live pe Facebook. E întreruptă de un jandarm supărat care o ia din nou deoparte. O roagă să semneze un proces verbal în care-și recunoaște fapta. Și-o recunoaște, dar n-o regretă, pentru că nu făcea decât să-și apere țara de „trădătorii de neam”. Primește o amendă de patru sute de lei pentru deranjarea ordinii publice și promisiunea că va crește, dacă nu pleacă de la eveniment. Bineînțeles că rămâne. 

„Am fost trasă de jandarmi, efectiv m-am rugat de ei să nu mă agreseze, că-s o mână de om. M-au ținut prizonier, nu m-au lăsat să plec. Am strigat plăcuța suedeză, urmată de numele domnului președinte. El a spus că mesajul plăcuței este opinie politică”, își explică Lovin gestul în fața unei camere Antena 3.

Stau mai mult în soare decât la metrou

metrou drumul taberei

Conferința anului

Deja stau de o jumătate de oră în soare, aștept să-mi exercit dreptul de a circula pe noua magistrală. Când am plecat de acasă, nu-mi imaginam că voi avea nevoie de cremă de protecție solară în timpul unui reportaj despre metrou. Nici angajații Metrorex nu-s scutiți de urgia solară. Câțiva dintre ei s-au adăpostit sub un copac firav și urmăresc conferința din subsol, pe un telefon mobil. Un domn din grup se laudă că lucrează pentru companie de 40 de ani. Totuși, mai marii țării l-au pus să stea în căldură în timp ce ei își fac campanie la răcoare, pe seama unui mijloc de transport pe care nu-l vor mai folosi prea curând.

E aproape unu și jandarmii setează un nou perimetru. Se pregătește plecarea lui Iohannis. Un gură-cască de pe margine e avertizat de forțele de ordine să-și pună mască. „Dar sunt afară”, vine replica muritorului. „Nu e afară, e la festivitate”, îl pune jandarmul la punct. Înainte să vină Iohannis, din tunel răsare o angajată Metrorex în ie. O întreb de ce poartă acest articol vestimentar. „E zi festivă, așteptam de mult”, răspunde revoltată de întrebare. 

Publicitate

Simțind apropierea președintelui, Oana Lovin se materializează lângă noul perimetru. Are un meci cu Marian Ceaușescu, „prieten bun cu SPP-iștii”, după cum spune. Live-ul de pe pagina ei de Facebook încă rulează. Îi cheamă pe oameni în stradă. „Nu o să avem vaccin românesc, că nu se vrea de afară, vine Merkel și nu ne lasă”, spune Lovin fanilor ei virtuali. În viața reală, însă, fanii nu-s la fel de numeroși. Ba chiar călcat pe picior, un bărbat o ia la rost: „Uită-te, fă, pe unde mergi”. „Unde e jandarmeria? Mi s-a vorbit urât”, se revoltă și Oana. 

metrou drumul taberei

Așa arată o baie de mulțime în pandemie

Când apare în sfârșit și ocupantul Cotroceniului, spiritele se încing și mai tare. Oana și alte doamne asemenea ei strigă lozinci clasice despre cele șase case. Un domn la a zecea tinerețe le face „anarhiste” și le trimite la Moscova. Marian Ceaușescu contracarează cu atacuri la adresa Gabrielei Firea, care n-a făcut nimic pentru a grăbi finalizarea magistralei. 

Oamenii sunt fericiți că pot ajunge mai repede unde au treabă

drumul taberei metrou

Premierul coboară în adâncurile Bucureștiului

Odată ce Iohannis iese din peisaj, lucrurile se mai relaxează. Mă pot apropia în sfârșit de intrarea de metrou. Vântur din nou legitimația de gazetar și sunt lăsat să intru deodată cu Orban și ceilalți demnitari veniți în campanie electorală. Cobor. Nu-s foarte impresionat de stație, seamănă cu cele noi de pe magistrala M4. Tavanul are foarte multe găuri mici, nu cred că-i o stație recomandată pentru cei care suferă de tripofobie.

Intru gratis (intrarea pe noua magistrală a fost gratis toată ziua), dar, odată ajuns pe peron, aflu că presa n-are voie în același tren cu Orban și gașca de politicieni/angajați Metrorex. Nu-i nimic, îl voi lua pe următorul. Ăsta-i deja plin de jurnaliști. E un tren Bombardier clasic, dar cu un mic twist: peretele ce dă către cabina conductorului are un dispenser automat de dezinfectant. Impresionantă tehnologie, păcat că lichidul ce curge din dispenser pare cam îndoit cu apă. 

Publicitate

Așteptăm minute bune în tren. Umblă un zvon că de la ora două încolo se va deschide și pentru public. La fără un minut apare alt tren, din el coboară alți angajați Metrorex, unii dintre ei nu poartă măști. Aud că pleacă în două minute către Academia Militară, așa că urc în el. Apar, în sfârșit, și niște călători. Conductorul lasă ușa cabinei deschisă pentru un reporter Antena 3, care transmite live în timp ce trenul gonește prin noile tuneluri. În spatele lui se înghesuie o gașcă de puștani care par să fi primit pungile de cadouri pe care le-am văzut mai devreme. Fac poze, filmează, sunt uimiți de minunățiile noii magistrale. 

Cum puștanii nu-mi acordă atenție când îi întreb de sănătate, îmi orientez atenția către alți călători recent urcați. Liviu, un domn de 60 de ani care stă la Favorit, spune că aștepta de nouă ani minunea. Apariția noii magistrale îi ușurează considerabil viața. 

metrou drumul taberei

Un om fericit

„Au fost perioade în anii trecuți în care era groaznic, se lucra la metrou, nu se mai circula. Pe Drumul Taberei făceam și o oră, pe un drum de doar câțiva kilometri. Mergeam cu 368-ul și cu tramvaiul 41. Mă bucur foarte mult că, într-un final, niște oameni s-au ținut de cuvânt.”

Constanța, o doamnă de aproape 70 de ani, e în asentiment cu Liviu. Trăiește în Drumul Taberei de 45 de ani și finalizarea lucrărilor o bucură nespus. 

„Eu sunt pensionară, dar tot am destule drumuri de făcut către centru și metroul o să-mi ușureze foarte mult traseul. Eu de regulă circul pe Prelungirea Ghencea și făceam o oră până în centru. Acum, că circul pe aici, va fi mult mai scurt. Mă voi bucura altfel de timpul rămas, nu voi mai sta să-mi fac nervi în STB-uri”, mărturisește Constanța. 

Publicitate

Raluca, 34 de ani, stă aproape de stația Romancierilor și metroul o ajută să ajungă mai repede la mama ei, care stă în Pantelimon. Uneori făcea și două ore până la ea. 

„Acum bănuiesc că o să fac o jumătate de oră”, spune ea.

La un moment dat, trebuie să schimb trenul, pentru că cel în care sunt merge doar până la Valea Ialomiței. Vreau să ajung în capăt de tot, la Râul Doamnei. Observ că fiecare stație e anunțată de conductor, semn că n-au apucat să facă înregistrări noi cu vocea suavă care anunță de obicei stațiile. Oamenii pozează fiecare peron lângă care oprim. Vor să le arate celor dragi că magistrala asta chiar există! Unii nici nu stau în zonă, au venit doar să vadă minunea cu ochii lor. 

„Eu nu stau în cartier, dar cred că este util pentru comunitatea de aici”, observă Cristi, un tânăr de 23 de ani care face turism subteran împreună cu tatăl său. 

E ora trei și magistrala 5 a fost deschisă pentru public de o oră. Totuși, din loc în loc mai intră grupuri de angajați ai companiei de construcție care a realizat lucrarea, Astaldi. Deși compania italiană nu stă deloc bine cu bănuții, angajații săi par fericiți astăzi. Își fac poze de grup, chiuie, râd.

„Am trăit s-o văd și p-asta!”, strigă entuziasmat un domn din grup. 

Lângă ei, două bunicuțe încearcă să-și facă un selfie, dar le cam bate tehnologia. O doamnă mai tânără le arată cum să folosească camera frontală. Reușesc să facă poza, dar una dintre ele e nemulțumită de rezultat: „Am fi arătat mai bine fără măști”.

metrou drumul taberei

Păcat că n-au băgat și trenuri noi

După ce văd și stația Râul Doamnei (nimic impresionant), iau trenul de întoarcere și ajung din nou la Eroilor 2. Stația e plină de oameni obișnuiți care au venit să admire și să pozeze frumusețile subterane ale Bucureștiului. „Pe unde a fost plăvanul, pe aici?”, își întreabă un nene prietenul în timp ce privește uimit cupola luminoasă a stației. 

Editor: Ioana Moldoveanu